Alegeri SUA 2020. Donald Trump a postat pe Twitter un clip în care dansează pe o melodie disco, la final de campanie

donald trump alegeri sua 2020 dans
Donald Trump a dansat în mitingurile sale electorale din campania pentru alegerile SUA 2020 pe melodia YMCA Foto: Profimedia Images

Donald Trump și-a încheiat campania electorală cu o ultimă postare pe Twitter, chiar în ziua alegerilor prezidențiale din SUA, în care adresează americanilor îndemnul de a merge la vot. Postarea este însoțită și de un clip în care Trump dansează pe piesa „YMCA” de la The Village People.

De-a lungul mitingurilor electorale pe care le-a susținut în principalele state americane, candidatul republican la alegerile din SUA, care au loc astăzi, pe 3 noiembrie, a fost surprins executând mișcări de dans. Toate au fost montate într-un video, un ultim clip de campanie pentru actualul președinte american. 

„Vote, Vote, Vote (VOTAŢI!, VOTAŢI!,VOTAŢI!. – n.r.) a scris Trump în postarea de pe Twitter

Trump apare fără mască în diferite momente la mitingurile sale din mai multe state şi secvenţele includ de asemenea coregrafia care a dat popularitate acestei melodii lansate în anul 1978, preşedintele încercând să imite mişcările din braţe şi şolduri pe ritmurile ei, scrie Agerpres.

Dansurile lui Donald Trump, virale pe rețelele sociale înainte de alegerile din SUA

Deşi aceste dansuri ale lui Trump s-au viralizat în ultimele săptămâni pe unele reţele sociale, unii dintre membrii formaţiei Village People i-au cerut în mod repetat candidatului republican să nu mai folosească melodia lor în timpul acţiunilor sale politice din campania pentru alegerile prezidențiale din SUA. De pildă, un membru al acestui grup pop, Victor Willis, nu doar a criticat folosirea melodia YMCA, dar s-a arătat deranjat şi de imitarea coregrafiei.

Trump a mai folosit în timpul acţiunilor sale politice piese audio ale unor formaţii cunoscute, multe dintre acestea interzicându-i apoi să mai facă acest lucru. Printre astfel de cazuri cunoscute se numără Mick Jagger şi Keith Richards din formaţia Rolling Stones, familia cântăreţului Tom Petty, decedat în 2017, grupul american R.E.M, britanica Adele şi moştenitorii lui Prince.

Record. Peste 96 de milioane de americani au votat anticipat

Peste 96 de milioane de americani au votat anticipat în cadrul alegerilor prezidenţiale din SUA, indică US Elections Project, o bază de date creată de un profesor de la Universitatea Florida pentru a monitoriza prezenţa la vot, relatează dpa.

Acest lucru înseamnă că au fost exprimate deja 70% din numărul total de voturi de la alegerile din 2016, în care aproape 137 de milioane de persoane au votat, potrivit Comisiei Electorale Federale. Prezenţa la vot în acest an este de aşteptat să o eclipseze pe cea de acum patru ani, mai scrie sursa citată. 

Votul anticipat – fie el prin corespondenţă sau în persoană – a depăşit dublul celui din 2016, atunci când US Elections Project a înregistrat 47 de milioane de astfel de voturi.

Mai multe proteste ale mișcării BLM au loc în marile orașe americane, după alegerile care îl dau pe Donald Trump ca favorit

protest blm dupa alegerile din sua
Protestatarii s-au adunat în Washington, în apropierea casei Albe. Sursa Foto: Profimedia Images

Simpatizanții mișcării Black Lives Matter s-au adunat în număr mare în mai multe orașe din SUA, inclusiv în fața Casei Albe, în Washington, pentru a protesta față de posibila realegere a actualului președinte american. 

Potrivit imaginilor postate pe Twitter, au avut deja loc și altercații între protestatari și forțele de ordine. Participanții descriu atmosfera ca „deloc festivă”, tinerii fiind dezamăgiți de rezultatele parțiale ale alegerilor, care îl dau ca favorit pe Donald Trump. 

În metropolele americane, marile companii își luaseră deja măsuri de protecție, baricandându-și magazinele, cu vitrinele astupate cu placaje, astfel încât să evite pagubele uriașe suferite la protestele violente anterioare.  

Alegeri SUA 2020. Primele rezultate parțiale îl favorizează pe Trump. Dezamăgire în tabăra lui Joe Biden

Donald Trump și Joe Biden
Foto: Profimedia Images

Alegerile prezidențiale din SUA se apropie de final, secțiile de votare s-au închis după cel mai tensionat scrutin din istoria recentă a americanilor.

Ca să ajungă la Casa Albă, Donald Trump pentru un nou mandat de președinte, sau Joe Biden pentru un prim mandat de președinte, trebuie să obțină 270 de voturi electorale, votul popular nefiind luat în calcul. 

UPDATE: Donald Trump câștigă statul Montana. Scorul în colegiul electoral este de 220 (Biden) la 213 (Trump)

UPDATE: Joe Biden câștigă districtul 2 al statului Nebraska și un vot electoral. Scorul în colegiul electoral este de 220 (Biden) la 209 (Trump). Câștigătorul alegerilor ar putea să fie condiționat de victoria în Wisconsin, Michigan și Pennsylvania.

UPDATE: Donald Trump câștigă statul Texas. Scorul în colegiul electoral este de 219 (Biden) la 209 (Trump). 

Joe Biden a ieșit cu un discurs neobișnuit pentru a bloca anunțarea victoriei de către Trump. Trump: Vor să fure alegerile!

În mod cu totul neobișnuit pentru o seară a alegerilor, Joe Biden a ieșit în fața presei cu un scurt discurs menit să blocheze planul lui Donald Trump de a-și anunța victoria în alegeri înainte de finalizarea numărării tuturor voturilor. „Suntem pe cale să câștigăm, păstrați-vă credința!”, a spus Biden. 

Donald Trump a anunțat și el că urmează să se adreseze națiunii și s-a plâns că „democrații vor să fure alegerile”.

