Imaginile din satelit cu „modelul 003”, cel mai nou portavion al Chinei, care ar putea fi lansat la apă în 2022

portavion China
Imagini din satelit surprinse în luna iulie 2021 deasupra șantierului naval din Shanghai arată stadiul construcției noului portavion al Chinei. Foto: Twitter/CSIS

China ar putea lansa la apă în luna februarie 2022 un nou portavion care ar putea rivaliza, din punct de vedere al gabaritului și tehnologiilor, cu cele mai moderne portavioane ale SUA, conform celor mai recente imagini surprinse din satelit deasupra șantierului naval din Shanghai, informează CNN.

Cele mai noi imaginile din satelit, datate 23 octombrie și publicate de Centrul Internațional de Studii Strategice (Center for Strategic and International Studies – CSIS), arată stadiul construcției celui mai nou portavion – cunoscut sub numele de „Modelul 003” – care va intra în dotarea forțelor navale chineze.

Conform experților CSIS consultați de CNN, principalele componente externe și interne ale portavionului, care includ motoarele și sistemele de lansare a avioanelor (catapultele) par a fi deja gata instalate sau foarte aproape de finalizare.

Singurele elemente care mai trebuie instalate, conform imaginilor aeriene, ar fi sistemele radar și de armament.

De ce are nevoie China de un portavion de pe care avioanele se lansează cu ajutorul unei catapulte

Experții CSIS estimează că noul „model 003” de portavion al Chinei poate fi lansat la apă în trei, cel mult șase luni, din acest moment.

Odată lansat la apă, portavionul va fi a treia astfel de navă din dotarea forțelor navale ale Beijingului și al doilea portavion produs local.

Primul portavion operațional al Chinei, Liaoning, un fost vas sovietic, a fost cumpărat de la guvernul Ucrainei în 1998.

Delivery of the new Shandong aircraft carrier to the People's Liberation Army, Sanya, China - 17 Dec 2019
Primul portavion construit în China, Shandong, a intrat în serviciu în urmă cu doi ani. Portavionul chinez Shandong, în 2019. Foto: Profimedia Images

În schimb, noul „model 003” se diferențiază net de celelalte două portavioane deoarece va fi prima astfel de navă dotată cu așa-numitul sistem CATOBAR, prin care avioanele sunt lansate, la decolare, cu ajutorul unei catapulte.

Spre deosebire de portavioanele prevăzute cu o „trambulină” (cum sunt cele chinezești Liaoning sau Shandong), un portavion CATOBAR „model 003” prezintă avantajul că poate lansa avioane complet echipate cu armament și cu rezervoare de combustibil suplimentare – ceea ce le sporește astfel raza de acțiune și capacitatea de luptă.

Marina SUA are 11 portavioane. Plus încă alte 9 mai „mici”

Deși China a depășit SUA în materie de număr de nave militare, US Navy deține încă un avantaj zdrobitor în ceea ce privește numărul de portavioane: marina americană are 11 portavioane de tip CATOBAR.

„Modelul 003” chinezesc va folosi catapulte acționate electromagnetic, tehnologie similară cu cea folosită de cel mai modern portavion american, USS Gerald Ford. Restul portavioanelor americane folosesc catapulte cu aburi.

În plus, pe lângă cele 11 portavioane CATOBAR, marina SUA mai deține și un număr de 7 nave port-elicopter din clasa Wasp (inițial 8, dar una distrusă recent într-un incendiu) și alte două „nave de asalt amfibiu” din clasa America și care, în esență, sunt niște portavioane mai mici care pot folosi avioane cu decolare și aterizare pe verticală de tipul Harrier sau, mai nou, F-35 B.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.