Recomandări de laptopuri de gaming ROG cu diagonală de 13 – 15 inch

ASUS ROG GAMA_1

Combinația de portabilitate și performanță de neegalat fac ca laptopurile de gaming Republic Of Gamers cu ecran cu diagonală de 13 – 15 inch să fie cea mai bună alegere pentru cei care duc lupte intense în spațiul virtual.

Gama de laptopuri ROG acoperă toate nevoile gamerilor, oferind configurații variate, o construcție solidă, performanță de care te poți baza ore în șir și un design unic.

ROG (Republic of Gamers) este un brand sinonim cu gamingul, cu performanța de top și inovația ASUS care împinge limitele tehnologiei cu fiecare nouă generație de portabile. Modelele ROG se disting nu doar printr-un limbaj de design aparte, ci și prin inovații precum soluția XG Mobile, un eGPU rapid și compact compatibil cu ROG Flow X13, afișajul opțional personalizabil AniMe Matrix de pe ROG Zephyrus G14 sau ecranul QHD la 165 Hz care acoperă 100% din spectrul de culoare DCI-P3 de pe ROG Zephyrus G15, ca să numim doar câteva dintre modelele de laptopuri dedicate gamerilor și celor care au nevoie de performanță supremă într-un format compact.

Mai jos vom detalia câteva dintre atuurile celor mai interesante laptopuri ROG disponibile în acest moment, pentru a putea alege pe cel care se potrivește cel mai bine nevoilor și dorințelor specifice.

ROG Flow X13 GV301 – un convertibil special

Cum altfel am putea să caracterizăm laptopul ROG Flow X13 GV301 decât ca fiind un 2-in-1 de gaming foarte compact. Într-o carcasă care cântărește doar 1.3 kg au încăput cu procesor cu opt nuclee AMD Ryzen 9 5900HS, o placă video NVIDIA GeForce RTX 3050 Ti, 16 GB RAM, un SSD NVMe de 1 TB și un ecran FHD+ cu rată de împrospătare de 120 Hz.

Datorită ecranului sensibil la atingere și compatibil cu dispozitive de tip stylus, ROG Flow X13 poate fi folosit și de graficieni și artiști.

Opțional, acestui model i se poate atașa un eGPU extrem de compact ce poate găzdui o placă video NVIDIA GeForce RTX 3080 care ocupă doar 6% din spațiul unui eGPU tipic și, foarte important, se conectează la o viteză net superioară datorită ingeniosului conector PCI-Express 3.0 8x dezvoltat de inginerii ASUS.

ROG Zephyrus G14 GA401 – performanță mare, amprentă redusă

Nu degeaba lui ROG Zephyrus G14 GA401 ii este atribuit titlul de cel mai puternic laptop de gaming cu diagonală de 14 inch. În carcasa de 1.6 kg greutate au încăput cu măiestrie un procesor AMD Ryzen 7 4800HS cu opt nuclee, 16 GB RAM ce pot fi extinsi de către utilizator până la 24 GB, un SSD rapid NVMe și o placă video NVIDIA GeForce RTX 1650 cu 4 GB VRAM care face pereche foarte bună cu ecranul Full HD la 144 Hz ce oferă un contrast de 1200:1 pentru a putea distinge fără efort adversarii care se ascund în cele mai întunecate locuri.

Pentru o atmosferă incredibilă, demnă de un sistem surround, ROG Zephyrus G14 dispune de nu mai puțin de patru difuzoare compatibile Dolby Atmos. Anumite modele și configurații permit personalizarea capacului cu imagini statice sau în mișcare datorită celor 1215 mini LED-uri care formează AniMe Matrix, un afișaj ce poate fi controlat în totalitate de către utilizator.

ROG Zephyrus G15 GA503 – performanță elegantă

Cel mai puternic model dintre cele prezentate este fără îndoială ROG Zephyrus G15 GA503, evidențiindu-se printr-o carcasă de 15.6 inch, care rămâne însă foarte compactă și ușoară, de doar 1.9 kg.

Eforturile inginerilor ASUS au făcut posibil ca în acest model să își dezlănțuie performanțele fără compromisuri un procesor AMD Ryzen 9 5900HS și o placă video NVIDIA GeForce RTX 3060. Aceste componente fac pereche foarte bună cu superbul ecran de 15.6 inch si rezoluție QHD care se împrospătează la 165 Hz grație timpului de răspuns de doar 3 ms. Fie că ești gamer sau creator de conținut, vei fi impresionat de culorile incredibile afișate de acest ecran capabil să afișeze tot spectrul cinematografic de culori DCI-P3.

