Boeing va concura Starlink dezvoltând propria constelație de sateliți pentru acces la internet

Boeing va concura Starlink dezvoltând propria constelație de sateliți pentru acces la internet

Chiar de la bun început, este aparent că rețeaua de sateliți planificată de Boeing este mai puțin ambițioasă (sau poate doar bazată pe un concept mai eficient în privința costurilor. Astfel, în loc de 1740 sateliți, cât numără în prezent rețeaua Starlink și aproximativ 30000 de micro-sateliți, cât ar trebui să aibă în forma finală, alternativa Boeing se bazează pe un număr mult mai mic de sateliți, dar mai puternici. Argumentul SpaceX (compania din spatele rețelei Starlink) pentru un număr atât de mare de sateliți este distribuirea efortului, obținerea unei acoperiri cât mai uniformă și redundanță, rețeaua distribuită fiind practic imună la defectarea unui satelit anume.

Sub formula prezentată de Boeing, conexiunile inițiate din diverse regiuni ale lumii vor fi preluate de 132 de micro-sateliți poziționați pe orbite joase, comunicând cu oricare dintre cei 15 sateliți instalați pe orbite mult mai înalte. De aici, conexiunea este direcționată către puncte de acces localizate în diverse regiuni ale lumii.

Boeing promite că, deși bazată pe un număr mult mai mic de sateliți, rețeaua sa va oferi viteze de acces competitive, comparabile serviciilor terestre de acces la internet. Totuși, topologia rețelei și numărul mic de sateliți pe care se bazează implică anumite compromisuri, fiind de așteptat ca rivalul Starlink să aibă latențe de conectare ceva mai mari.

Asta nu este neapărat o problemă pentru web browsing și streaming video uni-direcțional (ex. YouTube). Însă pentru activități sensibile la acest aspect, cum ar fi jocuri online, apeluri video și de voce, latențele de conectare prea mari pot afecta negativ experiența avută.

Între timp, și gigantul Amazon tatonează cu ideea dezvoltării unei constelații de sateliți pentru acces la internet, compania obținând aprobare din partea autorități americane FCC pentru lansarea a doi sateliți experimentali.

Numiți LEO, aceștia vor servi pentru testarea și evaluarea tehnologiilor pregătite. În viitor, Amazon plănuiește să pună pe orbită peste 3200 de micro-sateliți, deservind propria rețea de internet cu acoperire globală.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.