Gazprom promite că va livra gaze în depozitele europene în luna noiembrie

miuncitor gaprom deschide robineti conducte gaz
Gazprom a reluat furnizarea de gaze spre Europa. Foto: Profimedia

Gazprom va injecta în această lună gaze naturale în cinci instalaţii europene de înmagazinare subterană, după ordinul primit de la preşedintele Vladimir Putin, de a umple depozitele din Germania şi Austria.

„Gazprom a aprobat şi a început implementarea planului de a injecta gaze în cinci instalaţii europene de înmagazinare subterană, în noiembrie”, a anunţat gigantul rus într-un scurt mesaj pe canalul său oficial de Telegram.

„Au fost determinate volumele şi rutele de transport de gaze”, au adăugat reprezentanţii companiei, fără a da mai multe detalii, scrie agenția EFE, preluată de Agerpres.

Conform agenţiei oficiale TASS, furnizările de gaze directe prin gazoductul Yamal-Europa în Germania au fost reluate luni după-amiaza şi au fost mai mult decât dublate.

Marţi, volumul s-a ridicat la circa 860.000 metri cubi pe oră, comparativ cu 360.000 metri cubi în după-amiaza de luni, conform datelor operatorului german Gascade.

Gazoductul Yamal-Europa traversează teritoriul a patru ţări: Rusia, Belarus, Polonia şi Germania.

În plus, solicitările de tranzit de gaze prin Ucraina şi Slovacia au crescut marţi la circa 83 milioane mc, de la 75,2 milioane mc luni, a anunţat operatorul slovac de transport Eustream.

Potrivit agenţiei Interfax, furnizările pentru tranzit prin Ucraina s-au majorat deja cu 50%, comparativ cu 1 noiembrie.

În urmă cu două săptămâni, Putin a ordonat preşedintelui Gazprom, Alexei Miller, să umple depozitele din Austria şi Germania, după ce finalizează umplerea rezervarelor din Rusia. El a subliniat că acest pas va permite „îndeplinirea într-un mod fiabil, stabil şi cu un ritm bun” a angajamentelor Gazprom din Europa şi „aprovizionarea partenerilor europeni cu gaze pe parcursul toamnei şi iernii”.

„În plus, fără îndoială va crea o situaţie mai propice pe piaţa de hidrocarburi în Europa”, a semnalat preşedintele rus, în contextul preţurilor ridicate la gaze.

O treime din gazele naturale consumate de Europa provin din Rusia.

Un munte de haine noi a apărut în mijlocul desertului, în Chile. Explicația pentru fenomenul bizar. FOTO

haine-desert (1)
Zeci de mii de tone de haine noi sunt aruncate anual în deșertul chilian FOTO: Profimedia Images

Zeci de mii de tone de haine noi sunt aruncate anual în deșertul chilian, formând un adevărat cimitir al modei din sezoanele trecute.

Mormanul masiv de haine este format din articole de îmbrăcăminte fabricate în general în China și Bangladesh, care merg către magazinele din SUA, Europa și Asia. Atunci când hainele nu sunt vândute, acestea sunt duse în portul Iquique din Chile, urmând să fie revândute în țări din America Latină, potrivit Insider.

haine-desert (1)
haine-desert (2)
haine-desert (3)
haine-desert (4)
haine-desert (6)
haine-desert (7)
haine-desert (8)
haine-desert (9)
Zeci de mii de tone de haine noi sunt aruncate anual în deșertul chilian FOTO: Profimedia Images

Se estimează că aproximativ 59.000 de tone de îmbrăcăminte ajung în portul din Chile în fiecare an. Din această cantitate, aproximativ 39.000 de tone sunt aruncate la gropile de gunoi din deșert.

Alex Carreno, fost angajat la secția de importuri din portul Iquique, a spus că îmbrăcămintea „sosește din toată lumea” și că cele mai multe haine ajung să fie aruncate, pentru că transporturile nu pot fi revândute în America Latină.

