Madridul va deveni o „fortăreață” în timpul summit-ului NATO

Foto: Profimedia

Capitala Spaniei va fi transformată într-o adevărată „fortăreață” în perioada care urmează, în pregătirea summit-ului NATO care va avea loc acolo la sfârșitul lunii iunie, conform presei spaniole, care citează ministerul spaniol de interne.

Peste 10.000 de polițiști și agenți din alte forțe vor asigura securitatea evenimentului în „cea mai amplă prezență de securitate din istoria recentă a Spaniei”.

Pe lângă alte măsuri, Spania va introduce temporar controale la graniță, cum a făcut şi în timpul Conferinţei ONU privind combaterea schimbărilor climatice din 2019, pentru a garanta securitatea celor 5.000 de participanţi la summit, transmite presa spaniolă, citată de Agerpres.

În jur de 40 de delegaţii sunt aşteptate la summit, reprezentând un număr total de 2.000 de invitaţi, cărora li vor adăuga în jur de 2.000 de jurnalişti din toată lumea şi 1.000 de persoane din comitetul de organizare.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a afirmat că până acum autorităţile nu au descoperit „vreo ameninţare specială care să reprezinte motiv de îngrijorare”. Operaţiunea este numită Eirene, numele zeiţei greceşti a păcii.

Guvernul va face apel la populaţia Madridului să lucreze de acasă dacă este posibil şi să nu facă deplasări care nu sunt necesare, a relatat RTVE.

Primarul Madridului, José Luis Martínez-Almeida, a avertizat populaţia că va trebui să aibă răbdare în zilele summitului.

Se aşteaptă şi organizarea unor proteste, aşa că oraşul va fi „complet blocat”.

Summitul NATO are loc în contextul invaziei rusești din Ucraina. Potrivit secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, la Madrid urmează să fie decisă o întărire semnificativă a capacităţilor de descurajare şi apărare ale forţelor aliate.

Bitcoin prăbușește economia El Salvadorului. Țara a pierdut 56 de milioane de dolari, dar președintele vrea să mai cumpere criptomonede

El Salvador este prima ţară din lume care a adoptat oficial Bitcoin ca mijloc legal de plată. Foto: Profimedia Images

Prăbușirea recentă a Bitcoin a dus la pierderi de aproximativ 56 de milioane de dolari pentru El Salvador, țara din America Centrală care a adoptat criptomoneda ca metodă legală de plată și a cumpărat 2.301 bitcoini din septembrie și până acum, relatează Business Insider.

Conform calculelor făcute de Bloomberg, El Salvador a pierdut în jur de 56 de milioane de dolari prin pariul pus pe bitcoin. Din septembrie, țara a cumpărat 2.301 bitcoini pentru un preț în medie de 45.908 dolari per monedă, la un cost total de 105,6 milioane de dolari.

Miercuri, bitcoin a scăzut din nou, cu 3,8% ajungând la valoarea de 21.339 dolari, a nouă cădere consecutivă și cea mai mare pierdere de valoare din 2014.

Naiyb Bukele, președintele țării, este artizanul adoptării criptomonedei ca metodă de plată

Președintele din El Salvador, Naiyb Bukele, este un entuziasmat susținător al folosirii criptomonedei ca metodă de plată, în ciuda volatilității extreme a acesteia și a faptului că ea ar putea fi folosită pentru transferuri ilicite. 

În ciuda pierderilor, președintele țării a sugerat că urmează să cumpere și mai mult bitcoin.

El Salvador are o datorie de 800 de milioane de dolari scadentă în ianuarie, iar prăbușirea bitcoin a ridicat îngrijorări cu privire la plata acesteia.

Luni, ministrul de finanțe al țării s-a arătat puțin îngrijorat de starea extrem de precară a economiei salvadoriene.

„Când mi se vorbește de riscurile fiscale care amenință El Salvador din cauza Bitcoin, singurul lucru pe care-l pot face este să zâmbesc. Riscul fiscal este minim”, a spus Alejandro Zelaya.

Primarul care a spus că Hitler este „un mare gânditor german”, aproape să devină președintele Columbiei

Când un consilier local din opoziție l-a contrazis pe Rodolfo Hernandez în legătură cu abaterile disciplinare ale unui coleg de muncă, primarul columbian l-a pleznit în văzul tuturor. Captură foto: Youtube / El Tiempo

Considerat cândva a fi un outsider fără nicio șansă la victorie, un primar columbian care l-a descris pe Hitler drept „un mare gânditor german” și care a fost filmat în timp ce îl lovea în față pe un consilier local cu care se certa este acum la egalitate în sondaje cu contracandidatul său în alegeri și ar putea să devină duminică următorul președinte al Columbiei, scrie The Guardian.

Când John Claro, un consilier local din opoziție din orașul columbian Bucaramanga, l-a contrazis pe Rodolfo Hernandez în legătură cu abaterile disciplinare ale unui coleg de muncă, primarul l-a lăsat pe Claro cu fața înroșită și cu un țiuit în ureche.

Întreg incidentul a fost filmat, iar în imagini se poate vedea cum primarul Hernandez își iese din fire, se ridică în picioare și declanșează un torent de înjurături la adresa consilierului local. Apoi, face câțiva pași în față și îi dă o palmă lui Claro cu toată forța.

Agresorul din imagini, Rodolfo Hernandez, ar putea fi ales duminică noul președinte al Columbiei. „Mie mi se pare că nu este pe treaba lui”, a spus Claro pentru The Guardian. „Îl consider un sociopat.”

Hernandez: Femeile din Venezuela, „fabrici de copii săraci”

Lui Hernandez, un om de afaceri de 77 de ani, îi place să ofenseze. Publică des diatribe pline de înjurături pe rețelele sociale, a recunoscut că nu știe prea multe despre Columbia și l-a descris cândva pe Hitler ca fiind „un mare gânditor german”.

Hernandez a mai spus că „ideal ar fi ca femeile să se dedice creșterii copiilor” și le-a numit pe femeile din Venezuela „fabrici de copii săraci”.

