Bitcoin a atins, marți, 5 martie 2024, un nou preț maxim istoric, depășind 69.000 dolari

bitcoin-dolar-dreamstime

Sursa imagine. Dreamstime.com

Cea mai mare criptomonedă, Bitcoin, a ajuns, marți, 5 martie 2024, la un nou preț maxim istoric al său, peste nivelul de vârf pe care îl reușise în 10 noiembrie 2021.

Potrivit datelor de pe platfiorma Coinmarketcap, BTC a ajuns la prețul de 69.170 de dolari și 63 de cenți, marți seara, peste nivelul din 10 noiembrie 2021, când ajunsese la 68.789 dolari și 63 cenți.

Creșterea liderului crypto apare pe fondul unui val „masiv și continuu” de achiziții ale ETF-urilor spot (fonduri de investiții deschise) pentru Bitcoin, aprobate de Comisia SUA de supraveghere a piețelor în ianuarie 2024, remarcă cei de la Coindesk.

Un alt eveniment major este așteptat pe 19 aprilie 2024: următorul halving al Bitcoin. În esență, aceasta va însemna reducerea cu 50% a ratei de generare a noilor BTC.

Marți, în jurul orei 17.40, Bitcoin era cotat la 67.230 dolari și 46  cenți.

Smart Connect, o nouă modalitate de a interconecta dispozitivele Lenovo și Motorola

Smart Connect, o nouă modalitate de a interconecta dispozitivele Lenovo și Motorola

Foto: Lenovo / Motorola

În încercarea de a oferi o soluție de interconectare a dispozitivelor asemănătoare cu Sidecar de la Apple sau DeX de la Samsung, Lenovo și Motorola pregătesc Smart Connect, o soluție software care „simplifică conectarea între ecosistemele digitale pentru a crea o experiență fluidă între dispozitive”.

Acest Smart Connect își propune să ofere utilizatorilor un flux de lucru neîntrerupt atunci când folosesc concomitent dispozitive precum telefoane, tablete si PC-uri, ce nu rulează neapărat același sistem de operare. Astfel, utilizatorii pot amplifica cu ușurință tot ceea ce este afișat pe telefoanele lor pe un ecran mai mare; de exemplu, pot muta cu ușurință jocurile, filmele, emisiunile și aplicațiile de pe telefon pe un televizor pentru a avea mai mult spațiu de lucru și de joacă.

Smart Connect își propune să ofere experiențe precum:

  • Cross control: Navighează între PC, tabletă și telefon folosind o singură tastatură și un singur mouse, asigurând o mișcare fluentă a cursorului pentru o experiență fără întreruperi. Acest lucru face ca editarea unui document pe un PC Lenovo, în timp ce extragi conținut de pe o tabletă și te întâlnești simultan cu colegii prin intermediul unui smartphone, să fie o experiență cursivă în acest ecosistem de dispozitive.
  • Swipe to stream: Mută activitățile aplicației între dispozitive cu o simplă glisare. Poți viziona un videoclip pe o tabletă și poți relua de unde ai rămas pe PC sau poți începe să asculți un podcast pe un smartphone Motorola în timp ce faci jogging și poți continua să asculți pe un alt dispozitiv acasă. Cu o singură glisare poți menține redarea continuă fără întreruperi.
  • Notification sync: Rămâi la curent cu mesajele și notificările de pe orice dispozitiv, fără a fi nevoie să comuți între ele și să-ți întrerupi fluxul de lucru sau divertisment.
  • Share hub: Partajează fără efort fișiere și media pe diferite dispozitive compatibile, cu sisteme de operare diferite, pentru a simplifica sarcinile, de la planuri de călătorie la notițe. Cu Share Hub, studenții pot accesa și partaja fișiere mari fără probleme pe dispozitivele conectate, fără a ocupa tone de spațiu de stocare. Fie că este vorba de editarea celui mai recent clip viral de pe TikTok pe un PC sau de partajarea fișierelor de proiect de grup, Share Hub simplifică și eficientizează stocarea.
  • Smart clipboard: Elimină necesitatea de a trimite un e-mail sau de a utiliza un serviciu de mesagerie pentru a copia imagini pe un alt dispozitiv prin operațiunea de “copy/paste” a textului sau a imaginilor de pe telefoane, PC-uri sau tablete ca și cum ai lucra pe un singur dispozitiv.
  • Instant hotspot: Transformă un telefon într-un HotSpot pentru conectivitate imediată la Internet și partajată pentru o tabletă sau un PC, fără a fi nevoie să mai introduci vreo parolă.
  • Webcam: Profită de camerele de înaltă rezoluție și transformă smartphone-ul într-o cameră web pentru apeluri video sau transmisiuni în direct. De asemenea, utilizatorii pot maximiza apelurile video de pe telefon, mutându-le pe un televizor cu ecran mare.
  • Mai mult spațiu de muncă și joacă: Amplifică tot ceea ce poate face un dispozitiv Motorola, cu ajutorul căruia poți transmite videoclipuri, juca jocuri sau lansa un desktop mobil de pe dispozitiv pe un televizor inteligent.

