Atenție la înșelătoriile online de sărbători. Hackerii profită de goana după cadouri ieftine

O fameie tastează.
Cum pandemia a mutat cumpărăturile online, goana după cadouri se poate transforma în pagubă.

Mai sunt câteva zile până începe luna cadourilor și toată lumea începe să caute daruri pentru cei dragi.

Cum pandemia a mutat cumpărăturile online, goana după cadouri se poate transforma în pagubă, dacă nu suntem atenți la infractorii cibernetici care atacă mai des în această perioadă. Specialiștii spun că o ofertă prea bună ar trebui să ne atragă atenția, la fel și un premiu venit de nicăieri.

Atacatorii cibernetici sunt mai ocupați ca niciodată în apropierea sărbătorilor și deja au început să trimită mesaje de phishing. Recent, mulți utilizatori au primit acest mesaj, aparent din partea unei benzinării, prin care sunt anunțați că dacă participă la un sondaj, pot câștiga până la 50 de mii de lei. În realitate este vorba despre o păcăleală.

Mihai Rotariu, reprezentant DNSC: Nu dați curs sub nicio formă mesajelor promoționale sau celor care promit un câștig sigur, dacă urmează să furnizați anumite date, atacatorii lucrează intens în perioada asta pentru a ne întinde astfel de capcane.

Oamenii au ocazia să testeze dacă sunt vulnerabili pe site-ul siguranțaonline.ro.

Așa arată pagina de internet unde putem testa dacă suntem sau nu vulnerabili în fața atacurilor cibernetice. Avem aici zona de test, o să dau click, prima dată ne înregistrăm. Iar apoi avem prima întrebare care este „Primești un SMS de la magazinul online preferat, ce faci?, dai click pe link sau nu?, și vedem imediat și răspunsurile… Și gata, am încheiat testul, scorul meu este de 80% în siguranța online așa că ar trebui să fiu destul de atentă atunci când facă cumpărături în perioada asta.

Specialiștii în securitate online spun că există mai multe metode prin care ne putem feri de înselăciuni în perioada goanei după cadouri.

Silviu Stahie, expert securitate cibernetică: Dacă avem contact cu un anunț așa, ofertă extraordinară, nu strică să verificăm magazinul respectiv, căutăm review-uri despre el, dacă mai sunt alți clienți mulțumiți de acest magazin…

Reporter: Ți-ar atrage atenția o ofertă prea bună?
Tânără: Probabil că mă vorbesc singură în a nu o cumpăra, dacă e prea bună, nu e adevărată!
Reporter: Ce te-ar face să îți atragă atenția?
Femeie: Solicitarea anumitor informații până să ajung să plătesc.
Tânăr: Doar de pe site-uri serioase cumpăr. Dacă faci cumpărături acolo, este mai puțin periculos.

Atacurile online au început să crească și în timpul anului, nu doar de sărbători, din cauza pandemiei, după ce oamenii au mutat cumpărăturile din magazine, pe internet.

Primul caz cunoscut de Covid-19 a fost o vânzătoare de fructe de mare la o piață din Wuhan. Un nou raport a fost făcut public

Primul caz cunoscut de Covid-19 a fost o vânzătoare de fructe de mare la o piață din Wuhan. Profimedia
Primul caz cunoscut de Covid-19 a fost o vânzătoare de fructe de mare la o piață din Wuhan. Profimedia

Primul caz cunoscut de Covid-19 a fost, în realitate,  o vânzătoare de fructe de mare dintr-o piață din Wuhan, China, nu un contabil care locuia la kilometri distanță, așa cum s-a speculat la început. Un nou raport a făcut detaliile publice. 

Un nou raport despre începutul pandemiei de coronavirus a fost făcut public. Se pare că, s-a aflat cine este, de fapt, prima persoană infectată cu virusul SARS-Cov-2. Informațiile arată că aceasta este o femeie care lucra ca vânzătoare de fructe de mare într-o piață din Wuhan, China, și nu un contabil care locuia la câțiva kilometri distanță, așa cum s-a spus la început. 

Dr. Michael Worobey, șeful Departamentului de Ecologie și Biologie Evolutivă de la Universitatea din Arizona, spune că Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a interpretat greșit cronologia timpurie a pandemiei COVID-19.

Acesta consideră că prima persoană confirmată este o femeie vânzătoare de fructe de mare de la Huanan Seafood Market, care s-a îmbolnăvit pe 11 decembrie 2019. Anterior, se credea că cel mai vechi caz de Covid-19 a fost un contabil de 41 de ani, care locuia la aproximativ 30 de kilometri de piață, potrivit Daily Mail.

Scopul raportului este de a aflat dacă pandemia de COVID-19 a început din piață sau a scăpat accidental dintr-un laborator din același oraș. China a alertat lumea pentru prima dată cu privire la cazurile de COVID-19 pe 31 decembrie 2019, atunci când autoritățile locale au alertat OMS despre mai multe cazuri de pneumonie care aveau cauze necunoscute. 

Rapoartele oficialilor chinezi au spus că primele cazuri au fost asociate cu o piață de fructe de mare din Wuhan, care vindea și animale vii. Cu toate acestea, au existat multe dezbateri cu privire la faptul că virusul provine de la animale sau a fost fabricat într-un laborator.