Nu am greșit când am spus că ROG Zephyrus G15 nu face compromisuri la capitolul portabilitate pentru că bateria generoasă de 90 Whr este capabilă să alimenteze componentele ore în șir departe de priză.

Indiferent de modelul de laptop ROG pe care îl alegi, știi că vei avea parte de detalii bogate în jocuri și viteze ridicate, totul fiind împachetat într-un design irezistibil pe care îl recunoști de la distanță ca un veritabil membru al Republic of Gamers.

Toate laptopurile prezentate pot fi achiziționate direct de pe site-ul oficial, secțiunea eShop ROG România, așa că te invit să consulți oferta curentă.

Foto Cele mai spectaculoase ținute de la American Music Awards 2021

2021 American Music Awards - Arrivals
American Music Awards FOTO: Profimedia Images

Gala decernării premiilor American Music Awards 2021, care a avut loc duminică la Los Angeles, le-a dat din nou ocazia vedetelor să strălucească în lumina reflectoarelor, să surprindă și chiar să șocheze cu ținutele lor.

Cardi B, cea care a prezentat evenimentul, a purtat o rochie neagră Schiaparelii, o mască aurie și voal negru. Este doar una dintre ținutele care au atrs atenția.

Iată o selecție a celor mai surprinzătoare ținute:

2021 American Music Awards - Arrivals
American Music Awards FOTO: Profimedia Images
2021 American Music Awards - Arrivals
2021 American Music Awards - Arrivals
2021 American Music Awards - Arrivals
American Music Awards, Arrivals, Microsoft Theater, Los Angeles, California, USA - 21 Nov 2021
American Music Awards, Arrivals, Microsoft Theater, Los Angeles, California, USA - 21 Nov 2021
2021 American Music Awards - Arrivals
2021 American Music Awards - Arrivals
2021 American Music Awards - Arrivals
American Music Awards, Arrivals, Microsoft Theater, Los Angeles, California, USA - 21 Nov 2021
2021 American Music Awards - Arrivals
American Music Awards FOTO: Profimedia Images
American Music Awards FOTO: Profimedia Images
American Music Awards FOTO: Profimedia Images
American Music Awards FOTO: Profimedia Images
American Music Awards FOTO: Profimedia Images
American Music Awards FOTO: Profimedia Images
American Music Awards FOTO: Profimedia Images
American Music Awards FOTO: Profimedia Images
American Music Awards FOTO: Profimedia Images
American Music Awards FOTO: Profimedia Images
American Music Awards FOTO: Profimedia Images

Grupul de K-pop BTS, marele câştigător la American Music Awards 2021

Grupul de K-pop BTS a fost marele câştigător al galei American Music Awards 2021, la patru ani după prima apariţie a trupei la evenimentul la care câştigătorii sunt desemnaţi prin votul publicului, relatează luni Reuters.

Trupa sud-coreeană formată din şapte membri a câştigat cel mai important trofeu al evenimentului – „artistul anului”, învingându-i pe Taylor Swift, rapperul Drake, cântăreaţa pop Ariana Grande, tânăra cântăreaţă pop americană Olivia Rodrigo şi canadianul The Weeknd.

Adoraţi de o armată de fani, cei şapte membri ai BTS s-au impus şi la categoriile „grupul pop preferat şi „cântecul pop preferat”, la care au câştigat cu hitul „Butter”.

Trupa, cunoscută pentru muzica sa pozitivă, a afirmat că este un miracol faptul că a câştigat marele trofeu.

„Suntem cu adevărat onoraţi să fim pe această scenă atât de uimitoare, cu artişti extraordinari”, a spus unul dintre membrii grupului, Kim Nam-Joon, cunoscut sub numele de RM.

„A fost o călătorie lungă şi uimitoare… nimeni nu ar fi putut să parieze vreodată pe şansele ca noi să stăm aici şi să primim acest premiu, cu excepţia voastră”, a adăugat el, referindu-se la fanii trupei.

Taylor Swift s-a numărat printre cei mai nominalizaţi artişti, între care Ariana Grande, The Weeknd şi Drake, care nu au participat la evenimentul de duminică.