De-a lungul ultimilor ani, hainele au acoperit zonă vastă în deșertul Atacama din Alto Hospicio, Chile.

Problema este că îmbrăcămintea nu este biodegradabilă și are componente chimice, deci nu este acceptată în gropile de gunoi ale localităților”, a declarat Franklin Zepeda, fondatorul EcoFibra, o companie care încearcă să valorifice o parte din îmbrăcămintea aruncată pentru realizarea de panouri izolante.

Zepeda, a cărui firmă utilizează deșeuri textile pentru fabricarea izolatoarelor termice și fonice pentru clădiri, a declarat că vrea să devină parte din soluția pentru această problemă.

Industria modei produce între 8 și 10% din emisiile de carbon din lume, conform ONU. În 2018, s-a descoperit că industria modei consumă mai multă energie decât industria aviatică și a transporturilor maritime la un loc.

Vaccinul antigripal și testele pentru glicemie se vor putea face în farmacii

vaccin antigripal, detaliu mână care ține o seringă ce conține vaccin antigripal
Vaccinul antigripal va putea fi făcut în farmacie. Foto: Getty Images

Vaccinul antigripal și testele pentru glicemie vor putea fi făcute în farmacii. Un ordin de ministru reglementează aceste servicii, care vor fi efectuate contra-cost.

Anca Crupariu, purtătorul de cuvânt al Colegiului Farmaciştilor din România, a declarat, că urmează ca pentru fiecare din serviciile din farmacie să se elibereze ghiduri de practică farmaceutică.

Scopul este ca fiecare farmacie care va presta aceste servicii să o facă într-un cadru legal, standardizat, armonizat.

Anca Crupariu: „Poate că unele servicii se prestau deja în farmacie, dar nu exista cadrul legal. Vor fi cursuri de instruire, care vor dura de la câteva zile, la câteva săptămâni”.

În primă etapă ar urma să fie aprobate ghiduri pentru trei servicii farmaceutice, a spus Crupariu.

„Sperăm ca cele legate de monitorizarea pacienților cu poli-medicație, care presupun și o legătură cu medicul specialist sau de familie. Dorim foarte mult gestionarea pacientului cronic, hipertensiv, diabetic, cu afecțiuni pulmonare”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Colegiului Farmaciştilor.

România cumpără 12 elicoptere Black Hawk pentru misiuni de intervenție și salvare

Elicopter Black Hawk cu semnul crucii rosii folosit în operațiuni de salvare
Elicopter Black Hawk folosit în operațiuni de salvare. Foto: Profimedia

Oficiali din România şi Polonia au semnat marţi, la sediul MAI, un acord cadru de furnizare a 12 elicoptere medii-grele multifuncţionale Black Hawk, destinate efectuării de misiuni de salvare de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Valoarea contractului pentru elicopterele fabricate în Polonia este de aproape 270 de milioane de euro.

„Această poveste a început printr-o primă tentativă de licitaţie în anul 2018, dar nu s-a prezentat nimeni, repetată în 2019, tot nu s-a prezentat nimeni, după care am schimbat cu colegii de la IGSU modul de desfăşurare a licitaţiei, într-o negociere competitivă.

S-au prezentat ofertanţi importanţi. Din păcate, primul a pierdut pentru că oferta era total neconformă, în sensul în care preţul era mult mai mare decât preţul maxim stabilit şi oferta era de 8 elicoptere în loc de 12. Al doilea a avut o ofertă care depăşea preţul maxim cu până la 10% şi astfel era considerată neconformă.

Din fericire, a rămas al treilea ofertant cu elicoptere foarte performante, cu care s-a continuat negocierea şi astăzi vom semna acordul cadru. Vorbim de la Lockheed Martin, de fabrica din Polonia, unde vor fi fabricate elicopterele. Vorbim de elicoptere multirol, care pot desfăşura mai multe categorii de misiuni: căutare salvare, inclusiv maritimă; transport multiple victime în stare critică, fiecare elicopter având o capacitate de patru tărgi; misiuni de transport personal şi materiale, inclusiv cargo; stingerea incendiilor de pădure”, a declarat şeful DSU, Raed Arafat, potrivit Agerpres.

