Foto Drapelul Ucrainei și cel al NATO au fost proiectate în Georgia pe o clădire a Rusiei

tbilisi
Mesajul «Glorie Ucrainei» pe steagul Ucrainei și steagul NATO au fost proiectate pe fosta ambasadă a Rusiei din Tbilisi Foto: Michael Weiss/ Twitter

Partidul de opoziție „Georgia Europeană” a proiectat, miercuri seară, pe o clădire din Tbilisi care aparține Rusiei, steagul Ucrainei cu mesajul „Glorie Ucrainei” și pe cel al NATO, în contextul în care Moscova amenință Kievul prin comasarea trupelor la graniță.

Jurnalistul Michael Weiss a scris, miercuri, pe Twitter: „În această seară, Georgia Europeană, partidul de opoziție, a proiectat «Glorie Ucrainei» pe culorile Ucrainei și steagul NATO pe fosta ambasadă a Rusiei din Tbilisi”.

Tonight, European Georgia, the opposition party, projected „Glory to Ukraine!” in Ukrainian colors and the flag of NATO onto the old Russian embassy building in Tbilisi. pic.twitter.com/ixDL6jsqmX— Michael Weiss (@michaeldweiss) January 26, 2022

The flag of Ukraine is projected on the facade of the Russian Embassy in Tbilisi. #Tbilisi #Georgia #Ukraine #Russia #Putin #UkraineConflict #fuckputin pic.twitter.com/wprIvgOXG7— Nikoloz Bezhanishvili (@NikolosGeorgian) January 26, 2022

Duminică, protestatari au ținut o manifestație în capitala Georgiei, cerând guvernului să trimită un mesaj clar de solidaritate cu Ucraina în contextul tensiunile dintre Kiev și Moscova, scrie agenția de presă turcă Anadolu.

Manifestanții, care țineau steagurile Ucrainei, Georgiei, UE și NATO, s-au adunat în fața Ambasadei Ucrainei din Tbilisi.

Strigând sloganuri împotriva Rusiei precum „Opriți Rusia” și „Trăiască prietenia Georgiei și Ucrainei”, ei și-au anunțat sprijinul pentru Ucraina.

Reprezentanții partidelor de opoziție și ucrainenii care trăiesc în Georgia au luat și ei parte la protest.

Manifestanții au spus că Rusia a ocupat Oseția în Georgia și Crimeea în Ucraina, adăugând că cele două țări au probleme similare în ceea ce privește integritatea teritorială.

Tbilisi a luptat într-un război de cinci zile cu Rusia în 2008 asupra regiunilor separatiste Oseția de Sud și Abhazia. Georgia a pierdut controlul ambelor zone iar Rusia a recunoscut ulterior ambele regiuni ca state independente.

Fostul ambasador al Georgiei în SUA, Batu Kutelia, a vorbit la începutul manifestării, spunând că Ucraina este partenerul strategic al Georgiei și țară înfrățită.

Rusia a anexat Peninsula Crimeea din Ucraina în 2014, acțiunea nefiind recunoscută la nivel internațional și totodată denunțată ca fiind ilegală în jurisdicția internațională.

Rusia a masat recent zeci de mii de trupe lângă granițele de est ale Ucrainei, provocând temeri că Kremlinul ar putea plănui o altă ofensivă militară împotriva fostului vecin sovietic.

Moscova a respins că se pregătește să invadeze și spune că trupele sale sunt prezente pentru exerciții.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.