Reteta hummus acasă. Care este ingredientul secret, nu trebuie să lipsească sub nicio formă

Hummusul incepe sa fie cautat si in Romania

Cei care vor să facă hummus acasă trebuie să știe că prepararea lui necesită un ingedient secret pentru a ieși așa cum trebuie. Humusul este un preparat delicios, care se poate prepara și acasă, fiind mult mai sanatos decât cel care se găsește de vânzare în magazine.

Cum să faci un hummus delicios chiar la tine în bucătărie. Ce trebuie să faci neapărat pentru un preparat gustos

Humusul provine din Orientul Mijlociu și se consumă în țări precum Liban, Cipru, Turcia sau Israel.

Întrucât este foarte gustos și ușor de preparat, humusul a început sa devina un fel de mâncare tot mai popular și multe țări ale lumi, printre care și în România.

Hummusul se prepara din boabe de naut
Hummusul se prepara din boabe de naut

Hummusul, o mâncare care ține de foame

Humusul are la baza năutul, un ingredient bogat în fibre, proteine și carbohidrați, astfel că este un preparat sățios. Pe lângă năut, atunci când îl prepari nu trebuie să îți lipsească ulei de masline, zeamă de lamaie și tahini.

Tahinii este o pasta preparată din semințe de susan. După gust pot fi adăugate mai multe ingrediente, printre care usturoi, sare si piper, curcuma, , avocado, ardei copți sau sfeclă roșie.

De asemenea, năutul se găsește și uscat, dar și la conservă, aproape fiert.

Ingrediente humus de casă:

-250 g naut uscat
-2 linguri tahini
-zeama de la o lamaie
-5 linguri ulei de masline
-3 catei de usturoi
-sare
-¼ lingurita bicarbonat de sodiu

Mod de preparare hummus de casă:

Înainte de a începe gătirea lui propriuzisă, humusul tebuie pus la înmuiat în apă caldă 12 ore. După această perioadă veți vedea că boabele de năut își vor tripla volumul.

După ce năutul a fost înmuiat se începe prin a punerea lui la fiert. În apa în care se fierbe năutul se pune bicarbonat de sodiu și se fierbe aproximativ 30-40 de minute, la foc molcom, sau până când boabele s-au înmuiat bine.

Năutul nu se mărunțește opărit, trebuie lăsat să se răcească

Apoi, năutul fiert se lasă la răcit. După ce acesta s-a răcit se pune într-un bol încăpator, peste care se adaugă restul ingredientelor enumerate mai sus.

Apoi, cu ajutorul unui blender de mână se mixează totul, până când compoziția devine catifelată și omogenă.

Cu ce se ornează hummusul

În cazul în care pasta este prea tare se va mai putea adăuga puțină zeamă din cea în care năutul a fiert. Humusul se așează într-o farfurie și i se dă o formă.

Pentru ornat se poate folosi boia de ardei, ulei de măsline, patrunjel tocat, chimion sau orice preferă fiecare.

Vă doresc Poftă Bună!!!

Ce testament a lăsat Draga Olteanu Matei. Cine va moșteni averea actriței

Răsfățată și apreciată de toată țara, Draga Olteanu Matei nu a lăsat în urmă o avere mare. Astfel că testamentul actriței nu cuprinde valori materiale importante: o garsonieră în București și o casă în Piatra Neamț.

Ce testament a lăsat Draga Olteanu Matei

Acestea sunt bunurile care au rămas în urma morții sale. Iată care sunt singurele rude în viață, care o vor moșteni pe Draga Olteanu Matei. Este de notorietate faptul că marii artiști din România nu sunt atât de privilegiați când vine vorba despre venituri. Draga Olteanu Matei s-a stins din viață pe data de 18 noiembrue 2020 și,  așa cum era de așteptat, nici Draga Olteanu Matei nu face excepție de la regulă. Pensia Dragăi Olteanu matei era de 1700 de lei. La această sumă se mai adăugau și cei 2500 de lei sub formă de indemnizație de la UNITER. Astfel că bunurile rămase în urma ei nu sunt mari.