UPDATE: Donald Trump câștiga statul Iowa.

UPDATE: Joe Biden a câștigat statul Minnesota, iar Trump câștigă Florida.

Disperare în tabăra democraților

UPDATE: Pe măsură ce statele pe care mizau democrații se „înroșesc” pe harta rezultatelor și trec în contul lui Trump, în tabăra democraților se simte o dezamăgire uriașă. 

Adjunctul șefului de campanie al lui Joe Biden, Rufus Gifford, a postat pe Twitter anunțul sec: „O să câștigăm”, ocazie pentru simpatizanții democrați să își exprime disperarea dată de faptul că Donald Trump pare să se poziționeze ca învingător al alegerilor. „Retrăiesc momentul 2016”, scrie unul dintre comentatori, ”este îngrozitor că jumătate din țară a votat cu monstrul ăla”, comentează altul. 

Fox News prezintă un scor de 227 pentru Biden și 204 pentru Trump. Biden ar fi câștigat Arizona, iar Trump Florida

UPDATE: Harta electorală a celor de la Fox News arată un avans mai mare al celor doi candidați – Florida și Ohio au fost deja trecute în suita de state a lui Trump, în timp ce Arizona ar urma să fie câștigată de Joe Biden.

Specialiștii estimează o prezență totală la vot de peste 160 de milioane de alegători, dintre care 100 de milioane la vot anticipat și prin corespondență. 

UPDATE: Joe Biden a câștigat și statele de pe coasta Vest, tradițional democrate, și a obținut, până în acest moment, 192 de voturi electorale din cele minimum 270 necesare. Donald Trump are 114, și conduce și la votul popular, cu 50%, față de numai 47% cât întrunește, deocamdată, Joe Biden. 

Votul din Virginia merge tot la Biden, și fostul vicepreședinte al SUA adună 205 voturi electorale

Donald Trump a câștigat alegerile în Ohio și a urcat la 132 de voturi electorale. 

UPDATE: Presa americană scrie că deși rezultatele parțiale ale votului direct pot să îl favorizeze pe Donald Trump, trebuie așteptată și numărarea voturilor prin corespondență. 

Simpatizanții democraților au preferat această metodă de vot, motiv pentru care s-a și înregistrat o prezență record la alegeri, în timp ce susținătorii lui Donald trump au fost încurajați să se prezințe la urne în persoană. 

Statele americane numără aceste voturi exprimate diferit în multe feluri diferite, motiv pentru care în state cheie precum Florida sau Texas, unde conduce Donald Trump, rezultatele ar putea fi schimbate de voturile prin corespondență. 

Hispanicii au votat împotriva lui Biden

UPDATE: Una dintre surprizele acestei runde de alegeri este numărul mai mare de hispanici decât în 2016 care au votat cu Donald Trump. Potrivit unui exit poll realizat de CNN, în câteva dintre statele cheie, actualul președinte a obținut mai mult de 2 din 5 voturi în rândul comunității latino, mult mai mult decât în 2016. 

Joe Biden a pierdut susținerea hispanicilor în Georgia și Ohio, două dintre statele cele mai importante ca număr de electori, fiind votat doar de 25% dintre aceștia, față de 40% câți au votat pentru Hillary Clinton în 2016. 

În schimb, Biden a mobilizat la vot mai mulți alegători sub 30 de ani. 

UPDATE: Rezultatele parțiale, după numărarea voturilor directe, îi dau lui Joe Biden 98 de voturi electorale din cele 270 necesare pentru a câștiga cursa pentru Casa Albă, în timp ce Trump are 95. 

Donald Trump conduce la numărătoarea din Florida, unul dintre statele cheie, care oferă 29 de voturi electorale. 

La votul popular, conduce Donald Trump cu 50,4%, în timp ce candidatul democraților are doar 48,3%.

Voturile numărate sunt cele din statele din sudul și estul SUA, unde s-au închis secțiile de votare. 

În statele cheie pentru victoria finală, Florida, Pennsylvania, Ohio, Texas, Georgia, nu s-a încheiat numărarea voturilor. 

UPDATE: Donald Trump, aflat la Casa Albă în ciuda contestatarilor care au spus că este ilegal ca în noaptea alegerilor staff-ul unui candidat să folosească logistica administrației prezidențiale, a postat pe Twitter un mesaj de bucurie:

„Stăm foarte bine în toată țara! Vă mulțumesc!”

UPDATE: Secțiile de votare din Carolina de Nord vor rămâne deschise peste programul stabilit, din cauza numărului mare de americani care așteaptă la coadă să voteze. 

Primele rezultate din Indiana și Kentucky

CNN a prezentat primele rezultate parțiale din statele Indiana și Kentucky, unde au început să se închidă secțiile de votare. 

În Kentucky Donald Trump ar fi obținut 50%% dintre voturi, Biden 48%. Indiana are 11 voturi electorale.

În Indiana, 67% au votat cu Trump, 30% cu Biden. Statul are 8 voturi electorale. 

Joe Biden a avut un moment de confuzie în fața jurnaliștilor

Candidatul democrat la funcţia de preşedinte al SUA Joe Biden a comis marţi, la Philadelphia, o serie de confuzii jenante, încurcându-şi nepoatele şi afirmând în faţa unui grup de alegători că îl prezintă pe fiul său Beau, care a murit în 2015, informează AFP, citată de Agerpres.

„Acesta este fiul meu Beau Biden, pe care mulţi dintre voi l-aţi ajutat să fie ales în Senatul din Delaware. Aceasta este nepoata mea Natalie”, a spus el luând-o de umeri pe o altă nepoată, Finnegan.

Dându-şi seama de greşeala comisă, septuagenarul şi-a revenit şi a continuat pe un ton confuz: „O, nu, aşteaptă, nu este cea potrivită”. Apoi a luat-o pe cealaltă nepoată, Natalie, de umeri.

