Boston Dynamics acuză Ghost Robotics că i-a furat câinele (robot)

Boston Dynamics acuză Ghost Robotics că i-a furat câinele (robot)

Boston Dynamics cheamă astfel compania în sala de judecată pentru încălcarea de proprietate intelectuală.

Boston Dynamics, diviza de robotică care aparține acum producătorului de mașini Hyundai, acuză compania Ghost Robotics că a „furat” design-ul câinelui robot Spot pentru dezvoltarea modelelor Spirit 40 și Vision 60, care sunt produse concurente, cu design foarte similar.

Tehnologia folosită de Boston Dynamics pentru dezvoltarea Spot este brevetată

Se pare că aceasta nu este prima dată când Boston Dynamics a somat Ghost Robotics, să oprească producția produselor sale concurente. În 2020, Ghost Robotics a primit o invitație să studieze brevetele legate de dezvoltarea Spot, iar apoi a primit două scrisori care cerea oprirea dezvoltării și promovării produselor sale de acest gen.

Reprezentanții Boston Dynamics spun că nu sunt împotriva concurenței, ba chiar o primesc cu brațele deschise, dar compania își va proteja proprietatea intelectuală, în cazul în care consideră că aceasta a fost folosită fără acord. În cazul de față, tehnologii precum cele de redresare a robotului atunci când se dezechilibrează și atunci când urcă scări ar fi inventate de Boston Dynamics pentru Spot, iar Ghost Robotics le folosește fără să plătească licențe.

Având în vedere că Boston Dynamics a operat pentru foarte mulți ani strict ca o companie de cercetare, aceasta are multe brevete și este responsabilă pentru inventarea multor tehnologii în acest domeniu. Astfel, este posibil ca acesta să fie doar primul dintr-un șir larg de procese pe care le vom vedea referitoare la roboți de acest gen.

Recent, Boston Dynamics a intrat într-un grup de companii care promit că nu vor dezvolta roboți care vor fi folosiți să rănească oameni, precum cei care sunt folosiți în război armat. Ghost Robotics, în schimb, pare că dezvoltă astfel de roboți special pentru a fi vânduți către armată pe baza unor contracte militare.

sursa: Engadget

Unul dintre cele mai bune jocuri ale anului, disponibil gratuit pentru abonații Netflix

Unul dintre cele mai bune jocuri ale anului, disponibil gratuit pentru abonații Netflix

Personajul Marissa Marcel (Manon Gage) din Immortality.

Abonații Netflix pot juca unul dintre cele mai bune jocuri video ale anului fără costuri suplimentare.

Jocul Immortality a fost inclus pe platforma Netflix Games. Titlul indie are un scor de 88% pe Metacritic și a fost nominalizat la mai multe categorii la ediția din acest an a The Game Awards ( Best Narrative, Best Performance și Best Game Direction).

Immortality a fost dezvoltat de nimeni altul decât Sam Barlow, creatorul Her Story și Telling Lies. El a fost implicat și în dezvoltarea Silent Hill.

Jocul Immortality a fost lansat în august pe platformele Xbox Series X|S și PC. Versiunea mobilă a debutat recent pe piață, cu Netflix în rolul de publisher. Titlul este disponibil gratuit și pentru utilizatorii de Xbox Game Pass și Xbox Game Pass Ultimate. Pe Steam, Immortality costă 16,79 euro în acest moment.

Jocul urmărește povestea unei actrițe, Marissa Marcel, care a dispărut fără urmă după ce a jucat în trei filme. Niciunul nu a fost lansat. Jucătorul trebuie să afle ce s-a întâmplat cu ea. Rolul Marissei este intepretat de actrița Manon Gage.

Titlul include scene de nuditate și sex.

Până la sfârșitul anului, Netflix vrea să găzduiască 50 de titluri pe platforma sa de jocuri video. Compania ia în calcul și lansarea unui serviciu de cloud gaming.

Xiaomi promite că va avea primul telefon din piață echipat cu Snapdragon 8 Gen 2

Xiaomi promite că va avea primul telefon din piață echipat cu Snapdragon 8 Gen 2

La scurt timp după anunțul oficial al noului procesor de mobil Snapdragon 8 Gen 2, CEO-ul Xiaomi a publicat pe contul său de Weibo o informație care va bucura fanii brand-ului.

Lei Jun a anunțat că următorul flagship Xiaomi va fi primul smartphone echipat cu noul procesor, ceea ce sugerează că acesta va debuta în doar câteva săptămâni, înainte de sfârșitul anului 2022.