Care este ipoteza doctorului Michael Worobey

Dr. Michael Worobey a analizat datale oferite până acum de la începutul pandemiei, inclusiv articole din reviste medicale și reportaje jurnaliste despre persoanele care au avut primele simptome de coronavirus. La început se credea că primul caz de coronavirus ar fi fost un bărbat contabil în vârstă de 41 de ani, care locuia la aproximativ 30 de kilometri sud de piața Huanan, fără nicio legătură cu locul respectiv.

Acesta a raportat pentru prima dată că se simțea rău pe 8 decembrie, însă primele simptome le-a avut pe data de 16 decembrie. Worobey a declarat că acesta ar fi putut să ia boala din spital, atunci când a fost să-și rezolve problemele dentare sau din mijloacele de transport. 

„Acest lucru indică faptul că a fost infectat prin transmitere comunitară după ce virusul a început să se răspândească din piața Wuhan. El credea că s-ar putea să fi fost infectat într-un spital (probabil în timpul urgenței stomatologice) sau în metrou în timpul navetei; de asemenea, călătorise la nord de Piața Huanan cu puțin timp înainte de a începe simptomele”, a scris el.

Din această cauză, el crede că primul caz cunoscut ar fi de fapt o vânzătoare de fructe de mare pe nume Wei Guixian, care a dezvoltat simptome pe 11 decembrie. 

Experții au declarat pentru The New York Times că teoria lui Worobey pare solidă, dar nu explică cum a început pandemia.

„A făcut o treabă excelentă de a reconstrui ceea ce a putut din datele disponibile și este o ipoteză la fel de rezonabilă ca oricare. Dar nu cred că vom ști vreodată ce se întâmplă, pentru că a fost acum doi ani și este încă tulbure.”, a declarat pentru ziar doctorul W. Ian Lipkin, virolog la Universitatea Columbia din New York.

WhatsApp va permite și ascultarea mesajelor audio la viteză mărită

WhatsApp va permite și ascultarea mesajelor audio la viteză mărită Foto: pixabay.com

WhatsApp oferă deja posibilitatea de a asculta mesajele vocale la viteză mărită, însă în mod suspect reglaje pentru viteză de redare variabilă lipsesc în cazul mesajelor audio.

În luna mai 2021, WhatsApp a anunțat noi opțiuni care permit ascultarea mesajelor vocale la de 1.5x și chiar 2x viteza normală de redare. Problema era că această setare era afișată doar pentru mesaje vocale și nu pentru înregistrările de durată mai lungă, clasificate ca și mesaje audio.

Cum diferă mesajele audio de simple mesaje vocale? Ei bine, orice înregistrare salvată ca și notiță vocală pe care îl redirecționezi într-un alt chat devine mesaj audio. Momentan, nu este posibil să crești viteza de redare pentru astfel mesaje audio, butonul relevant neapărând în interfața aplicației.

WhatsApp audio

Spre exemplu, unii utilizatori folosesc opțiunea pentru inițierea unui mesaj vocal în modul Lock, ca și înlocuitor pentru funcția Reportofon, înregistrând întreaga discuție din timpul unei ședințe sau oră de curs, pe care o trimit apoi colegilor de școală/serviciu, care la rândul lor pot folosi opțiunea forward pentru a transmite mai departe înregistrarea respectivă..Cum aceste fișiere pot avea durată destul de mare, opțiunea pentru ascultare la viteză mărită este cu atât mai folositoare.

WhatsApp promite că va elimina această limitare, permițând ajustarea vitezei de redare pentru toate tipurile de mesaje audio.

Waze a trimis utilizatorii pe drumuri închise, DIN CAUZA UNEI ERORI

Din cauza unei erori, Waze a trimis utilizatorii pe drumuri închise

De la o aplicație de navigație realizată de un startup israelian, Waze a devenit după achiziția Google una dintre cele mai populare aplicații de acest gen de pe piață.

Waze promite să te ducă din punctul A în punctul B în cel mai scurt timp posibil, folosind informații în timp real din trafic, dar și informații adăugate pe platformă de către utilizatori. Se pare însă că algoritmii aplicației nu sunt întotdeauna „pe fază”, întrucât uneori te poate trimite chiar și pe drumuri închise.

Waze are din ce în ce mai multe probleme în ultima perioadă

Deja Waze a confirmat deja că au existat probleme la nivelul calculării rutelor. Acestea au trimis anumiți utilizatori în ambuteiaje, adică ceea ce ar trebui ca Waze să evite. Totuși, de curând, aplicația a început să trimită utilizatori și pe drumuri pe care aceștia nu pot merge deloc, precum cele închise. În Marea Britanie, cel puțin, șoferii sunt uneori direcționați prin parcuri publice, care au drumuri doar parțial deschise sau care sunt complet închise.

Aceste drumuri sunt marcate corespunzător pe hartă, însă algoritmul trasează totuși ruta de mers peste acestea, fără să ia în calcul semnele.

@waze would like to talk to someone about several of the reasons you we’d prefer you not directing drivers down closed roads in a park, what’s the best way to reach you please? pic.twitter.com/EeYCjxYOWS

— The Royal Parks (@theroyalparks) November 19, 2021

Însăși autoritatea Regală a Parcurilor din Marea Britanie a publicat pe Twitter un screenshot cu o rută Waze care trecea prin parcul Richmond, unde exista clar pe hartă o porțiune de drum închisă. Waze a răspuns spunând că a fost o problemă temporară și că a fost rezolvată.