Valoarea contractului este de peste 269 milioane euro fără TVA, aeronavele fiind fabricate în Polonia de către compania PZL Mielec, unde sunt construite pentru Europa elicopterele Black Hawk ale celor de la Sikorsky/Lockheed Martin.

Elicopterele vor fi livrate la sfârşitul anului 2023, iar instruirea piloţilor şi a personalului tehnic va începe în cel mai scurt timp.

La ceremonia de semnare a acordului au participat ministrul de Interne, Lucian Bode, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, David Muniz, reprezentantul Ambasadei Poloniei, precum şi oficiali ai companiilor PZL Mielec, Sikorsky şi Lockheed Martin.

„Aceste elicoptere medii-grele multifuncţionale, care pot deservi misiuni de salvare atât pe mare, cât şi pe uscat, reprezintă o resursă extrem de valoroasă pentru România (…). Acest proiect s-a materializat în urma unei competiţii deschise, în condiţii de totală transparenţă (…).

Aceşti ultimi doi ani de pandemie ne-au făcut să conştientizăm importanţa vitală a unor domenii de activitate şi riscurile la care ne expunem, dacă nu pregătim din timp sistemele publice să facă faţă unor şocuri, şi mă refer în primul rând la sistemul medical, la cel de urgenţă şi cel al ordinii publice. Cred că am învăţat în acest an un şir de lecţii de responsabilitate şi solidaritate, din păcate multe dureroase pentru întreaga societate românească”, a afirmat ministrul Lucian Bode.

Instituțiile publice nu mai au voie să ceară copii după documente emise de alte entități ale statului. Legea a fost promulgată]

dosar cu sina
Proiectul de lege pentru subțierea dosarului cu șină a fost inițiat de deputatul PNL George Tuță. Foto: Profimedia Images

Legea prin care instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale sau locale nu vor mai avea dreptul să solicite persoanelor fizice sau juridice, pentru soluţionarea unui serviciu public, copii după avize sau alte documente care au fost emise de instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Legea completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Proiectul de lege pentru subțierea dosarului cu șină a fost inițiat de deputatul PNL George Tuță.

Instituțiile publice vor fi obligate să îşi dezvolte baze de date interconectate şi proceduri simplificate de interogare a acestora. 

„Se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.

Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele prevăzute la alin.(1), în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public”, prevede legea.

„Azi, solicitantul trebuie să aducă o copie de buletin și una de talon pentru a dovedi că locuiesc la adresă și au dreptul la loc de parcare. Or, toate aceste informații sunt deja în posesia statului român. Care fie nu știe unde să le caute, fie îi este mai comod să vi le ceară iar și iar în fiecare an. (…)

Vreau să le mulțumesc colegilor parlamentari care au semnat acest proiect de lege, prin care facem un pas necesar și așteptat, totodată, de cetățeni, dar și de cei din administrația publică: debirocratizare”, scria deputatul George Tuță la momentul depunerii proiectului în Parlament.

Cercetătorii au studiat care este cea mai bună oră de culcare pentru reducerea riscului de a avea afecțiuni cardiace

Depressed man suffering from insomnia lying in bed
Datele unui studiu arată că cel mai bun moment pentru a merge la culcare este între orele 22.00 și 23.00. Foto: Getty Images

Obiceiul de a merge la culcare înainte de ora 22:00 sau după ora 23:00 poate creşte riscul de apariţie a afecţiunilor cardiace, a constatat un nou studiu, relatează The Independent marţi.