Xiaomi 13 va fi prima serie de telefoane cu Snapdragon 8 Gen 2

Se pare însă că Xiaomi nu încearcă să fie doar prima compania de pe piață, ci dorește să ofere o experiență de utilizare mai bună decât a făcut-o până în prezent pe telefoanele sale. MIUI este o interfață decentă de Android, îndrăgită de o parte dintre utilizatori, însă de multe ori se vede că software-ul este dezvoltat în paralel cu hardware-ul. Lei Jun spune însă că de data aceasta, echipele hardware și software au lucrat mai coordonat pentru a crea o „capodoperă” de performanță și experiență de utilizare.

Cel mai probabil, Jun vorbește despre seria Xiaomi 13, care va beneficia de senzori foto de rezoluție înaltă și viteză de încărcare rapidă. Noua serie de smartphone-uri ar putea fi și prima din portofoliul companiei care este livrată cu MIUI 14, bazat pe Android 13.

xiaomi 13 snapdragon 8 gen 2

În urmă cu un an, seria Xiaomi 12 a fost printre primele care au adoptat Snapdragon 8 Gen 1. Totuși, la fel ca anul trecut, nu ne așteptăm ca noile telefoane Xiaomi să ajungă în Europa prea repede. Modelele flagship ale companiei sunt mai întâi lansate în China și abia la câteva luni distanță sunt livrate și în alte țări din Vest.

Ne putem aștepta însă la telefoane cu Snapdragon 8 Gen 2 de la majoritatea producătorilor de top din piață. Qualcomm a făcut publică o listă cu primii parteneri care au confirmat continuarea parteneriatului.

sursa: Phone Arena

Apple ar putea livra USB-C pe toate iPhone-urile, dar doar modelele Pro ar putea primi transfer mai rapid

Apple ar putea livra USB-C pe toate iPhone-urile, dar doar modelele Pro ar putea primi transfer mai rapid

iPhone-ul cu port USB-C în loc de Lightning este inevitabil acum.

Uniunea Europeană va forța Apple să implementeze această tehnologie pe telefoanele sale, după ce a renunțat oricum la port-uri proprietare pe alte categorii de produse, precum iPad. Se pare însă că upgrade-urile vor veni însă, așa cum ne-am obișnuit de câțiva ani deja, doar pe modelele de top, din gama „Pro”. Modelele standard vor avea de asemenea USB-C, dar fără un upgrade de viteză de transfer sau încărcare.

Modelele iPhone 15 Pro ar putea oferi în sfârșit viteze USB 3.2 pe USB-C

Conform Ming-Chi Kuo, analistul taiwanez de afaceri faimos pentru informațiile pe care le oferă despre Apple, compania americană va lansa anul viitor seria iPhone 15, formată din patru modele, toate echipate cu USB-C. Se pare însă că renunțarea la Lightning nu va aduce însă avantajele mult așteptate pe toate dispozitivele, ci doar pe variantele Pro, care, și aveau cea mai mare nevoie de un upgrade.

Întrucât Lightning a debutat în 2012, la momentul respectiv, port-ul a fost dezvoltat pentru compatibilitate cu standardul USB 2.0, oferind vitezele de transfer necesare la acel moment. Între timp însă, USB a evoluat până la versiunea 4.0, iar vitezele de transfer sunt acum mult mai mari.

Având în vedere că deja de două generații, iPhone-urile pot filma în format ProRes, necesitatea unei viteze de transfer de date mai mare este din ce în ce mai mare, iar port-ul Lightning cu USB 2.0 nu este de ajuns.

Kuo spune că Apple va integra port-uri USB-C compatibile fie cu standardul USB 3.2, fie cu Thunderbolt 3 pe modelele iPhone 15 Pro, pentru transferuri mult mai rapide de pe smartphone pe un computer.

Din păcate, iPhone 15 „standard” nu va fi la fel de norocos. Acesta și modelul Plus vor primi USB-C, dar cu viteze USB 2.0, la fel ca până acum. Singurul avantaj al acestora devine astfel faptul că pot fi încărcate cu cabluri standard.

sursa: Ming-Chi Kuo

Descoperire surprinzătoare făcută la majoritatea noilor panouri solare

Descoperire surprinzătoare făcută la majoritatea noilor panouri solare

Foto: Shutterstock

Majoritatea producătorilor de panouri solare garantează că acestea vor păstra 90% din producția de energie promovată în primii 10 ani de utilizare.

