Țara din Europa care sfidează Comisia Europeană. Decizia luată în favoarea Rusiei

Țara din Europa care sfidează Comisia Europeană. Decizia luată în favoarea Rusiei

Planul ce cuprinde sancțiunile impuse Moscovei cu privire la exporturile de gaze pare să eșueze.

Germania, care este una dintre cele mai mari țări care e dependentă de gazul rusesc. Aceasta importă peste 80% și a anunțat deja că vrea să aibă contract cu rușii încă zece ani.

Germania nu ține cont de planul UE. Vor un nou contract pe gazul rusesc

Nemții privesc altfel relațiile cu Rusia. Într-o primă fază, spune că vrea reducerea dependenței de piața din Federația lui Vladimir Putin, pe de altă parte afirmă că vrea să plătească în ruble importurile pentru cel puțin zece ani.

Grupul german Uniper SE, care e și unul dintre cei mai mari cumpărători germani de gaz rusesc, și care încheiase contracte pe termen lung cu Gazprom PJSC a venit cu un anunți surprinzător.  Directorul general al companiei, a anunțat la Adunarea Generală a companiei că firma nu va extinde contractele și nici nu va demara altele.

Decizia acestora a venit la scurt timp după ce Comisia Europeană a prezentat miercuri un plan de 210 miliarde de euro pentru eliminarea dependenței Europei de petrol și gaz rusesc până în anul 2027. Acesta e planul pentru fi accelerată tranziția la „energia verde”.

Vladimir Putin a ordonat, în urmă cu două luni, gigantului Gazprom să convertească în ruble contractele pentru gaze naturale încheiate cu „țările neprietenoase”.

Liderul de la Kremlin e de părere că furnizarea de mărfuri rusești către Uniunea Europeană și Statele Unite și încasarea plăților în dolari și euro nu au valoare pentru Moscova.

„Atât SUA, cât și UE au încălcat practic obligațiile față de Rusia. Și acum toată lumea din lume știe că obligațiile în dolari și euro s-ar putea să nu fie îndeplinite. (…) Este destul de evident că, în acest sens, nu are sens să furnizăm bunurile noastre atât în ​​UE, cât și în SUA, și să primim plata în dolari, euro și o serie de alte valute. Prin urmare, am decis să pun în aplicare în cel mai scurt timp posibil un set de măsuri pentru a transfera plățile pentru gazele noastre naturale furnizate țărilor neprietenoase în ruble rusești”, a spus Putin la o întâlnire cu guvernul său.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.