Însă cine sunt cei care o vor moșteni pe marea artistă a României? Mai precis, aceștia sunt doi nepoți ai actriței, care vor moștemi agoniseala din cei 87 de ani de viață. De altfel, cei doi s-au aflat alături de artistă până la trecerea ei în neființă. Draga Olteanu Matei deținea o garsonieră în București și o casă în Piatra Neamț.

Nepoții ei o vor moșteni

Aici s-a retras actrița în ultimii 13 ani din viață. Așa cum bine se știe, aceasta nu a avut copii, fiind, de altfel, și motivul pentru care aceste bunuri vor ajunge la nepoți. Cunoscuții regretatei actriței au mai spus că Draga Olteanu Matei a iubit călătoriile, iar mulți dintre banii câștigați de-a lungul carierei sale au fost investiți în această pasiunea. Ea adora să ajungă în locuri noi alături de cei dragi sufletului său.

În afara celor două locuințe, situate în București și în Piatra Neamț, Draga Olteanu Matei mai avea și o colecție mică de costume populare, blănuri și bijuterii. De asemenea, toate acestea vor ajunge tot în posesia nepoților săi dragi.

Prin urmare, testamentul actriței Draga Olteanu Matei nu este stufos atunci când vine vorba despre partea materială. În schimb, moștenirea artistică lăsată în urmă de aceasta este inestimabilă. Sutele de roluri în film și teatru au transformat-o într-una dintre cele mai îndrăgite actrițe ale României din toate timpurile.

Amintim că pe 18 noiembrie 2020, Draga Olteanu Matei a murit la Iași, lăsând în urmă un mare gol, în rândul fanilor ei. Acum, scena românească rămâne astfel, fără un alt nume de referință, care, cu siguranță, ne-a făcut viața mai frumoasă.

Cum se curăță corect o tigaie arsă. Trucul secret

Cum curăță gospodinele o tigaie arsă

O tigaie arsă, pentru mulți dintre noi pare foarte greu de salvat. Însă, dacă tigaia este din ceramică, oțel inoxidabil sau aluminiu, există soluții pentru a o curăța. În continuare vă prezint cum puteți curăța spatele tigăii printr-o metodă simplă.

Cum se curăță corect o tigaie arsă

Pentru aceasta metodă nu avem nevoie de substanțe chimice, cum ar fi produse pentru curățarea cuptorului. Produsele naturale de curățare vor fi eficiente pentru a degresa ustensilele de bucătărie.

Dacă arsura de pe spatele tigăii nu este bine instalată, nu este nevoie de perie de sârmă. Frecarea reziduurilor cu coajă de lămâie este foarte eficientă. Totodată, se poate presăra praf de copt pe suprafața care necesită curățare. Apoi pulverizăm cu apă și lăsam să acționeze timp de aproximativ 10 minute, după care frecăm cu un burete înmuiat în apă.

Cum curățăm fundul ars al tigăii cu ketchup

Ketchup-ul este foarte bun pentru strălucirea cuprului sau alamei și pentru eliminarea ruginii. Aciditatea roșiilor și a altor ingrediente pe care acest sos le conține, face toată diferența la arsurile încăpățânate. Este nevoie doar să aplicați un strat de ketchup, îl lăsați să stea aproximativ 30 de minute, după care frecați cu un burete.

Bicarbonat de sodiu

Un strat generos de bicarbonat de sodiu poate elimina aceste pete. Pentru această metodă trebuie să presărați un strat generos și pulverizați cu apă. Lăsați să acționeze timp de 30 de minute înainte de frecare. Dacă tigaia este prea arsă și metoda nu funcționează, îl puteți amesteca cu peroxid de hidrogen și o picătură de săpun de vase.

Gospodinele folosesc acest truc pentru a curăța tigaia arsă
Gospodinele folosesc acest truc pentru a curăța tigaia arsă

Sare pentru curățarea fundului unei tigăi arse

Sunt mai multe moduri prin care sarea poate fi folosită pentru a salva spatele unei tigăi. Puteți amesteca sarea mai întâi cu zahărul și aplicați totul pe zona care trebuie curățită, în prealabil umezita. Apoi stropim cu apă și o lăsam să acționeze aproximativ 30 de minute înainte de a o freca cu un burete umezit.

