Deși nu confirmă exit-ul din Europa, Oppo admite suspendarea temporară a operațiunilor din Germania

Deși nu confirmă exit-ul din Europa, Oppo admite suspendarea temporară a operațiunilor din Germania

Deși au semnat cândva un contract de licențiere a brevetelor pe mai mulți ani, Oppo și Nokia au ajuns oricum în instanță pentru disputarea unor brevete legate de folosirea tehnologiilor 5G dezvoltate de compania finlandeză.

Aparent, procesul nu merge deloc bine pentru Oppo, brandul controlat de gigantul BBK Electronics Corporation fiind nevoit să-și suspende operațiunile din Germania.

Compania finlandeză a înregistrat încă din anul 2021 mai multe procese împotriva Oppo, spunând că producătorul chinez folosește brevetele sale esențiale și non-esențiale fără licență.

Acest lucru pare să se întâmple după ce Nokia a încercat să negocieze prelungirea contractului din 2018. Conform Nokia, contractul său de licențiere a expirat, însă Oppo continuă să folosească tehnologiile sale brevetate.

Brevetele fac referire la tehnologii de conectivitate, interfețe grafice și capabilități de securizare a dispozitivelor. Compania spune că Oppo a refuzat oferta de a reînnoi contractul, dar continuă să folosească tehnologiile licențiate anterior, chiar și fără contract.

Oppo, al cărui sediu european se află în Germania, a comentat pentru publicația locală T3N pe tema anticipatei ieșiri din piața europeană, negând zvonurile. Totuși, compania admite suspendarea pe termen nedefinit a activității pe piața germană, în așteptarea unei rezoluții favorabile în disputa cu Nokia.

Trecerea de la optimism la speranță vine după ce doar luna trecută aflam despre planurile pe care Oppo și OnePlus le au pentru dezvăluirea unei noi game de produse pe parcursul anului 2023, disponibile pe „toate piețele europene existente”.

Potrivit informațiilor obținute pe surse, Nokia ar fi cerut o taxă de 2,50 euro per smartphone vândut, reprezentând taxele de licență. Însă adevărata problemă ar fi aceea că legile germane obligă ambele companii să semneze un acord cu Nokia valabil la nivel global.

Iar cum Oppo și OnePlus sunt deținute de BBK Electronics, cel din urmă ar fi obligat să plătească taxe de licență pentru toate telefoanele vândute la nivel internațional.

Realme a dezvăluit GT Neo 5 SE, primul său telefon cu Snapdragon 7+ Gen 2 și 1 TB stocare

Realme pare că lansează telefoane pe bandă rulantă, aproape în fiecare săptămână oferind  detalii despre câte un nou dispozitiv.

Strategia companiei pare să funcționeze, însă, întrucât acesta este brand-ul cu cea mai rapidă creștere din Europa și pare să fie printre „câștigătorii” de pe piața din India.

Astăzi aflăm detaliile oficiale despre noul Realme GT Neo 5 SE, care pare că împrumută câteva avantaje ale modelului Neo5 original, cunoscut în Europa și sub numele de GT 3, dar vine cu hardware dintr-o categorie inferioară, la un preț mai mic.

GT Neo 5 SE de la Realme oferă performanță de flagship la un preț accesibil

Realme GT Neo 5 SE este unul dintre primele telefoane echipate cu noul chipset Snapdragon 7+ Gen 2 de la Qualcomm. Acesta promite astfel performanță comparabilă cu cea a unui flagship de anul trecut, cu o stabilitate bună a nivelului de performanță susținută și cu un preț semnificativ mai mic. GT Neo 5 SE vine echipat cu un ecran de 6,74” cu rezoluție neobișnuită, de 2.772 x 1.240 pixeli și refresh rate la 144 Hz.

Configurația hardware folosește până la 16 GB RAM și 1 TB stocare, ceva ce nu vedem foarte des pe dispozitive din seriile de medie, dar și o baterie imensă, de 5.500 mAh. Aceasta se va încărca însă semnificativ mai lent decât cea de pe modelul GT Neo 5, la doar 100W, față de 150 (și chiar 240W în varianta de top).