Taylor Swift a câştigat trofeul „artista preferată” şi s-a impus la categoria „albumul pop preferat”, cu albumul „Evermore”, compus în izolare.

„Sunt atât de norocoasă să mă aflu în viaţa voastră şi să ajung să vă am pe voi în viaţa mea”, le-a spus Swift fanilor prin transmisiune video.

Cântăreaţă pop americană Olivia Rodrigo, în vârstă de 18 ani, care a primit şapte nominalizări, a câştigat la categoria „cel mai bun artist debutant”.

Nominalizările la aceste premii ţin cont de performanţele din topurile muzicale Billboard, vânzările de albume, difuzările pe platformele de streaming şi la posturile de radio, precum şi de angajamentele artiştilor pe reţelele de socializare. Câştigătorii premiilor sunt stabiliţi în urma voturilor exprimate de fani.

Rusia efectuează exerciţii antiaeriene în Crimeea

echipament militar
Forțele armate ruse au tilizat sisteme de rachete S-400 şi Panţir. Foto: Profimedia Images

Unităţi ale forţelor armate ruse au efectuat luni o serie de exerciţii antiaeriene în peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Moscova în 2014, cu utilizarea sistemelor de rachete S-400 şi Panţir, a informat luni Ministerul rus al Apărării.

Obiectivul exerciţiilor a fost de „a detecta, urmări şi distruge rachete de croazieră ale unui inamic convenţional”, a precizat serviciul de presă al Districtului militar Sud într-un comunicat publicat pe site-ul Ministerului rus al Apărării, citat de agenţiile de presă EFE şi Interfax.

„Ţintele aeriene ale unui presupus inamic au fost simulate electronic la diferiţi parametri de viteză şi altitudine de zbor, ceea ce a adăugat dificultate misiunii”, potrivit comunicatului.

Operatorii sistemelor S-400 şi Panţir şi-au îndeplinit cu succes sarcina, indică Ministerul rus al Apărării, care subliniază că în Crimeea este amplasată o grupare de forţe ruse capabilă să garanteze apărarea peninsulei împotriva oricăror ameninţări, relatează Agerpres.

În noiembrie 2018, Rusia a desfăşurat un al patrulea regiment de sisteme S-400 în nordul Crimeii.

Sistemele S-400, cu rază lungă de acţiune, pot doborî avioane cu tehnologie ‘stealth’, rachete de croazieră, tactice şi chiar balistice la altitudini între 10 metri şi 50 de kilometri, cu viteze de zbor de 4,8 kilometri pe secundă.

Acestea utilizează trei tipuri de rachete – cu o rază de acţiune de 150, 300 şi, respectiv, 400 de kilometri – şi sunt capabile să doboare simultan 12 ţinte, fiecare baterie constând din rampe de lansare verticale, radare şi echipamente autonome de detectare şi identificare a ţintei.

Sistemul Panţir, care, la fel ca S-400, poate fi montat pe vehicul, combină rachetele sol-aer cu rază scurtă şi medie de acţiune cu tunuri antiaeriene automate.

România rămâne pe ultimul loc în Uniunea Europeană privind calitatea vieții (studiu)

O persoana fara adapost mai are doar o jumatate de felie de paine pentru a se hrani
România rămâne pe ultimul loc în Uniunea Europeană privind calitatea vieții. FOTO: Getty Images

România ocupă locul 44 din 168 de țări, într-un clasament mondial privind calitatea vieții și bunăstarea socială.

Astfel, țara noastră continuă să rămână pe ultimul loc între statele membre ale Uniunii Europene din acest punct de vedere, potrivit studiului Indicele de Progres Social 2021.

Studiul, realizat de organizația nonprofit Social Progress Imperative cu sprijinul Deloitte, arată că România înregistrează 78,41 de puncte din 100, un scor ușor mai ridicat față de anul precedent, și se regăsește în rândul țărilor din a treia categorie din clasament, după Argentina, Ungaria și Bulgaria.

Indicele de Progres Social (IPS) măsoară calitatea vieții și bunăstarea socială a cetățenilor din 168 de țări, în baza analizei a trei dimensiuni principale. Metodologia presupune acordarea unui punctaj pentru elementele încadrate în categoria nevoilor de bază – și anume hrană și îngrijire medicală de bază, apă și salubritate, locuință și siguranță personală -, pentru cele care țin de bunăstare – accesul la educație de bază, accesul la informații și comunicații, sănătatea și bunăstarea, calitatea mediului – și pentru elementele care țin de oportunități – drepturile personale, libertatea personală și de alegere, incluziunea, accesul la educație avansată. În baza punctajului acordat, țările din clasament sunt grupate în șase categorii, în mod descrescător.

