TP-Link demonstrează un router Wi-Fi care-și poate roti singur antenele, maximizând acoperirea oferită

TP-Link demonstrează un router Wi-Fi care-și poate roti singur antenele, maximizând acoperirea oferită

Noul model TP-Link se diferențiază de alte produse competitoare prin faptul că antenele sale se pot roti în mod automat, urmărind dispozitivele conectate.

Indiferent de prețul cerut, raza conexiunii Wi-Fi rămâne până la urmă limitată de puterea de transmisie, care nu poate fi crescută peste pragul legal impus de autorități. În schimb, folosirea antenelor direcționale pentru a facilita conectarea la viteze rezonabile a dispozitivelor aflate la distanță ceva mai mare este permisă atât timp cât puterea totală de transmisie nu depășește limitele legale.

Tot cu antene direcționale poate fi rezolvată și problema recepției semnalului prea atenuat pentru a fi captat cu antene obișnuite. Problema este că în general, această abordare este potrivită doar pentru conexiuni între dispozitive cu locație fixă, cum sunt echipamente de rețea plasate pe fațada unor clădiri învecinate, orice deplasare în afara „conului” de recepție impunând ajustarea antenelor direcționale.

TP-Link Archer AXE200 Omni încearcă să ofere avantajele antenelor direcționale, dar fără dezavantajele inerente acestei tehnologii, asigurând că antenele se rotesc și urmăresc în mod automat locația dispozitivului conectat, asigurând cea mai bună recepție cu putință. Problema este că în majoritatea cazurilor, la rețeaua Wi-Fi se conectează mai multe dispozitive.

Adresând această posibilă limitare, producătorul TP-Link  a prevăzut ca fiecare dintre cele patru antene să se poată roti în mod independent, optimizând conexiunea pentru până la patru dispozitive cu locație variabilă. Dincolo de acest prag, putem presupune că acoperirea este asigurată cu antene convenționale, în limita acoperirii „standard” posibilă concentrarea semnalului într-o direcție anume.

TP-Link Archer AXE200 Omni

Router tri-band, TP-Link Archer AXE200 Omni oferă acoperire în benzile de 2.4GHz, 5GHz și 6GHz la viteze de WiFi 6E. Încă aflat la stadiul de prototip, noul echipament ar urma să fie disponibil pentru comandă începând cu trimestrul Q2-2022.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.