Trupele ruseşti sosite în Kazahstan au adus echipamente de război electronic pentru a bruia telefoanele protestatarilor. FOTO

Russian sends peacekeepers to Kazakhstan for CSTO mission
Nouă avioane Il-76 ale Forțelor Aeriene Ruse cu trupe și echipamente aeropurtate au aterizat pe aeroportul din Almatî, Kazahstan. Foto: Profimedia Images

Trupele ruseşti sosite în Kazahstan sunt formate din subunităţi de paraşutişti şi militari ai trupelor speciale.

Pe lângă TAB-uri şi maşini de luptă ale infanteriei, militarii ruşi au în dotare inclusiv echipamente de război electronic şi drone folosite pentru bruierea comunicaţiilor, care ar putea fi folosite pentru a-i împiedica pe demonstranţi să se coordoneze, să facă poze ori să filmeze abuzurile şi crimele comise de forţele de represiune ale guvernului din Kazahstan, informează publicaţia The Drive.

Din imaginile publicate deja pe reţelele sociale se poate vedea cel puţin un camion Kamaz 6×6 care coboară dintr-un avion militar de transport rusesc pe aeroportul din Almatî. Camionul este, de fapt, un sistem de război electronic care conţine între două şi trei drone folosite pentru bruierea comunicaţiilor.

From earlier today, a Leer-3 EW system designed to track cell phone signals and suppress them loading onto an Il-76 transport aircraft at Chkalovsky. 59/https://t.co/WvVeSonswA pic.twitter.com/YCylSbYlcl— Rob Lee (@RALee85) January 7, 2022

Sistemul de război electronic este intitulat Leer-3 sau RB-341V, iar camionul funcţionează ca centru de comandă şi dirijare a respectivelor drone.

Concomitent, armata rusă foloseşte cel puţin 75 de avioane militare de transport pentru transferul unităţilor ruseşti în Kazahstan care fac parte din aşa-numitul „contingent de pace” al Organizaţiei al Tratatului pentru Securitate Colectivă (OTSC), o alianţă militară care reuneşte şase foste republici sovietice, a indicat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus, generalul-maior Igor Konaşenkov, citat de EFE şi RIA Novosti.

Nouă avioane Il-76 au aterizat pe aeroportul din Almatî, care fusese ocupat de protestatari timp de câteva ore în data de 5 ianuarie. În prezent, aeroportul nu primeşte zboruri civile şi se află în totalitate sub controlul forţelor ruseşti şi al poliţiei din Kazahstan, informează Agerpres.

„Forţele ruseşti sunt formate din subunităţi ale Brigăzii 45 de trupe speciale, ale Diviziei 98 de paraşutişti şi ale Brigăzii a 3-a, toate făcând parte din Trupele aeropurtate ruse, a indicat generalul-maior Igor Konaşenk.

profimedia-0650981178
Blindate ruseşti trimise în Kazahstan. Foto: Profimedia Images

Toţi militarii ruşi care participă la misiune au pregătire specială şi experienţă reală de luptă, a mai precizat generalul rus.

La comanda misiunii din Kazahstan a fost numit comandantul trupelor aeropurtate ruse, generalul-colonel Andrei Serdiukov.

Conform biografiei sale oficiale, generalul Serdiukov a participat la ambele războaie ruso-cecene, la marşul batalionului combinat al Forţelor aeropurtate ruse care a ocupat pentru o scurtă perioada în iunie 1999 aeroportul militar Slatina din Pristina, precum şi la operaţiunea militară rusă din Siria, precizează publicaţia The Insider, preluată de Agerpres.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.