De asemenea, se poate aplica un strat de sare și pulveriza oțet alb peste. Apoi se lasă să acționeze. După ce a acționat, frecați și clătiți bine. Nu trebuie să ezitați să frecați bine, având grija sa nu zgâriați tigaia.

Ca un ultim sfat, se poate înmuia un burete în apa caldă. Apoi se pune o picătura de detergent și se presară cu sare fină. Nu vă rămâne acum decât să frecați.

Cât de simplu este sa faci săpun antibacterian chiar acasă.

Cum se face sapunul antibacterian de casa

În perioada de pandemiei de coronavirus se vorbește mult despre spălarea mâinilor. Aceasta este una dintre măsurile de barieră pentru combaterea râspândirii coronavirusului. 

Cum faci săpun antibacterian chiar acasă

Astfel că acest gest de igienă a fost întotdeauna important ca să combați prolieferaraea germenilor și a bolilor infecțioase, precum gripa, gastroenterita. Trebuie să știți că săpunul antibacterian de casă este excelent pentru întreaga familie și atent cu pielea sensibilă și oferă o curățare excelentă a mâinilor. Săpunul antibacterian făcut acasă este moale și fără substanțe chimice, iar acest antivirus extrem de eficient pentru igiena mâinilor este ușor de făcut.

Reteta sapunului antibacterian de casa

Chiar dacă nu are triclosan, agentul antiseptic dăunător folosit în produsele comerciale, orice săpun este bactericid. În rețeta este de recomandat și adăugarea uleiului esențial de arbore de ceai. Întrucât uleiurile nu sunt foarte miscibile în apă, acest ingredient va rămâne opțional, întrucât este mai puțin ecologic. Chiar și așa, oferă săpunului proprietăți anti-infecțioase, antibacteriene, antiparazitare și antifungice. Iată, așadar, ingredientele săpunului antibacterian de casă.

Ingrediente săpun antibacterian de casă

– 35 g sapun dur
– 400 ml apa limpede
– 2 linguri de miere (sau glicerina vegetala daca aveti)
– 2 linguri de ulei de masline (sau orice alt ulei vegetal la alegere: migdale dulci, de exemplu)
– Aproximativ 10 picaturi de ulei esential de arbore de ceai
– O sticla cu pompa (500 ml)

Mod de preparare săpun antibacterian de casă

Ca și mod de preparare, în primul rând radeți săpunul și topiți-l într-o tigaie cu apă. Odată ce s-a lichefiat, trebuie să luați tigaia de pe foc și se adaugă mierea și uleiul. Aceste ingrediente vă vor ajuta să faceți o formulă mai moale pe mâini. Apoi, se lasă la răcit înainte de a adăuga picăturile de ulei esențial de arbore de ceai.

Dacă îl adăugați în compoziția fierbinte, se poate să pierdeți toate proprietățile pe care le are. Dacă este totul bine încorporat, nu trebuie decât să vă turnați amestecul în sticlă. Produsul este gata de utilizare, iar după spălare luați în considerare să aplicați un strat de gel de aloe vera pe mâini deoarece este un bun hidratant.

De menționat este că un atu important  al sapunului de casa este acela că îl puteți utiliza fără a vă face griji legate de sănătate pielea de pe față, de pe gât și de pe corp. Detergenții puternici din șampoanele din comerț afectează nu doar scalpul, ci și tenul sau pielea corpului prin contactul, greu de evitat, cu acestea.

