Căștile wireless Jabra Elite 4 Active, dedicate utilizatorilor pasionați de sport, sunt disponibile acum în România

Căștile wireless Jabra Elite 4 Active, dedicate utilizatorilor pasionați de sport, sunt disponibile acum în România

Jabra anunță lansarea în România a noilor sale căști true wireless, Elite 4 Active, realizate special pentru cei care au un stil de viață activ.

Căștile au un design confortabil, autonomie de lungă durată și rezistență la apă și praf, lucruri care ar trebui să permită utilizatorilor să se concentreze pe activitățile preferate în loc să se preocupe cu stabilitatea căștilor în urechi, consumul de baterie sau dacă acestea s-ar putea deteriora în timpul antrenamentelor.

Jabra promite autonomie ridicată, rezistență la apă și sunet de calitate

Căștile Elite 4 Active de la Jabra sunt construite pentru a asigura un confort deplin, în toate situațiile în care acestea ar putea fi folosite. Astfel, acestea beneficiază de un design fără „aripioare”, dar forma ergonomică și materialele folosite asigură o prindere foarte bună în ureche.

Poți alerga cu ele în urechi, sau poți face antrenamente pentru activități sportive de contact, precum box, fără riscul de a pierde căștile. Acestea sunt și rezistente la apă și praf la standardul IP57, deci nu vor fi afectate de transpirație sau chiar de utilizarea pe timp de ploaie.

Autonomia de 7 ore, adică aproape o zi întreagă de lucru, ar trebui să fie de ajuns pentru majoritatea utilizatorilor, însă 10 minute de încărcare în cutia căștilor asigură încă o oră de utilizare. De altfel, cutia poate extinde autonomia până la 28 de ore.

Căștile sunt echipate cu difuzoare de 6mm, care asigură un sunet de calitate, însă utilizatorii au libertatea de a-și personaliza experiența audio cu un egalizator. Cele patru microfoane de pe căști asigură atât o calitate ridicată a vocii în timpul apelurilor, fiind protejate pentru a elimina efectele neplăcute cauzate de vânt, dar permit și utilizarea unor funcții avansate.

ANC și Google Fast Pair, printre funcțiile avansate ale căștilor Elite 4 Active

Jabra Elite 4 Active sunt echipate cu tehnologie ANC (active noise cancellation/anularea zgomotului ambiental), pentru a te ajuta să te concentrezi la antrenamente, fără să fii distras de sunetele din jur. De asemenea, atunci când dorești să auzi mediul înconjurător, aceleași microfoane sunt folosite pentru a amplifica sunetul ambiental, fără să scoți căștile din urechi, prin intermediul HearThrough. Cei care vor totuși să aibă o ureche liberă, pot folosi fiecare cască individual, în modul mono.

Și pentru că muzica este foarte importantă în timpul antrenamentelor, Elite 4 Active oferă și integrare cu asistentul Alexa de la Amazon, pentru control vocal, cât și cu Spotify Tap playback, pentru redarea cât mai rapidă a melodiilor preferate prin serviciul de streaming Spotify. Dispozitivele cu Android primesc și Google Fast Pair, făcând astfel conectarea căștilor la telefon extrem de simplă.

Căștile Jabra Elite 4 Active sunt disponibile la prețul de 599 lei și vin chiar și cu garanție de doi ani, care acoperă inclusiv probleme cauzate de praf și apă. Pentru acest tip de garanție, este necesară înregistrarea căștilor în aplicația Jabra Sound+.

Majoritatea utilizatorilor vor folosi însă aplicația oricum, întrucât aceasta este cea care permite configurarea căștilor. Elite 4 Active sunt disponibile în trei variante de culoare: Black, Navy și Mint și pot fi achiziționate de la eMAG și Altex.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.