CEO-ul Waze, Neha Parikh, spunea de curând că pandemia a afectat până și algoritmul Waze:

„Avem o problemă cu algoritmul. Cu cât oferim servicii către mai mulți oameni, cu atât devine mai mare. Coronavirus ne-a pus într-o situație în care trebuie să reinventăm algoritmul.”

thanks – today at 10.15am. I just planned this one too, again it goes straight through a closed road. pic.twitter.com/YIIDmsQTP2

— The Royal Parks (@theroyalparks) November 19, 2021

Aceste probleme sunt îngrijorătoare și prin prisma faptului că Waze nu mai este folosit doar de către utilizatorii „de rând”. Companii de transport precum Uber sau Bolt oferă integrare în aplicația șoferilor cu Waze, aplicația fiind folosită în majoritatea curselor pentru a găsi rutele cele mai eficiente.

sursa: Phone Arena

Amazon și Apple, amendați în Italia cu 200 milioane de euro pentru practici anticoncurențiale

Amazon și Apple, amendați în Italia cu 200 milioane de euro pentru practici anticoncurențiale

Autoritatea antitrust din Italia a amendat giganții Amazon și Apple cu 68.7, respectiv 134.5 milioane de euro, pentru practici anticoncurențiale.

Mai exact, Apple și Amazon sunt acuzate că s-au înțeles pentru acordarea unor reduceri preferențiale de prețuri pentru produsele Apple și Beats vândute prin intermediul platformei de comerț electronic Amazon Italia. Aceste reduceri nu erau disponibile pentru alți comercianți care, fiind nevoiți să vândă la prețuri sesizabil mai mari, erau efectivi scoși de pe piață.

Totodată, au fost impuse restricții cu privire la vânzările peste graniță, discriminând astfel între cetățenii UE, constrânși să cumpere produsul respectiv din alte magazine care practicau prețuri diferite.

Potrivit autorităților italiene, cele două companii conspirat pentru reducerea competiției, asigurând că alți comercianți nu pot aplica discount-uri la fel de mari, încălcând Articolul 101 din legislația antitrust europeană.

În afară de amenda pe care trebuie să o plătească, cele două companii trebuie să permită de acum oricărui vânzător cu amănuntul să comercializeze produse originale create de brandurile Apple și Beats, oferind acces în mod nediscriminatoriu la aceleași oferte promoționale disponibile și pe marketplace-ul Amazon.it.

Apple și Amazon au anunțat deja că vor face apel împotriva amenzii primite, în urma verdictului dat în primă instanță la un tribunal italian.

Semnele infarctului pe care nu trebuie să le ignori. Pot apărea cu o lună înainte de producerea acestuia

Semnele infarctului pe care nu trebuie să le ignori. Pot apărea cu o lună înainte de producerea acestuia
Sursa foto: Shutterstock

Semnele infarctului nu sunt întotdeauna evidente sau pot fi puse pe seama oboselii.

Ele pot apărea cu ore, zile sau chiar săptămâni înainte de producerea acestuia. De aceea este important să cunoști semnele infarctului și să nu întârzii vizita la medic dacă le observi.

În fiecare zi, 40 de români mor din cauza infarctului, iar în lume, la fiecare 25 de secunde o persoană se confruntă cu un eveniment miocardic.

Mulți dintre noi credem că semnele infarctului sunt intense și ușor de recunoscut, dar adevărul este că manifestările sunt destul de vagi și adesea pot fi puse pe seama oboselii sau anxietății. Din acest motiv infarctul miocardic este atât de periculos – pentru că semnele lui sunt ignorate și ajungem prea târziu la medic, când răul este deja făcut.

Recomandări

Potrivit statisticilor, unul din cinci cazuri de infarct trece neobservat. Asta înseamnă că inima persoanei respective nu mai primește sânge, dar aceasta nu își dă seama ce se întâmplă.

Iată, așadar, care sunt semnele infarctului la care trebuie să fii atent.

Care sunt semnele infarctului – intervenția rapidă face diferența între viață și moarte

Durerea și senzația de presiune sau apăsare în piept – poate veni în valuri și durează câteva minute.

Durerea de mână, gât, umăr, spate, ceafă, maxilar – apar atunci când există o arteră blocată și nu mai ajunge sânge la inimă.

Amețeală, senzație de leșin – semnalează o scădere a tensiunii arteriale ca urmare a blocării circulației sângelui.

Oboseala, somnolența – se numără printre semnele infarctului specifice la femei, care pot apărea chiar cu o lună înainte de producerea evenimentului.

Indigestie, greață, vărsături, eructații frecvente – pot semnala întreruperea fluxului sanguin către inimă, dar și refluxul gastroesofagian sau arsurile la stomac.

Transpirații reci, abundente – sunt declanșate de sistemul nervos, care activează mecanismul de supraviețuire „luptă sau fugi” atunci când semnalează un pericol, în cazul de față blocarea circulației sângelui către inimă.

Palpitații, respirație scurtă – dispneea sau senzația de sufocare, de lipsă de aer este unul dintre semnele frecvente ale infarctului, mai ales la femei, iar palpitațiile puternic semnalează aportul insuficient de sânge pe care îl primește inima.