Smart Connect va fi lansat în lunile următoare și va fi disponibil pe orice PC Lenovo care rulează sistemul de operare Windows 10 (sau mai recent), prin intermediul magazinului Microsoft, precum și pe anumite tablete Lenovo și dispozitive Motorola prin intermediul Google Play Store. Informații despre compatibilitatea dispozitivelor și cerințele suplimentare vor fi furnizate în momentul lansării.

Sursa: Lenovo / Motorola România

Motorola: toate smartphone-urile companiei vor fi dotate cu Gorilla Glass

Motorola: toate smartphone-urile companiei vor fi dotate cu Gorilla Glass

Foto: Motorola

Motorola rămâne una dintre cele mai populare opțiuni de telefoane mobile inteligente pentru utilizatorii din România, brandul deținut de Lenovo clasându-se, din nou, în topul preferințelor românilor în studiul realizat de agenția Canalys.

Un argument solid în favoarea alegerii unui model Motorola în detrimentul celor oferite de concurență este raportul dintre preț și dotările acestor dispozitive, de cele mai multe ori absolut suficiente pentru utilizatorii de rând.

Nu este de mirare că într-o țară precum România, cu o putere de cumpărare per locuitor aflată la jumătatea mediei europene, brand-urile de telefoane precum Samsung, Xiaomi sau Motorola sunt foarte populare: acestea oferă, pe lângă modelele flagship, și telefoane cu specificații decente, dar la prețuri mult mai accesibile. Indiferent de profilul utilizatorului, ar trebui ca în ofertele acestor producători să găsești câte ceva „pentru fiecare buzunar”.

Iar prețul cât mai accesibil este, în mod logic, invers proporțional cu nivelul de dotări al respectivului telefon. Cu alte cuvinte, ești conștient că un dispozitiv ieftin nu va beneficia de un procesor foarte performant, de camere cu senzori moderni și stabilizare optică, de stocare rapidă și/sau generoasă, de certificări pentru rezistență la apă și praf sau de construcție din metal și sticlă.

Corning Gorilla Glass pe toate modelele

Ei bine, pornind din acest an, cei de la Motorola nu mai sunt dispuși să facă atât de multe compromisuri când vine vorba de gama mai accesibilă de telefoane a companiei. Cel puțin în privința protecției cu care vor fi echipate viitoarele terminale realizate sub acest brand.

Mai exact, Motorola a confirmat că produsele mobile din întregul său portofoliu 2024 vor fi dotate cu sticlă de tip Corning Gorilla Glass, începând cu a doua jumătate a acestui an.

Gorilla Glass este unul dintre cei mai populari termeni din industrie, reprezentând sticla tratată în diferite feluri pentru a-i conferi o rezistență sporită împotriva zgârieturilor sau a loviturilor puternice (precum cele suferite la căderi, spre exemplu).

Dezvoltată de Corning Incorporated, această tehnologie a contribuit, de peste 15 ani, la transformarea modului în care oamenii interacționează cu smartphone-urile lor.