Primarul columbian a fost considerat inițial un „outsider” trăsnit, însă acesta a șocat luna trecută întreaga țară când a reușit să avanseze în al doilea scrutin al alegerilor prezidențiale, acolo unde îl așteaptă contracandidatul Gustavo Petro, un fost luptător de gherilă, pentru un eveniment descris drept „lupta outsiderilor”.

La începutul campaniei electorale, Hernandez era practic un necunoscut, însă, după ce s-a remarcat pe rețelele sociale atacând „elitele” țării și făcând propuneri controversate, acesta a reușit să obțină 28% din voturi în primul scrutin. Foto: Profimedia Images

Hernandez se aseamănă în multe feluri cu ceilalți lideri populiști din regiune. Se folosește de rețelele sociale (TikTok, în cazul primarului columbian) pentru a influența alegătorii indeciși la fel ca salvadorianul Nayib Bukele, se simte cel mai bine când își demonstrează „incorectitudinea politică” la fel ca brazilianul Jair Bolsonaro și, precum Donald Trump, are experiență în domeniul afacerilor, are o freză dubioasă și platforma lui politică apelează mult la emoții, dar este lipsită de profunzime.

„Poți să îl compari pe Hernandez cu Luis XIV, regele Franței care a spus ‘statul sunt eu’”, a spus Claro, care îl susține pe Petro pentru președinție. „El spune ceea ce oamenii vor să audă, este imprevizibil, este un demagog, este ironic, este obraznic, este un mitoman”.

Contracandidatul lui Hernandez la președinția Columbiei, fost luptător de gherilă

Dacă va câștiga Petro, va deveni primul președinte de stânga al țării în care în mare parte din ultimul secol, puterea politică a fost împărțită între partidele de dreapta și de centru-dreapta.

Nici Petro, fostul primar al orașului Bogotá, nu are o imagine nepătată. A fost acuzat de aroganță, iar trecutul său îi îngrijorează pe mulți dintr-o țară conservatoare unde stânga politică a fost asociată cu grupurile de gherilă cu care forțele guvernamentale și aliații săi paramilitari s-au luptat timp de mai multe decenii.

Primarul columbian a șocat întreaga țară când a reușit să avanseze în al doilea scrutin al alegerilor prezidențiale, acolo unde îl așteaptă contracandidatul Gustavo Petro, un fost luptător de gherilă, pentru un al doilea scrutin descris drept „lupta outsiderilor”. Colaj foto: Profimedia Images

Cu toate că Petro a fost candidatul favorit pentru cea mai mare parte a campaniei și a primit 40% din voturi în prima rundă de alegeri, mulți dintre oponenții săi se vor alătura acum lui Hernandez, dându-i autoproclamatului „rege al TikTok-ului” o șansă bună de a câștiga. Ultimele sondaje îi arată pe cei doi ca fiind la egalitate.

La începutul campaniei electorale, Hernandez era practic un necunoscut, însă, după ce s-a remarcat pe rețelele sociale atacând „elitele” țării și făcând propuneri controversate, acesta a reușit să obțină 28% din voturi în primul scrutin.

„Regele TikTok-ului” l-ar fi încurcat pe Hitler cu Albert Einstein

Una dintre propunerile lui Hernandez a fost să promită fiecărui columbian care nu a reușit niciodată să viziteze regiunea de coastă a țării că va vedea marea. Primarul a postat videoclipuri în care apărea la bustul gol împreună cu modele care purtau cu ele o cruce catolică și altele în care îl imita pe Salt Bae, o senzație a internetului.

Și-a schimbat poziția cu privire la o mulțime de probleme, a întrerupt interviurile care nu au mers așa cum își dorea el și a promis că va crea un stat auster și protecționist. Hernandez a spus mai târziu că l-a încurcat pe Hitler cu Albert Einstein atunci când a făcut controversata remarcă. 

Hernandez s-a deplasat la Miami în mijlocul campaniei electorale pe motiv că ar putea fi asasinat dacă rămâne în Columbia și este investigat pentru corupție în timp ce promite că va lupta împotriva corupției.

Pentru Claro, consilierul care a simțit pe pielea lui, la propriu, impactul lui Hernandez, semnalul de alarmă a sunat de mult timp. „[Hernandez] ne-ar întoarce cu sute de ani în trecut, până în Evul Mediu.”

Curtea de Justiție a UE a decis că Austria a tăiat ilegal alocațiile pentru copiii românilor care lucrează în această țară

FOTO Getty Images

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis, joi, că Austria a tăiat ilegal alocațiile pentru copiii românilor care lucrează în această țară, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe.

Decizia CJUE vine după ce, în 2019, Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva Austriei pentru controversata lege privind ajustarea alocaţiilor acordate copiilor lucrătorilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii lor pe teritoriul austriac.

Potrivit MAE, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a pronunţat joi, 16 iunie 2022, hotărârea sa în cauza C-328/20, Comisia Europeană (Comisia) împotriva Austriei, acţiune în constatarea neîndeplinirii de către statul membru menţionat a unor obligaţii prevăzute de Regulamentul nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, precum şi de Regulamentul nr. 492/2011 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Uniunii.

„CJUE, a constatat, în esenţă, că prin instituirea unui mecanism de ajustare a alocaţiilor familiale şi a creditului fiscal pentru copilul aflat în întreţinere, aplicabil în cazul lucrătorilor ai căror copii au reşedinţa permanentă în alt stat membru UE, Austria a încălcat obligaţii care îi revin în temeiul Regulamentului nr. 883/2004 şi al Regulamentului nr. 492/2011″, a arătat MAE.

De asemenea, CJUE a constatat că, prin instituirea, pentru lucrătorii migranţi ai căror copii au reşedinţa permanentă în alt stat membru UE decât Austria, a mecanismului de ajustare a bonusului familial „plus”, a creditului fiscal pentru persoanele care asigură singure veniturile unui cuplu, a creditului fiscal pentru persoanele care asigură singure educaţia unui copil şi a creditului fiscal pentru întreţinere, Austria a încălcat obligaţii care îi revin în temeiul Regulamentului nr. 492/2011.