„Ne-am fi așteptat ca pandemia de COVID-19 să anuleze progresul social înregistrat pe parcursul a câțiva ani, dar este remarcabil faptul că, anul acesta, indicele la nivel global este ușor mai ridicat decât cel de anul trecut (65,05 puncte din 100, comparativ cu 64,68, în 2020). Acest aspect demonstrează cât de rezistenți și plini de resurse sunt oamenii, organizațiile și societățile atunci când se confruntă cu dificultăți mari și persistente. În același timp, toți ne-am dori să vedem România avansând de pe ultima poziției în Europa, lucru care nu s-a întâmplat anul acesta, în ciuda progresului înregistrat de țara noastră în toate cele trei categorii analizate – nevoi de bază, bunăstare și oportunități”, susține Alexandru Reff, manager la Deloitte România și Moldova, potrivit unui comunicat.

În clasamentul mondial, România se regăsește în primele 50 de țări la toate cele trei categorii analizate, nevoi de bază (locul 41), oportunități (locul 45) și bunăstare (locul 50).

Analizând punctajele acordate fiecăreia dintre coordonatele încadrate în cele trei categorii, țara noastră a obținut cele mai bune scoruri pentru accesul la comunicații și informații (locul 35), siguranța personală (locul 38), drepturile personale (locul 41) și accesul la educație avansată (locul 43).

La polul opus, coordonatele analizate pentru România care au înregistrat punctaje mai slabe sunt incluziunea (locul 85), sănătatea și bunăstarea (locul 81) și accesul la educația de bază (locul 73).

În 2021, pe primele locuri în clasament sunt Norvegia, Finlanda și Danemarca, iar pe ultimele, Ciad, Republica Centrafricană și Sudanul de Sud.

Din rândul statelor membre ale Uniunii Europene, Finlanda (2), Danemarca (3) și Suedia (7) sunt primele din clasament, având un nivel ridicat al calității vieții. Dintre statele din regiunea Europei Centrale și de Est, cea mai bună poziție este ocupată de Estonia (21), fiind urmată de Cehia (22), Slovenia (26), Lituania (27), Slovacia (33), Letonia (34), Polonia (35), Croația (36), Ungaria (42), Bulgaria (43) și România (44).

Din 2011, indicele global a crescut cu 4,63 puncte, ajungând la 65,05 în 2021, deși avansurile înregistrare nu sunt distribuite uniform la nivelul tuturor componentelor analizate.

În perioada 2011-2021, 147 dintre țările analizate (86%) au cunoscut o îmbunătățire cu cel puțin un punct a calității vieții și bunăstării sociale

În ultimii zece ani, nouă coordonate s-au îmbunătățit la nivel global: accesul la informație și comunicații, apă și salubritate, locuință, acces la educație avansată, nutriție și îngrijire medicală de bază, acces la educație de bază, sănătate și bunăstare, calitatea mediului și libertate personală și de a alege.

Pe de altă parte, drepturile personale se regăsesc printre indicatorii care au scăzut de-a lungul perioadei analizate, în timp ce incluziunea și siguranța personală au stagnat.

Țările cu un indice ridicat de progres social, care au un venit mai mare, tind să înregistreze cele mai mari emisii de gaze cu efect de seră.

Australia (pe locul 11) și Statele Unite (pe locul 24) sunt printre cei mai mari emițători de gaze cu efect de seră.

Cu toate acestea, la fiecare nivel de dezvoltare există țări care au fost foarte eficiente în eforturile de îmbunătățire a standardelor de viață și a calității vieții chiar și emițând niveluri mai modeste de gaze cu efect de seră.

Țări cu un nivel remarcabil privind calitatea vieții și bunăstarea socială, precum Suedia (locul 7) și Costa Rica (38), emit gaze cu efect de seră la niveluri relativ scăzute în comparație cu țările care înregistrează un PIB similar pe cap de locuitor cu acestea, depășindu-le pe acestea din urmă în multe aspecte privind calitatea vieții și bunăstarea socială.

