Esports Kings: peste 7000 de jucători sunt așteptați la a doua ediție a celui mai mare circuit de eSports organizat în România

Esports Kings: peste 7000 de jucători sunt așteptați la a doua ediție a celui mai mare circuit de eSports organizat în România

Foto: Esports Kings

A doua ediție a Esports Kings, turneul de eSports dedicat pasionaților de jocuri video, va debuta la Ploiești, pe data de 23 mai la Ploiești Shopping City.

Competiția are loc în 7 centre comerciale din portofoliul NEPI Rockcastle, timp de o lună. Sute de echipe și peste 7000 de jucători din toată țara sunt așteptați să participe la turneele de League of Legends și Counter-Strike 2 cu premii totale în valoare de 15.000 de euro. Fanii pasionați ai celor două jocuri celebre își pot crea echipe și se pot înscrie în turnee pe www.esportskings.ro.

Echipele câștigătoare ale turneelor se vor întâlni în marea finală, care va avea loc la Mega Mall București, pe 27 și 28 iunie 2024.

Programul complet al circuitului din toată țara:

  • 23 mai – Ploiești,  Ploiești Shopping City, ora 17:00
  • 26 mai – Râmnicu Vâlcea, Shopping City Râmnicu Vâlcea, ora 12:00
  • 30 mai – Brăila, Brăila Mall, ora 12:00
  • 9 iunie – Timișoara, Shopping City Timișoara, ora 12:00
  • 15 iunie – Constanța, City Park Constanța, ora 12:00
  • 22 iunie –  Craiova, Promenada Craiova, ora 12:00
  • 27-28 iunie – București, Mega Mall București

Anul trecut am fost luați prin surprindere de succesul pe care l-a avut prima ediție de Esports Kings. Peste 8000 de vizitatori ai centrelor noastre comerciale au asistat la turnee, dintre care peste 6000 au fost jucătorii care au concurat pentru premiile puse în joc. Recordul de prezență l-a deținut Brăila Mall, unde peste 3000 de oameni au venit să se întâlnească cu streamerii lor preferați și să-și susțină echipele preferate. Așa cum am promis la prima ediție, evenimentul se întoarce și în acest an și ne așteptăm ca la turnee să se înscrie peste 7000 de jucători, care să transforme încă o dată mall-urile în niste hub-uri de jocuri video si eSports.

– Roxana Baias, Group Head of Marketing în cadrul NEPI Rockcastle

Mai mult, în cadrul Esports Kings, jucătorii și publicul se vor putea întâlni cu unii din cei mai iubiți streameri de gaming din România precum Theo Zeciu, Jaxi, Imogen, xSlayder, iSilent și zaSami, care vor oferi sesiuni de poze și autografe.

Programul streamerilor:

  • 23 mai – Ploiești, Ploiești Shopping City: Jaxi, Imogen, xSlayder
  • 26 mai – Râmnicu Vâlcea, Shopping City Râmnicu Vâlcea: Jaxi, iSilent, zaSami
  • 30 mai – Brăila, Brăila Mall: Theo Zeciu, Jaxi, iSilent, Imogen
  • 9 iunie – Timișoara, Shopping City Timișoara: Theo Zeciu, Jaxi, iSilent, Imogen
  • 15 iunie – Constanța, City Park Constanța: iSilent, Imogen, zaSami
  • 22 iunie – Craiova, Promenada Craiova: iSilent, Imogen, Theo Zeciu
  • 27-28 iunie – București, Mega Mall București: Theo Zeciu, Jaxi, iSilent, Imogen

În 2023, la prima ediție Esports Kings, 390 de echipe au participat în competițiile aferente unor jocuri precum Counter-Strike: Global Offensive și League of Legends, totalizând 68 de ore de joc, iar peste 6000 de utilizatori s-au înregistrat la turneu.

Esports Kings
Foto: Esports Kings

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.