Din păcate, camera, care a devenit una dintre cele mai importante componente de pe un smartphone în ultima perioadă, este una din gama medie, fără nimic cu adevărat special. Am mai văzut acest modul de cameră și în alte dispozitive și produce rezultate decente, dar nu extraordinare, nici măcar pentru această categorie de piață.

Vorbim despre un modul principal cu senzor de 64 megapixeli, alături de un ultrawide de 8 megapixeli și o lentilă „microscop” de 2 megapixeli. Realme a fost printre primele brand-uri care au oferit această funcție de microscop, alături de „frații” de la Oppo și OnePlus.

Prețurile pentru China pornesc de la 2.099 yuan, pentru varianta 8+256 GB (280 euro), și ajunge până la 2.799 yuan pentru varianta de top, cu 16 GB RAM și 1 TB stocare (370 euro). Lansarea va avea loc pe 10 aprilie.

Având în vedere că vorbim despre un model Realme, brand care este foarte activ în Europa, s-ar putea să vedem GT Neo 5 SE și pe piețele vestice, dar, cel mai probabil sub un alt nume și la un preț puțin mai mare.

sursa: GSM Arena

ChatGPT a divulgat informații confidențiale despre semiconductoarele Samsung

ChatGPT a divulgat informații confidențiale despre semiconductoarele Samsung

foto: Profimedia

La doar două săptămâni după ce CEO-ul Samsung descria viziunea companiei pentru folosirea de echipamente prevăzute cu inteligență artificială, decizia introducerii ChatGPT pentru asistarea angajaților în activitățile de serviciu s-a dovedit foarte neinspirată.

Consultat pe tot felul de subiecte, AI-ul bazat pe ChatGPT ar fi scăpat de cel puțin trei ori pe internet datele confidențiale cu care a fost pus în contact de către angajații Samsung.

Stocate în baza de date ChatGPT, respectivele informații sunt integrate cu ”experiența” învățată de AI, încât orice utilizator care caută informații despre semiconductori ar putea ajunge la unele dintre datele sensibile ale Samsung.

Chatbot-uri AI precum ChatGPT asimilează experiența fiecărei sesiuni de chat purtate cu utilizatorii, folosind datele pentru a-și îmbunătăți și extinde cunoștințele din diverse domenii. Toate datele oferite chatbot-ului sunt stocate și îl ajută să răspundă la întrebările altor utilizatori.

Problema este că AI-ul nu este foarte bun în a ține secrete, angajații Samsung făcând o mare greșeală divulgând datele confidențiale ale companiei către ChatGPT, care odată „absorbite” ar putea rămâne acolo pentru totdeauna. Desigur, Samsung ar putea să elimine date din baza de date ChatGPT contactând administratorul OpenAI.

Prima scurgere de informații s-a produs când un angajat al departamentului de soluții pentru semiconductori și dispozitive a introdus codul sursă în ChatGPT, solicitând AI-ului o soluție pentru o problemă în baza de date de măsurare a echipamentelor semiconductoare.

Al doilea incident vizează tot divulgare de cod, ChatGPT fiind solicitat să-l optimizeze pentru a putea fi analizat mai ușor de către angajatul respectiv. Al treilea incident a avut loc când un angajat Samsung a solicitat ChatGPT să genereze un rezumat pentru o ședință internă a companiei.

Fără a renunța la serviciile ChatGPT, Samsung le-a cerut angajaților să fie mai precauți atunci când divulgă informații acestuia. De asemenea, compania a limitat capacitatea fiecărei intrări în ChatGPT la maximum 1.024 bytes, sperând ca astfel interacțiunea să fie limitată la dialoguri scurte, fără prea multe informații care ar putea fi extrase din documente.

Microsoft Edge primește mod split-screen – permite afișarea a două pagini web în același tab

Microsoft Edge primește mod split-screen - permite afișarea a două pagini web în același tab

Microsoft Edge câștigă încă un atu în fața rivalului Chrome, utilizatorii primind opțiunea de a vizualiza simultan două pagini web în același tab.