Țările care au înregistrat scoruri mai mici în ceea ce privește progresul social au avut un procent mai mare de cetățeni care au trecut prin depresie în timpul pandemiei de COVID-19.

Mișcarea prin care LG a luat fața Samsung pe televizoare. Oferta e foarte atractivă

Serviciul de gaming în cloud Nvidia GeForce Now este disponibil pe televizoarele LG Foto: LG Newsroom

Serviciul de gaming în cloud Nvidia GeForce Now este disponibil pe televizoarele LG

Conform LG, serviciul de streaming de jocuri Nvidia GeForce Now este disponibil în variantă beta pe câteva dintre modelele sale de televizoare. Acesta este primul serviciu de acest gen care poate rula nativ pe televizoarele LG, permițând astfel rularea de jocuri de PC direct pe televizor, fără a fi necesar un alt dispozitiv conectat (consolă, stick HDMI, media box, etc.). Desigur, există câteva limitări, însă, în timp, acestea ar putea fi eliminate.

În primul rând, GeForce Now poate fi descărcat momentan doar pe modelele superioare de televizoare de la LG din 2021. Vorbim astfel despre seriile LG 4K OLED, QNED Mini LED și NanoCell din generația curentă, variantele din 2020, precum modelele LG BX/CX/GX sau NanoCell nu primesc încă acces la acest serviciu. Aplicația se descarcă din magazinul de aplicații WebOS de pe televizoare.

Jocurile disponibile pe GeForce Now sunt titluri de PC, pe care utilizatorii le accesează de pe conturile personale. Vorbim despre conturi de Epic Games, Steam sau GOG, pe care aceștia le-au cumpărat deja. De altfel, momentan, în aplicația de WebOS, poți sincroniza automat doar un cont de Epic Games.

Aplicația GeForce Now va ieși din faza beta în 2022

Chiar dacă toate televizoarele compatibile cu GeForce Now sunt 4K, serviciul nu livrează însă streaming în 4K pe acestea. De fapt, nici pe PC cu cel mai înalt abonament nu poți juca încă în 4K pe GeForce Now. Pe televizoarele LG, limita de rezoluție este 1080p la 60 de cadre pe secundă. Astfel, nu are sens să faci un abonament mai înalt decât cel gratuit sau cel standard pentru a-l folosi pe televizor. Abonamentul RTX 3080 permite 1440p până la 120 FPS pe PC și 4K HDR doar pe dispozitive Nvidia Shield TV.

Jocurile care pot fi accesate pe GeForce Now prin aplicația de WebOS sunt doar cele care sunt compatibile cu un gamepad. De altfel, un gamepad este absolut necesar pentru a folosi aplicația.

Nvidia și LG promit că aplicația va primi actualizări în 2022 pentru a ieși din „beta”. Asta sugerează că vor fi adăugate și alte modele la lista de televizoare cu suport oficial, cât și că este posibil să vedem îmbunătățiri la nivelul calității streaming-ului.

MediaTek anunță Dimensity 9000, cu 35% mai rapid decât Snapdragon 888

MediaTek anunță Dimensity 9000, cu 35% mai rapid decât Snapdragon 888

Dimensity 9000 folosește procesul de fabricație pe 4nm și este primul SoC cu nuclee ARM Cortex-X2 de înaltă performanță, respectiv memorie RAM LPDDR5X.

Dacă MediaTek reușește să-l livreze în timp util, acesta va fi primul chipset realizat folosind procesul de fabricație pe 4nm dezvoltat de TSMC. MediaTek spune că Dimensity 9000 va oferi un salt de performanță de peste 35% față de cipurile Android Flagship din generația actuală (ex. Snapdragon 888), respectiv o eficiență cu peste 37% mai bună. Ce-i drept, nici TSMC și nici MediaTek nu spun că ambele avantaje pot fi obținute simultan. Mai degrabă, producătorii de chipseturi au de ales între reducerea consumului de energie și maximizarea performanțelor, MediaTek alegând cu siguranță a doua variantă.

Dimensity 9000

Ingredient esențial pentru livrarea performanțelor promise, nucleul Cortex-X2 bazat pe arhitectura Armv9 este capabil să livreze un salt de performanță de 16% comparativ cu versiunea anterioară X1, rulând cu frecvențe de funcționare similare și același proces de fabricație. Potrivit dezvoltatorului ARM, nucleul Cortex-X2 poate livra perfpormanțe single-thread cu până la 40% mai mari decât un procesor convențional pentru laptop (ex. Intel i5-1135G7 cu TDP de 15W).