Natalie este fiica fiului său Beau, care s-a stins din viaţă în urmă cu cinci ani în urma unui cancer. Aceste gafe nu sunt o noutate pentru Joe Biden, pe care Donald Trump îl acuză de senilitate fără a merge însă atât de departe încât să folosească acest cuvânt.

Joe Biden a avut o relaţie foarte apropiată cu fiul său Beau, pe care l-a pomenit frecvent în discursurile sale de campanie.

Echipa lui Biden e pesimistă în legătură cu votul din Florida

UPDATE: Oficialii de campanie ai lui Biden au declarat pentru CNN că sunt pesimiști în legătură cu rezultatul alegerilor din Florida, unul dintre statele cheie pentru câștigarea președinției americane. 

Florida a fost câștigată de Trump în 2016, după ce democrații învinseseră aici în mandatele lui Obama. De altfel, în speranța că va putea mobiliza electoratul din Fllorida, Obama a fost prezent în acest stat în ultimele zile, susținând discursuri în care l-a atacat virulent pe Trump, lucru neobișnuit pentru un fost președinte. 

EXIT POLL CNN despre preferințele alegătorilor în funcție de temele de campanie

UPDATE: CNN a dat publicității datele unui exit poll legat de marile teme ale campaniei pe baza cărora cei care au votat și-au ales candidatul preferat. 

 34% dintre cei care au răspuns întrebărilor exit poll-ului au spus că economia este principala lor preocupare, 21% – rasismul. 52% au spus că gestionarea crizei covid este cea mai importantă în acest moment, spre deosebire de 42% care au spus că acum este urgentă reconstrucția economiei. Întrebați despre purtarea măștilor de protecție în public, 68% au spus că este un act de responsabilitate socială, și doar 30% că este o opțiune personală. 

93% dintre cei chestionați au spus că s-au decis pe cine să voteze cu mult înainte de alegeri, doar 4% au luat decizia în ultima săptămână.

65% dintre cei care au votat sunt albi, 13% hispanici, 12% din comunitatea afro-americană, 3% asiatici. 

38 dintre votanți sunt înregistrați ca democrați, 35% ca republicani și 28% ca independenți.  

Biden: Așa sunt eu, superstițios

UPDATE: Întors în statul în care locuiește, Delaware, Joe Biden a vorbit cu jurnaliștii înainte de a se retrage cu familia acasă pentru a se odihni după maratonul din ultimele două zile, în care a susținut discursuri la mitinguri în mai multe state din estul SUA. Întrebat ce pronostic are pentru alegeri, Biden a spus că este superstițios și nu vrea să avanseze nicio variantă. 

„Sunt superstițios, așa sunt eu, așa am fost mereu în campanii”, a spus el. 

Întrebat dacă și-a pregătit discursul de victorie sau de înfrângere, candidatul democraților a refuzat să spună. „Dacă este ceva de spus diseară voi spune, dacă nu, vom aștepta ziua de mâine”. 

UPDATE: Marile companii și lanțuri de magazine din toate marile orașe americane și-au baricadat sediile și spațiile comerciale, au acoperit vitrinele cu lemn, iar unele au decis să nu deschidă deloc în ziua alegerilor. 

UPDATE: FBI examinează o serie de misterioase apeluri telefonice la care un robot îi îndeamnă pe americani să stea acasă în ziua alegerilor, a afirmat marţi un responsabil al Ministerului securităţii interne, citat de Reuters.

Melania Trump, fără mască la vot

UPDATE: Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a votat la alegerile prezidențiale în Palm Beach, Florida. Soția președintelui american nu a purtat mască, deși în districtul în care a votat masca de protecție e obligatorie.

Prima doamnă, care a fost infectată luna trecută cu COVID-19, le-a spus jurnaliștilor că se simte „minunat”. Era înconjurată de agenți ai Serviciului secrete, de asistenți și de supervizorul alegerilor din district, Wendy Sartory Link, care purtau toți măști.

Trump: Pentru mine e foarte greu să pierd

UPDATE: Donald Trump și-a vizitat staff-ul de campanie, în Virginia. A vrut să le mulțumească celor care au muncit pentru el în campania electorală de peste un an. A făcut și declarații președintele american, vesel și optimist, spunând că a avut niște mitinguri electorale cum nu au mai fost. „Nimeni nu a mai văzut așa o mulțime de oameni”, a spus el. 

Întrebat dacă și-a pregătit discursul de acceptare a înfrângerii, Trump nu a exclus varianta că va pierde alegerile: 

”Să câștigi e ușor, să pierzi nu e ușor, pentru mine nu, pentru mine e greu să pierd”

El a spus că sunt cozi uriașe în toate statele și că se așteaptă la rezultate bune în statele cruciale – Texas, Florida. ”Am cheltuit sute de milioane de dolari în Florida, cei din Florida mă iubesc„ a declarat Donald Trump.

UPDATE: Cozi uriașe sunt raportate în toate statele care au deschis secțiile de votare. Imagini spectaculoase cu mii de americani care așteaptă să își aleagă președintele în cele mai tensionate alegeri din istorie sunt publicate pe toate rețelele sociale, dar și de agențiile de presă. 

coada la vot in new york
Coadă la secțiile de votare din New York. Sursa foto Profimedia Images
cozi uriase la vot in sua
Coadă la alegerile din Laffayette, Missisipi. Sursa foto: Profimedia Image

Bolnavii de Covid au voie să meargă la vot

UPDATE: Americanii bolnavi de Covid pot să meargă la vot, a decis Agenția pentru Prevenția și Controlul Bolilor (CDC). Cei care au fost testați pozitiv la noul coronavirus trebuie să anunțe pe cei care conduc secțiile de votare despre faptul că sunt bolnavi, și să ia anumite măsuri: să poarte mască, să stea la cel puțin 1,8 meti de alte persoane, să se spele pe mâini și să se dezinfecteze înainte și după ce au votat. 

Pentru cei care nu se simt bine, CDC a recomandat ca aceștia să voteze la ore la care nu este aglomerație la secțiile de votare. 