Multe dintre modelele de smartphone-uri Motorola (și nu numai) sunt deja echipate cu Gorilla Glass, iar vestea că toată oferta companiei va include astfel de dotări nu poate decât să bucure utilizatorii: indiferent de nivelul de preț, aceste telefoane vor beneficia de ecrane mai calitative și rezistente.

Această decizie se bazează, de asemenea, pe colaborarea strânsă
dintre Lenovo și Corning în categoriile de laptop-uri și tablete,
anumite produse din oferta producătorului chinez oferind deja protecție
Gorilla Glass.

Utilizatorii din ziua de azi continuă să ceară
fiabilitate și durabilitate fără a face compromisuri în ceea ce privește
design-ul elegant și modern. Prin utilizarea sticlei Corning Gorilla
Glass în toată gama de modele Motorola, ne propunem să fim lideri în
industrie, asigurându-ne că fiecare utilizator are acces la
durabilitatea și liniștea pe care o oferă această tehnologie de ultimă
generație.


– Ruben Castano, Head of Customer Experience la Motorola

Sursa: Motorola România



Săptămâna de lucru de 4 zile: Concluziile experimentului, dupa un an de weekend prelungit, în UK

Săptămâna de lucru de 4 zile: Concluziile experimentului, dupa un an de weekend prelungit, în UK

Imaginează-ți că ai un weekend prelungit în fiecare săptămână, timp liber pentru hobby-uri, familie și relaxare.

Ei bine, visul de 4 zile s-ar putea transforma în realitate mai devreme decât credem, datorită unor experimente revoluționare din Marea Britanie și din alte țări. Experimentul britanic a testat o săptămână de lucru de doar 4 zile pentru 61 de companii curajoase, iar rezultatele sunt uluitoare!

Pe lângă faptul că productivitatea nu a scăzut (ci, din contră, chiar a crescut), angajații au reușit să finalizeze volumul de muncă obișnuit în doar 80% din timpul anterior, demonstrând astfel o gestionare mai bună a timpului și o concentrare sporită, scrie Yahoo!News.

Aceste descoperiri ne provoacă să reevaluăm modul tradițional de a concepe munca și echilibrul vieții. Introducerea treptată a săptămânii de 4 zile în România ar putea avea un impact pozitiv major, contribuind la o societate mai echilibrată și mai prosperă.

Săptămâna de lucru de 4 zile, beneficiile multiple ale programului redus

Pe lângă productivitatea sporită, experimentul a demonstrat o serie de alte beneficii, precum angajați mai fericiți și mai sănătoși. Reducerea stresului și a epuizării profesionale a condus la o creștere semnificativă a bunăstării personale.

Mai mult, echilibrul dintre viața profesională și personală s-a îmbunătățit considerabil, ceea ce a dus la o satisfacție generală de viață mai mare. Pe plan corporativ, companiile au remarcat o reducere a fluctuației personalului cu 50% și o îmbunătățire a recrutării cu 32%.

O tendință globală:

Marea Britanie nu e singura țară care explorează modelul săptămânii de lucru prescurtate. 58% din publicul britanic se așteaptă ca săptămâna de lucru de 4 zile să devină standard până în 2030! Țări precum Spania, Islanda, Africa de Sud, Belgia, SUA și California implementează deja programe pilot sau legislație favorabilă.

Câteva exemple concrete – Islanda a demonstrat, după un experiment de 4 ani, o reducere a stresului și o creștere a satisfacției angajaților din sectorul public. În California, un proiect de lege propune reducerea săptămânii de lucru standard la 32 de ore, iar compania Unilever a implementat cu succes săptămâna de lucru de 4 zile în Noua Zeelandă, demonstrând o creștere a productivității și a satisfacției angajaților.

Visul de 4 zile: România se alătură tendinței globale

Conceptul a stârnit interesul publicului românesc, fiind prezentat în numeroase articole și reportaje. Există deja inițiative concrete, inclusiv o propunere legislativă pentru modificarea Codului Muncii în sensul reducerii săptămânii de lucru la 35 de ore. Anumite companii românești, preponderent din domeniul IT, au experimentat deja modelul de 4 zile pentru anumite echipe.