O echipă de oameni de ştiinţă din Marea Britanie a examinat date colectate de la o cohortă de 88.000 de persoane care au raportat la ce oră au mers la culcare şi s-a ajuns la concluzia că ora optimă este între 22:00 şi 22:59.

Cei care au adormit înainte de ora 22:00 au avut un risc crescut cu 24% de a dezvolta ulterior boli de inimă, în timp ce persoanele care s-au dus la culcare după miezul nopţii au prezentat un risc mărit cu 25%.

Participanţii la studiu care au adormit între 23:00 şi 23:59 au avut un risc cu 12% mai mare.

„Corpul are un ceas intern de 24 de ore, numit ritm circadian, care ajută la reglarea funcţiilor fizice şi mentale. Deşi nu putem concluziona cauzalitatea în studiul nostru, rezultatele sugerează că orele de culcare timpurii sau târzii sunt mai susceptibile să perturbe ceasul organismului, cu consecinţe adverse pentru sănătatea cardiovasculară”, a declarat unul dintre cercetători, David Plans, de la Universitatea din Exeter.

Cercetări anterioare au evidenţiat asocierea dintre durata somnului şi riscurile cardiovasculare, însă acesta este primul studiu care analizează momentul la care oamenii adorm şi nu durata somnului.

Peste 88.000 de persoane, recrutate cu peste un deceniu în urmă în cadrul unui proiect de cercetare mai amplu, au purtat la încheietura mâinii un dispozitiv care a înregistrat momentul în care aceştia adormeau, pe o perioadă de şapte zile.

Cinci ani mai târziu, 3.172 dintre participanţi (3,6% din total) au dezvoltat o problemă cardiacă, precum atac de cord, accident vascular cerebral, atac ischemic tranzitoriu sau insuficienţă cardiacă, transmite Agerpres.

Persoanele care s-au dus la culcare între 22:00 şi 23:00 au prezentat cel mai redus risc de probleme cardiace, au descoperit cercetătorii, chiar şi după ce au fost luate în calcul alte variabile precum vârsta, sexul, durata somnului, obiceiul fumatului, indicele de masă corporală, diabetul, tensiunea şi statutul socioeconomic.

„Studiul nostru indică faptul că momentul optim pentru a merge la culcare este într-un anumit punct al ciclului de 24 de ore al corpului, iar abaterile pot dăuna sănătăţii”, a spus Plans.

„Cel mai riscant moment a fost după miezul nopţii, posibil pentru că ar putea reduce probabilitatea de a vedea lumina dimineţii, care resetează ceasul corporal”, a adăugat specialistul.

Cu toate acestea, aceste date indică doar o corelaţie între ora de culcare şi bolile de inimă şi nu sunt suficiente pentru a demonstra că orele de culcare târzii sau timpurii cauzează apariţia unor probleme cardiovasculare mai târziu în viaţă.

După defalcarea datelor în funcţie de sexul participanţilor, asocierea dintre bolile de inimă şi momentul de debut al somnului a fost mai evidentă la femei, a adăugat Plans, care a precizat că în cazul bărbaţilor au existat diferenţe semnificative doar în cazul celor care adormeau înainte de ora 22:00. Acest lucru ar putea fi cauzat de diferenţele cu privire la modul în care sistemul hormonal funcţionează la bărbaţi şi femei şi la modul în care acesta răspunde la perturbarea ceasului intern.

„Deşi constatările nu indică o cauzalitate, momentul la care se adoarme a ieşit în evidenţă ca potenţial factor de risc cardiac – independent de alţi factori de risc şi de caracteristicile somnului. Dacă descoperirile noastre sunt confirmate în alte studii, momentul somnului şi igiena de bază a somnului ar putea constitui un obiectiv de sănătate publică cu costuri reduse pentru reducerea riscului de afecţiuni cardiace”, a spus David Plans.

Regina Giblin, asistent medical principal la British Heart Foundation, a declarat: „Acest studiu amplu sugerează că a merge la culcare între 22:00 şi 23:00 ar putea fi modalitatea optimă pentru majoritatea oamenilor de a-şi menţine inima sănătoasă pe termen lung.