Interdicţie pentru Simona Halep la Melbourne! Participarea la Australian Open, în pericol

Simona Halep nu a câștigat niciodată Australian Open. Finala din 2018 este cel mai bun rezultat al ei la Melbourne

Sezonul de tenis în Australia este în mare pericol, după anunţul făcut de oficialităţile statului Victoria. O interdicţie pentru jucătorii care ar fi dorit să meargă spre Melbourne încă din luna decembrie. Inclusiv directorul competiţiei, Craig Tiley, le recomandase jucătorilor să facă deplasarea înaintea Crăciunului. Asta pentru a putea trece cu bine peste perioada obligatorie de carantină, iar apoi să poată juca şi un turneu de pregătire înainte de Australian Open.

Doar că anunţul făcut de autorităţile locale schimbă total datele problemei. Sunt şanse mari ca turneele pregătitoare pentru Australian Open să fie anulate. Ba chiar mai mult, dacă vor continua să apară restricţii, primul Grand Slam din 2021 ar putea fi pus în pericol. Fie s-ar putea ajunge la anulare, aşa cum s-a întâmplat cu Wimbledon 2020. Fie competiţia va fi sărită de mulţi dintre jucătorii de top, aşa cum s-a întâmplat şi cu US Open 2020. Inclusiv Simona Halep a ales să nu facă deplasarea la New York.

Simona Halep a anunţat condiţiile în care ar accepta să participe la Australian Open. Organizatorii întâmpină unele probleme

Pentru moment, Craig Tiley rămâne optimist şi spune că aşteaptă noi detalii legate de o posibilă carantinare în ianuarie. Ba mai mult, australianul a explicat că jucătorii trebuie să privească partea bună a lucrurilor. Aceea că vor putea petrece Crăciunul şi Revelionul alături de familii. Pe de altă parte, pare evident că sezonul competiţional este în pericol. Dacă jucătorii se vor carantina la începutul lui ianuarie, e clar că nu vor avea timp să mai dispute şi un turneu pregătitor. Asta pentru că pe 18 ianuarie s-ar da startul la Australian Open. Şi aici pot apărea probleme dacă oficialii din statul Victoria vor continua cu restricţiile.

„Toți jucătorii vor veni aici la mijlocul lunii decembrie. Şi se vor supune unei perioade de două săptămâni de carantină înaintea începerii verii (n.r. vară în Australia). Vor avea patru-cinci săptămâni în care vor juca tenis. Toată lumea trebuie să completeze formularul primit, e necesar înainte de a primi viza. Fiecare jucător și jucătoare din top 100 și-a arătat dorința de a călători înspre Australia”, spunea Craig Tiley, director Australian Open, în urmă cu doar câteva zile

Planul său a fost dat peste cap de restricţiile anunţate de autorităţile statului Victoria. Iar Simona Halep, care a mai sărit un turneu de Grand Slam, nu pare dispusă să meargă în orice condiţii la Melbourne.

„Dacă va fi ca la Paris, o bulă, voi merge la Australian Open, în condiții de maximă securitate sanitară. Dacă nu pot să mă antrenez timp de 2 săptămâni, evident că nu pot să joc”, spunea Simona Halep la conferința de presă de după ultimul ei meci, cu Iga Swiatek, la Paris.

Alimentele perfecte pentru slăbit. Ce trebuie să mănânci pentru o siluetă de vis

Toți ne dorim un corp de invidiat, însă uneori, kilogramele în plus ne dau mari bătăi de cap. Din fericire există câteva metode și diete la care putem apela, pentru a ne crea un stil de viață sănătos și a avea un trup de invidiat. În Continuare vă prezentăm câteva dintre cele mai indicate alimente în acest sens, dar și când trebui să le consumăm.

Ce alimente trebuie să consumi pentru o siluetă de invidiat

Un corp sănătos și o siluetă de vis sunt foarte greu de obținut. De cele mai multe ori, sedentarismul și mesele la întâmplare ne aduc în timp kilograme în plus, pe care greu le dăm jos. Însă, cu disciplină și o mai bună organizare a timpului, putem ajunge la corpul dorit. Pe lângă exercițiile fizice, mâncarea pe care o consumăm pe parcursul zilei joacă un rol important.

