Elon Musk s-a răzgândit din nou. A decis să cumpere Twitter, până la urmă

Elon Musk s-a răzgândit din nou. A decis să cumpere Twitter, până la urmă

Foto: Profimedia Images

Au trecut mai multe luni de când Elon Musk a anunțat că va cumpăra Twitter, însă tranzacția încă nu a avut loc.

Miliardarul a căzut la înțelegere inițial cu actuala conducere a rețelei de socializare și cu acționarii săi pentru a cumpăra compania pentru suma de 44 de miliarde de dolari, cu valoarea evaluate la momentul respectiv la 54.2 dolari per acțiune.

Chiar dacă Musk s-a răzgândit între timp, certându-se public cu conducerea Twitter și ajungând chiar și în tribunal pentru asta, se pare că acesta a revenit la decizia inițială și va cumpăra până la urmă rețeaua de socializare.

Elon Musk dorește să cumpere Twitter pe baza înțelegerii inițiale cu conducerea și acționarii companiei

Elon Musk a încercat să renunțe la achiziție, acuzând conducerea Twitter că a mințit în legătură cu numărul de conturi false pe care rețeaua de socializare le are, dar în urma procesului care ar fi urmat, pe care probabil l-ar fi pierdut, acesta a decis să meargă totuși înainte cu achiziția.

Există însă informații neconfirmate despre schimbarea termenilor contractuali, întrucât Twitter nu a acceptat încă oferta nouă a lui Musk. Compania dorește să creeze noi clauze pentru a împiedica posibilitatea ca Musk să își retragă din nou oferta după ce contractul este semnat.

Acțiunile Twitter au crescut cu 9,45 dolari americani după ce această veste a ajuns în public, la o valoare de 52 de dolari americani, o creștere cu 22,24%. Musk are deja 9,6% dintre acțiunile Twitter în portofoliul său, acesta fiind primul pas pe care l-a făcut către această afacere înainte de a începe demersurile pentru achiziția finală.

Trump va fi binevenit înapoi pe Twitter sub conducerea lui Musk

Sub Elon Musk, Twitter ar putea deveni o platformă complet schimbată, care dorește să aducă venituri mai multe prin monetizarea utilizatorilor cu abonamente plătite pentru acces la anumite funcții, precum Twitter Blue și să slăbească dependența rețelei de reclame.

De asemenea, Musk dorește verificarea tuturori conturilor, pentru a demonstra că există persoane reale în spatele lor, în timp ce „libertatea de exprimare” va fi mult mai mare decât este în prezent. De fapt, acesta este motivul principal pentru care Musk dorește să cumpere Twitter, întrucât nu este de acord cu „cenzura” care are loc în prezent.

Acesta a declarat și că îl va primi înapoi pe fostul președinte SUA, Donald Trump, pe Twitter, care a fost blocat permanent pe majoritatea rețelelor de socializare în urma atacului asupra Capitoliului din Washington D.C. din ianuarie 2021.

Trump a avut între timp mai multe tentative de a reveni în spațiul social media, mai întâi cu un site și apoi cu Truth Social, o rețea proprie care s-a confruntat cu multe probleme în cele câteva luni de la lansare.

sursa: Phone Arena

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.