Spre exemplu, vei putea conversa pe WhatsApp și Messenger în modul split-screen, fără a mai comuta între tab-uri sau ferestre separate. Un alt exemplu ar fi acela în care ai două ferestre Edge, fiecare cu câte două site-uri deschise în același tab.

Deși aproape orice laptop sau PC de generație recentă este echipat cu ecran wide, majoritatea paginilor web încă sunt optimizate mai degrabă pentru derularea pe verticală, limitând cantitatea de informație repartizată pe orizontală.

Exceptând încercări nu foarte reușite de pentru modernizarea site-urilor prin trecerea la așa numitul Responsive Design, dezvoltatorii principalelor browsere web nu s-au grăbit să valorifice în mod concret spațiul de afișare nefolosit.

Astfel, utilizatorii care doresc să folosească mai eficient spațiul disponibil pe ecran sunt nevoiți să deschidă browserul web în ferestre multiple, proporțional cu numărul de tab-uri pe care doresc să le vadă simultan.

Poți activa noul buton Split View din meniul de configurare ascuns, tastând edge://flags în bara de adrese. Cauți opțiunea split-screen și o bifezi pe Enabled, după care repornești aplicația.

Așa cum spune și numele, modul Split Screen permite vizualizarea a două tab-uri în spațiul aceluiași tab deschis în Microsoft Edge.

Astfel, vei putea folosi lista de tab-uri pentru a comuta între perechi de site-uri vizualizate în modul split-screen, evitând confuzia ce rezultă din căutarea paginilor respective într-o listă de tab-uri deja aglomerată.

Odată activat, noul mod de navigare este cât se poate de simplu de accesat, cu un simplu click pe butonul split-view adăugat în dreapta barei de adrese.

În plus, în meniul afișat la click-dreapta pe orice link din pagină apare și opțiunea open in split-view, alternativă pentru deschiderea într-un tab nou sau fereastră separată.

WhatsApp primește funcția Chat lock, oferind protejarea cu amprentă a arhivei de chat

WhatsApp primește funcția Chat lock, oferind protejarea cu amprentă a arhivei de chat

Foto: Profimedia Images

Denumită Chat lock, noua funcție ar putea fi deosebit de utilă utilizatorilor care folosesc WhatsApp în scop de serviciu, sau pentru schimburi de mesaje pe care le-ar vrea ținute cât mai departe de priviri indiscrete.

WhatsApp folosește deja criptare pentru protejarea archivei de chat, însă doar la sincronizarea cloud între dispozitive atașate aceluiași cont de utilizatori. Odată descărcate pe dispozitiv, mesajele și atașamentele pot fi accesate de oricine reușește să obțină acces la telefonul deblocat.

Protejarea aplicațiilor și datele acestora folosind o parolă sau alt mijloc de autentificare biometrică nu este ceva nou.

Spre exemplu, Xiaomi oferă de ceva timp capabilități app lock în interfața MIUI, iar funcționalitatea poate fi obținută și cu ajutorul unor aplicații specializate disponibile în Play Store.

Însă odată cu implementarea oficială în clientul WhatsApp, utilizatorii platformei de mesagerie vor putea avea garanția că protecția oferită este la cel mai ridicat nivel, ușor de activat și fără modalități ascunse de ocolire.

Descoperită în versiunea WhatsApp beta (v 2.23.8.2), funcția Chat lock poate fi aplicată și la nivel de conversație, permițând protejarea schimburilor de mesaje cu amprentă sau o parolă unică.

Probabil că restricțiile de acces se aplică inclusiv alertelor de notificare pentru mesaje noi, permițând vizualizarea acestora doar cu autentificare prealabilă.

Considerând natura privată a schimburilor de mesaje WhatsApp și modul în care pozele și documentele primite ca atașament pot rămâne stocate chiar și ani de-a rândul în arhiva de chat.

Lipsa unei opțiuni aparent elementare de controlare a accesului este greu de înțeles, mai ales la un serviciu de mesagerie cu bază de utilizatori atât de numeroasă.

Spre exemplu, Telegram oferă o funcționalitate asemănătoare încă din anul 2018, însă bazată pe limitarea accesului în aplicație și nu chat-uri individuale.