Ce alimente trebuie să mănânci zilnic ca să slăbești

Iată o listă cu alimentele care nu îngrașă:

  • Fructe care nu îngrașă – lămâi, ananas, mere, pere, portocale, căpșuni, zmeură, pepene;
  • Legumele – morcov, ardei gras, spanac, ceapă, roșii, castraveți, varză, sparanghel, sfeclă;
  • Carnea – în unele diete este recomandată carnea albă de pui sau pește;
  • Condimente și mirodenii – salvie, busuioc, usturoi, pătrunjel, mentă,  leauștean, cimbru.

Foarte important de știut este faptul că, aceste alimente nu trebuie consumate haotic. Ele trebuie consumate în anumite perioade ale zilei, în așa fel încât să fie cât mai bine digerate. Totodată, o alimentație sănătoasă și complexă ar trebui să includă și ouăle și brânza.

Alte 37 de alimente pentru slăbit

Următoarele alimente cu puține calorii vă pot ajuta să slăbiți: mere, pere, ardei iuți, grepfruit, somon, ovăz, salate, cartofi dulci, pepene galben, ouă, ceai verde, fructe de pădure, fasole, quinoa, ulei de cocos, avocado, iaurturi, broccoli, ciocolată neagră, semințe de in, cafea, varză, ghimbir, cafea, carne de vită, spanac, ulei de măsline, spanac, linte, ciuperci, portocale, muguri de pin, scorțișoara, lămâie, roșii, urdă slabă, asparagus, migdale.

Aceste alimente pot fi combinate în diferite moduri, în așa fel încât să obținem meniuri foarte gustoase și sățioase. Sunt multe idei atât pentru iubitorii de carne, dar și pentru vegetarieni, sau persoane care țin post.

Cu toate acestea și consumul de apă este foarte important. Specialiștii recomandă cel puțin 2 litri de lichide pe zi. De asemenea, în timpul zilei, pentru hidratare și detoxifiere sunt recomandate fresh-urile sau sau smoothie-urile.

Irlanda va sacrifica toate nurcile de pe teritoriul său, de teama unei mutații a coronavirusului

nurci ucise danemarca
Irlanda plănuiește uciderea nurcilor de pe teritoriul său, din cauza unei posibile mutații a coronavirusului. Foto: Profimedia Images

Guvernul irlandez a anunţat, joi, că intenţionează să sacrifice nurcile din crescătoriile de pe teritoriul ţării, de teamă că acestea ar putea fi purtătoare ale unei mutaţii transmisibile la om a noului tip de coronavirus. Mutația a fost depistată inițial în Danemarca la micile mamifere crescute pentru blana lor, informează AFP.

Potrivit Ministerului Sănătăţii irlandez, „continuarea creşterii de nurci constituie un risc continuu de emergenţă a unor variante suplimentare” ale virusului, a subliniat un purtător de cuvânt al Ministerului Agriculturii într-un comunicat, chiar dacă niciun caz pozitiv nu a fost până acum detectat printre aceste animale în Irlanda. Ministerul Sănătăţii recomandă ca „nurcile de crescătorie din Irlanda să fie sacrificate pentru a reduce sau elimina riscul”, informează comunicatul.

Potrivit mass-media irlandeze, în Irlanda există trei crescătorii de nurci, însumând 100.000 de astfel de mamifere.

Ministerul Agriculturii irlandez a anunţat că se află în strâns contact cu crescătorii de nurci, „pentru a examina următoarele etape”, potrivit Agerpres.

La începutul lunii noiembrie, Danemarca, cel mai mare exportator mondial, a ordonat eliminarea tuturor nurcilor sale – între 15 şi 17 milioane de capete – în urma descoperirii a unei mutaţii a noului tip de coronavirus, transmisibilă la om. Mutaţia ar putea, potrivit autorităţilor acestei ţări, să compromită eficacitatea unui viitor vaccin.

Joi, Ministerul Sănătăţii danez a estimat că această mutaţie a virusului „a fost foarte probabil eliminată”.