„Hotărârea CJUE este în concordanţă cu poziţia constant exprimată de România pe tema indexării alocaţiilor copiilor nerezidenţi. De altfel, România, prin Ministerul Afacerilor Externe – Agentul Guvernamental pentru CJUE, a intervenit în cauza C-328/20, în susţinerea Comisiei Europene”, au precizat reprezentanţii ministerului.

UE a început procedura de infringement împotriva Austriei încă din 2019

Decizia privind reducerea alocaţiilor plătite de statul austriac cetăţenilor UE ai căror copii se află în statele de origine a fost adoptată de Parlamentul de la Viena la 24 octombrie 2018 şi a intrat în vigoare la începutul anului 2019.

Noul act normativ a redus de la 172 de euro la 85 euro cuantumul prestaţiilor lunare vărsate de către Austria pentru un copil român în vârstă de trei ani şi la 97 de euro pentru un copil ungar în vârstă de trei ani.

În 2019, Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement contra Austriei pentru controversata lege privind ajustarea alocaţiilor acordate copiilor lucrătorilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii lor pe teritoriul austriac.

TSMC anunță nodul de fabricație N2 (clasă 2nm), pentru următoarea generație de electronice high-end

TSMC anunță nodul de fabricație N2 (clasă 2nm), pentru următoarea generație de electronice high-end

TSMC a dezvăluit cea mai nouă versiune a tehnologiei sale de fabricație pentru semiconductoare, nodul de fabricație N2 promițând îmbunătățiri majore pe partea de eficiență și performanță.

Așteptat pentru jumătatea anului 2025, procesul de fabricație TSMC N2 va fi primul care folosește tranzistori cu tehnologie GAAFET (gate-all-around field-effect cu nano-foi de carbon).

Inclus în clasa tehnologiilor de fabricație pe 2nm, procesul TSMC N2 folosește echipamente de litografiere EUV (extreme-ultraviolet) de ultimă generație și va fi pus în producție de risc (la scară redusă) în a doua jumătate a anului 2024.

Noul tip de tranzistor GAAFET pune accent în primul rând pe reducerea consumului de energie și mai puțin pe creșterea densității acestora. Asta ar putea pune dificultate dezvoltatorii de acceleratoare grafice și procesoare de înaltă complexitate, strategia creșterii numărului de tranzistori pentru îmbunătățirea performanțelor devenind rapid nefezabilă.

Confruntați cu perspectiva unor cip-uri prea mari și prea scump de fabricat, giganți precum NVIDIA, Samsung și AMD ar putea fi nevoiți să investească masiv în dezvoltarea de noi micro-arhitecturi pentru cip-urile din portofoliu, care să livreze mai multă performanță cu mai puțini tranzistori.

Însă cel puțin în primă etapă, prima versiune a procesului de fabricație N2 ar trebui să livreze îmbunătățiri suficiente pe partea de performanță și eficiență, cât să justifice saltul de la actualele tehnologii de fabricație N7, N5 și chiar N3, cel din urmă fiind așteptat după jumătatea anului în curs.

Însă comparat cu versiunea optimizată a procesului de fabricație TSMC N3E (clasă 3nm), saltul de performanță de aproximativ 10% promis de succesorul N2 ar putea să nu fie de ajuns, în condițiile în care dezvoltatorii nu se vor putea baza nici pe creșterea densității de tranzistori pentru facilitarea unor microprocesoare mai puternice.

Samsung pregătește Galaxy S21 FE 4G, o ediție FE ceva mai ieftină și cu chipset mult inferior

Samsung pregătește Galaxy S21 FE 4G, o ediție FE ceva mai ieftină și cu chipset mult inferior

Galaxy S21 FE a debutat în luna ianuarie 2022, echipat cu același chipset Snapdragon 888 5G întâlnit și la gama flagship S21.

Pregătit ca o alternativă mai ieftină, Galaxy S21 FE 4G păstrează designul exterior, dar face compromisuri majore la partea de performanță.

Lansată în 2020, seria Galaxy S21 a venit în două variante de echipare, Samsung repartizând anumitor piețe de desfacere fie varianta cu Exynos 990 (ex. Europa) sau cea cu Snapdragon 865 (ex. SUA). Mult mai târziu decât era anticipat, producătorul sud-coreean a lansat și versiunea ”Fan Edition”, modelul Galaxy S21 FE venind cu SD888 (mai puternic decât SD865), dar și un preț aproape identic modelului premium, justificat pin aspectul crizei de semiconductoare și al costurilor crescute cu aprovizionarea de componente esențiale.

Acționând după principiul, mai bine mai târziu decât niciodată, Samsung dă semne că va lansa și o ediție Galaxy S21 FE la prețul „corect” așteptat de fanii seriei, lipsită însă de conectivitatea 5G. În realitate, s-ar părea că oferta care pare rezervată piețelor emergente (ex. India, unde acoperirea 5G este practic inexistent) vine doar să exploateze imaginea de brand a seriei Fan Edition, produsul livrat fiind mult inferior în cel puțin unul dintre aspectele esențiale. Astfel, cumpărătorii Galaxy S21 FE 4G se vor alege doar cu chipsetul Snapdragon 720G, deja întâlnit pe seria Galaxy A52 (mid-range, de anul trecut).

Aparent, versiunea S21 FE cu 4G va ajunge și pe piața europeană, telefonul apărând deja în cataloagele de produse a mai multor magazine online din Scandinavia, Belgia și Olanda.

Legătura dintre lectură și înghețată: ce ar trebui să citești în funcție de înghețata preferată

Legătura dintre lectură și înghețată: ce ar trebui să citești în funcție de înghețata preferată

Este posibil să determini obiceiurile de lectură ale unei persoane bazat pe înghețata sa preferată?

La noi, mercurul nu trebuie să crească mai mult de 21 de grade pentru a legitima entuziasmul în ceea ce privește înghețata. De la nostalgia copilăriei până la satisfacția de dulce, gama de deserturi congelate oferite înseamnă că există un răsfăț de vară pentru aproape toată lumea.

Periculos de puțini oameni, totuși, sunt conștienți de corelația strictă dintre alegerea înghețatei și gustul din cărți.