Trump este foarte optimist

UPDATE: Donald Trump a spus că își va declara victoria doar atunci „când va exista o victorie”. Președintele american a făcut declarația în cadrul unei intervenții telefonice la Fox News.

„Ne simțim foarte bine. Cred că vom câștiga în Texas foarte bine. Cred că vom câștiga în Florida foarte bine. Cred că vom câștiga în Arizona foarte bine. Ne vom descurca foarte bine și în Carolina de Nord și în Pennsylvania. Cred că ne vom descurca bine peste tot. Nu am niciun motiv să mă joc. Cred că am o șansă foarte mare de a câștiga. Am avut o campanie extraordinară, ultimele trei săptămâni au fost incredibile”, a mai spus președintele american.

Declarația vine în contextul în care, din cauza pandemiei și a numărului mare de voturi prin corespondență, rezultatele în unele state vor întârzia mai mult decât în mod obișnuit. 

Joe Biden a vizitat mormântul fiului său, mort din cauza unui cancer cerebral

joe biden in vizita la casa natala
Joe Biden și-a vizitat casa natală, în Scranton, Pennsylvania. Sursa foto: Profimedia Images

UPDATE: Joe Biden s-a dus într-o vizită fulger în orașul în care s-a născut, Scranton, Pennsylvania, fost oraș industrial, aflat acum într-o criză economică. Partidul Democrat era câștigător tradițional în acest stat, însă din 2016, după victoria lui Donald Trump, statul este considerat unul dintre cele mai competitive. Pennsylvania este stat decisiv pentru victoria la prezidențiale, Donald Trump susținând și el în ultima zi de campanie mai multe mitinguri în această zonă. 

Candidatul democraților a vizitat casa în care s-a născut dar și mormântul fiului său, Beau, mort din cauza unei tumori cerebrale. 

Biden şi soţia sa, Jill, s-au oprit şi la biserica Sf. Iosif, în valea Brandywine, biserica la care el obişnuieşte să mergă pentru slujba de duminică atunci când se află la casa sa din oraşul Wilmington.

După o scurtă vizită la biserică, ei au mers la mormântul lui Beau Biden din cimitirul parohial. În timp ce era procuror general în statul Delaware, Beau Biden a decis să meargă un an voluntar în războiul din Irak.

Moartea sa l-a marcat pe Joe Biden, care adesea rememorează la interviuri şi mitinguri pierderea fiului său. 

UPDATE: Bursele europene au deschis în creștere, marți, după ce investitorii au pariat pe o victorie clară a lui Biden. Analiștii spun că o victorie a Democraților este considerată de bun augur pentru acțiunile europene, având în vedere că este de ateptat o mai bunp relație comercială cu SUA în eventualitatea unei victorii a lui Joe Biden. 

Pe măsură ce se vor anunța rezultatele alegerilor, se va înregistra o volatilitate și pe burse, mai spun analiștii

Donald Trump amenință deja cu represalii și chiar violențe în cazul în care va pierde

UPDATE: După ce Curtea Supremă din Texas a refuzat să anuleze aproape 200 000 de mii de voturi la cererea Partidului Republican, Donald Trump a trecut la amenințări și a spus că va fi „fizic periculos” dacă autoritățile federale vor insista să numere toate voturile, chiar și după ziua alegerilor. 

Trump le-a spus jurnaliștilor, după ultimul său miting de campanie, că dacă în Pennsylvania se vor număra voturile prin corespondență timp de trei zile după ce se termină alegerile, acest lucru ar însemna fraudarea alegerilor. El a cerut Curții Supreme să renunțe la prelungirea numărării voturilor. 

„Se vor întâmpla lucruri rele și lucrurile rele duc la altfel de lucruri”, a spus el în fața reproterilor, în Wisconsin, citat de Reuters. 

Trump a amenințat pe conturile sale de Twitter și Facebook că decizia Curții Supreme „va aduce violența pe străzi”. Rețelele sociale au marcat aceste postări ale președintelui și au precizat că sunt înșelătoare, precizând că procesul de votare din SUA este de încredere. 

Au fost numărate deja primele voturi

UPDATE: Alegătorii din Dixville Notch, un cătun cu doisprezece locuitori din nord-estul Statelor Unite, au dat startul simbolic alegerilor prezidenţiale în noaptea de luni spre marţi, informează France Presse, citată de Agerpres. Acest sat pierdut în pădurile din New Hampshire, lângă graniţa canadiană, a continuat o tradiţie stabilită din 1960, care i-a adus titlul de „First in the Nation” (Primul din ţară). În afară de satul din apropiere Millsfield, care votează de asemenea în timpul nopţii, majoritatea secţiilor de votare de pe Coasta de Est se vor deschide marţi la 6:00 sau 7:00 (11:00-12:00 GMT).

Ultima zi de campanie s-a încheiat cu nu mai mult de 5 mitinguri electorale ale lui Donald Trump. Președintele în funcție și-a încheiat ultima zi de campanie cu un miting în Grand Rapids, în statul Michigan, unul dintre statele pe care speră să le recâștige în 2020. O victorie în Michigan pentru Trump, unul dintre statele care i-a asigurat victoria în 2016, i-ar mări considerabil șansele de a depăși 270 de voturi în Colegiul Electoral și de a rămâne pentru încă 4 ani la Casa Albă.

Joe Biden, candidatul democrat, și-a încheiat ultima zi de campanie în Pennsylvania, unde a mers împreună cu fostul președinte Barack Obama. Tot în Pennsylvania a făcut campanie și Kamala Harris, candidata democrată pentru funcția de vicepreședinte.

Alegeri prezidențiale sub semnul pandemiei și polarizării

În 3 noiembrie, americanii vor vota pentru a își alege noul președinte, toți cei 435 de membri ai Camerei Reprezentanților și o parte dintre senatori. Spre deosebire de alegerile prezidențiale din alte țări, alegerile americane nu funcționează direct pe baza votului popular al cetățenilor. În fapt, în loc de un singur scrutin prezidențial, au loc 50 de seturi de alegeri diferite, organizate în fiecare stat, iar câștigătorul din statul respectiv obține toate voturile electorale ale sale, necesar fiind ca un candidat să obțină 270 de astfel de voturi pentru a câștiga președinția Statelor Unite.