Cu toate acestea, este important să ne amintim că acest studiu indică doar o asociere şi nu poate dovedi cauza şi efectul. Este nevoie de mai multe cercetări asupra momentului şi duratei somnului ca factori de risc pentru bolile cardiace şi circulatorii”.

„A dormi suficient este important pentru starea noastră generală, precum şi pentru sănătatea noastră cardiacă şi a sistemului circulator, iar majoritatea adulţilor ar trebui să ţintească spre şapte până la nouă ore de somn pe noapte”, a notat Giblin.

Campanie de vaccinare în R. Moldova: „În Chișinău avem cel mai mare cimitir din Europa. Aici îs destule locuri, așa că nu-ți fă griji”

gropar republica moldova campanie de vaccinare
Foto: captură video Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale/ YouTube

Pandemia nu s-a terminat! Acesta este mesajul central al unei campanii video lansate de ministerul sănătății din republica Moldova, cu ajutorul OMS, menit să convingă scepticii să se vaccineze.

Depinde de fiecare dintre noi când și mai ales cum vom ieși din ea, continuă mesajul, a cărui concluzie nu mai lasă loc de îndoială:

Vaccinează-te și rămâi în viață!

În videoclip apar personaje precum un anatomopatolog, un gropar, un patron de pompe funebre și un pacient internat în spital.

Mesaje din videoclip:

„Până acum, peste 7.000 de moldoveni au murit de COVID. Tulpinile noi sunt mult mai agresive și mult mai contagioase. Dar tu nu trebuie să-ți faci griji”.

„În Chișinău, de exemplu, avem cel mai mare cimitir din Europa. Aici îs destule locuri. Așa că nu-ți fă griji”.

„Dacă vei avea noroc și vei avea doar o formă ușoară, vei scăpa cu medicamente și mască de oxigen, dar asta numai în cazul în care vor fi suficiente aparate și locuri disponibile în spitale”.

„Doctorii vor ceda din cauza extenuării, dar tu să nu-ți faci griji. Asta nu e problema ta. Să se descurce ei cumva”.

O femeie a născut copilul altui cuplu, după ce a primit embrionul greșit în timpul fertilizării

cuplu
Daphna și Alexander Cardinale FOTO: captură video BBC

O femeie din California a născut copilul unui străin, după ce a primit embrionul greșit la o clinică, în timpul procedurii de fertilizare in vitro.

Daphna și Alexander Cardinale spun că, în septembrie 2019, au devenit părinții unei fetițe care nu semăna deloc cu ei. După un test ADN, au găsit cuplul care le-a adus pe lume fiica și au decis să facă schimb de fete,  potrivit BBC.

Fertilizarea in vitro este o procedură în timpul căreia ovulele unei femei sunt fertilizate cu spermatozoizii bărbatului în laborator, după care embrionii sunt implantați în uterul ei.

Soții Cardinale dau în judecată Centrul pentru Sănătatea Reproducerii din Los Angeles (CCRH), precum și Laboratoarele In VitroTech, un laborator de embriologie.

Procesul reclamă malpraxis medical, neglijență și tăinuire. Niciuna dintre companii nu a vrut să comenteze situația pentru BBC News.

Într-o conferință de presă de luni, Daphna Cardinale a spus că „durerea și confuzia din familia ei nu pot fi neglijate”.

Amintirile noastre despre naștere vor fi întotdeauna contaminate de realitatea dureroasă că fiica noastră biologică a fost dată altcuiva, iar copilul pe care m-am luptat să-l aduc pe această lume nu era al meu.

Daphna Cardinale a mai spus că i s-a „răpit binecuvântarea de a-mi purta propriul copil”.