Lipsa de aer și durerile în piept pot avea numeroase cauze, printre care și COVID-19

Cum să reduci riscul de a face infarct

Pentru a preveni infarctul, ține cont de aceste recomandări:

  • Renunță la fumat
  • Mănâncă sănătos
  • Fă zilnic mișcare, măcar 30 de minute
  • Slăbește dacă ai o greutate peste valorile normale
  • Ține sub control glicemia, tensiunea și colesterolul, urmând tratamentul indicat de medic

Masajul terapeutic: cum ne ajută sistemul imunitar

Masajul terapeutic: cum ne ajută sistemul imunitar

Studiile clinice au arătat că masajul regulat ajută la atenuarea stresului, cel puţin asta cred specialiştii. Iată ce alte beneficii poate avea pentru organism

Eşti tot timpul stresat şi încordat? Te doare spatele? Masajul poate fi o soluţie pentru tine, îţi poate ajuta organismul, dar şi mintea.

Iată ce beneficii are!

„Sesiunile regulate de masaj terapeutic oferă beneficii semnificative, dincolo de relaxarea imediată, de care ne bucurăm în primul rând. Persoanele care au un nivel ridicat de stres tind să se îmbolnăvească mai mult decât altele. Stresul, lipsa de somn şi dieta necorespunzătoare duc în mod cert la reducerea capacităţii sistemului nostru imunitar, care nu se mai poate apăra în mod natural de bacterii şi infecţii”.

Masajul: beneficii pentru sănătate:

  • Scutirea de anxietate, diabet, cancer, probleme cardiace, durere şi probleme ale sistemului nervos;
  • Îmbunătăţeşte sănătatea pielii, circulaţia sângelui şi funcţionarea sistemelor urinar şi digestiv;
  • Ajută la îmbunătăţirea creşterii, a somnului şi a imunităţii copiilor şi adulţilor. 

Masajul terapeutic şi imunitatea

Corpul nostru, cu sistemul său imunitar puternic, este suficient de competent pentru a face faţă diferitelor tipuri de infecţii. În plus, masajul are un rol extraordinar în menţinerea unei imunităţi puternice. Ajută la construirea celulelor protectoare din organism pentru a neutraliza atacatorii, cum ar fi cancerul şi infecţiile virale.

Studiile clinice au arătat că masajul regulat ajută la atenuarea stresului, dar creşte totodată şi capacitatea citotoxică a sistemului imunitar (nivelul de activitate al celulelor ucigaşe din organism) şi reduce numărul celulelor T.

Pentru a veni în sprijinul unei bune imunităţi a organismului, dar şi pentru a o menţine la cote înalte, specialiştii recomandă două tipuri de masaj, cu efecte benefice şi rapide asupra stării generale de sănătate:

Masaj cu pietre calde

Masajul cu pietre calde este o variantă a terapiei clasice de masaj. Iniţial, pe corp se aplică un ulei care permite ca pietrele să alunece uşor de-a lungul muşchilor. Acestea sunt încălzite şi aplicate cu scopul de a masa spatele. La final, tratamentul este continuat cu un masaj obişnuit, ce are la bază tehnica suedeză. După terminarea acestuia, pietrele fierbinţi pot fi plasate pe punctele strategice ale corpului şi lăsate să acţioneze pentru o perioadă scurtă. În funcţie de lungimea masajului, procedura poate fi repetată pe secţiunea frontală a corpului. Acest tip de masaj este aplicat cu succes în tratarea durerilor de spate, pentru ameliorarea circulaţiei sanguine, precum şi în scopul de a reduce stresul şi tensiunea.

Masajul Royal

Masajul Royal vizează întregul corp.  Se utilizează manevre uniforme de mângâiere şi se încheie cu aplicarea unui masaj relaxant facial şi al capului. Masajul relaxant cu arome ajută la reducerea încordării articulare şi a ţesuturilor, creşterii flexibilităţii musculare, dar  este indicat şi pentru stimularea circulaţiei sanguine şi înlăturarea tensiunilor acumulate în corp. Efectul benefic exercitat este sporit prin aplicarea diferitelor uleiuri volatile pe parcursul tratamentului.

Accidentul vascular cerebral – cum se manifestă, care sunt factorii de risc, cum se tratează și în ce constă recuperarea? Explică medic cardiolog

Accidentul vascular cerebral - cum se manifestă, care sunt factorii de risc, cum se tratează și în ce constă recuperarea? Explică dr. Alexandra Dumitru, medic cardiolog Sursa foto: Shutterstock

Accidentul vascular cerebral este o urgență medicală ce apare odată cu scăderea sau blocarea alimentării creierului cu sânge.

Persoanele care suferă de o astfel de afecțiune au nevoie de tratament imediat! Aflăm tot ce trebuie să știm despre prevenție, cauze, simptome și acordarea primului ajutor de la medicul specialist

Accidentul vascular cerebral reprezintă o afecțiune cerebrovasculară, afectând vasele de sânge care alimentează creierul cu oxigen. O astfel de urgență medicală apare atunci când aportul de sânge de la nivelul creierului este fie întrerupt, fie blocat. Astfel, oxigenarea și alimentarea creierului cu substanțe nutritive nu mai sunt posibile, ceea ce poate determina moartea celulară.

La nivel global rata de mortalitate a acestei afecțiuni este mare, însă în ultimii ani progresele medicale în ceea ce privește tratamentul au fost impresionante. În prezent, multe dintre accidentele vasculare cerebrale sunt tratabile, însă este bine-cunoscut faptul că, pentru o bună parte dintre pacienți, există riscul unor dizabilități sau chiar al mortalității.

