România va produce drone militare Watchkeeper X, care au executat misiuni în Irak și Afganistan

drona watchkeerper
Drona Watchkeeper

România va produce drone Watchkeeper X, sisteme militare compatibile cu standardele NATO, care au executat deja misiuni în Afganistan și Irak.

Compania U-TacS, specializată în producerea de drone militare, a semnat un memorandum cu Aerostar Bacău pentru crearea unui consorțiu și va transfera tehnologie din Marea Britanie în România pentru producţia dronelor Watchkeeper X, a anunțat directorul general al companiei U-TacS.

Directorul general al U-TacS, Yogev Dahan, şi preşedintele şi director general al Aerostar Bacău, Grigore Filip, au semnat marţi la Bacău un Memorandum de Înţelegere pentru crearea unui consorţiu care să producă dronele Watchkeeper X.

„U-TacS este foarte mândră să fie parte din acest consorţiu, care va propune forţelor armate române sistemul de avioane fără pilot Watchkeeper X. Suntem foarte bucuroşi să ne aflăm astăzi aici şi să creăm acest consorţiu, cu companii partenere din industria românească, pentru a răspunde unui program cu un produs care noi credem că satisface în totalitate cerinţele partenerilor români şi suntem bucuroşi că în viitor vom putea să transferăm o serie de tehnologii din Marea Britanie în România”, a afirmat Yogev Dahan, potrivit Agerpres.

Consorţiul va include şi participarea companiilor Thales Systems România, Romaero SA şi a Institutului Naţional de Cercetare Aerospaţială din România „Elie Carafoli”, potrivit unui comunicat al U-TacS.

Compania U-TacS, joint-venture creat de companiile din industria apărării Elbit (Israel) şi Thales (Marea Britanie), intenţionează să coopereze cu mai multe firme din România pentru producerea locală a dronelor Watchkeeper X, fiind interesată de contractul de achiziţionare de drone în valoare de peste 270 de milioane de dolari anunţat de Ministerul Apărării Naţionale.

În cadrul ceremoniei de semnare a Memorandumului de Înţelegere, preşedintele şi director general al Aerostar Bacău, Grigore Filip, a subliniat că îşi doreşte ca parteneriatul dintre compania românească şi U-TacS să fie unul de succes pentru România.

„Acest moment constituie momentul de naştere a unui parteneriat pe care noi ni-l dorim de succes pentru Aerostar, pentru România şi pentru partenerii noştri din Anglia. E o coincidenţă fericită faptul că astăzi (marţi, n.r.), pe 20 iulie, este Ziua Aviaţiei, deci în România prin tradiţie azi se sărbătoreşte Ziua Aviaţiei, ziua aviatorilor, a piloţilor, a inginerilor, a tuturor celor care se ocupă de avioane, şi sper că ceea ce am făcut noi azi să fie un cadou pe care îl facem aviaţiei din România”, a menţionat preşedintele şi director general al Aerostar Bacău.

Dronă compatibilă cu standardele NATO

Directorul pentru Vânzări şi Dezvoltarea Produsului al U-TacS, Geraint Lloyd, a explicat că drona Watchkeeper X este compatibilă cu standardele NATO.

„Watchkeeper X este un UAV tactic, zboară cam la 16.000 de picioare (aproape 5.000 de metri – n.r.), operează la o viteză de aproximativ 85 de kilometri pe oră şi are ceea ce numim o capabilitate de supraveghere persistentă, transportând în permanenţă două sisteme de senzori. (…) Avem în spate ceea ce numim un senzor electro-optic, iar în faţă este un radar de la Thales, care oferă capabilităţi de operare în toate condiţiile atmosferice.

De asemenea, capacitatea de armare a acestei drone provine de la divizia noastră din Marea Britanie, iar punând toate acestea la un loc avem o soluţie compatibilă 100% NATO, certificată să opereze în spaţiul aerian civil. (…) Deci e un echipament cu uz dublu – militar şi civil.

Ca să concluzionez, credem, împreună cu partenerii noştri de astăzi, că acest sistem va răspunde în totalitate cerinţelor programelor de înzestrare ale Forţelor Armate Române”, a apreciat Geraint Lloyd.

Dronele construite de U-TacS folosesc tehnologia informaţiei produsă de compania britanică Thales, iar directorul pentru Apărare Aerospaţială şi Securitate al Thales Systems România, Cristian Silviu Şfichi, a subliniat, în cadrul ceremoniei semnării memorandumului, că ţelul acestei companii este de a produce pentru Armata Română un produs de calitate fabricat în România.

„Acest parteneriat este începutul unui drum (…), ţelul nostru final fiind de a livra Forţelor Armate Române un produs făcut în România, personalizat pentru cerinţele Armatei Române, care să poată să fie funcţional şi întreţinut şi operaţional mulţi ani de acum încolo. (…) Colegii mei, cei 600 de ingineri din Thales România – şi sperăm ca la sfârşitul anului să fim 800 – vă stau alături pentru a livra alături şi la timp un produs atât de necesar Forţelor Armate Române”, a precizat reprezentantul Thales Systems România.

Un model al dronei tactice Watchkeeper este expus într-unul dintre hangarele Aerostar.

Watchkeeper este cel mai mare program de drone tactice din Europa. Sistemul a fost testat în misiune în Afganistan şi Irak, unde a avut un rol crucial în protejarea trupelor. Watchkeeper operează în zone terestre, maritime şi de litoral, zi şi noapte, în condiţii de vreme extremă şi de vizibilitate redusă, inclusiv în zone fără acoperire GPS. Este un sistem certificat la standarde NATO şi, de asemenea, certificat pentru a zbura în spaţiul aerian civil.

În august anul trecut, Watchkeeper a monitorizat Canalul Mânecii, sprijinind eforturile de combatere a migraţiei ilegale. Designul modular al sistemului (arhitectura scalabilă) permite dezvoltări ulterioare care să ţină pasul cu avansul tehnologic, dar şi personalizări în funcţie de cerinţele şi nevoile utilizatorului.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.