În cazul de față, vorbim despre o implementare pentru smartphone cu un singur nucleu Cortex-X2 tactat la 3.05GHz, ajutat cu alte trei nuclee Cortex-A710 cu frecvență 2.85GHz și patru nuclee Cortex-A510 la 1.8GHz, optimizate pentru folosirea eficientă a bateriei. Esențială pentru maximizarea performanțelor, memoria RAM este de tip LPDDR5X (folosită în premieră cu un chipset pentru smartphone), în configurație quad-channel cu viteze de până la 7500Mbps.

Dimensity 9000

Accelerarea grafică este asigurată cu un GPU Mali-G710, de asemenea beneficiar al memoriei RAM mai rapide. Potrivit datelor furnizate de MediaTek, noul GPU este cu 35% mai rapid, respectiv cu până la 60% mai eficient în privința consumului de energie decât soluțiile întâlnite la actuala generație de telefoane flagship. De asemenea, acesta este primul GPU cu suport ray Tracing prin API-ul Vulkan.

Unitatea de procesare AI (APU) de a 5-a generație este de 4 ori mai eficientă din punct de vedere al consumului de energie decât soluțiile anterioare, cu beneficii multiple în ce privește optimizarea performanțelor foto cu ajutorul AI, jocuri de mobil, aplicații multimedia și multe altele. Potrivit MediaTek, noul procesor AI depășește procesorul Tensor SoC de pe telefoanele Google Pixel 6. în ETHZ Ai Benchmark.

Dimensity 9000

Imagiq790 ISP pe 18 biți cu HDR este primul din lume care acceptă senzori de 320MP. Permite configurații triple-camera cu senzori de 32+32+32MP, respectiv înregistrarea simultană de videoclipuri 4K HDR folosind toate cele trei camere. Are viteze de procesare de până la 9 gigapixeli pe secundă, de două ori mai bune decât Dimensity 1200. În comparație, Qualcomm Snapdragon 888 acceptă 2,7GPixel/s. De asemenea, este prezent și un mod de noapte video numit „Super Night Video Recording”.

Modemul suportă viteze de descărcare de până la 7 Gbps folosind rețele 5G de tip Sub-6 GHz, însă nu  oferă suport și pentru spectrul mmWave. Pe lângă Bluetooth 5.3, noul SoC mai oferă suport Wi-Fi 6E 2×2 (BW160), Wireless Stereo Audio și Beidou III-B1C GNSS.

Moto G Power 2022, lansat oficial – vine cu baterie mare și preț sub 200 dolari

Moto G Power 2022, lansat oficial - vine cu baterie mare și preț sub 200 dolari

Deși nu vine cu un design revoluționar, Moto G Power 2022 ar putea fi pe placul celor care doresc un telefon cu ecran mare și autonomie cât mai bună, la un preț mic.

Cea mai nouă versiune Motorola G Power a debutat, pentru început în SUA, ocazie pentru aflarea listei complete cu specificații și prețul  mai mult sau mai puțin relevant pentru cumpărătorii europeni.

Vestea proastă este că nici noul Moto G Power nu vine cu un design revoluționar, cumpărătorii primind aceleași finisaje din plastic texturat și senzor de amprentă poziționat central pe capacul din spate. Confirmând zvonurile deloc încurajatoare, ecranul Max Vision de 6.5 inch vine încadrat de o ramă groasă și „bărbie” inestetică la partea de jos. Singura consolare este rata de împrospătare a imaginii crescută la 90Hz, care ar trebui să ne ajute să trecem mai ușor peste claritatea inferioară a imaginilor redate folosind rezoluție HD+. Deși nu va interesa prea multă lume, Motorola menționează atingerea unui raport ecran-carcasă de 86,45%, mai mare decât la modelul G Power de anul trecut.

Având în vedere că majoritatea produselor smartphone contemporane se apropie foarte mult sau ating pragul de 5000mAh, capacitatea acumulatorului nu mai poate fi considerată un atu de natură să „vândă” noul Moto G Power. Din păcate, nici puterea de încărcare plafonată la 10W și timpul de așteptare de până la 3 ore pentru încărcare completă nu pot fi considerate avantaje credibile, noul produs Motorola trebuind tratat ca un telefon de buget și cam atât.