Potrivit unui studiu efectuat în 2019, România se afla pe primul loc în ceea ce privește mortalitatea declanșată de accidentul vascular cerebral la nivel european, 4 români murind zilnic în fiecare oră din această cauză. Cifrele îngrijorătoare nu se opresc aici, accidentul vascular cerebral aflându-se pe locul 2 în topul celor mai comune cauze de deces din țara noastră. Recomandări

Comportamentul pacientului român cu AVC și cauzele acestei afecțiuni în rândul populației au fost determinate într-un raport efectuat de Stroke Alliance for Europe intitulat „Povara accidentului cerebral vascular în Europa”.

Astfel, potrivit studiului, 45,8% dintre români au un nivel al colesterolului ridicat, 32,5% prezintă hipertensiune arterială, în timp ce 30,5% fumează în mod regulat. Toate acestea reprezintă potențiali factori declanșatori ai accidentului vascular cerebral.

Aflăm cum detectăm prezența unei astfel de afecțiuni în corp, care sunt metodele de tratament și cum reacționăm în cazul în care suntem nevoiți să oferim primul ajutor de la dr. Alexandra Dumitru, medic specialist cardiolog.

Pacientul român cu AVC este hipertensiv, supraponderal, diabetic, dislipidemic, fumător, consumator de alcool sau cu boală cardiovasculară nediagnosticată sau tratată necorespunzător.

Ce este un accident vascular cerebral?

Dr. Alexandra Dumitru: Accidentul vascular cerebral este rezultatul întreruperii sau reducerii fluxului sanguin într-un teritoriu cerebral, astfel că acea zonă nu mai primește oxigen și nutrienți. Țesutul cerebral este foarte sensibil și în câteva minute acesta moare dacă nu este irigat.

Accidentul vascular cerebral (AVC-ul) este o urgență medicală, diagnosticul și tratamentul prompt fiind cruciale pentru evoluția favorabilă a pacientului. În ultimii ani, datorită programelor de informare a pacienților și evoluției tratamentelor a scăzut mortalitatea din cauza acestei patologii și totodată povara bolii.

De ce apare accidentul vascular cerebral – factori de risc

Cum ați defini contextul medical al pacientului român care suferă de o astfel de afecțiune, ce factori de risc prezintă?

Dr. Alexandra Dumitru: Factorii de risc pentru accidentul vascular cerebral sunt multipli. Unii țin de stilul de viață, de patologiile asociate, însă de obicei este un cumul de factori care se potențează.

Exemplele de pacienți cu risc de AVC pot fi multiple. De la un bărbat fumător, supraponderal, eventual cu hipertensiune arterială netratată sau necorespunzător tratată sau o femeie inactivă cu istoric familial de AVC și care ia anticoncepționale, la tineri care au suferit o infecție cu SARS-CoV-2.

În general, atunci când enumeri factorii de risc pentru o patologie, oamenii au tendința să creadă că trebuie să îi aibă pe toți pentru a face boala sau tind să fie indulgenți când se gândesc la ei.

Mi s-a întâmplat să întreb un pacient dacă fumează și să îmi răspundă că nu, apoi să îmi explice cum el fumează 5-10 țigarete pe zi de 15-20 de ani, dar el nu se consideră fumător.

Pacientul român este un pacient care refuză să creadă că el poate să aibă risc să pățească ceva cumplit, nu dă importanță unor patologii cu incidență mare în populație și tinde să asocieze ce are el cu un exemplu pozitiv: „bunica unui amic a avut tensiune mare și a murit la 93 de ani”. Diferența este că el are 45 de ani și are hipertensiune arterială și poate acea doamnă a avut de la 90 de ani.

În România, majoritatea pacienților cu AVC sunt pacienți hipertensivi nediagnosticați sau diagnosticați, dar necomplianți la tratament, supraponderali, dislipidemici, diabetici, fumători, consumatori de alcool sau cu patologii cardiovasculare preexistente.

Tipuri de accidente vasculare cerebrale

Există mai multe tipuri de accident vascular cerebral. Care sunt acestea și cum pot fi deosebite de către pacientul în cauză?

Dr. Alexandra Dumitru: În funcție de mecanismul prin care se produc există două tipuri de accidente vasculare cerebrale: ischemic și hemoragic.

Accident vascular cerebral ischemic este cel mai frecvent întâlnit și se produce atunci când un vas cerebral ce deservește o anumită zonă are lumenul îngustat sau ocluzionat, rezultând o reducere severă a fluxului sanguin.

Stenoza sau ocluzia unui vas cerebral este cauzată de depunerea de colesterol în intima vasului sau de prezența unui tromb (fie format în situ prin ruperea unei plăci de aterom, fie embolizat, cel mai frecvent din atriul stâng la pacienții cu fibrilație atrială).

Accidentul vascular cerebral hemoragic se produce atunci când se rupe un vas cerebral. Acest tip de AVC apare atunci când vasul este supus unui stres (valori mari ale tensiunii arteriale, traumă, supradozaj cu anticoagulante) sau când peretele vascular are o structură fragilă – anevrismul cerebral întâlnit la pacienții cu boli de colagen, depuneri de proteine în peretele vascular, angiopatia produsă de amiloid.

Ruperea unui vas de sânge produce o hemoragie intracraniană agravată ce afectează țesuturile din jur, iar riscul de deces este foarte ridicat.

De multe ori, înainte de un accident vascular cerebral ischemic pacientul poate să sufere un accident vascular tranzitoriu. Acesta se manifestă ca un AVC ischemic, însă durata simptomelor este sub 24 de ore și recuperarea este totală. Se produce prin scăderea temporară a fluxului sanguin și poate să dureze și câteva minute.