Potrivit procesului, cuplul a cerut ajutor de la clinica de fertilizare în vara anului 2018. Daphna Cardinale a născut în anul următor un copil pe care l-a crezut al ei și al soțului ei.

În sala de nașteri, Alexander Cardinale se aștepta la „un copil frumos”, dar a fost șocat să vadă că fetița „era cu pielea mult mai închisă”, se spune în plângerea depusă la instanță.

„A fost atât de tulburător încât Alexander a făcut câțiva pași înapoi și s-a lovit cu spatele de perete”, se mai precizează în acțiunea judiciară.

După 2 luni, familia a decis să facă teste ADN, care au stabilit că cei doi părinți nu erau înrudiți biologic cu copilul.

CCRH i-a ajutat apoi să găsească cuplul din California care a primit-o pe fiica lor care s-a născut cu o săptămână mai târziu. Fiica soților Cardinale avea aproximativ patru luni când ei au văzut-o pentru prima dată. După mai multe întâlniri, cuplurile au convenit să treacă prin procesul legal de schimb formal de copii, care a avut loc în ianuarie 2020.

În loc să-mi alăptez propriul copil, am alăptat și m-am legat sufletește de un copil pe care mai târziu am fost forțată să-l dau”, a mai spus Daphna Cardinale la conferința de presă.

Ea a adăugat că incidentul a fost și mai greu de suportat pentru fiica lor de 7 ani, care s-a chinuit să înțeleagă schimbul.

„Oroarea acestei situații nu poate fi subestimată”, se mai spune în plângere.

Dapha Cardinale, terapeut, și soțul ei, compozitor și cântăreț, spun că au avut nevoie de tratamente pentru „simptome de anxietate, depresie și stres post traumatic”.

Adam B Wolf, avocatul care îi reprezintă pe cei doi soți, a spus că cealaltă familie intenționează, de asemenea, să intenteze un proces, însă dorește să-și păstreze anonimatul.

În 2019, o altă familie din California a descoperit că bebelușul lor s-a născut la New York. Au dat-o în judecată pe mama legală, care ar fi vrut să păstreze copilul. Ulterior, judecătorul a dat dreptate părinților genetici.

https://www.bbc.com/news/av-embeds/59216104/vpid/p0b34mqb

Imaginile din satelit cu „modelul 003”, cel mai nou portavion al Chinei, care ar putea fi lansat la apă în 2022

portavion China
Imagini din satelit surprinse în luna iulie 2021 deasupra șantierului naval din Shanghai arată stadiul construcției noului portavion al Chinei. Foto: Twitter/CSIS

China ar putea lansa la apă în luna februarie 2022 un nou portavion care ar putea rivaliza, din punct de vedere al gabaritului și tehnologiilor, cu cele mai moderne portavioane ale SUA, conform celor mai recente imagini surprinse din satelit deasupra șantierului naval din Shanghai, informează CNN.

Cele mai noi imaginile din satelit, datate 23 octombrie și publicate de Centrul Internațional de Studii Strategice (Center for Strategic and International Studies – CSIS), arată stadiul construcției celui mai nou portavion – cunoscut sub numele de „Modelul 003” – care va intra în dotarea forțelor navale chineze.

Conform experților CSIS consultați de CNN, principalele componente externe și interne ale portavionului, care includ motoarele și sistemele de lansare a avioanelor (catapultele) par a fi deja gata instalate sau foarte aproape de finalizare.

Singurele elemente care mai trebuie instalate, conform imaginilor aeriene, ar fi sistemele radar și de armament.

De ce are nevoie China de un portavion de pe care avioanele se lansează cu ajutorul unei catapulte

Experții CSIS estimează că noul „model 003” de portavion al Chinei poate fi lansat la apă în trei, cel mult șase luni, din acest moment.

Odată lansat la apă, portavionul va fi a treia astfel de navă din dotarea forțelor navale ale Beijingului și al doilea portavion produs local.

Primul portavion operațional al Chinei, Liaoning, un fost vas sovietic, a fost cumpărat de la guvernul Ucrainei în 1998.