Specificații Moto G Power 2022

  • Ecran MaxVision 6.5-inch HD+ (1600 x 720 Pixeli), rată aspect 20:9, rată refresh la 90Hz
  • Chipset  MediaTek Helio G37 pe 12nm, cu CPU octa-core și GPU PowerVR GE8320
  • Conectivitate: Dual 4G VoLTE, Wi-Fi 802.11 ac (2.4GHz + 5GHz), Bluetooth 5, GPS, USB Type-C
  • Memorie 4GB RAM, stocare 64GB, expandabilă până la 512GB cu microSD
  • OS Android 11
  • Camere foto: 50MP principală cu deschidere f/1.8, 2MP DoF și 2MP macro, cameră selfie de 8MP
  • Alte dotări: audio jack de 3.5mm, difuzor la partea de jos, senzor de amprentă montat pe capacul din spate, certificare IP52 pentru protecție la apă
  • Dimensiuni: 167.24 x 76.54 x 9.36mm
  • Greutate: 203g
  • Acumulator de 5000mAh cu încărcare de 10W (fără fast-charge)
  • Fără mari perspective la partea de performanță, configurația este realizată în jurul unui chipset MediaTek din gama low-cost, modelul Helio G37, ajutat cu 4GB memorie RAM.

Deși nu a fost confirmat pentru lansarea globală, Motorola Moto G Power 2022 ar putea lua drumul magazinelor europene la începutul anului viitor.

Un robot NASA a filmat un alt robot în timp ce zbura pe planeta Marte. VIDEO

Un robot NASA a filmat un alt robot în timp ce zbura pe planeta Marte. VIDEO

Ingenuity este primul robot din istorie care a zburat pe o altă planetă față de Pământ, iar acum avem și materiale video care atestă această performanță. NASA a programat robotul Perseverance, care explorează Marte la sol, să filmeze operațiunile robotului Ingenuity de la distanță, iar materialele video sunt impresionante. Până acum, nici măcar cercetătorii de la NASA nu puteau vedea zborul robotului Ingenuity de pe Marte, tot ceea ce puteau verifica fiind datele de telemetrie transmise de robot.

Pentru prima dată, putem vedea cum arată un robot care zboară pe Marte

Perseverance este echipat cu un sistem de camere numit Mastcam-Z, care folosesc un obiectiv wide și unul zoom. Astfel, avem două perspective ale zborului robotului Ingenuity. Prima dezvăluie cât de mult poate robotul să călătorească, iar cealaltă filmează în detaliu decolarea și „amartizarea” robotului. Distanța de la care Perseverance a filmat operațiunea este de aproximativ 300 de metri distanță.

„Valoarea sistemului Mastcam-Z este demonstrat cu aceste clipuri video. Chiar și la 300 de metri distanță, avem o perspectivă apropiată pentru amartizare prin „ochiul drept” al Mastcam-Z. În același timp, elicopterul este la fel de mic precum un fir de praf în filmarea largă realizată prin intermediul „ochiului stâng” și oferă spectatorilor o perspectivă bună pentru dimensiunea mediului pe care Ingenuity îl explorează.” a declarat Justin Maki, responsabil pentru sistemul de camere Mastcam-Z în cadrul NASA.

Zborul pe care Perseverance l-a filmat a fost cel cu numărul 13, în care Ingenuity a captat 10 fotografii ale unor formațiuni de pietre de pe suprafața planetei Marte. În timp ce robotul zburător are rolul de a explora și descoperi lucruri noi pe planetă, Perseverance nu este un simplu cameraman. Acesta este practic un laborator ambulant, putând să colecteze și să analizeze mostre de sol sau materiale în calea sa.

sursa: Gizmodo

Google detaliază încărcarea „rapidă” de pe telefoanele Pixel 6

Google detaliază încărcarea „rapidă” de pe telefoanele Pixel 6

Reacționând în fața altui val de critici, Google vine cu explicații privind modul în care sistemul de încărcare rapidă funcționează pe telefoanele Pixel 6 și Pixel 6 Pro.