Cum se manifestă accidentul vascular cerebral. Semnale de alarmă

Care sunt cele mai frecvente semne ce pot sugera un accident vascular cerebral? 

Dr. Alexandra Dumitru: Simptomele accidentului vascular cerebral pot apărea în combinații diferite, în funcție de persoană și de severitatea accidentului. Printre semnele AVC-ului se numără:

  • Durere bruscă și foarte puternică de cap;
  • Amețeală;
  • Pierderea stării de conștiență;
  • Dezechilibru, tulburări de mers și de coordonare a mișcărilor;
  • Probleme de vorbire – persoana care suferă un AVC poate rosti cuvinte fără sens, inteligibile și încurcate. Există cazuri în care aceasta nu mai poate vorbi deloc;
  • Stare de confuzie – o privire „în gol”, încurcată;
  • Deformarea feței – o parte a feței pare căzută, iar bolnavul nu își poate mișca gura;
  • Paralizia – bolnavul nu își mai poate mișca jumătatea dreaptă sau stângă a corpului;
  • Slăbiciune și amorțeală – dacă nu a apărut paralizia, este posibil ca bolnavul să cadă din picioare, de obicei pe o parte. Membrele de pe partea respectivă devin slabe și le mișcă cu greutate;
  • Tulburări de vedere – vedere dublă, neclară, deformată sau chiar pierderea vederii.

Persoana care suferă un AVC prezintă un risc ridicat de deces!

Cum acorzi primul ajutor în caz de accident vascular cerebral. Greșeala pe care să nu o faci 

Care este procedura de prim ajutor în cazul unui accident vascular cerebral?

Dr. Alexandra Dumitru: În primul rând trebuie pus repede diagnosticul de accident vascular cerebral. Dacă există suspiciunea că cineva suferă un AVC, trebuie acționat rapid (fast – termenul în limba engleză).

accidentul vascular cerebral
Sursa foto: Shutterstock

Fiecare literă din acronimul F.A.S.T. reprezintă un semn, iar dacă acea persoană prezintă unul dintre ele, atunci suspiciunea este înaltă pentru AVC:

  • F – Face (Față) – Cere persoanei să zâmbească. Ți se pare că fața e asimetrică sau gura e căzută într-o parte?
  • A – Arms (Brațe) – Cere persoanei să ridice simultan ambele brațe deasupra capului. Unul dintre ele rămâne inert sau mai jos decât celălalt?
  • S – Speech (Vorbire) – Cere-i persoanei să repete o frază simplă (de exemplu „Cerul este albastru”). Nu poți distinge ce zice sau vorbește ciudat?
  • T – Time (Timp) – Dacă remarci oricare dintre aceste semne, sună IMEDIAT la 112! Pentru ca persoana să fie transportată cât mai repede la spital, spune-i operatorului că suspectezi că aceasta a suferit un accident vascular cerebral și transmite-i ora la care au apărut primele simptome.

În cazul unui AVC major este nevoie de niște gesturi care pot salva persoana afectată. În primul rând se solicită imediat asistență medicală (112), se încearcă menținerea căilor aeriene libere, se efectuează manevrele de resuscitare respiratorie, dacă este necesar.

Victima se așază pe partea slăbită, în așa fel încât secrețiile să se poată scurge din gură și se încearcă să se păstreze confortul termic al victimei (poziționarea la umbră, acoperirea în caz de frig).

Un rol important îl are și încurajarea persoanei afectate și calmarea acesteia. O greșeală des întâlnită din dorința de a ajuta este atunci când i se oferă lichide sau alimente victimei, deoarece ar putea vărsa, iar aceasta să se înece.

Tratamentul accidentului vascular cerebral trebuie efectuat în primele ore de la declanșarea evenimentului

În ce constă tratamentul acestei afecțiuni?

Dr. Alexandra Dumitru: Tratamentul unui AVC depinde de tipul acestuia. În regim de urgență, tratamentul pentru un AVC ischemic urmărește dizolvarea cheagurilor și restabilirea fluxului sangvin la nivelul creierului cu ajutorul medicamentelor.

De asemenea, pentru un cheag mare de sânge poate fi nevoie de extragerea propriu-zisă a acestuia. Acest lucru este posibil prin procedura de trombectomie mecanică (endovasculară) urmată de angioplastie. Sunt utilizate catetere și stenturi introduse prin vasele de sânge, după efectuarea unei puncții la nivelul pielii. Stentul are ca scop dilatarea plăcii de aterom și fixarea acesteia pe pereții arterei, eliminând astfel riscul de a se rupe și de a migra în altă zonă.

În cazul unui AVC hemoragic este foarte important ca hemoragia să fie oprită. De aceea, poate fi nevoie de o intervenție chirurgicală sau, în anumite cazuri, oprirea hemoragiei este posibilă și printr-o metodă intervențională efectuată prin abord vascular, prin tehnica cateterismului și implică implantarea unui dispozitiv denumit „coil”.

Este important ca tratamentele să fie efectuate în primele ore de la declanșarea AVC-ului.

Post-AVC, pacientul trebuie să urmeze un tratament medicamentos care îi asigură o circulație sanguină optimă și trebuie să meargă periodic la control medical. Acest lucru este valabil și pentru cei care au avut un AVC tranzitor, în scopul prevenției AVC-ului ischemic.