Alegerile americane din 2020 sunt cele mai atipice din ultimele decenii – desfășurate în condiții de pandemie, într-un an în care peste 230.000 de americani au murit și peste 9 milioane au trecut prin lupta cu Covid-19, dar și în cel mai polarizat climat politic din societatea americană din ultimii 20 sau 30 de ani. Mai mult, protestele masive din acest an, după mai multe incidente în care membri ai comunității de culoare din Statele Unite au fost uciși de polițiști, au zguduit societatea americană și au transformat cursa prezidențială. 

Când vom ști cine este președintele ales al Statelor Unite

Alegerile se desfășoară în data de 3 noiembrie în toate cele 50 de state americane și în capitala federală Washington D.C., însă având în vedere legile electorale diferite privind votul prin corespondență, numărarea voturilor și închiderea urnelor, ele vor raporta diferit rezultatele. Spre exemplu, este de așteptat ca rezultatul votului să fie aflat rapid în state precum Florida sau Georgia, însă numărătoarea în California ar putea dura și 2 săptămâni. Desigur, în state puternic partizane, precum California, New York, Alabama sau Indiana, rezultatele sunt previzibile, șansele pentru o surpriză fiind extrem de reduse. 

Pe de altă parte, rezultatul votului este cel mai important în statele competitive, acolo unde se „joacă”, de fapt, alegerile. O victorie a președintelui Trump în Florida sau Georgia l-ar menține în cursă până la numărarea votului în state precum Pennsylvania sau Michigan, state competitive în care numărarea ar putea să dureze mai mult, însă dacă Biden câștigă Florida sau Georgia, drumul lui Trump spre un al doilea mandat devine din ce în ce mai problematic. Statele în care rezultatul e important de urmărit sunt: Michigan, Wisconsin, Pennsylvania, Florida, Georgia, Carolina de Nord, Arizona, New Hampshire, Iowa, Ohio și Texas. 

Rezultate parțiale și exit-poll-urile vor începe să apară începând cu seara și pe parcursul nopții de 3 noiembrie și dimineața zilei de 4 noiembrie.  

Starea de urgență, instaurată de miercuri noapte. Orban a făcut anunțul chiar ieri

Biktor Orban a decretat Starea de Urgență pentru 90 de zile

Viktor Orban, de la miezul nopții, reintroduce starea de urgență datorită epidemiei. Anunțul a fost făcut marți de premierul Viktor Orban într-un videoclip de pe Facebook. El a cerut parlamentarilor să reintroducă starea de urgență timp de 90 de zile.

Viktor Orban pune Ungaria în stare de urgență

În anunțul făcut ieri, Viktor Orban a mai spus că va impune stare de asediu între miezul nopții și 5 dimineața. Cluburile de noapte vor fi închise, parcarea va fi gratuită. Acest lucru tocmai în vederea reducerii aglomerărilor de transport public. Premierul Viktor Orban a mai declarat că evenimentele sportive, cinematografele și teatrele vor trebui să restricționeze publicul să folosească fiecare al treilea loc și că trebuie purtate măști de față. Autoritățile vor inspecta toate evenimentele și îi vor amenda pe cei care încalcă legea.

Premierul Viktor Orban a făcut anunțul marți
Viktor Orban a cerut parlamentului instaurarea rapidă a Stării de Urgență

Cei care nu respectă regulile, nu poartă măști pun în pericol nu doar propria lor viață, ci și cea a altora ”, a fost mesajul premierului Viktor Orban. Premierul maghiar a declarat că epidemia a luat avânt dramatic. Acesta a menționat că Austria are acum 1,5 ori mai multe infecții la un milion de oameni decât Ungaria. Premierul a declarat că acești indicatori au fost cruciali, deoarece Ungaria tinde să fie cu aproximativ 5-7 zile în spatele Austriei.

”Situația este și mai gravă mai departe spre vest. Dacă această tendință se menține, spitalele din Ungaria vor fi aproape de a-și epuiza capacitățile. Și asta se va întâmpla până la jumătatea lunii decembrie.”, a atras atenția Viktor Orban

”Trebuie să punem deoparte dezacordurile politice”

Din nou persoanele în vârstă și persoanele care suferă de boli cronice sunt cele mai vulnerabile la Covid-19. Prim-ministrul a spus că este timpul să se ia măsuri suplimentare pentru a proteja operațiunile spitalelor din țară și viața persoanelor în vârstă. Medicii vor primi majorări salariale și că spitalele au la dispoziție toate echipamentele de protecție necesare. Ungaria are a treia cea mai mare rezervă de paturi de spital din Europa după Germania și Austria și cea mai mare rezervă de ventilatoare.

”Trebuie să punem deoparte dezacordurile politice. Vom avea nevoie de acțiuni rapide și măsuri în timp util. Soluția finală va fi un vaccin, dar acest lucru este la vedere acum. Trebuie să rezistăm până când se dezvoltă un vaccin.”, a mai declarat Viktor Orban.

CTP, pedepsit aspru după ce l-a numit pe Patriarhul Daniel „șarlatan”. Ce se va întâmpla cu celebrul jurnalist

CTP, acuzat că a jignit BOR

Cristian Tudor Popescu este cunoscut pentru modul său direct de a spune lucrurile exact așa cum le gândește, indiferent despre ce sau cine este vorba.

Din păcate, contrar regulilor meseriei sale, CTP aduce deseori acuzații dure diferitelor personalități din România, ceea ce poate atrage cu sine anumite penalizări. Cel mai recent exemplu este discursul la adresa patriarhului Daniel.

CTP, reclamat pentru prejudiciile pe care le-a adus imaginii BOR

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a fost reclamat recent la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării după ce l-a acuzat pe patriarhul Daniel că „pentru a prosti oamenii, şarlatanul Daniel n-are nevoie de matematică, nici de logică”.