În 2020, deputatul Adrian Claudiu Prisnel a propus modificarea Codului Muncii, reducând săptămâna la 35 de ore. Propunerea a generat dezbateri aprinse, aducând în prim plan beneficiile și provocările reorganizării timpului de muncă.

Globalizarea și modelele de succes din țări precum Marea Britanie contribuie la popularizarea ideii. Schimbările sociale precum transformarea digitală și orientarea spre rezultate (nu doar către orele petrecute la birou), fac modelul de 4 zile atractiv pentru un concept modern al muncii.

Mai mult, nevoia de echilibru între viața profesională și cea personală este o preocupare și pentru angajații români care se confruntă cu stres cotidian și risc de burnout.

Desigur, schimbarea paradigmei muncii nu e lipsită de obstacole. Cultura muncii din România, bazată pe programele fixe și mentalitatea axată pe numărul de ore poate face adaptabilitatea dificilă.

Actualul Cod al Muncii nu e adaptat unor reduceri drastice orelor de muncă fără reduceri de salarii. Nu în ultimul rând, adaptarea modelului la sectoare economice precum comerțul sau industria grea este considerată mai problematică.

Chiar și așa, tendința globală indică o posibilă adoptare a conceptului și în România pe termen lung. Schimbările sociale, modelele externe și nevoia de echilibru vor juca un rol important în eventuala evoluție a relațiilor de muncă către un program de lucru mai flexibil și mai prietenos cu bunăstarea angajaților.

Provocări și limitări:

Deși modelul s-a dovedit a fi un succes în anumite industrii, implementarea sa universală este discutabilă. Eric Loomis, profesor de istorie a muncii, evidențiază dificultățile adaptării în domenii precum comerțul sau industria ospitalieră.

Schimbarea paradigmei tradiționale a muncii este un proces complex, dar nu imposibil. Experimentele și legislația emergentă demonstrează deschiderea către o abordare mai echilibrată a timpului și a vieții.

Experimentul din Marea Britanie oferă argumente solide în favoarea săptămânii de lucru de 4 zile. Beneficiile pentru companii și angajați sunt semnificative, determinând o reevaluare a modului în care concepem munca și echilibrul vieții. Viitorul muncii pare a fi mai flexibil, mai eficient și mai orientat spre bunăstarea individului.

Codul Rutier 2024 – cum verifici punctele de penalizare acumulate. Așa știi când rămâi fără permis de conducere

Codul Rutier 2024 - cum verifici punctele de penalizare acumulate. Așa știi când rămâi fără permis de conducere

Metode de Verificare a Punctelor de Penalizare

În contextul legislației rutiere din România, înțelegerea sistemului de puncte de penalizare devine esențială pentru orice conducător auto.

Conform Codului Rutier, amenzile rutiere sunt stabilite în funcție de numărul punctelor de penalizare primite, iar acumularea a 15 puncte poate duce la suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.

Este, deci, crucial să știi cum să verifici numărul punctelor de penalizare acumulate pentru a evita surprize neplăcute.

Orice titular de permis de conducere are dreptul să obțină istoricul sancțiunilor la regimul circulației pe drumurile publice. Iată modalitățile disponibile:

1. Site-ul Inspectoratului General al Poliției Române sau structurile de Poliție Rutieră

Metoda tradițională implică deplasarea la o structură de poliție rutieră, depunerea unei cereri și așteptarea pentru obținerea răspunsului. Aceasta rămâne o variantă viabilă pentru cei care preferă interacțiunea directă.

2. Cerere pe email

O metodă intermediară constă în trimiterea unei cereri pe email către serviciul de Poliție Rutieră corespunzător zonei de domiciliu. Deși aceasta poate necesita până la 15 zile pentru primirea unui răspuns, documentul trebuie ridicat personal.

3. Portalurile online

Din 2023, cea mai simplă metodă de a verifica punctele de penalizare este utilizarea portalurilor online care au acces la baza de date a poliției rutiere: hub.mai.gov.ro și ghiseul.ro. Pentru hub.mai.gov.ro este necesară o vizită la poliție pentru obținerea datelor de logare, în timp ce ghiseul.ro nu necesită deplasare.