Primul motiv clar de speranță după un an de coronavirus. „Este începutul sfârșitului acestei pandemii”

Vaccinul produs de Pfizer și BioNTech ar fi eficient în 95% din cazuri în prevenirea infecției cu SARS-CoV-2, iar anunțul este un motiv clar de speranță
Vaccinul produs de Pfizer și BioNTech ar fi eficient în 95% din cazuri în prevenirea infecției cu SARS-CoV-2, iar anunțul este un motiv clar de speranță. FOTO: Getty Images

Vaccinul produs de Pfizer și BioNTech ar fi eficient în 95% din cazuri în prevenirea infecției cu SARS-CoV-2, arată analiza finală a studiului clinic.

 În cazul persoanelor peste 65 de ani, eficacitatea ar fi de peste 94%. Cele două companii care au lucrat la acest ser spun că efectele secundare sunt minore. Anunțul este un motiv clar de speranță, fiind echivalent cu începutul sfărșitului acestei pandemii, a declarat la Digi24 Gindrovel Dumitra, vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei.

„Vestea (privind eficacitatea vaccinului – n.r.) e ca luminița de la capătul tunelului, este începutul sfârșitului acestei pandemii”, a spus medicul.

Potrivit acestuia, este esențial să avem un vaccin eficace și sigur.

„Pentru noi, ca medic, este important să le transmitem colegilor și pacienților că vom avea un vaccin sigur și eficace, dar vom face asta după ce vaccinurile vor fi aprobate de autoritățile competente.”, a subliniat Gindrovel Dumitra.

El a apreciat că eficacitatea de 95% anunțată a vaccinului este „excepțională”, mai ales în cazul unui virus de acest fel: „Discutăm despre o speranță. Să sperăm că lucrurile vor merge în acest sens.

Trebuie să așteptăm aprobările finale, sunt câteva reguli impuse de autoritățile de aprobare. Firma trebuie să facă dovada eficacității, ceea ce am văzut realizat, și apoi a siguranței adică a reacțiilor adverse.

Vorbim doar de 2% la efecte adverse ușoare, acestea sunt incomparabile cu efectele pe care le poate produce boala în sine.

La fel de îmbucurătoare sunt și veștile privind siguranța, dar trebuie să așteptăm formulele finale.

Cred că vor fi din ce în ce mai multe vești bune”.

O analiză finală a studiului de fază 3 a vaccinului anti-COVID produs de Pfizer și BioNTech arată că acesta a fost 95% eficient în prevenirea infecțiilor, chiar și la adulții în vârstă, și nu a cauzat probleme serioase de siguranță, a declarat compania miercuri.

„Eficacitatea a fost constantă în funcție de vârstă, rasă și etnie. Eficacitatea observată la adulții cu vârsta peste 65 de ani a fost de peste 94%”, au declarat Pfizer și partenerul său german BioNTech într-o declarație comună.

Singurul „element advers” a fost oboseala, la 3,7% dintre pacienți.

Companiile au anunțat că vor solicita autorităților din SUA aprobarea de urgență a vaccinului zilele următoare. Datele vor fi transmise și altor agenții de reglementare din întreaga lume.

Pe baza previziunilor actuale, companiile se așteaptă să producă la nivel global până la 50 de milioane de doze de vaccin în 2020 și până la 1,3 miliarde de doze în 2021.

Macron le dă un ultimatum liderilor musulmani pentru „valorile republicane”

emmanuel-macron-declaratii-profesor-decapitat-franta-profimedia-0563775890

Președintele francez Emmanuel Macron a cerut liderilor musulmani să accepte o „cartă a valorilor republicane” ca parte a unei largi campanii de limitare a islamismului radical, potrivit BBC.

Macron a dat miercuri un ultimatum de 15 zile Consiliului francez al credinței musulmane (CFCM) pentru a accepta carta.

CFCM a fost de acord să creeze un Consiliu Național al Imamilor, care ar urma să dea imamilor o acreditare oficială, care ar putea fi retrasă.

Ultimatumul vine după trei atacuri islamiste care au avut loc în puțin mai mult de o lună.

Carta va preciza că Islamul este o religie și nu o mișcare politică, interzicând totodată „amestecul străin” în grupurile musulmane.