Un studiu recent, realizat pe o perioadă de cinci ani de Sandia Labs, a făcut o descoperire surprinzătoare.

Sandia National Laboratories, din cadrul US Department of Energy, a descoperit că 13 din cele 23 de sisteme diferite testate au o durată de viață efectivă mai mare de 30 de ani. Mai precis, aceste sisteme produc, după trei decenii, 80% din electricitatea pe care o generau când erau noi.

În studiu au fost analizate 834 de panouri fotovoltaice, instalate în trei clime diferite și provenite de la șapte producători.

Fiabilitatea acestor tehnologii a crescut în ciuda faptului că prețurile la panourile fotovoltaice au scăzut accelerat, cu până la 85%, după 2010, transmite Sandia Labs. Costurile accesibile au impulsionat investițiile în domeniu. În cea mai mare economie a lumii, SUA, au fost instalate în acest an suficiente fotovoltaice pentru alimentarea cu energie a 22 de milioane de locuințe, potrivit EcoWatch.

Există trei tipuri de panouri solare populare: monocristaline, policritsaline și thin-film. Primele au eficiență mai mare, următoarele sunt mai accesibile, iar ultimele sunt foarte rezistente. Recent, au apărut și sisteme hibrid, care combină fotovoltaicele cu turbine eoliene.

O altă tehnologie nouă folosește panourile solare pentru producerea de hidrogen.

Galaxy S23 ar putea fi livrat cu o versiune mai rapidă de Snapdragon 8 Gen 2

Galaxy S23 ar putea fi livrat cu o versiune mai rapidă de Snapdragon 8 Gen 2

Potrivit unui benchmark neoficial apărut în catalogul Geekbench, Galaxy S23 va folosi o versiune a chipsetului Snapdragon 8 Gen 2 ceva mai rapidă decât competiția, Samsung bucurându-se de un tratament preferențial din partea furnizorului Qualcomm.

Deși toate sursele arată că Samsung a renunțat la chipsetul Exynos pentru seria Galaxy S23, s-ar părea că producătorul sud-coreean a reușit să transforme asta într-un dublu avantaj.

Pe de o parte, este eliminată diferențierea pe criterii geografice a versiunilor Galaxy, din care foarte mulți utilizatori ajungeau să se simtă neîndreptățiți, primind o versiune a telefonului pe care o considerau inferioară.

Însă mai mult decât atât, importanța mai mare pe care Samsung o are din rolul de client pentru Qualcomm i-ar fi asigurat un tratament preferențial, în ce privește accesul bun la exemplare mai reușite ale chipsetului Snapdragon 8 Gen 2.

Potrivit dovezii apărute în catalogul Geekbench, că cel puțin versiunea europeană a lui Galaxy S23, identificată cu numele de cod SM-S918B,folosește o versiune de chipset cu frecvențe de funcționare mărite.

Astfel, Galaxy S23 se poate lăuda cu un rezultat single-core de 1530 puncte, respectiv 4779 puncte în testul multi-core.

Concret versiunea Samsung a chipset ului Snapdragon 8 Gen 2 vine cu nucleul de înaltă performanță Cortex-X3 tactat la o frecvență de 3.36 GHz, puțin mai sus decât valoarea standard de 3.2 GHz. Deși avantajul nu este mare pentru a putea fi sesizat la utilizare normală a dispozitivului, diferența ar putea fi suficientă pentru a poziționa noul flagship Galaxy în fruntea topurilor de performanță.

Este puțin probabil ca pentru acest rezultat Samsung să fi investit în dezvoltarea unui chipset cu designul personalizat, așa cum procedează Google cu soluția Tensor G2 folosită cu seria de telefoane Pixel 7. Mai degrabă, este vorba de selectarea exemplarelor cele mai reușite de Snapdragon 8 Gen 2, pe care Qualcomm le livrează în mod preferențial către Samsung.

Qualcomm anunță noi chipseturi Bluetooth LE Audio cu suport lossless audio

Qualcomm anunță noi chipseturi Bluetooth LE Audio cu suport lossless audio

Qualcomm S3 și S5 Gen 2 vor face o pereche perfectă cu telefoanele bazate pe Snapdragon 8 Gen 2, permițând audiție fără pierderi de calitate prin viitoarele generații de căști wireless.

Anunțat de Bluetooth SIG încă din anul 2020, ca parte a setului de specificații Bluetooth 5.2, standardul Bluetooth LE Audio este inclus deja cu versiunea Android 13, lipsind doar partea de hardware care să asigure și suport nativ la nivelul dispozitivelor folosite de utilizatori. Înainte de versiunea 5.2, Bluetooth LE era folosit strict pentru transferuri de date și nu permitea transmisia audio.