Procedura pe Ghiseul.ro

Utilizarea ghiseul.ro, fie de pe telefonul mobil, fie direct de pe un browser web, este cea mai accesibilă metodă. Este necesară autentificarea sau crearea unui cont nou, proces care este simplu și intuitiv. Va fi nevoie de datele de identificare, acces la email și un card bancar pentru verificare (serviciul este gratuit).

Ce trebuie să știi despre amenzile contravenționale și punctele de amendă

  • Valoarea punctului-amendă: 5% din salariul de bază minim brut pe țară, actualmente 165 lei.
  • Clase de sancțiuni: Variază de la două până la peste 100 de puncte-amendă, în funcție de gravitatea faptei.
  • Suspendarea permisului: Se aplică pentru acumularea a 15 puncte de penalizare, cu durate diferite de suspendare în funcție de repetarea infracțiunilor.

Punctele de penalizare se anulează automat după șase luni de la data constatării contravenției, un aspect important ce oferă șoferilor ocazia de a „reseta” situația punctelor de penalizare prin comportament adecvat în trafic.

Verificarea punctelor de penalizare acumulate este un pas important pentru orice conducător auto responsabil. Prin utilizarea resurselor online disponibile, precum ghiseul.ro, procesul de verificare devine mai simplu și mai accesibil, permițând șoferilor să rămână informați și să evite suspendarea permisului de conducere prin monitorizarea atentă a comportamentului lor în trafic

Cum circuli corect în sensul giratoriu și eviți amenzi usturătoare. Toți șoferii trebuie să știe schimbarea din Codul Rutier 2024

Cum circuli corect în sensul giratoriu și eviți amenzi usturătoare. Toți șoferii trebuie să știe schimbarea din Codul Rutier 2024

Cum s-a modificat Codul Rutier din România

În ultimul an, Codul Rutier a fost actualizat cu noi reguli care aduc modificări semnificative în ceea ce privește circulația în sensurile giratorii.

Una dintre cele mai importante schimbări, care vizează direct siguranța participanților la trafic și fluidizarea circulației, este legată de modul în care se efectuează deplasarea și schimbarea benzii de circulație în aceste puncte critice ale drumurilor publice.

Potrivit modificării aduse articolului 107, punctul 1.1, din legea 195/2002, o nouă regulă esențială a fost introdusă. Atunci când un conducător auto se află în zona centrală a unui sens giratoriu și dorește să părăsească intersecția, acesta este obligat să semnalizeze și să ofere prioritate vehiculelor care circulă pe banda din dreapta. Această schimbare vizează îmbunătățirea fluxului de circulație și prevenirea incidentelor nedorite.

Pentru o mai bună înțelegere, luăm exemplul unui sens giratoriu cu două benzi. Conform noii reguli, dacă un șofer se află pe banda a doua și intenționează să iasă din sensul giratoriu, trebuie să semnalizeze și să se asigure că poate face manevra fără a împiedica circulația vehiculelor de pe banda 1, care au prioritate. Astfel, banda 1 este considerată a avea prioritate constantă, eliminând necesitatea de a oferi prioritate altor participanți la trafic când se părăsește sensul giratoriu de pe această bandă.

Mai mult, este interzisă parcarea sau staționarea la mai puțin de 25 de metri de un sens giratoriu, exceptând cazul în care există o zonă special destinată și semnalizată pentru acest scop. Acest aspect contribuie la evitarea blocajelor și la asigurarea unei vizibilități adecvate pentru toți participanții la trafic.

intersectie-giratoriu-unic

Sfaturi pentru circulația corectă și eficientă în sensul giratoriu

Marian Croitoru, un cunoscut instructor auto și profesor de legislație rutieră, subliniază importanța încadrării corecte în bandă: „Cel mai indicat este să te poziționezi pe banda 1 atunci când circuli într-un sens giratoriu.

Aceasta îți oferă flexibilitate și te ajută să ieși mai ușor din intersecție, indiferent de ieșirea pe care vrei să o folosești”. Croitoru accentuează necesitatea acordării priorității corecte și a atenției sporite, indiferent de banda pe care se circulă, pentru prevenirea accidentelor.