Un joc inspirat de filmul „Waterworld”, cu Kevin Costner, va fi lansat în curând

Un joc de tip survival, bazat pe celebrul film „Waterworld”, cu Kevin Costner în rol principal, va fi lansat în versiune Early Access în vara acestui an.

Dezvoltat de Vector3 Studio, jocul Sunkenland va oferi moduri single-player și co-op. În această lume postapocaliptică, cea mai mare parte a lumii este acoperită de apă. Oamenii trăiesc pe insule artificiale, ambarcațiuni și pe cele câteva insule naturale rămase.

Jucătorii vor fi nevoiți de multe ori să se scufunde în adâncuri pentru a face rost de materialele și resursele de care au nevoie. Totodată, aceștia vor putea face schimburi cu alte personaje pașnice. Vor trebui, însă, să se ferească de pirați și mutanți folosind arme, baricade, sârmă ghimpată și capcane.

În joc vor fi disponibile mai multe tipuri de vehicule care vor putea fi construite și îmbunătățite. Exemple sunt jetski-uri, bărci ponton, ambarcațiuni cu pânze sau girocoptere.

Sunkenland are deja o pagină dedicată pe Steam. Din fericire, jocul are cerințe de sistem minime accesibile:

Sistem de operare: Windows 7
Procesor: Intel dual-core cu frecvență de 2.4 GHz
RAM: 4 GB
Grafică: NVIDIA GeForce 8800GT

Filmul pe care este bazat jocul, „Waterworld”, a fost regizat de Kevin Reynolds după un scenariu scris de Peter Rader și David Twohy. Acțiunea se petrece în viitor după ce gheața de la poli s-a topit, iar lumea a fost acoperită de apă. În film, Costner este „Mariner”, un bărbat care rătăcește peste întinderile nesfârșite de ape la bordul unui trimaran. „Waterworld” a primit o nominalizare la Oscar la categoria „Cea mai bună coloană sonoră”.

Foto: Steam/Sunkenland

Netflix vrea să ofere jocuri pe televizoare, cu smartphone-ul pe post de controller

Netflix vrea să ofere jocuri pe televizoare, cu smartphone-ul pe post de controller

Foto: Profimedia Images

Platforma de streaming Netflix are o ofertă bogată de jocuri video pentru dispozitive mobile.

Compania vrea, se pare, să se extindă pe televizoare și să folosească smartphone-urile utilizatorilor pe post de controllere.

O bucată de cod descoperit în aplicație de dezvoltatorul Steve Moser conține textul: „Un joc de pe televizorul tău are nevoie de un controller pentru a fi rulat. Vrei să folosești acest telefon pe post de controller?”.

Netflix wants to make games playable on every device by turning your iPhone into a controller for Netflix running on a TV. Code hidden in their iOS app: „A game on your TV needs a controller to play. Do you want to use this phone as a game controller?” $NFLX cloud gaming soon? https://t.co/ZPl5gyoKkQ pic.twitter.com/ilpSJjcxBG

— Steve Moser (@SteveMoser) March 30, 2023

Netflix a refuzat să vorbească despre acest subiect, transmite TechCrunch.

Recent, compania a anunțat că vrea să ofere jocuri video pe cât mai multe dispozitive. „Vrem, așa cum probabil vă imaginați, ca jocurile să poată fi jucate pe orice dispozitiv Netflix pe care îl aveți”, a declarat Leanne Loombe, vicepreședinte responsabil cu parteneriatele externe pentru jocuri video.

Un alt reprezentant al companiei a confirmat faptul că Netflix lucrează la un serviciu de cloud gaming, similar cu NVDIA GeForce Now sau Amazon Luna.

Cel puțin 40 de jocuri noi vor ajunge pe platforma Netflix Games în 2023, printre care Highwater, Monument Valley 1 și  Monument Valley 2.

Dintre cele 40 de titluri, 16 sunt dezvoltat în casă de companie, iar restul vor veni de la parteneri externi. Leanne Loombe a anunțat că aceștia lucrează în acest moment la 70 de jocuri pentru platforma sa.