Recuperarea după un accident vascular cerebral

Cât durează perioada de recuperare de după un accident vascular cerebral? 

Dr. Alexandra Dumitru: Recuperarea medicală ajută pacienții care au trecut printr-un accident vascular cerebral să își recapete aptitudinile pierdute și să dezvolte metode de compensare a leziunilor cerebrale ireversibile datorită fenomenului de neuroplasticitate (capacitatea creierului de schimbare a structurii și funcției prin realizarea de noi conexiuni).

Aceste aptitudini includ limbajul și funcția motorie. Reabilitarea poate începe și în fazele acute și/sau subacute ale bolii, atunci când starea generală a pacientului permite acest lucru. Precocitatea inițierii reabilitării este corelată cu rezultatele acesteia. Din acest motiv se încearcă recuperarea bolnavului încă din primele 24-48 de ore de la debutul bolii.

În ce constă programul de reabilitare post-AVC

În ce constă mai exact programul de reabilitare post-AVC?

Dr. Alexandra Dumitru: Un pacient care a suferit un accident vascular cerebral are nevoie de o echipă în procesul de recuperare și cu cât este înțeles mai repede acest lucru și este inițiată terapia, cu atât rezultatele vor fi mai rapide și recuperarea mai eficientă.

Echipa cuprinde un medic neurolog pentru terapia de fond, specialistul în reabilitare medicală, cel în terapie ocupațională (TO), ergoterapeut, kinetoterapeut, logoped, psiholog, asistent social, asistent medical.

Programul de reabilitare pe care trebuie să-l urmeze pacientul este complex și trebuie personalizat și adaptat nevoilor individuale ale fiecărui pacient.

Acesta poate cuprinde:

  • kinetoterapie (adaptarea efortului se face la capacitatea funcțională actuală deoarece există o decondiționare)
  • hidrokinetoterapie
  • stimularea pacientului să realizeze activitățile de zi cu zi (precum cele de îngrijire personală, diverse activități gospodărești și de ergoterapie)
  • masaj terapeutic
  • ortezare
  • terapie robotizată (membrul superior este antrenat pentru prehensiune prin susținere, inițiere și asistare mișcări, membrul inferior prezintă asistarea mersului și deplasarea în spațiu)

Peste 40% dintre supraviețuitori rămân cu un grad variabil de impotență funcțională.

Dr. Alexandra Dumitru: Nu sunt puține situațiile în care pacientul nu se recuperează, rămânând cu un handicap. Acesta poate fi educat să substituie funcțiile pierdute în scopul desfășurării activităților cotidiene.

De exemplu, un pacient cu sechele post-AVC învață să își spele o haină cu o singură mână sau să comunice cu anturajul în pofida tulburărilor de vorbire.

Principala problemă pe care o determină AVC-ul, atât la nivel personal, cât și populațional, este cea a dizabilității. Peste 40% dintre supraviețuitori rămân cu un grad variabil de impotență funcțională. Tratamentul recuperator are ca scop limitarea impactului AVC-ului asupra calității vieții.

Reguli de aur în prevenirea accidentului vascular cerebral

Cum putem preveni o astfel de afecțiune?

Dr. Alexandra Dumitru: Prevenția accidentului vascular cerebral este împărțită în prevenția primară (care se referă la tratamentul indivizilor fără istoric medical de AVC) și prevenția secundară (care se referă la tratamentul pacienților care au suferit deja un accident vascular cerebral sau un accident ischemic tranzitor – AIT).

Atât prevenția primară, cât și cea secundară cuprind:

  • menținerea tensiunii arteriale sub 140/90 mmHg atât prin modificarea stilului de viață, cât și prin terapie medicamentoasă individualizată;
  • controlul strict al glicemiei prin dietă, sport și terapie medicamentoasă individualizată;
  • la pacienții diabetici, tensiunea arterială trebuie să fie cu valori sub 130/80 mmHg;
  • tratarea hipercolesterolemiei (LDL > 150 mg/dl) prin modificarea stilului de viață și tratament cu statine;
  • renunțarea la fumat;
  • descurajarea consumului cronic de alcool în cantități mari. Se poate opta pentru vinul roșu ca tip de alcool de consumat, fiind cel mai puțin periculos pentru organism, dacă este băut în cantități mici. Vinul roșu conține resveratrol, un antioxidant care protejează inima și creierul;
  • activitatea fizică regulată este recomandată. Se recomandă scăderea ponderală pentru persoanele cu indice de masă corporală (IMC) ridicat. Un indice de masă corporală crescut (IMC > 25) este asociat cu un risc crescut de AVC la bărbați și femei, grăsimea abdominală fiind un factor de risc pentru AVC la bărbați, dar nu și la femei.

Cele mai bune 5 jocuri video IN TOP, de pescuit și pentru pescari,

TOP 5: Cele mai bune jocuri video de pescuit și pentru pescari

Mersul la pescuit este o activitate umană extrem de populară și un hobby pentru foarte mulți oameni din întreaga lume.

Un studiu realizat în 2017 în SUA arăta că 16,5% din populația cu vârsta de cel puțin 6 ani mersese cel puțin o dată în anul respectiv la pescuit recreațional. Având în vedere popularitatea acestui hobby, dezvoltatorii de jocuri video au creat foarte multe titluri de pescuit. Multe dintre ele sunt slabe sau mediocre, însă sunt disponibile destule titluri excelente.