Un alt aspect introdus este conceptul de „banda turbo”, caracterizată printr-o linie continuă de separare, care conferă prioritate de trecere. Vehiculele care circulă pe această bandă trebuie să își mențină direcția, fără a vira în sensul giratoriu, asigurându-se astfel o circulație fluentă și sigură.

Prin urmare, aceste modificări în Codul Rutier vizează îmbunătățirea siguranței pe drumurile publice și eficientizarea circulației în sensurile giratorii. Este esențial ca toți conducătorii auto să fie la curent cu aceste schimbări și să le aplice corespunzător pentru a evita incidentele nedorite și amenzile usturătoare.

Planurile Google cu Gemini: Cum îți face viața mai ușoară la condus și în călătorii

Planurile Google cu Gemini: Cum îți face viața mai ușoară la condus și în călătorii

Google aduce Gemini pe Messages și adaugă rezumate text AI pentru Android Auto.

Actualizările Android anunțate la MWC includ, de asemenea, noi funcții de accesibilitate și comenzi de difuzare pentru Spotify.

Planurile Google cu Gemini

Google a anunțat o serie de actualizări Android la MWC în acest an, inclusiv integrarea Gemini cu Messages și rezumate text bazate pe inteligență artificială pentru când conduci.

Începând cu această săptămână, utilizatorii Messages vor putea accesa chatbot-ul Google fără a părăsi aplicația de mesaje text. Gemini in Messages se poate ocupa de sarcini de bază, cum ar fi redactarea mesajelor și ajutarea la planificarea evenimentelor, sau poți doar discuta cu Gemini dacă te-ai plictisit. Funcția este încă în versiune beta și deocamdată este disponibilă numai pentru utilizatorii de mesaje în limba engleză, spune Google.

Android Auto primește, de asemenea, un impuls din partea inteligenței artificiale, care ar putea ajuta la minimizarea distragerilor de la oamenii care îți trimit mesaje în timp ce ești pe drum. Dacă chatul de grup îți „aruncă în aer” telefonul cu mesaje non-stop sau dacă cineva îți trimite romane de text, Android Auto va rezuma automat mesajele și îți va citi mai succint. De asemenea, va sugera răspunsuri și acțiuni bazate pe mesaje, cum ar fi partajarea ETA, astfel încât să poți răspunde cu o singură atingere și să te concentrezi pe conducere.

Cum îți face gigantul viața mai ușoară

Google a anunțat, de asemenea, câteva noi funcții de accesibilitate pentru Android la MWC, inclusiv subtitrări ale imaginilor generate de AI în aplicația Lookout. Va putea genera descrieri pentru imaginile găsite online sau primite în mesaje și le va citi cu voce tare utilizatorului. Funcția este disponibilă doar în limba engleză pentru început, dar se va lansa la nivel global.

Funcția Google Lens din Maps primește și o opțiune îmbunătățită de citire de ecran, care va permite utilizatorilor să îndrepte camera telefonului spre ceva din fața lor, cum ar fi un restaurant sau o stație de transport, și să audă informații despre acestea.

Actualizările Android includ, de asemenea, noi comenzi de difuzare pentru Spotify numite Spotify Connect, astfel încât utilizatorii să poată comuta fără probleme între dispozitivele lor, cum ar fi de la căști la un difuzor. Această funcție era deja disponibilă pentru YouTube Music.

Hidroelectrica, ”în groapă” cu 3 miliarde de lei. Unde sunt banii care ar trebui recuperați

Hidroelectrica, ”în groapă” cu 3 miliarde de lei. Unde sunt banii care ar trebui recuperați

Probleme la Hidroelectrica

Facturile întârziate de la Hidroelectrica conturează o suma acumulată ce a depășit trei miliarde de lei.

Hidroelectrica se intitulează ca fiind lider în producția de energie electrică și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național.

Este o sumă incredibilă, mai ales pentru o companie care ar trebui să fie eficient gestionată și să ofere transparență acționarilor, fiind sub controlul statului.