Cel mai recent titlu notabil care a ajuns pe platforma Netflix Games este Terra Nil.

Sursa: TechCrunch

E3 2023 a fost anulat. Ce motive au invocat organizatorii

E3 2023 a fost anulat. Ce motive au invocat organizatorii

În luna septembrie a anului trecut, Entertainment Software Association (ESA) anunța că, în ciuda anulării edițiilor precedente din cauza pandemiei de COVID-19, E3 2023 urma să aibă loc și să marcheze revenirea la formatul fizic.

Evenimentul, organizat alături de ReedPop, ar fi urmat să se desfășoare pe parcursul a patru zile (13 – 16 iunie), împărțite în „Business Days” și „Gamer Days”.

Din păcate, inițiativa Entertainment Software Association nu a strâns prea mulți susținători în rândurile industriei jocurilor video: Nintendo a anunțat că nu va participa la E3 2023, Sony PlayStation a renunțat încă dinainte de pandemie să ia parte la aceste evenimente, iar Microsoft a declinat participarea la expoziție, plănuind doar evenimente online. Mai mult, recent Ubisoft a decis să nu participe la E3 2023, exemplul fiindu-i urmat de alți publisheri precum SEGA, Tencent sau Devolver Digital.

În aceste condiții, după ce colegii de la IGN afirmau că două surse le-au mărturisit că ESA a decis să anuleze E3 2023, a sosit și confirmarea oficială din partea organizatorilor:

[Anularea] a fost o decizie dificilă din cauza tuturor eforturilor pe care noi și partenerii noștri le-am depus pentru a transforma acest eveniment în realitate, dar a trebuit să facem ceea ce este corect pentru industrie și ceea ce este potrivit pentru E3. Apreciem și înțelegem că acele companii interesate nu ar fi avut pregătite la timp demo-uri jucabile pentru acest eveniment, iar provocările legate de lipsa resurselor necesare pentru a participa la E3 în această vară reprezintă un obstacol pe care nu l-au putut depăși. Celor care și-au luat angajamentul de a participa la E3 2023 le cerem scuze că nu putem organiza evenimentul pe care îl meritați și pe care îl așteptați, având în vedere experiența de orgnizator a ReedPop.

– Kyle Marsden-Kish, Global VP of Gaming, ReedPop

În ciuda deznodământului nu tocmai fericit al E3 2023, comunicatul oficial menționează că ESA și ReedPop vor continua sa lucreze împreună pentru „viitoare evenimente E3”.

Ce primim în loc de E3 2023

Chiar dacă E3, în formatul său clasic, nu va mai avea loc în 2023, mulți dintre jucătorii majori implicați în industria divertismentului digital își vor organiza propriile evenimente alternative.

Spre exemplu, Ubisoft va transmite pe 12 iunie o ediție specială Ubisoft Forward Live, menită să aducă update-uri referitoare la viitoarele jocuri ale companiei.

Microsoft, de asemenea, urmează să organizeze Xbox Games Showcase pe 11 iunie, cu noutăți de la Xbox Game Studios și Bethesda, eveniment ce va urmat de Starfield Direct, o prezentare extinsă a RPG-ului SF de la Bethesda Game Studios, cu lansarea programată pentru 6 septembrie, în versiuni de Xbox Series X|S și PC.

Prezent și activ și în anii în care E3 nu a fost organizat din cauza pandemiei, Geoff Keighley va reveni și anul acesta, pe 8 iunie, cu Summer Game Fest, eveniment ce urmează să fie transmis live din YouTube Theater, Los Angeles.

Nu în ultimul rând, probabil că și alte companii precum Electronic Arts, Sony Interactive Entertainment, Nintendo, Devolver Digital sau Capcom vor reveni, în preajma perioadei în care trebuia să aibă loc E3 2023, cu propriile evenimente sau transmisii digitale.

Sursa: IGN

Actriță hărțuită de fani din cauza rolului din Resident Evil 4

Actriță hărțuită de fani din cauza rolului din Resident Evil 4

Foto: Capcom

Anumiți fani înrăiți sunt atât de pasionați de jocurile video preferate încât, nu de puține ori, cad în extreme, iar acțiunile lor nu mai au nimic de-a face cu bunul simț sau dragostea față de titlul favorit.