Înghețata la cornet

Aceasta este mult mai mult decât suma părților sale: un cornet uscat, crocant, niște înghețată moale prea dulce și un fulg, dacă îți place.

Înghețata la cornet este un memento al copilăriei, simbolul unei după-amiezi de aur. Este atemporal, este șic – poate fi, uneori, puțin plictisitor.

Acestea fiind spuse, este un clasic dintr-un motiv, motiv pentru care ar trebui savurat cu ceva bine stabilit din canon: Brontë, Dickens, Dostoievski – legendele.

Twister

Twister, așa cum sugerează și numele, este plin de întorsături și mistere – te provoc să îmi spui toate fructele dintr-un Twister.  Ai uitat de ananas, nu-i așa? Teiul, ananasul și căpșunile se ciocnesc în acest tricoleur bizar care poate induce un fel de uimire dacă te gândești la modul în care a fost construit.

De aceea fanii Twister ar trebui să-și îndrepte atenția către thrillerele psihologice; ficțiune îndrăzneață, inteligentă, cu un final pe care nu-l poți descifra până nu ajungi acolo. Exemplul perfect? Orice este scris de Lisa Jewell în ultimul deceniu – și în special The Night She Disappeared.

Magnum

Sigur, reclamele sunt renumite – toată acea ciocolată provocatoare, dar nu o lăsa să te păcălească. A mânca un Magnum nu este niciodată plictisitor. Cea mai bogată înghețată din vanilie premium, stratul gros de ciocolată, nucile și caramelul fac din Magnum o înghețată plină de substanță.

Devoratorii de substanță sunt cititori de substanță, motiv pentru care romanele polițiste merg mână în mână cu acest titan al congelatorului. John le Carré, Agatha Christie, Raymond Carver.

Haagen Dazs

Ah, Haagen Dazs. Există puține lucruri de criticat la această marcă de înghețată. Pentru a aprecia rafinamentul care vine la pachet cu înghețata asta este nevoie de un cunoscător. Și acei cunoscători, pe cât sunt familiarizați cu aromele, trebuie să lectureze cărți de bucate.

Deși aș fi de acord să te răsfeți cu orice carte de bucate în timp ce mănânci Haagen Dazs, recomand să începi cu ceva din bibliografia lui Nigella Lawson – cu adevărat, un scriitor care te ademenește cu ciocolată înainte de a te uimi cu o „mușcătură literară” serioasă, sper, pentru un gust la fel de rafinat ca al tău.

O cutie de Ben and Jerry’s

Suntem oameni ocupați, motiv pentru care nu am timp pentru genul de ceartă meschină care ar urma dacă aș sugera care este cea mai bună aromă a lui Ben și Jerry. Ceea ce știu, cu siguranță, este că te minți singur dacă crezi că o să mănânci doar o parte dintr-o cutie de Ben și Jerry’s seara. Tu, dragă, ești pe cale să mănânci toată chestia asta; asta sau o vei împărți cu mare grijă cu un prieten foarte apreciat – și de încredere. Și oricum, asta este o realizare. O să ai nevoie de o carte epică să te însoțească în epopeea asta.

Clasicii pot opta pentru 20.000 de leghe sub mări sau chiar Moby-Dick. Cei care caută lecturi contemporane ar putea dori să se apropie de Miss Benson’s Beetle de Rachel Joyce.

Și la naiba, ar putea la fel de bine să o spun: cea mai bună aromă a lui Ben și Jerry este, evident, Chocolate Fudge Brownie.

Vienetta

Dacă te-ai prezentat vreodată la un picnic cu o Vienetta, atunci felicitări, prietene: ești un star. Vezi o provocare și te ridici și o înfrunți.

S-ar putea să îți fi transferat deja această valoare și către lumea cărților, dar dacă nu, pot sugera un efort literar comparabil? Este timpul să aplici abilitățile tale de hotărâre și în lectură.

Fanii lui Viennetta ar face bine să canalizeze astfel de energii către lecturi precum Tales of the City a lui Armistead Maupin sau Jack Reacher al lui Lee Child.

Calippo

Vesel și strălucitoare Calippo este un fel de ritual de trecere pentru toți consumatorii de înghețată.  A mânca un Calippo înseamnă să te răcorești, să apuci o secundă și să te întorci la praștiile și săgețile tinereții crude – ca și cum ai citi ficțiune pentru adulți tineri.

În ceea ce privește Calippo și ficțiunea de acest gen nu există o limită strictă de vârstă. Cele mai bune alegeri sunt Camp de L.A. Rosen, All Boys Aren’t Blue de George M. Johnson și The Things We Don’t See de la Savannah Brown.

Solero

Răcoritoare, indulgentă și fără a avea dreptul să fie atât de cremoasă, genii creatori ai Solero au ignorat în mod clar sfaturile părinților de a nu amesteca lactate cu citrice. Și mulțumesc cerului că au făcut asta: nimic nu spune „vară” ca un Solero. Nu sunt sigur dacă este posibil din punct de vedere fizic să mănânc unul între octombrie și martie; ca o floare care nu înflorește până în primăvară, ambalajul, mi se spune, nu se va deschide.

De aceea, fan îndrăgostit, cred că vei fi îndrăgostit de o lectură bună de plajă. You and Me on Vacation de Emily Henry este un început extrem de solid sau poate s cu Malibu Rising de Taylor Jenkins Reid. Indiferent de ceea ce vrei, alege o lectură ritmică, distractivă și cu un miros de romantism – ca și înghețata preferată de vară.

Cornetto

Cornetto este un complex polivalent. Să trec în revistă: cornet de vafe; topping elaborat de nuci, ciocolată și alte bunătăți aromate; cartonul lucios satisfăcător de scump pe care trebuie să-l decojești de pe laterale sale și, desigur, acea bucățică nu atât de secretă de ciocolată introdusă ilegal în baza conului. Doar un prost ar arunca un Cornetto înainte de a ajunge la final.