Delivery of the new Shandong aircraft carrier to the People's Liberation Army, Sanya, China - 17 Dec 2019
Primul portavion construit în China, Shandong, a intrat în serviciu în urmă cu doi ani. Portavionul chinez Shandong, în 2019. Foto: Profimedia Images

În schimb, noul „model 003” se diferențiază net de celelalte două portavioane deoarece va fi prima astfel de navă dotată cu așa-numitul sistem CATOBAR, prin care avioanele sunt lansate, la decolare, cu ajutorul unei catapulte.

Spre deosebire de portavioanele prevăzute cu o „trambulină” (cum sunt cele chinezești Liaoning sau Shandong), un portavion CATOBAR „model 003” prezintă avantajul că poate lansa avioane complet echipate cu armament și cu rezervoare de combustibil suplimentare – ceea ce le sporește astfel raza de acțiune și capacitatea de luptă.

Marina SUA are 11 portavioane. Plus încă alte 9 mai „mici”

Deși China a depășit SUA în materie de număr de nave militare, US Navy deține încă un avantaj zdrobitor în ceea ce privește numărul de portavioane: marina americană are 11 portavioane de tip CATOBAR.

„Modelul 003” chinezesc va folosi catapulte acționate electromagnetic, tehnologie similară cu cea folosită de cel mai modern portavion american, USS Gerald Ford. Restul portavioanelor americane folosesc catapulte cu aburi.

În plus, pe lângă cele 11 portavioane CATOBAR, marina SUA mai deține și un număr de 7 nave port-elicopter din clasa Wasp (inițial 8, dar una distrusă recent într-un incendiu) și alte două „nave de asalt amfibiu” din clasa America și care, în esență, sunt niște portavioane mai mici care pot folosi avioane cu decolare și aterizare pe verticală de tipul Harrier sau, mai nou, F-35 B.

Rată de pozitivare a testelor de 11,7%. Numărul deceselor din cauza COVID-19 rămâne ridicat

test covid
Foto: Profimedia Images

În ultimele 24 de ore au fost 7.589 de cazuri noi de COVID-19, din 64.775 de teste efectuate. Alte 487 de decese au fost raportate de autorități, în timp ce la ATI sunt 1.850 de pacienți cu COVID-19.

Până astăzi, 9 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.718.726 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 9.342 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.521.696 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.589 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 120 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor.

Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Până astăzi, 51.483 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 08.11.2021 (10:00) – 09.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 487 de decese (238 bărbați și 249 femei), din care 25 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 487 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 19 la categoria de vârstă 40-49 ani, 38 la categoria de vârstă 50-59 ani, 118 la categoria de vârstă 60-69 ani, 149 la categoria de vârstă 70-79 ani și 159 la categoria de vârstă peste 80 ani.

452 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 29 de pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 25 de decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Galați și Iași, în luna octombrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 462 de decese.

Din totalul de 487 de pacienți decedați, 443 erau nevaccinați și 44 vaccinați. Cei 44 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 de ani și peste 80 de ani. 42 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 2 pacienți nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 18.082. Dintre acestea, 1.850 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 331 sunt minori, 304 fiind internați în secții și 27 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.458.404 teste RT-PCR și 4.752.791 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 19.449 de teste RT-PCR (10.676 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.773 la cerere) și 45.326 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 107.221 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 21.611 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 63.970 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 92 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.934 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 469 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 8 noiembrie, 2.892 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 554.300 lei.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.793 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.552 în Italia, 16.946 în Spania, 199 în Marea Britanie, 132 în Franța, 3.125 în Germania, 97 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 11 în SUA, 8 în Suedia, 145 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 5 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 28 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 10 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 7 în Croația, 6 în Portugalia, 4 în Polonia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Kuweit și Nigeria. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 196 de cetățeni români aflați în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria și unul în Turcia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.