De o astfel de experiență neplăcută a avut parte Lily Gao, actrița care și-a împrumutat vocea personajului Ada Wong din remake-ul Resident Evil 4.

Nemulțumiți de prestația acesteia in noul joc de la Capcom, „fanii” au invadat profilul de Instagram al actriței, lăsând tot felul de insulte în comentarii. Pentru a gestiona situația, Lily Gao a fost nevoită să dezactiveze comentariile pe contul său și să-și ascundă sau șteargă toate postările cu excepția uneia.

Injuriile au variat de la „prestația ta în re4remake a fost oribilă” la a o caracteriza drept „plictisită” și „fără viață” și până declarații drastice de genul „ ai ruinat acest remake, simt ca am dat banii degeaba”.

Așa-zișii fani pur și simplu nu au putut înțelege ca Lily Gao nu a înregistrat replicile pentru Ada Wong de una singură, fiind îndemnată chiar de către producători să o facă într-un mod mai autentic si profesionist, care sa reliefeze mai bine profesia personajului, cea de agent secret.

De altfel, chiar scenariștii Capcom au modificat replicile din ediția originală a jocului în acest remake tocmai pentru a evidenția abordarea mai realistă din noul Resident Evil 4.

Mai mult, nu este pentru prima oară când Lily Gao a interpretat-o pe Ada Wong de-a lungul carierei sale: actrița a jucat același rol chiar și în filmul de lung metraj Resident Evil: Welcome to Raccoon City, lansat în 2021, deci nu se poate spune că nu are experiență cu acest personaj.

DLC pentru Resident Evil 4 la orizont?

Versiunea originală de Resident Evil 4 pentru PlayStation 2, PC și Nintendo Wii includea o campanie suplimentară – Separate Ways – care permitea experimentarea poveștii din perpectiva Adei Wong. Deși o revenire a Separate Ways pentru noul remake nu a fost anunțată încă, cei care au „explorat” în cadrul fișierelor jocului au găsit referințe la „Another Order”, denumirea sub care a fost lansat Separate Ways în Japonia.

De altfel, Capcom are deja o tradiție în a folosi denumiri diferite pentru titlurile din seria Resident Evil în Japonia: în locul numelui cu care suntem obișnuiți pe piața occidentală, aceste jocuri au fost mereu publicate în Japonia sub titulatura Biohazard.

Remake-ul Resident Evil 4 este disponibil acum în versiuni pentru PlayStation 5, PlayStation 4, Xbox Series X|S și Steam (PC).

Sursa: PC Gamer, Dan Allen Gaming YouTube

Cele mai sigure mașini pe care le poți cumpăra în 2023. SUV-urile sunt la putere – VIDEO

Siguranța ar trebui să primeze atunci când achiziționăm o mașină, dar care sunt cele mai sigure automobile pe care le poți cumpăra în 2023?

Conform unei liste create de canadienii de la Car Help Corner, vă aduc în atenție cele mai sigure mașini pe care le puteți cumpăra în 2023.

Achiziționarea unei mașini noi are întotdeauna la bază niște criterii de care clienții vor ține cont. Aici vorbim despre performanțe, spațiu, practicabilitate, eficiență și, probabil cel mai important, siguranța. Este un aspect foarte important, deoarece mașina pe care o folosim în fiecare ar trebui să ne protejeze de eventuale pericole ce pot apărea.

Canadienii de la Car Help Corner au creat o listă cu cele mai sigure mașini pe care le putem achiziționa în 2023. Sunt incluse atât mașini obișnuite cât și SUV-uri. Chiar dacă datele se bazează pe piața din America de Nord, multe dintre modelele incluse sunt vândute și în Europa.

Mazda3

Deschidem lista cu ajutorul clasei compacte de vehicule, iar Mazda3 se numără printre cele mai sigure mașini din această categorie. Mașina a primit punctaje de top la fiecare dintre categoriile la care a fost testată, singurul criteriu la care a pierdut puțin teren este cel legat de evitarea unui impact pe timp de noapte.