Această cremă complexă este suficient de complicată pentru o gândire serioasă, dar nu are absolut nimic de dovedit, făcându-l echivalentul dulce și înghețat al genului de non-ficțiune populară care captează mințile a milioane de cititori: mă gândesc la Stephen Fry, Yuval Noah Harari și Caitlin Moran.

Ice Pop

Uneori nu vrei o înghețată mare și indulgentă; fie că este vorba de o constrângere de timp, de o simplă înclinație sau de o creștere drastică a temperaturii, uneori vrei să sări peste complexitatea excesiv de bogată și cremoasă și alegi să optezi pentru o gheață răcoritoare.

Ice Pop, cea mai mică din familia înghețatei este totuși perfectă pentru un moment bun, nu pentru o perioadă lungă de timp – la fel ca povestirile scurte. Indiferent dacă alegi între poveștile captivante ale lui Carson McCullers sau Tessa Hadley, bucură-te de un Ice Pop în timp ce citești.

10 lucruri pe care nu le știai despre filmele tale preferate

Top 10 lucruri pe care nu le știai despre filmele tale preferate

În mod evident, filmele sunt parte din viața noastră, a tuturor. Indiferent ce gen de peliculă preferi, cu siguranță vei fi auzit, ori chiar ai reușit să vezi, o parte dintre cele pe care am să ți le prezint în cele ce urmează.

Ba chiar, s-ar putea să fii uimit să afli câteva dintre secretele de la filmări, cele rămase sub cheie timp de mulți ani, chiar și pentru actori, în unele dintre cazuri.

Așadar, hai să vedem care sunt cele mai interesante amănunte pe care nu le știai, până acum, despre filmele tale preferate.

1. Vrăjitorul din Oz: lipsa de corectitudine, un lucru normal pentru acele vremuri

Dacă nu ai apucat să vezi Vrăjitorul din Oz până acum, poate că ar fi cazul să-l cauți și să-ți îmbunătățești cultura cinematografică, întrucât aceasta este una dintre cele mai importante producții din lumea filmului.

Dacă l-ai văzut, probabil că ți-l amintești pe Toto, simpaticul cățel al personajului principal. Ca oricare alt actor din film, Toto pare să fi fost și el plătit pentru prestația actoricească – fiindcă, până la urmă, așa e corect.

Corectitudinea se oprește, însă, aici, deoarece, conform a ceea ce știm, Toto ar fi fost plătit mai bine decât anumiți actori din film, spre exemplu decât cei care i-au interpretat pe celebrii Munchkins.

The-Last-Munchkin

2. Poltergeist, un film horror care nu a făcut rabat de la practicile bizare

Poltergeist este, de departe, unul dintre cele mai bune filme de groază din toate timpurile. Cu toate că filmele horror ale zilelor noastre sunt net superioare, din punct de vedere al efectelor speciale, se pare că Poltergeist a încercat să suplinească lipsa de tehnologie a acelor ani cu realitatea pură și înfricoșătoare.

Mai exact, în celebra scena în care unul dintre personaje se chinuie să înoate într-o piscină plină cu substanțe scârboase, poate fi văzut, la un moment dat, un craniu ieșind la suprafață, în imediata apropiere a personajului (poți vedea fotografia cu pricina în antetul acestui articol). Puțini sunt cei care știu că acel craniu este unul real, nu recuzită, așa cum s-ar fi putut crede. Ba mai mult, se pare că nici actorii nu știau despre asta, la vremea respectivă.

3. The Crow, ultimul film al lui Brandon Lee

Ce-i drept, dacă ești un împătimit al filmelor, în general, se prea poate că această informație să nu-ți fie străină. Cu toate astea, trebuie reamintit că Brandon Lee, celebrul fiu al și mai celebrului Bruce Lee, a fost omorât chiar pe platourile de filmare pentru The Crow.

Lee a decedat după ce a fost împușcat cu un pistol care conținea gloanțe reale. Nici acum nu se știe cum a ajuns acel glonț în armă.

4. Cum se asigura Stanley Kubrick că filmele sale par cât mai reale posibil: The Shining, platoul groazei pentru Duvall

Dacă ești fan al lui Kubrick, al lui Stephen King, ori poate chiar al lui Jack Nicholson, obligatoriu ai văzut The Shining.

Ceea ce, probabil, nu știai este că Stanley Kubrick apela la metode neconvenționale și un pic cam „neortodoxe”, pentru a-și ține actorii „în rol”.

Se pare că Shelly Duvall, actrița care a interpretat-o pe soția lui Jack Torrance (Nicholson), ar fi fost traumatizată în mod deliberat de Kubrick, ca nu care-cumva să iasă din rol.

5. Dacă Singur Acasă ar fi fost făcut în zilele noastre, agențiile de protecție a copilului ar fi dat năvală în platou

Nu cred că există cineva care să nu fi văzut Singur Acasă, până acum – măcar din întâmplare, în preajma Crăciunului, cândva. De asemenea, sigur știi că rolul principal este interpretat de McCaulay Culkin, copilul minune al cinematografiei, din acea perioadă.

Ceea ce probabil nu ai habar este că Culkin a fost rănit pe platoul de filmare, rămânând cu o cicatrice pe deget. Ce-i drept, acest lucru nu a fost intenționat, ci din pură întâmplare.

Ba mai mult, zvonuri necofirmate povestesc despre copilăria grea pe care a avut-o micul actor, fiind constant exploatat pentru bani de tatăl acestuia.

6. Actorii din originalul The Texas Chainsaw Massacre, îmbolnăviți de condițiile nepotrivite de la filmări

Se pare că The Texas Chainsaw Massacre a fost „de groază” nu numai pentru spectatori, ci și pentru actorii care au jucat în film. Conform a ceea ce se vehiculează, filmările nu s-ar fi derulat în cele mai bune condiții, mulți dintre aceștia îmbolnăvindu-se din cauza arșiței, dar și din cauza mirosului pestilențial al cadavrelor provenite de la animalele moarte, menite să „anime” atmosfera din film.

7. Scenele de contorsionism din Exorcistul, motiv de spitalizare continuă pentru Linda Blair

La fel ca Poltergeist, Exorcistul se află în topul filmelor horror cult, în mare datorită scenelor iconice, prezente în ambele filme.

