Qatar construiește primul stadion din istoria Cupei Mondiale care urmează să fie demolat la finalul competiției. FOTO

qatar
Imagine din 2020 cu stadionul Ras Abu Aboud din Doha. Sursa foto: AFP PHOTO / HO / QATAR’S SUPREME COMMITTEE FOR DELIVERY AND LEGACY

Stadionul Ras Abu Aboud din Qatar va fi primul stadion din istoria Cupei Mondiale construit cu intenția de a fi demolat la finalul competiției, informează CNN.

Arena va fi realizată prin îmbinarea a 974 de containere în apropierea portului Doha și va găzdui șapte meciuri de fotbal, inclusiv o partidă din sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2022.

Toate containerele sunt realizate din oțel reciclat, iar numărul celor folosite – 974 – simbolizează codul de țară al statului asiatic. Când va fi gata, stadionul va putea găzdui 40.000 de oameni.

qatar
qatar
qatar
qatar
qatar
qatar
qatar
qatar
qatar
qatar
qatar
qatar
qatar
Imagine din 2020 cu stadionul Ras Abu Aboud din Doha. Sursa foto: AFP PHOTO / HO / QATAR’S SUPREME COMMITTEE FOR DELIVERY AND LEGACY

După încheierea Cupei Mondiale 2022, majoritatea componentelor arenei, inclusiv scaunele, containerele și acoperișul – vor fi dezasamblate și refolosite pentru alte evenimente sportive, în Qatar sau peste hotare.

„Arena cu 40.000 de locuri poate fi complet dezasamblată și transportată pentru a fi reconstruită în altă țară; sau pot fi construite două arene de 20.000 de locuri”, a declarat Mohammed Al Atwan, managerului proiectului Ras Abu Aboud, pentru CNN. „Toate componentele pot fi donate țărilor care au nevoie de infrastructură sportivă”, spune el.

Containerele sunt realizat pentru a putea fi transportate, pe apă sau prin aer, însă când se unesc ele formează o structură rezistentă.

Qatar promite măsuri pentru a compensa emisiile generate de Cupa Mondială 2022

Un raport FIFA estimează că evenimentul sportiv din Qatar va produce 3,6 milioane de tone de dioxid de carbon. Cu toate acestea, statul asiatic este hotărât să realizeze o Cupă Mondială cu o amprentă neutră de emisii de dioxid de carbon, prin compensarea emisiilor înainte, pe durata și după finalizarea evenimentului.

Organizatorii au promis să folosească metode de construcție sustenabile pentru realizarea infrastructurii, să folosească materiale eficiente și să planteze copaci în jurul construcțiilor pentru a reduce nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră. Totodată, participanții vor primi recomandări privind felul în care pot reduce emisiile în privința transportului, cazării și alimentației.

După încheierea Cupei Mondiale 2022, Qatar spune ca va încerca să compenseze emisiile generate în timpul evenimentului prin construirea a două centrale solare uriașe în următorii 10-15 ani.

Construcția complexului de 450.000 de metri pătrați a început în 2017 și urmează să fie gata la finalul anului 2021, potrivit organizatorilor.

Totodată, spre deosebire de celelate stadioane de la Cupa Mondială din Qatar, care au sisteme puternice de răcire pentru a oferi o temperatură comfortabilă indiferent de căldura de afară, Ras Abu Aboud nu are nevoie de așa ceva, întrucât este poziționat lângă mare și beneficiază de briza răcoroasă a apei.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.