Macron a apărat cu tărie laicismul francez în urma atacurilor, care au inclus decapitarea unui profesor care a arătat caricaturi ale profetului Mahomed elevilor săi, luna trecută.

Klaus Iohannis a discutat cu liderii UE despre protocoalele de testare și vaccinul Covid-19

iohannis videoconferinta consiliul european
Klaus Iohannis a participat la videoconferința liderilor UE unde a discutat despre problemele privind testarea Covid-19 și vaccinul împotriva infectării cu coronavirus. Foto: presidency.ro

Klaus Iohannis a discutat, joi seară, în cadrul reuniunii Consiliului European, despre problemele cu care se confruntă statele membre UE în gestionarea pandemiei de Covid-19.

Președintele a spus că există probleme în stabilirea unor protocoale comune de testare Covid-19 și recunoaștere a acestora între statele membre UE, pentru a facilita libera circulație. De asemenea, șeful statului a precizat că trebuie luate măsuri pentru evitarea eventualelor deficiențe care ar putea apărea în lanțul de aprovizionare cu un vaccin împotriva Covid-19. 

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a participat joi, 19 noiembrie a.c., la reuniunea membrilor Consiliului European, în format de videoconferință, dedicată aspectelor legate de gestionarea pandemiei de COVID-19.

Videoconferința a fost convocată de către Preşedintele Consiliului European, domnul Charles Michel, fiind cea de-a doua reuniune pe această temă, după cea organizată la data de 29 octombrie 2020. Liderii statelor membre UE au abordat aspecte legate de gestionarea curentă a crizei sanitare generate de pandemia de COVID-19, în principal cu privire la testare, vaccinuri și măsuri luate la nivel național.

În cadrul intervenției sale, Președintele României a evidențiat faptul că întărirea coordonării statelor membre este prioritară, în contextul în care răspândirea virusului la nivelul UE este în continuare îngrijorătoare.

În ceea ce privește testarea, Președintele României a menționat faptul că este importantă asigurarea schimbului regulat de informații și de bune practici privind strategiile și abordările de testare. Cu privire la recunoașterea reciprocă a testelor, Președintele Klaus Iohannis a subliniat că acest demers ar facilita libera circulație în Uniune. Totodată, Președintele României a arătat că există încă probleme specifice, care trebuie soluționate pentru a facilita o abordare comună, cum ar fi corelarea testelor rapide cu cele RT-PCR, convenirea unui set de criterii și condiții comune pentru a se asigura un mecanism eficient.

Referitor la vaccinuri, Președintele Klaus Iohannis a apreciat eforturile Comisiei Europene în ceea ce priveşte negocierile cu producătorii de vaccinuri.

Președintele României a menționat că, la nivel național, strategia de vaccinare anti- COVID-19 este în curs de finalizare și, în acest sens, au fost luate în considerare orientările relevante ale Uniunii Europene și ale Organizației Mondiale a Sănătății. Președintele Klaus Iohannis a arătat că desfășurarea unei asemenea campanii de vaccinare pe scară largă, într-o perioadă de timp scurtă, implică o cantitate foarte mare de consumabile medicale. În consecință, Președintele României a atras atenția că trebuie luate toate măsurile necesare pentru a evita orice deficiență care ar putea apărea în lanțurile de aprovizionare.

În acest context, Președintele Klaus Iohannis a subliniat că procedurile de achiziție comune lansate de Comisia Europeană sunt utile și reprezintă importante instrumente pe care statele membre se pot baza în campania de vaccinare.

În același timp, Președintele României a reiterat importanţa unei comunicări publice adecvate în ceea ce priveşte vaccinarea, pronunțându-se pentru o campanie de comunicare eficientă la nivelul Uniunii, pentru a evidenția beneficiile vaccinării împotriva COVID-19.

În ceea ce privește abordarea pe termen lung în domeniul sănătății, Președintele Klaus Iohannis a salutat recentele propuneri ale Comisiei Europene privind consolidarea cooperării în cadrul Uniunii Europene”, arată un comunicat emis de Administrația Prezidențială