În 2023, Hidroelectrica a raportat cel mai mare profit din istoria sa, în valoare de 6,33 miliarde de lei. Cu toate acestea, compania se confruntă cu o problemă majoră legată de creanțele comerciale, care au atins un nivel alarmant.

Conform rapoartelor financiare preliminare, soldul total al acestor creanțe la sfârșitul anului 2023 era de 3,01 miliarde de lei, o valoare de 2,2 ori mai mare decât la finalul anului 2022.

De fapt, este al doilea cel mai mare profit pe care orice companie l-a realizat în România, după cel al Petrom din 2022 – 10,3 miliarde de lei. Anul trecut, Petrom a înregistrat un profit de doar patru miliarde de lei, așa că Hidroelectrica este, în acest moment, cea mai profitabilă companie din România, atât din punctul de vedere al dimensiunii beneficiului, dar și al marjei.

Creanțele acumulate de Hidroelectrica sunt comparabile cu cifra de afaceri a unor companii importante, cum ar fi Coca-Cola România, Alro sau Bosch Automotive.

Această problemă este cauzată în principal de întârzierea în emiterea facturilor de energie electrică, nu din cauza clienților cu întârzieri la plată, ci din cauza întârzierilor în procesul de facturare al Hidroelectrica.

Facturi întârziate

Ca referință, în primele trei trimestre ale anului precedent, creanțele Hidroelectrica au ajuns la 2,97 miliarde de lei, din care aproximativ 2,82 miliarde de lei proveneau din segmentul de furnizare și doar 288 de milioane de lei din producția de energie. Peste jumătate din aceste creanțe nu au fost încă facturate la momentul respectiv.

În plus, compania a înregistrat pierderi din depreciere în valoare de peste 138 de milioane de lei. Principalele cauze pentru întârzierile în emiterea facturilor sunt legate fie de volumul mare de clienți pe care sistemul informatic trebuie să îi gestioneze, fie de modificări legislative sau tehnice care necesită ajustări în procesul de facturare.

Call of Duty: Warzone Mobile – Când îl poți juca în versiunea mobilă.(VIDEO)

Call of Duty: Warzone Mobile - Când îl poți juca în versiunea mobilă

Call of Duty: Warzone Mobile se va lansa curând.

Call of Duty: Warzone Mobile, luna aceasta

Call of Duty: Warzone Mobile se va lansa pe 21 martie. Vei putea să îți ridici armele de luptă curând.

A trecut destul de mult timp, dar Activision a dezvăluit, în cele din urmă, când fanii Call of Duty pot intra într-o versiune mobilă a spin-off-ului său Battle Royale Warzone. Editorul a spus anterior că jocul va ajunge în această primăvară, după o perioadă de lansare limitată în anumite teritorii.

De fapt, Call of Duty: Warzone Mobile va „ateriza” pe 21 martie, la puțin peste doi ani după ce Activision a anunțat titlul free-to-play pentru mobil.

Hărțile disponibile

Două hărți Battle Royale vor fi disponibile de la început: Warzone Verdansk și Rebirth Island. Verdansk acceptă până la 120 de jucători pe iOS și Android. Dacă ești eliminat, vei mai avea o șansă de a te alătura bătăliei, dacă vei câștiga un duel în gulag. Insula Rebirth este o hartă mai mică, care găzduiește maximum 48 de jucători. În loc să te îndrepți către gulag după moarte, vei renaște atât timp cât unul dintre coechipierii tăi este încă în viață.

Mai multe moduri clasice de multiplayer CoD vor fi disponibile și în Warzone Mobile. Vei putea să accesezi articole precum Team Deathmatch, Domination, Kill Confirmed și Search & Destroy în hărți, inclusiv Shipment, Shoot House și Scrapyard.

Runde multiplayer mai scurte te pot ajuta să crești nivelul unei arme sau să-ți crești nivelul general atunci când ai câteva minute libere. Progresul este partajat între Warzone Mobile și versiunile pentru consolă și PC ale Modern Warfare III și Warzone, atât timp cât ești conectat la același ID Activision. XP pe care îl câștigi în Warzone Mobile se vor reflecta în Warzone și Modern Warfare III și invers. Același lucru este valabil și pentru nivelarea armelor.