Iar dacă ai văzut Exorcistul (și îmi vine greu să cred că nu), cu siguranță ții minte celebra scenă de contorsionism demonic, din pat, a actriței Linda Blair.

Din nefericire, în urma executării acelei scene, actrița a rămas cu o durere acută de spate care, de-a lungul anilor, a trimis-o de multe ori în spital. Ba chiar mai mult decât atât, ea suferă acum de scolioză lombară din această cauză.

8. Obiceiul ciudat al lui Robert Downey Jr., pe platoul filmului Zodiac

Zodiac este numele unuia dintre cei mai prolifici criminali în serie din istorie, dar și unul dintre puținii a cărui identitate a rămas necunoscută până în ziua de astăzi, cu slabe șanse ca situația să se schimbe, pe viitor.

Așa cum era de așteptat, la un moment dat, Zodiac a primit un film biografic, iar platoul de filmare pentru acest film s-a transformat în „parcul de joacă” al lui Robert Downey Jr. Potrivit echipei de la filmare, actorul obișnuia să ascundă peste tot, prin platou, borcane pline cu propria urină. În timp ce lui i se părea că face un lucru amuzant, părerea nu părea împărtășită de nimeni altcineva.

9. Păsările lui Hitchcock au speriat-o pe Tippi Hendren

Se pare că Stanley Kubrick nu este singurul regizor care obișnuia să își aducă actorii la disperare în filmele sale, Alfred Hitchcock având aceleași metehne. Se spune că Păsările, celebrul film al acestuia, ar fi fost realizat cu păsări adevărate, spre marea nemulțumire a actriței Tippie Hendren, care suferea de o adevărată fobie în acest sens.

10. The Passion of the Christ l-a supărat pe Dumnezeu

Unul dintre cele mai cunoscute filme cu și despre Iisus Hristos este The Passion of the Christ. Cu toate astea, se pare că Dumnezeu nu a fost chiar atât de mulțumit de producție, de vreme ce actorul care l-a interpretat pe Iisus a fost lovit de fulger chiar în timpul filmărilor.

Ce-i drept, Jim Caviezel nu a pățit nimic – se pare că a scăpat doar cu un avertisment. Oare lui Dumnezeu nu-i plac filmele cu Iisus?

GDPR în 2022: cele mai importante întrebări și răspunsuri pentru tine despre regulamentul european

GDPR în 2022: cele mai importante întrebări și răspunsuri pentru tine despre regulamentul european

Regulamentul general privind protecția datelor sau GDPR a fost implementat de câțiva ani buni.

În cazul în care încă ai nelămuriri despre el, ți-am pregătit o listă cu posibile întrebări și răspunsurile aferente, în speranța că la final vei fi un expert în acest regulament.

Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) este un regulament al Uniunii Europene (UE) care a intrat în vigoare la 25 mai 2018. Consolidează și se bazează pe cadrul actual al UE de protecție a datelor, Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) înlocuiește Regulamentul din 1995.

În esență, GDPR este un nou set de reguli conceput pentru a oferi cetățenilor UE mai mult control asupra datelor lor personale. Acesta își propune să simplifice mediul de reglementare pentru afaceri, astfel încât atât cetățenii, cât și întreprinderile din Uniunea Europeană să poată beneficia pe deplin de economia digitală.

Practic, aproape fiecare aspect al vieții noastre se învârte în jurul datelor. De la companii de social media, la bănci, retaileri și guverne – aproape fiecare serviciu pe care îl folosim implică colectarea și analiza datelor noastre personale. Numele, adresa, numărul cardului de credit și multe altele colectate, analizate și, poate cel mai important, stocate de organizații.

Cum a apărut?

În ianuarie 2012, Comisia Europeană a stabilit planuri de reformă a protecției datelor în Uniunea Europeană, pentru a face Europa „aptă pentru era digitală”. Aproape patru ani mai târziu, s-a ajuns la un acord asupra a ceea ce a implicat și cum va fi pus în aplicare.

Una dintre componentele cheie ale reformelor este introducerea Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR). Acest nou cadru UE se aplică organizațiilor din toate statele membre și are implicații pentru întreprinderi și persoane din întreaga Europă și nu numai.

„Viitorul digital al Europei poate fi construit doar pe încredere. Cu standarde comune solide pentru protecția datelor, oamenii pot fi siguri că dețin controlul asupra informațiilor lor personale”, a declarat Andrus Ansip, vicepreședinte pentru Piața unică digitală, vorbind atunci când reformele au fost convenite în decembrie 2015.

Cui se aplică GDPR?

GDPR se aplică oricărei organizații care operează în UE, precum și oricăror organizații din afara UE care oferă bunuri sau servicii clienților sau întreprinderilor din UE. Asta înseamnă în cele din urmă că aproape fiecare corporație importantă din lume are nevoie de o strategie de conformitate cu GDPR.

Există două tipuri diferite de manipulatori de date cărora li se aplică legislația: „procesatori” și „operatori”. Definițiile fiecăruia sunt prevăzute la articolul 4 din Regulamentul general privind protecția datelor.

Operatorul este o „persoană, autoritate publică, agenție sau alt organism care, singur sau împreună cu alții, determină scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal”, în timp ce operatorul este o „persoană, autoritate publică, agenție sau alt organism care prelucrează datele cu caracter personal în numele operatorului”.

Ce sunt datele personale conform GDPR?

Tipurile de date considerate personale conform legislației existente includ numele, adresa și fotografiile. GDPR extinde definiția datelor cu caracter personal astfel încât ceva de genul unei adrese IP să poată fi date personale. Include, de asemenea, date personale sensibile, cum ar fi date genetice și date biometrice, care ar putea fi procesate pentru a identifica în mod unic o persoană.

Când a intrat în vigoare GDPR?

După patru ani de pregătire și dezbatere, GDPR a fost aprobat de Parlamentul European în aprilie 2016, iar textele și regulamentele oficiale ale directivei au fost publicate în toate limbile oficiale ale UE în mai 2016. Legislația a intrat în vigoare în întreaga Europă Unire la 25 mai 2018.