Patriarhul Danie, acuzat de hoție
Patriarhul Danie, acuzat de hoție

Cei care au depus plângere împotriva jurnalistului sunt reprezentanții asociației “Neamunit”, care au considerat aceste acuzații drept jignire la adresa întregii suflări creștin-ortodoxe.

‘În urma declarațiilor făcute de domnul C.T. Popescu, prin care jignește întreaga suflare creștin-ortodoxă, implicit pe noi și familiile noastre, dar și pe toți strămoșii noștri care au luptat pentru libertatea noastră religioasă, astăzi 02.11.2020, Asociația NEAMUNIT, care însumează câteva sute de membri aflați pe tot cuprinsul țării, majoritatea de confesiune creștin-ortodoxă, prin Președintele și Secretarul General, au depus o plângere oficială prin care sesizează  Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii Romania asupra gravelor derapaje îndreptate împotriva creștinilor ortodocși români, a Bisericii Ortodoxe Române și a Întâistătătorului Ei’, au transmis aceștia pe pagina de Facebook a asociației.

CTP, declarațiile care au creat un val de ură împotriva BOR

Reprezentanții asociației “Neamunit”au continuat mesajul, considerând că declarațiile jurnalistului au creat un val de ură împotriva întregii Biserice Ortodoxe, dar și împotriva tuturor credincioșilor.

„Aceste declaraţii au declanşat prin virulenţa lor un val de ură împotriva Bisericii Ortodoxe şi a noastră, a credincioşilor de rând.

Din perspectiva limbajului folosit, numitul C.T. Popescu a ales pluralul general al substantivelor, şi nu singularul, tocmai pentru a nu se rezuma la o singură persoană sau chiar la un grup de persoane, ci a înţeles să ne prejudicieze pe toţi cetăţenii care au ales ca religie ortodoxia”, susţine asociaţia.

De asemenea, o replica acidă la acuzațiile lui CTP a avut-o și purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, care a condamnat ”atacurile furibunde şi imunde la adresa Bisericii”, potrivit adevarul.ro.

Ce a transmis Patriarhul Daniel de Sfântul Dimitrie

Cu ocazia Sfântului Dimitrie cel Nou, în contextul în care autoritățile au dorit să anuleze pelerinajul bucureștenilor la sfintele moaște, Patriarhul Daniel a ținut un mic discurs în timpul liturghiei. Acesta a amintit că în toamna anului 1989, regimul comunist a căzut la puțin timp după interzicea închinării credincioșilor la sfintele moaște.

”În toamna anului 1989, cu ocazia hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, autoritățile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaște motivând că în aceeași zi, în clădirea de alături, unde era sediul Marii Adunări Naționale, ar avea loc o şedinţă importantă.

Astfel, patriarhul Teoctist a fost obligat să transfere racla de pe Dealul Mitropoliei, de la Catedrală, dar nu a dus-o prea departe, ci la biserica Sf. Nicolae din apropiere.

Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut, iar în clădirea de alături, care a devenit Palatul Patriarhiei, în 2007, chiar de Sf. Dimitrie, a fost înființat centru de presă Basilica al Patriarhiei, care transmite slujbele spre bucuria oamenilor din țară și din diaspora”, a spus atunci Patriarhul Daniel.

Ultima versiune de Windows 10 dezactivează parțial vechiul Control Panel

Ultima versiune de Windows 10 dezactivează parțial vechiul Control Panel

Microsoft încearcă încă de la debutul Windows 10 să înlocuiască arhicunoscutul meniul Control Panel din Windows 7 cu un nou meniu Settings, având o formă de prezentare simplificată.

Problema este că, tocmai argumentul simplității pe care se bazează noul meniu Settings l-a zugrăvit ca o alternativă Control Panel incompletă. Până și Microsoft recunoaște asta în mod tacit, multe dintre secțiunile meniului Settings direcționând tot către vechiul Control Panel, dacă ai nevoie să ajustezi setări care nu se regăsesc în noul meniu.

Foto: slashgear.com

Fără Control Panel sub Windows 10

Toate acestea vor fi însă de domeniul trecutului, Microsoft reușind să migreze majoritatea funcțiilor preluate de la versiuni anterioare de Windows către forma de prezentare oferită de Windows 10. Spre exemplu, acum poți seta rezoluția și rata de refresh a ecranului fără să cauți în meniuri arhaice păstrate doar sub vechiul Control Panel.

Deși a rezistat până acum testului timpului, meniul Control Panel nu va mai avea „viață lungă” sub Windows 10. Microsoft a pregătit deja terenul, asigurând că doar utilizatorii bine informați pot găsi vechiul centru de control Windows și oricum, nu au prea multe motive să o facă.

Ajuns, probabil la ultima etapă dinaintea retragerii definitive, meniul Control Panel a pierdut deja o parte dintre secțiunile foarte cunoscute de utilizatori, cum ar fi pagina System Information, mutată în meniul Settings la secțiunea About. Următoarea pe lista de excluderi este secțiunea Program and Features a meniului Control Panel, înlocuită cu meniul Apps.

Microsoft nu dă un termen exact pentru renunțarea completă la vechiul Control Panel, dar probabil că vom afla despre asta nu mai târziu de anul viitor.

Ce se întâmplă cu olimpiadele școlare în anul 2020-2021. Decizia e oficială

Secretarul de stat Luminița Barcari a anunțat decizia Ministerului Educației
Secretarul de stat Luminița Barcari a făcut astăzi anunțul referitor la olimpiade și competiții școlare școlare pe noul an

Printr-o decizie de Ministru aflăm că tot ce înseamnă olimpiade și competiții școlare se vor suspenda. Decizia vine ca urmare a evoluției situației pandemice de pe teritoriul României.

Anul școlar 2020 – 2021, olimpiade și competiții școlare

Secretarul de stat Luminița Barcari, din Ministerul Educației, a anunțat printr-un comunicat, faptul că se vor suspenda anumite activități școlare. Este vorba de un număr important de olimpiade și concursuri școlare care ar fi trbuit să se desfășoare pe parcursul anului școlar 2020-2021.

