TikTok va împărți, pentru prima dată, veniturile din reclame și cu creatorii care le generează

TikTok va împărți, pentru prima dată, veniturile din reclame și cu creatorii care le generează

TikTok anunță Pulse, un program de publicitate la care sunt eligibil doar creatorii de top, recompensând activitatea cestora cu o mică parte din veniturile rezultate din vânzarea de publicitate.

Concret, este vorba despre creatorii cu peste 100.000 de urmăritori, clipurile acestora reprezentând aproximativ 4% din totalul conținutului vizionat pe platformă, încadrat la secțiuni populare precum frumusețe, modă, gătit și jocuri.

Potrivit comunicatului oficial, odată cu lansarea Pulse, TikTok va „începe să exploreze” primul său program de redistribuire a veniturilor din publicitate către creatorii de conținut, persoane publice și editori media. Anunțul a fost făcut în cadrul prezentării TikTok NewFronts pentru partenerii de marketing.

„Ne concentrăm pe dezvoltarea soluțiilor de monetizare și a piețelor disponibile, astfel încât creatorii să se simtă apreciați și recompensați pe TikTok”, a declarat compania, deținută de gigantul chinez Bytedance. „Încă de la început, ne-am angajat să lucrăm cu comunitatea noastră pentru a aduce noi funcții care îmbogățesc experiența TikTok și așteptăm cu nerăbdare să continuăm această călătorie cu TikTok Pulse.”

Programul Pulse va fi disponibil mai întâi pentru creatorii de conținut din Statele Unite, începând cu luna iunie, urmând ca acoperirea să fie extinsă din această toamnă și în alte regiuni.

TikTok dă asigurări că va implementa o verificare strictă solicitărilor de înscriere în programul Pulse, asigurând că atât reclamele, dar și conținutul remunerat, vor fi „sigure pentru marcă”. Compania va folosi instrumente suplimentare de măsurare (cum ar fi verificarea vizibilității mărcii promovate și potrivirea cu specificul demografic al publicului țintă) validând astfel eficiența campaniilor publicitare desfășurate.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.