Ce înseamnă GDPR pentru consumatori/cetățeni?

Din cauza numărului mare de încălcări de date și hack-uri care au loc, realitatea nefericită pentru mulți este că unele dintre datele lor – fie că este o adresă de e-mail, o parolă, un număr de securitate socială sau dosare de sănătate confidențiale – au fost expuse pe internet.

Una dintre schimbările majore pe care le aduce GDPR este să ofere consumatorilor dreptul de a ști când datele lor au fost piratate. Organizațiile sunt obligate să notifice organismele naționale corespunzătoare cât mai curând posibil, pentru a se asigura că cetățenii UE pot lua măsurile adecvate pentru a preveni abuzul asupra datelor lor.

Consumatorilor li se promite, de asemenea, un acces mai ușor la propriile date personale în ceea ce privește modul în care sunt prelucrate, organizațiile fiind nevoite să detalieze modul în care folosesc informațiile despre clienți într-un mod clar și ușor de înțeles.

Unele organizații s-au mutat deja pentru a se asigura că acest lucru este cazul, chiar dacă este la fel de simplu ca trimiterea de e-mail-uri clienților cu informații despre modul în care sunt utilizate datele lor și oferirea lor de o renunțare dacă nu își emit consimțământul pentru a fi parte. din ea. Multe organizații, cum ar fi cele din sectoarele de retail și marketing, au contactat clienții pentru a-i întreba dacă doresc să facă parte din baza lor de date.

În aceste circumstanțe, clientul ar trebui să aibă o modalitate ușoară de a renunța la detaliile sale pe o listă de corespondență. Între timp, unele alte sectoare au fost avertizate că au mult mai multe de făcut pentru a asigura conformitatea GDPR – mai ales atunci când este implicat consimțământul.

GDPR aduce, de asemenea, un proces clarificat de „dreptul de a fi uitat”, care oferă drepturi și libertăți suplimentare persoanelor care nu mai doresc ca datele lor personale prelucrate să fie șterse, cu condiția să nu existe motive pentru păstrarea lor.

Organizațiile vor trebui să țină cont de aceste drepturi ale consumatorilor.

Care sunt amenzile și penalitățile GDPR pentru nerespectare?

Nerespectarea GDPR poate duce la o amendă cuprinsă între 10 milioane de euro și 4% din cifra de afaceri globală anuală a companiei, o cifră care pentru unii ar putea însemna miliarde.

Amenzile depind de gravitatea încălcării și de dacă se consideră că compania a respectat și reglementările privind securitatea într-un mod suficient de serios.

Amenda maximă de 20 de milioane de euro sau patru procente din cifra de afaceri la nivel mondial – oricare dintre acestea este mai mare – este pentru încălcarea drepturilor persoanelor vizate, transfer internațional neautorizat de date cu caracter personal și nepunerea în aplicare a procedurilor pentru sau ignorarea cererilor de acces la subiecte pentru datele lor.

O amendă mai mică de 10 milioane de euro sau două procente din cifra de afaceri la nivel mondial va fi aplicată companiilor care manipulează datele în alte moduri. Acestea includ, dar nu se limitează la, eșecul de a raporta o încălcare a datelor, eșecul de a construi confidențialitatea prin proiectare și de a se asigura că protecția datelor este aplicată în prima etapă a unui proiect și să fie conformă prin numirea unui responsabil cu protecția datelor – în cazul în care organizația fi unul dintre cei impusi de GDPR.

GDPR este aici, deci ce acum?

Începând cu 25 mai 2018, GDPR a intrat în vigoare, în zilele și săptămânile anterioare, companiile au trimis e-mailuri clienților prin care le solicită să se înscrie pentru noile politici de confidențialitate și consimțământ.

Utilizatorii europeni care au vizitat site-uri web de știri importante din SUA, cum ar fi The LA Times, The Chicago Times și The Baltimore Sun în dimineața zilei de 25 mai, au descoperit că nu au putut accesa site-urile web, editorii indicând GDPR drept motiv.

„Din păcate, site-ul nostru web este indisponibil în prezent în majoritatea țărilor europene. Suntem implicați în această problemă și ne angajăm să analizăm opțiunile care susțin gama noastră completă de oferte digitale pe piața UE”, se arată într-o declarație pe site-ul Chicago Tribune.

Declarații similare au fost postate în publicațiile de știri operate de Lee Enterprises și grupurile Tronc – multe dintre aceste publicații încă afișează același mesaj pentru utilizatorii europeni care încearcă să viziteze site-urile.

Interzicerea accesului utilizatorilor la produse – cel puțin pentru moment – este privită de mulți ca un preț care merită plătit pentru a evita potențiale amenzi. Deși unii și-ar pune întrebarea, ce făceau cu datele utilizatorilor și ce consimțământ au avut?

Ce s-a schimbat de când a fost introdus GDPR?

Editorii nu sunt singurele organizații care trebuie să se împace cu noua realitate, deoarece unele dintre cele mai mari companii de tehnologie, inclusiv Facebook, spun că au început să simtă mușcătura GDPR. Rețeaua de socializare a dat vina pe GDPR pentru o scădere semnificativă a numărului de utilizatori, precum și pentru o scădere a creșterii veniturilor din publicitate în Europa.

Organizațiile de toate dimensiunile s-au trezit într-o oarecare măsură afectate de aceasta. Analiștii de la Forrester spun ca multe companii au raportat o scadere cu intre 25% si 40% a pieței lor adresabile pentru e-mailuri si alte forme de contact.

Ca urmare, multe companii se trezesc nevoite să se gândească la noi metode de a atrage consumatori și de a genera venituri. Analistul Gartner a sugerat că unele companii ar putea fi nevoite să-și regândească strategia pentru centrele de date ca urmare a legislației precum GDPR.

În anul de la introducerea GDPR, unele dintre cele mai mari firme de tehnologie din lume au încercat să-și repoziționeze produsele ca fiind axate pe confidențialitate – o strategie care probabil a apărut într-o anumită parte datorită creșterii gradului de conștientizare cu privire la confidențialitate și consimțământ.