Cum nu tot timpul reușim să ajungem pe baltă atunci când ne dorim, ne putem exersa calitățile de pescari în lumi virtuale. Vă prezint cinci jocuri de top din această categorie, fără a face un clasament:

Fishing Planet

Platforme: PS4, Xbox One, PC

Mulți gameri cred că acesta este cel mai inovativ și complex joc de pescuit de pe piață. Este, probabil, cea mai apropiată experiență virtuală de pescuitul adevărat.

Unor jucători nu le place, însă, faptul că, la fel ca în lumea reală, uneori trebuie să aștepți mult timp până trage peștele. Jocul folosește un model free-to-play reușit.

Sea Of Thieves

Platforme: Xbox One, Xbox Series X / S, PC

Acesta este un joc video relaxant, cu valuri superbe, ruliu, zgomote făcute de vasul pe care te afli și plaje albe frumoase. În joc sunt și pericole, precum alte ambarcațiuni sau vulcani. Înainte de a-și primi recompensele, jucătorii trebuie să gătească peștele.

Master Bass Angler: Fishing

Platforme: Android, iOS

Pentru cei care preferă gamingul mobil, Master Bass Angler: Fishing este o destinație de top. Jocul este destul de simplu, iar peștii trag imediat după ce arunci momeala în apă. Jucătorii își pot face upgrade la scule și pot pescui în mai multe zone.

Din păcate nu poți juca, în varianta gratuită, Master Bass Angler: Fishing decât o anumită perioadă de timp în fiecare zi, iar jocul include reclame. Aceste neplăceri pot fi eliminate prin plata pentru varianta premium, care costă aproape 10 dolari.

Red Dead Redemption 2 – momente de pescuit incredibile

Platforme: PS4, Xbox One, Google Stadia și Windows

RDR2 nu este un joc despre pescuit, dar pescarii și vânătorii au parte de momente incredibile în această poveste fascinantă. Jucătorii pot prinde multe specii de pești, inclusiv unele rare, cu valoare mare.

În joc, pescuitul este o modalitate de a câștiga bani și de a lua o pauză de la acțiunea principală, care uneori poate fi copleșitoare.

Ice Lakes

Platforme: Android, iOS, PC, MacOS

Pescuitul la copcă este o formă de pescuit mai de nișă, de aceea acest joc nu este pentru oricine. Pentru cei pasionați de așa ceva, Ice Lakes este o alegere excelentă.

Pescarii trebuie să aleagă momeala potrivită și locul potrivit pentru a avea șansa să prindă un pește. Există inclusiv un mod multiplayer.

oficial: următorul chipset mobil de la Qualcomm se numește Snapdragon 8 Gen1

Este oficial: următorul chipset mobil de la Qualcomm se numește Snapdragon 8 Gen1

Qualcomm a anunțat în mod oficial modificările pe care le va aduce la denumirile procesoarelor sale de acum înainte.

Astfel, informatiile care spuneau că următorul chipset al producătorului american se va numi Snapdragon 8 Gen1, sunt confirmate. Practic, compania dorește să simplifice denumirile din prezent fiind astfel mai clar care este modelul mai nou sau mai puternic. După Snapdragon 8 Gen1, va veni anul viitor cel mai probabil Snapdragon 8 Gen2, care va fi urmat de Gen3, … și tot așa.

Snapdragon 8 Gen1 este următorul model high-end după Snapdragon 888

Odată cu această modificare, Qualcomm anunță și alte schimbări la nivelul branding-ului. De exemplu, Snapdragon devine acum un brand de sine stătător, care nu va mai fi folosit decât în anumite situații alături de numele companiei. Oficial, cele două branduri sunt acum separate. De asemenea, sufixul 5G va dispărea din numele procesoarelor sale, întrucât tehnologia a ajuns să fie destul de răspândită cât să nu mai pară ceva obligatoriu nou. De altfel, Qualcomm a spus că va produce de acum doar procesoare cu modem-uri 5G la interior. Singura excepție pare să fie făcută pentru Huawei, care primesc cipuri cu modem-ul 5G dezactivat.

Totuși, compania nu spune cum vor fi diferențiate diversele procesoare din fiecare familie. În prezent, Qualcomm are seriile 800, 700, 600, 400 și 200, fiecare cu mai multe modele pentru fiecare generație. Dacă seria 800 devine Snapdragon 8, iar Gen1 va lua locul unui Snapdragon 898 (succesorul lui 888), încă nu știm cum va fi denumit succesorul lui Snapdragon 870, care folosește vechea platformă 865 căreia îi aplică frecvențe mai mari. Este posibil ca noul nume să simplifice lucrurile la vârful portofoliului, dar să complice mai mult denumirile de procesoare de sub el.

În special în gamele inferioare, compania lansează în fiecare an cel puțin două variante diferite, Snapdragon 7 Gen1 ar fi doar unul dintre ele, dar nu este clar cum va fi numit cel de pe treapta imediat inferioară.

Cu siguranță însă, Qualcomm va oferi mai multe detalii despre planurile sale referitoare la numele procesoarelor Snapdragon începând cu data de 30 noiembrie, când are loc Snapdragon Tech Summit, evenimentul în cadrul căruia ne așteptăm să aflăm noutăți măcar despre Snapdragon 8 Gen1, dacă nu și despre alte modele de chipset-uri pentru dispozitive mobile.

sursa: GSM Arena