Caracteristicile cheie ale LE Audio includ consumul de energie mult redus, suportul Multi-Stream Audio pentru o experiență audio îmbunătățită pe căști din categoria true-wireless, capacitatea de a transmite unul sau mai multe fluxuri audio la un număr nelimitat de dispozitive audio și multe altele.

Modificările necesare pentru facilitarea conexiunilor audio au fost adăugate în versiunea Android 13 sub forma unui nou API, având ca element central LC3 (Low Complexity Communications Codec), un format de compresie audio optimizat pentru consum redus de energie și calitate ridicată a audiției, chiar și în condițiile unui bitrate sever limitat.

Qualcomm vine să extindă avantajele Bluetooth LE Audio cu suport lossless audio, permițând audiție fără pierderi de calitate într-un mod care nu afectează autonomia căștilor wireless. Totuși, pentru asta vei avea nevoie de un smartphone și set de căști wireless echipate cu chipseturi cu Qualcomm compatibile.

Pe lângă audiție lossless prin conexiuni Bluetooth LE Audio, chipseturile Qualcomm S3 și Qualcomm S5 Gen 2 mai suportă și alte facilități avansate, precum dynamic head tracking pentru aplicarea dinamică a efectelor de spațializare audio.

Spre exemplu, facilitatea este îndeosebi utilă la folosirea căștilor VR sau AR, permițând utilizatorilor să localizeze sursa sunetului întorcând capul către obiectul sau locația virtuală din care este emanat.

Alte îmbunătățiri vizează implementarea Active Noise Cancellation, căștile echipate cu noul chipset putând dezactiva temporar funcția ANC dacă utilizatorul încearcă să poarte o conversație cu o altă persoană.

Alte optimizări vizează partea de gaming, noile cip-uri Qualcomm reducând latența conexiunilor de la 68 milisecunde pe generația anterioară, la doar 48 milisecunde. Totodată, este un inclus și un canal de voce dedicat, îmbunătățind claritatea audio pentru sesiunile de chat purtate în timpul jocurilor.

O altă adiție interesantă este funcția Auracast, permițând conectarea mai multor dispozitive prin același canal Bluetooth.

O companie nu mai VREA SA reparE dispozitivele gamerilor prost crescuți sau agresivi

O companie nu va mai repara dispozitivele gamerilor prost crescuți sau agresivi

Foto: Profimedia

Nintendo Japonia a anunțat că nu va mai repara dispozitivele clienților care se poartă urât cu angajații săi.

Compania a publicat și o listă cu acțiuni ale clienților inacceptabile. Dacă unele dintre ele sunt de bun simț, altele sunt destul de controversate. Iată ce nu mai acceptă Nintendo din partea clienților:

– intimidări și amenințări la adresa angajaților săi,
– insulte și remarci denigratoare,
– încălcarea intimității angajaților săi,
– cereri exagerate, precum repararea unui produs la care garanția a expirat,
– solicitarea de scuze de la Nintendo sau angajații săi fără un motiv întemeiat,
– repetarea excesivă a unor solicitări sau plângeri,
– comentarii defăimătoare pe rețele de socializare sau site-uri.

Nintendo își rezervă și dreptul de a contacta autoritățile în cazurile mai grave de hărțuire a angajaților săi.

Citește și: Un pilot din NASCAR a făcut istorie cu o manevră învățată dintr-un joc Nintendo

Dacă e clar de ce amenințările și insultele nu sunt acceptate, e destul de ciudat ca un producător să refuze să repare un dispozitiv din cauza faptului că un client repetă un lucru de mai multe ori. Mai mult, lasă mult loc de interpretare regula referitoare la comentarii defăimătoare pe rețele de socializare sau site-uri.

Deseori companiile (precum Tesla în acest caz) refuză să remedieze anumite probleme, iar oamenii reușesc să schimbe situația abia după ce fac public incidentul.

Noile dispoziții au fost incluse în octombrie în termenii și condițiile serviciului de reparații.

Aparent, schimbările au fost bine primite de comunitatea de gameri din Japonia, potrivit presei din statul asiatic. Un expert în psihologia consumatorului, Hiromi Ikeuchi, spune că aceste reguli ar putea avea un efect pozitiv asupra altor business-uri.