Toyota Corolla

Un model foarte popular la nivel global, Toyota Corolla s-a descurcat bine la toate testele la care a fost supusă, cu un calificativ ceva mai mic pentru protecția în cazul unui impact lateral.

Honda Civic

Noua generație a hatchback-ului japonez a crescut în dimensiuni, situându-se la limita superioară a clasei compacte și, la fel ca celelalte două modele enumerate, oferă un nivel de siguranță bun pentru ocupanții săi. Asemenea Toyotei Corolla, a obținut un scor mediocru pentru protecția la impact lateral. Cu toate acestea, surata sa premium, Acura Integra, a trecut cu brio de toate testele la care a fost supusă, primind calificativul Top Safety Pick Plus din partea IIHS (Insurance Institute for Highway Safety).

Câteva mențiuni onorabile sunt Nissan Sentra, Nissan Kicks, Hyundai Elantra, Kia Soul și Kia Forte.

Subaru Legacy și Hyundai Sonata

Ne mutăm atenția către mașinile de clasă medie, acolo unde Subaru Legacy și Hyundai Sonata au obținut punctaje bune și au primit calificativul de Top Safety Pick din partea IIHS.

Toyota Camry

Unul dintre cele mai populare sedanuri din America de Nord, Toyota Camry, a fost și singurul care a primit calificativul de Top Safety Pick Plus. Este impresionant, mai ales că actuala Toyota Camry se află deja la al șaselea an de când a fost pusă în vânzare. Lexus ES, ruda premium a Toyotei Camry, a fost singurul sedan de lux din clasa medie care a primit premiul de Top Safety Pick Plus.

Toyota RAV4

Ne mutăm către cea mai populară categorie de automobile a momentului, anume SUV-urile. Cel mai vândut SUV din lume demonstrează că are ce îi trebuie pentru a-și merita titlul. Toyota RAV4 a obținut punctaje bune la toate categoriile, la fel și Toyota Venza. Lexus UX 250h a fost decorat cu premiul de Top Safety Pick Plus, primit scoruri de top la fiecare categorie.

Subaru Outback și Subaru Forester

La fel ca Lexus NX, și Subaru Outback este un performer de top. Modelul Forester vine în urma sa, dar rămâne un SUV care oferă un nivel de siguranță foarte bun. De asemenea, și Nissan Rogue, cunoscut în Europa drept X-Trail, se situează în aceeași zonă cu Subaru Forester.

Mazda CX-5

Când vorbim de SUV-urile Mazda, CX-5, CX-30 și CX-50 s-au descurcat foarte bine la testele de impact. La fel ca Mazda3, singurul minus ar fi faptul că sistemele de siguranță activă nu sunt la fel de eficiente pe timp de noapte. Cu toate acestea, cele mai sigure SUV-uri compacte vine de la Honda. Atât HR-V cât și CR-V au primit calificativul maxim de Top Safety Pick Plus, obținând rezultate de top la toate categoriile.

Cele mai sigure SUV-uri din clasa medie

Printre acestea se numără modele precum Mazda CX-9, Nissan Pathfinder, Subaru Ascent, Hyundai Palisade, Kia Telluride dar și Toyota Highlander. Toate aceste modele au primit punctaje de top.

Care sunt cele mai sigure SUV-uri premium?

Clasa premium este foarte competitivă, iar acest lucru nu exclude nici capitolul siguranță. Printre cele mai bine clasate variante se număra Acura RDX și MDX. Nici cei de la Lexus nu se lasă mai prejos, SUV-urile NX și RX au primit punctaje foarte bune pentru fiecare categorie în care au fost testate.

Printre cele mai sigure variante se numără Volvo XC90, Tesla Model Y sau Infiniti QX60. Niciunul dintre SUV-urile mari de la Audi, BMW sau Mercedes-Benz nu a fost încadrat în categoria Top Safety Pick.

Cât despre camionete, singurul model care a obținut acest calificativ este Toyota Tundra, surclasând modele precum RAM 1500 sau Ford F-150.