Președintele Ucrainei anunță descoperirea unei lovituri de stat plănuită pentru săptămâna viitoare

Volodimir Zelenski gesticulează
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia Images

Ucraina a descoperit un complot pentru o lovitură de stat plănuită să aibă loc săptămâna viitoare, a anunțat vineri președintele țării, Volodimir Zelenski, potrivit Reuters.

El a făcut dezvăluirea într-o conferință de presă în care a vorbit și despre creșterea amenințării militare din partea Rusiei.

„Ne confruntăm cu provocări nu numai din partea Federației Ruse – o posibilă escaladare -, ci și cu provocări interne. Am primit informații că o lovitură de stat va avea loc în țara noastră pe 1 sau 2 decembrie”, a declarat Volodimir Zelenski.

El nu a dat detalii despre complot și nu a acuzat Rusi ade implicare.

Rusia comasează trupe la granița cu Ucraina, iar Kievul, Statele Unite și NATO au ridicat îngrijorări privind un posibil atac – sugestie pe care Kremlinul a respins-o ca pe un zvon alarmist.

Moscova și Kievul s-au acuzat reciproc de creșterea tensiunilor în ultima perioadă, provocând temeri că conflictul dintre Ucraina și separatiștii pro-ruși s-ar putea transforma într-un război deschis.

„Avem controlul total la granițele noastre și suntem pregătiți pentru orice escaladare”, a mai spus Zelenski.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.