Clarificările vin după ce teste independente au arătat încărcarea rapidă de 30W enunțată în lista cu specificații Pixel 6 Pro nu este atinsă și în realitate, nici măcar la folosirea adaptorului AC livrat chiar de Google. În fapt, puterea de încărcare nu se apropie de pragul menționat nici măcar în vârful de sarcină, iar viteza medie corespunde de fapt unei puteri de încărcare mult inferioare.

Confruntați cu aceste date, reprezentanții companiei au explicat că au adus unele ”îmbunătățiri funcției de încărcare”, ce asigură că acumulatorul mai mare livrat pentru telefoanele Pixeli 6 Pro se poate încărca în mod eficient.

În traducere liberă, optimizările aduse de Google au cauzat plafonarea puterii maxime de încărcare acceptate de telefoanele Pixel 6 la 21W, respectiv 23W pentru modelul Pro. Rezultatul este obținut folosind încărcătorul „oficial” furnizat de Google, etichetat cu puterea de 30W.

”Google a proiectat acumulatorii Li-Ion cu densitate mare, folosiți de seria Pixel 6, pentru atingerea unui echilibru între durata de viață a bateriei, longevitate și încărcare rapidă. Indiferent de puterea livrată de adaptorul AC, puterea reală furnizată într-un ciclu de încărcare complet variază pe parcursul procesului de încărcare”. Altfel spus, Google a optimizat pentru fiabilitate pe termen lung a telefoanelor și mai puțin pentru obținerea celui mai scurt timp de încărcare cu putință.

Cert este că telefoanele Pixel 6 pot ajunge de la 0 la 50% încărcare în aproximativ 30 de minute folosind încărcătorul USB-C de 30 W. Trecerea de la 50 la 80% poate dura încă o oră „în funcție de utilizarea dispozitivului și de temperatură”.

Mai departe, vitezele de încărcare sunt reduse progresiv între pragul de 80% și 100% încărcare, pentru a prelungi durata de viață a bateriei. Google a confirmat, de asemenea, că Pixel 6/6 Pro ar putea obține o putere maximă de 21W și, respectiv, 23W. Aceste viteze se aplică și încărcătoarelor wireless listate pe pagina de produs.

Seria Honor 60 ar putea fi anunțată foarte curând, cu mod nocturn avansat

Seria Honor 60 ar putea fi anunțată foarte curând, cu mod nocturn avansat

Honor s-a bucurat de o revenire în forță pe piața din China, iar de curând a reușit să revină și pe piața din Europa cu seria Honor 50.

Totuși, seria 50 a fost anunțată oficial încă din vară și, cel mai probabil, era inițial programată să fie lansată mai devreme, însă planurile companiei au fost întârziate de perioada de tranziție, în care brandul său s-a separat de Huawei. Se pare însă că lansările de produse continuă fără probleme de acum înainte, urmând să vedem foarte curând chiar și seria Honor 60, conform celor mai noi informații.

Honor 60 vine la scurt timp după lansarea Honor 50 în Europa

CEO-ul Honor, Jiang Hairong-Harisson a publicat pe contul său de Weibo trei fotografii cu tematică „cosmică”. Este vorba despre fotografii în care pot fi observate stelele din galaxia noastră. De obicei astfel de imagini sunt folosite în campanii de promovare pentru noi produse, iar tematica dezvăluie câte ceva despre un dispozitiv viitor.

Camerele foto sunt cam cele mai importante componente de pe smartphone-uri în ultimii ani, deci cam orice ar anunța în curând Honor ar avea probabil un mod nocturn sau chiar un mod de captură a stelelor mai avansat.

Zvonurile sugerează că Honor ar putea anunța chiar seria Honor 60, iar evenimentul de prezentare ar putea avea loc foarte curând. Data sugerată chiar de către Hairong-Harisson este luni, 22 noiembrie.

Deja telefoanele Honor 60 ar fi trecut prin aprobările autorităților chineze cu un model standard, un model Pro și o variantă SE, de bază. De obicei acesta este ultimul pas pe care dispozitivele trebuie să îl parcurgă înainte de a fi dezvăluite în mod oficial.

Configurația modelului Pro este așteptată cu un chipset Snapdragon 870, baterie de 4.500 mAh și încărcare rapidă la 100W. Modulul de pe spate ar putea integra cinci camere foto, însă nu este clar în ce configurație vor fi acestea instalate Honor 60 Pro ar putea rămâne însă exclusiv pentru piața din China, așa cum s-a întâmplat și cu seria Honor 50.

sursa: GSM Arena