“Numărul mare de olimpiade și competiții școlare al elevilor participanți, precum și varietatea modalităților de desfășurare a competițiilor nu permit organizarea de olimpiade acestora conform regulamentelor proprii în vigoare. Decizia de a organiza doar anumite olimpiade și concursuri școlare în mediul online ar crea o discriminare între elevi. În anul școlar 2020-2021, competițiile școlare, extrașcolare, așa-numitele olimpiade se vor suspendă”, a declarat Luminița Barcari.

Situația actuală și trecerea majorității cursurlor în scenariul roșu au determinat această decizie. Suspendarea va fi valabilă pe tot parcursul anului școlar 2020-2021.

Olimpiadele și competițiile școlare anulate și pe anul școlar trecut

O decizie asemănătoare a fost luată și la începutul pandemiei, în martie. Tot ceea ce a însemnat olimpiade și competiții pe anul trecut, au fost de asemenea suspendate.

”Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a convocat luni, 9 martie, o videoconferință cu inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți. S-au discutat măsurile de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor  în unitățile de învățământ. De asemenea, ministrul a subliniat importanța dotării școlilor cu săpun și dezinfectant. Inspectorii trebuiau să se asigure de existența acestora, monitorizând  situația. Ca o măsură de prevenire a îmbolnăvirii, ministrul Educației și Cercetării a hotărât suspendarea desfășurării tuturor olimpiadelor școlare județene și regionale, precum și a competițiilor sportive, până la o dată care va fi comunicată ulterior.

În cadrul videoconferinței a fost discutată și Procedura și criteriile de suspendare a cursurilor școlare în unitățile de învățământ în contextul confirmării unui caz/mai multor cazuri de COVID-19. Conform art. 4 din Hotărârea nr. 7 a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, toți cetățenii români care se întorc din Italia, China, Iran, Coreea de Sud vor fi izolați la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile. Acest articol se aplică și tuturor elevilor/studenților/cadrelor didactice care se întorc din țările menționate.”

Modificarea din Codul penal acceptată de Iohannis. Oamenii sunt în stare de șoc că a semnat așa ceva

Klaus Iohannis a acceptat pedepse mai mari pentru violatori

Modificarea din Codul penal a fost acceptată de Klaus Iohannis. Legea intră în vigoare de astăzi și modifică legislaţia penală în sensul că se majorează limitele de pedeapsă pentru faptele de viol, precum şi pentru act sexual cu un minor. O altă prevedere a noii legi este aceea că violatorii vor putea fi pedespiți indiferent când au comis faptele.

Legea a intrat deja în vigoare. Violatorii vor primi mai mulți ani de închisoare și vor putea fi oricând pedespsiți pentru faptele lor

Președintele Klaus Iohannis a acceptat modificarea Codului Penal în ceea ce privește pedepsirea mai aspră a violatorilor, scrie mediafax.ro. Legea penală a fost modificată, astfel încât cei care comit agresiuni sexuale vor primi mai mulți ani de închisoare.

În plus, cei care au comis infracţiuni de viol şi act sexual cu un minor vor răspunde penal indiferent de cât timp a trecut de la comiterea nelegiuirilor comise de ei.

S-au mărit pedespele cu inchisoarea pentru violatori
S-au mărit pedespele cu inchisoarea pentru violatori

Noua lege a provocat reacții negative

Cu toate astea, noua formă a legii provoacă numeroase reacţii negative, după ce art. 154 alin. (4) a fost și el modificat. În așa fel, prin eliminarea infracţiunilor de trafic de persoane şi de pornografie infantilă, se creează posibilitatea pentru făptuitori să fie achitaţi, în cazul în care nu sunt condamnaţi definitiv în termenul prevăzut de norma penală generală.

Astfel, din acest motiv, peste 100 de ONG-uri din România cer reintroducerea infracţiunilor de trafic de persoane şi pornografie infantilă printre cele pentru care se aplică termenul de prescripţie aplicabil minorilor prevăzut în alin. (4) al art 154 al Codului penal.

ONG-urile susțin că traficanții de persoane ar putea scăpa mai ușor de răspunderea penală

De asemenea, ONG-urile atrag atenţia că dacă modificările aduse vor fi lasate în forma promulgată de preşedintele României, Klaus Iohanis, şi publicată în Monitorul Oficial, autorii infracţiunilor de trafic de persoane şi de pornografie infantilă ar putea scăpa mult mai uşor de răspunderea penală.

Nu în ultimuol rând, potrivit noilor prevederi ale legii, limita minimă de pedeapsă pentru viol creşte de la trei la cinci ani, în timp ce actul sexual cu un minor sub 14 ani va fi pedepsit cu închisoarea de la cinci la 12 ani.

Actul sexual cu minor în care agresorul este rudă se pedepsește cu până la 15 ani de închisoare

În plus, dacă autorul actului sexual cu minorul este un membru al familiei, limita maximă a pedepsei va sări la 15 ani de închisoare. De asemenea, regula va fi valabilă şi pentru cei ce convieţuiesc cu minorul cu care s-a întreținut relații sexuale, chiar dacă nu sunt părinţii copilului sau alţi membri ai familiei.

Nelu Tătaru, lovitură dură pentru cetățeni. Ce se va întâmpla, de fapt, în perioada Crăciunului: „Nici nu vreau să mă gândesc”

Nelu Tătaru, previziune înfricoșătoare pentru cetățeni

Nelu Tătaru se arată extrem de reținut cu privire la ce ne rezervă viitorul, în contextul pandemiei de COVID-19. Acesta trage un semnal de alarmă cu privire la sărbătorile de iarnă, subliniind faptul că modul în care va evolua situația epidmeiologică din țară depinde de cetățeni.