CEO-ul Apple, Tim Cook, a cerut SUA să introducă un echivalent cu GDPR pentru a preveni folosirea datelor împotriva utilizatorilor.

Ce urmează în ceea ce privește GDPR și protecția datelor?

Țările și regiunile din întreaga lume par să ia indicii de la GDPR prin introducerea sau modificarea legislației privind protecția datelor. Țările care au semnalat că își vor schimba legile privind confidențialitatea de la introducerea GDPR includ Brazilia, Japonia, Coreea de Sud, India și altele.

Silicon Valley, California, urmează să introducă, de asemenea, propriile legi privind confidențialitatea datelor în Legea privind confidențialitatea consumatorilor din California, care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2020.

Legislația urmează pașii GDPR, permițând persoanelor să aibă un cuvânt mai mare de spus cu privire la modul în care sunt utilizate datele lor personale, dar în multe privințe nu merge atât de departe: nu există un termen limită stabilit pentru notificarea consumatorilor despre o încălcare și organizațiile nu se vor confrunta cu amenzi pentru nerespectare.

Cu toate acestea, introducerea acestei legislații în „casa” industriei tehnologiei pare să sugereze că confidențialitatea și consimțământul sunt probleme care ar putea schimba modul în care funcționează Silicon Valley.

Dispar banii de pe card când mergi în vacanță, instant: cum ajungi să fii furat, fără să-ți dai seama

Dispar banii de pe card când mergi în vacanță, instant: cum ajungi să fii furat, fără să-ți dai seama

După doi ani de pandemie în care majoritatea românilor au renunțat la concediile în străinătate, vara lui 2022 ne va aduce o reînviere a turismului internațional.

Din păcate, nu doar hotelierii și turiștii își fac planuri mari pentru vacanța din acest an, ci și escrocii, care pândesc la colț oportunitatea de a-ți fura banii, când ți-e lumea mai dragă, în vacanță.

Una dintre destinațiile de bază ale românilor în acest an va fi Grecia. Mulți dintre ei au furat startul și au dat deja o fugă pe litoralul elen, ca să se bucure de plajele cu nisip fin și apa cristalină, dar și de bucătăria savuroasă a grecilor.

Numai că sejurul s-a terminat cum nu se poate mai rău pentru unii conaționali de-ai noștri. Întorși în țară, aceștia trag un puternic semnal de alarmă și avertizează asupra faptului că turiștii sunt luați în vizor de escroci pe insulele grecești.

Desigur, vorbim despre cazuri izolate, nu neapărat despre un fenomen în masă, doar că există riscul să te numeri și tu printre acele victime, așa că ar fi bine să știi cum operează infractorii, pentru a evita astfel de incidente neplăcute.

Escrocherii în Grecia. Cum sunt țepuiți turiștii

Una dintre cele mai practicate metode de fraudă se întâmplă în jurul bancomatelor. Știi și tu cât de important e să ai bani lichizi când pleci în străinătate și, adesea, suma pe care o iei de acasă nu-ți ajunge, motiv pentru care te duci să scoți bani de la un ATM.

Acolo poți fi întâmpinat de un „băiat deștept”, ce-ți propune să te ajute să scapi de anumite taxe și comisioane locale. Indiferent de cât de irezistibilă ar fi oferta pe care ți-o prezintă, nu-i da curs!

Toată lumea și-ar dori să prindă cursuri valutare cât mai avantajoase, iar soluția cu siguranță nu e la tipul care stă la pândă la coada de la bancomat. Poți să-ți contactezi banca, să afli despre termenii și condițiile unor astfel de operațiuni și să alegi varianta cea mai convenabilă, în rest, nimeni nu-ți oferă vreo soluție miraculoasă pentru banii tăi!

În altă situație, românii povestesc cum s-au trezit, din senin, stropiți pe haine cu o pastă ce seamănă cu excremente de pasăre. Aveau să constate mai târziu că era pastă de dinți, iar scopul acestui aparent incident inofensiv era acela ca un „localnic” să vină să te ajute dezinteresat să te cureți. În timp ce tu-ți faci griji că ți s-a deteriorat iremediabil cămașa preferată, el are grijă să-ți golească buzunarele.

De asemenea, trebuie să acorzi o atenție deosebită momentului în care faci anumite operațiuni cu propriul card bancar. Inserarea PIN-ului la comercianți sau la ATM trebuie să fie strict confidențială.

Nimeni nu trebuie să vadă acel cod, motiv pentru care e indicat să te asiguri că nu există persoane foarte apropiate de tine și îndreptate cu privirea către tastatură. Acoperă cu mâna cealaltă mâna cu care tastezi codul PIN, ca măsură de precauție.

Dacă sună prea frumos să fie adevărat, s-ar putea să ai dreptate. Ești în vacanță, atmosfera e minunată, nu ai iubit sau iubită și ți-ar prinde tocmai bine o companie plăcută, pentru cel puțin câteva zile.

Dacă, din senin, apare la tine o tânără irezistibilă sau un tip extrem de chipeș, care dau dovadă de prea multă disponibilitate și-ți propun să mergi într-un loc retras, ia-ți măsuri de precauție.

Noi știm că ești o persoană atractivă ce poate stârni celor din jur astfel de sentimente, dar există riscul să fii dus într-un loc retras unde poți fi jefuit sau poate mai rău, chiar rănit!

Discută cu persoana respectivă, stabilește o comunicare solidă, ascultă-ți instinctul și evită, măcar la început, locurile retrase. Dacă, totuși, o faci, asigură-te că măcar o persoană apropiată știe de tine, știe cu cine ai plecat și unde mergi.

De altfel, persoana cu care pleci trebuie să vadă că ți-ai luat astfel de măsuri, pentru a-i descuraja eventualele intenții rele!

În cele din urmă, ține-ți poșeta sau borseta așezate în fața ta, evită locurile extrem de aglomerate, evită conflictele, alege parcările cu plată și supravegheate video și nu uita că, indiferent de locul în care ești, pot fi și oameni buni, dar și persoane puse pe căpătuială!