Compania produce cea mai populară consolă video din lume, Nintendo Switch. Până în luna septembrie a acestui an, japonezii au vândut peste 114 milioane de unități la nivel mondial.

Au început filmările la filmul „Gran Turismo”. Când apare și ce distribuție are

Au început filmările la filmul „Gran Turismo”. Când apare și ce distribuție are

Foto: Sony Pictures

Sony Pictures a anunțat că au început filmările la filmul „Gran Turismo”, bazat pe franciza de succes de jocuri video la care grupului japonez este publisher.

Potrivit companiei, filmul este bazat pe povestea reală a lui Jann Mardenborough, jucător de Gran Turismo care a devenit pilot de curse profesionist după ce a câștigat mai multe competiții de gaming.

Filming is now underway on #GranTurismoMovie – based on the inspiring true story of a Gran Turismo player, Jann Mardenborough, who won a series of gaming competitions leading him to become an actual professional racecar driver. 🎬🏎 pic.twitter.com/gV13gEg2G5

— Sony Pictures (@SonyPictures) November 12, 2022

Filmul este regizat de Neill Blomkamp, cunoscut pentru filme precum „District 9” sau „Elysium”. Rolul principal i-a fost acordat lui Archie Madekwe, care a apărut în filmul „Midsommer” și serialul „See”.

Gran Turismo
Jann Mardenborough în timp ce participa la o competiție de GT (Foto: Wikimedia)

Din distribuție mai fac parte actorii David Harbour, Orlando Bloom, Darren Barnett, Djimon Hounsou, Geri Halliwell-Horner, Daniel Puig, Josha Stradowski și Thomas Kretschman.

Filmul va avea debutul cinematografic pe 11 august 2023, potrivit IGN.

Franciza Gran Turismo (GT), dezvoltată de Polyphony Digital exclusiv pentru consolele Sony, a debutat în 1997, iar până astăzi au fost vândute peste 80 de milioane de copii în toată lumea. Consolele pentru care titlurile sunt disponibile sunt: PlayStation, PlayStation 2, PlayStation 3, PlayStation 4, PlayStation 5 și PlayStation Portable.

Carne de pui crescută în laborator, aprobată pentru consumul uman

Carne de pui crescută în laborator, aprobată pentru consumul uman

Foto: Eat Just

Carnea de pui crescută în laborator a fost aprobată pentru consum uman de către autoritatea americană  FDA (US Food and Drug Administration), marcând depășirea unui obstacol major în calea acceptării la scară largă produselor din carne „de cultură”.

Anterior, preparatele din carne de pui crescută în laborator au fost aprobate doar în cadrul unor experimente la scară redusă, fiind servite în restaurante la prețul celor din carne „premium”.

Singapore a fost prima țară din lume care a aprobat pentru vânzare și consum produse din carne de pui crescută în laborator, la prețuri comparabile celei obținută prin metode convenționale.

Însă decizia luată de FDA-ul american în uralele PETA și alte organizații care militează pentru drepturile animalelor are mult mai mare „greutate” pentru restul industriei alimentare, putând constitui piatra de hotar care marchează începutul tranziției de la creșterea intensivă a animalelor prin înmulțirea în ferme la cară industrială, către o industrie bazată pe „cultivarea” produsului finit prin metode de clonare celulară.

Dezvoltat de o companie americană numită Upside Foods, noul sortiment de carne de pui este obținut printr-o tehnologie de „cultivare” a celulelor extrase din animale vii (în cazul de față, pui de găină), metoda returnând cantități aproape nelimitate de „produs” fără sacrificarea altor animale.

„Astăzi suntem cu un pas mai aproape de mesele voastre, deoarece Upside Foods devine prima companie din lume care primește undă verde de la USFDA – asta înseamnă că FDA ne-a evaluat procesul de producție și acceptă concluzia noastră că puiul nostru cultivat este sigur de mâncat, „, declară reprezentanții companiei.

Grupul de susținere a drepturilor animalelor PETA (People for Ethical Treatment of Animals) a publicat în scurt timp o declarație de susținere a deciziei luate autoritatea FDA, descriind începutul unei noi ere a produselor din carne fără sacrificarea de animale.

Deși anunțul FDA netezește calea produselor din carne de cultură către magazinele alimentare, mai sunt necesare și alte aprobări din partea autorităților americane abilitate, în special de la Departamentul Agriculturii al SUA.

În cele din urmă, noul sortiment de carne ar putea ajunge și în magazinele europene, dacă primește aprobările necesare din partea autorităților UE.