„Ce va fi de Crăciun depinde de ce va fi mâine”

Ministrul Sănătății le transmite oamenilor să se protejeze, astfel încât, România să poată ajunge pe un platou al cazurilor de COVID-19. Pentru ca acest lucru să fie posibil, este nevoie de o perioadă de 28 de zile în care numărul cazurilor să stagneze.

De asemenea, Nelu Tătaru afirmă faptul că pentru o scădere a numărului de cazuri mai este nevoie de încă 28 de zile, moment în care se va observa o îmbunătățire semnificativă.
Perioada Crăciunului poate fi compromisă dacă cetățenii nu vor respecta măsurile de protecție, iar numărul de îmbolnăviri va crește în continuare.

Terapiile Intensive nu mai fac față

„Ce va fi de Crăciun depinde de ce va fi mâine, de ce va fi peste două, trei sau patru săptămâni. Dacă noi nu gestionăm aceste săptămâni, nici nu vreau să mă gândesc la Crăciun”, a spus ministrul Sănătății la B1 TV.

Ce se va întâmpla cu vacanța de iarnă

Nelu Tătaru a avertizat românii că nu există un viitor cert pentru sărbătorile de iarnă, chiar dacă se respectă măsurile de protecție pentru o perioadă de timp.

„Noi avem, în acest moment, niște repere. Barometrele mele sunt unitățile de primiri urgențe, internările, decesele, terapia intensivă cu extensie. În condițiile în care eu respect niște reguli… avem trei cicluri de 14 zile, ar trebui să ajung la un platou.

Va trebui să continui cu încă trei cicluri de 14 zile ca să încep să scad. Cine crede că dacă eu astăzi respect sau nu respect voi avea previziunea că voi avea un Crăciun liniștit și voi merge la munte sau în străinătate, se înșală”, a spus el.

Ce condiții trebuie să respecte cetățenii

Nelu Tătaru le recomandă cetățenilor să respecte aceste reguli, astfel încât, România să poată depăși această perioadă. Ministrul Sănătății a explicat care sunt pașii care trebuie urmăriți pentru a se înregistra o scădere a cazurilor. Partea bună a lucrurilor este că și țările din Europa sunt în aceeași situație cu a noastră, ceea ce înseamnă că măsurile vor fi respectate de către toată lumea.

„Gândiți-vă că nu suntem numai noi. Toate țările își închid granițele, sunt 25 de țări din Europa înaintea noastră, membre ale Comunității europene sau nu, care, când vin la noi, intră în carantină și țările care sunt sub noi ne impun nouă carantina.

Condițiile sunt foarte clare: respectăm niște reguli 28 de zile – vom ajunge la un platou, le mai respectăm încă 28 de zile – vom începe să scădem. Dacă nu le respectăm nu vom face decât ca noi, ca sistem medical, să luptăm întinși la maximum și autoritățile locale să îi caute pe cei care nu respectă.

Cred că ar trebui să ajungem toți la un numitor comun – respectarea unor reguli, un tratament de calitate, în condiții de presiune scăzută”, a adăugat Tătaru.

Google Pixel 5 intră abia pe locul 15 în clasamentul DxOMark

Google Pixel 5 intră abia pe locul 15 în clasamentul DxOMark

Chiar dacă în continuare telefoanele Pixel sunt considerate cele mai performante de pe piață atunci când vine vorba despre fotografie, testele DxOMark spun în ultima perioadă că acestea au fost depășite de alte modele. Noul Pixel 5 oferă în continuare două camere foarte performante, chiar și în lipsa procesorului neural de pe Pixel 4, însă limitele componentelor sale se văd în rezultatele finale. De data aceasta, noul model Pixel nu intră nici măcar în Top 10.

Camera de pe Pixel 5 nu este cea mai bună din piață

DxOMark a oferit un scor de 120 de puncte noului model Pixel 5, care este în dezavantaj din punct de vedere hardware față de concurenții săi. Acesta folosește un senzor deja foarte vechi, un Sony IMX363, pentru camera principală, care este apoi ajutat de procesarea AI de la Google pentru a scoate niște rezultate foarte bune. Scorul foto de 129 puncte confirmă că această cameră este în continuare competitivă, dar există deja altele cu senzori mai mari care oferă rezultate mai bune.

Zgomotul de imagine, cauzat de senzorul mic, pare să fie o problemă, în timp ce balansul de alb nu este corect ajustat în condiții de iluminare slabă. De asemenea, fără un senzor dedicat pentru calcularea adâncimii, modul portret estimează eronat decuparea subiectului.

Pixel 5 dxomark

Dar probabil cel mai slab aspect al sistemului de camere de pe Pixel 5 zoom-ul, care nu oferă rezultate la nivelul altor modele concurente pentru că este realizat digital. Scorul pentru această componentă a fost de numai 49 de puncte, iar scorul pentru video a fost înalt, la 107 puncte, dar în continuare sub liderii pieței de smartphone-uri. Google a ales o cameră secundară ultra-wide de 16 megapixeli.

Asta nu înseamnă că este o cameră slabă

Asta nu înseamnă că Google Pixel 5 nu are și multe avantaje. Este unul dintre telefoanele care focalizează cel mai repede și beneficiază de o stabilizare video foarte bună. Atât timp cât folosești camera afară, rezultatele vor fi foarte bune.

Totuși, este posibil ca majoritatea utilizatorilor să se împace mai bine cu un Pixel 5 decât cu un alt smartphone cu o cameră considerată mai performantă. Acesta nu necesită setări avansate pentru a capta fotografii bune, beneficiind de un mod automat de încredere.

Pixel 5 intră pe locul 15 în clasamentul DxOMark, imediat sub modelul Mate 30 Pro de la Huawei de anul trecut și deasupra Xiaomi Redmi K30 Pro Zoom Edition. Deasupra lui se află și alte modele populare precum Galaxy Note20 Ultra 5G, iPhone 11 Pro Max, Galaxy S20 Ultra, Oppo Find X2 Pro, Xiaomi Mi 10 Pro, Huawei P40 Pro, XIaomi Mi 10 Ultra și cel mai nou flagship Huawei, Mate 40 Pro.