Weekend music, remember all the time www.webdesigndoru.com for you

Valve a lansat Steam Deck, o consolă portabilă care va concura cu Nintendo Switch

Valve a lansat Steam Deck, o consolă portabilă care va concura cu Nintendo Switch

Compania Valve a prezentat consola video portabilă Steam Deck, care va concura direct cu modelul Nintendo Switch de la Nintendo.

Dispozitivul va ajunge la clienți în decembrie. Cei interesați pot rezerva consola începând din 16 iulie. Prețurile încep de la 399 de dolari, pentru versiunea cu capacitate de stocare internă de 64 GB. Vor exista și versiuni mai scumpe, de 529 dolari (256 GB), respectiv 649 dolari (512 GB).

Steam Deck folosește un APU produs de AMD. Acesta include un procesor quad-core Zen 2 și grafică AMD RDNA 2. Dispozitivul are 16 GB memorie RAM (LPDDR5) și capacitate de stocare internă de 64 GB (eMMC), 256 GB (NVMe SSD) și 512 GB (NVMe SSD).

Consola include și slot micro-USD care susține carduri de mare viteză.

Utilizatorii vor avea la dispoziție multe butoane și suprafețe pentru constrolul în jocuri. Sub thumbsticks se vor găsi trackpad-uri, iar în partea din spate patru butoane.

Valve susține că bateria dispozitivului va asigura o autonomie de câteva ore în majoritatea jocurilor. Pentru titlurile mai simple, precum cele 2D, autonomia poate ajunge la 7-8 ore. „Poți juca Portal 2 timp de patru ore”, potrivit Valve.

Compania va vinde și un dock care va permite conectarea consolei la televizoare și ecrane externe. Dock-ul are porturi USB-C, HDMI, USB și Ethernet. Nu lipsește nici conexiunea Bluetooth.

Steam Deck rulează o nouă versiune de Steam OS, un sistem de operare bazat pe Linux. Jocurile de Windows nu trebuie portate, deoarece aceasta folosește platforma Proton pentru a asigura compatibilitatea.

Utilizatorii vor putea folosi consola și pe post de PC. Steam Deck suportă mouse, tastatură și permite instalarea de alte magazine de aplicații, inclusiv unele de jocuri precum Epic Games Store.

Sursa: Valve

Cinci produse pentru protecție solară care pot provoca apariția cancerului, retrase de pe piață. Avertismentul Johnson & Johnson

crema spf
Gigantul farmaceutic Johnson&Johnson retrage de pe piaţă cinci tipuri de cremă pentru protecţie solară. Foto: Profimedia Images

Gigantul farmaceutic Johnson & Johnson retrage de pe piaţă cinci tipuri de cremă pentru protecţie solară Neutrogena şi Aveeno, după ce a fost descoperită, în unele probe, o substanţă chimică ce poate duce la apariţia cancerului, transmite Reuters, citat de Mediafax.

Compania a cerut consumatorilor să nu mai folosească produsele, după ce testele interne au indicat prezenţa unor cantităţi mici de benzeni.

Astfel, Johnson & Johnson a avertizat clienţii să nu folosească spray-urile cu aerosoli Neutrogena Beach Defense, Neutrogena Cool Dry Sport, Neutrogena Invisible Daily, Neutrogena Ultra Sheer şi Aveeno Protect + Refresh.

Cremele solare Aveeno şi Neutrogena se comercializează şi în România.

„Lucrăm să îndepărtăm aceste produse de pe piaţă şi vom oferi despăgubiri clienţilor”, transmite gigantul farmaceutic.

Benzenii sunt substanţe cu proprietăţi cancerigene, ceea ce înseamnă că ar putea duce la apariţia cancerului, în funcţie de nivelul şi durata expunerii.

„Expunerea zilnică la benzenii din aceste creme de protecţie solară, la nivelul descoperit în testele noastre, nu ar trebui să cauzeze probleme de sănătate”, mai transmite Johnson&Johnson.

O mașină electrică a luat foc după ce aprimit un update software care trebuia să împiedice asta

O mașină electrică a luat foc după ce aprimit un update software care trebuia să împiedice asta

O mașină electrică Chevrolet Bolt a luat foc în SUA la scurt timp după ce a primit o actualizare software care trebuia să împiedice acest lucru.

Incidentul s-a petrecut pe 1 iulie în statul american Vermont, în care rata de adopție a vehiculelor electrice este mare. Mașina a luat foc în timp ce era conectată la stația de încărcare.

Chevrolet, o marcă a grupului General Motors, a livrat două update-uri software recent, pentru modelele produse între 2017 – 2019, după ce în ultimele patru luni lapte mașini electrice produse de companie au ars. Automobilele folosesc baterii LG, care au fost suspectate și pentru incendiile care au afectat modele de la Hyundai.

Potrivit proprietarului mașinii Bolt care a ars recent, Tim Briglin, aceasta a funcționat perfect până la incendiu. După un prim recall făcut de producător, Briglin a setat nivelul maxim de încărcare pentru baterii la 80%. Ulterior, după ce mașina a primit actualizarea, el a început să o încarce din nou la 100%. Vehiculul avea 61.500 de km la bord când a luat foc.

Cum ia foc o mașină electrică

La un moment dat, Briglin, care se afla în casă, a auzit un zgomot afară. A observat că din partea din spate a mașinii ieșea fum, iar alarma vehiculului a pornit. Bărbatul a deconectat mașina de la priză și a sunat la urgențe.

În mai puțin de 10 minute, pompierii au ajuns la fața locului, iar în timp ce își pregăteau echipamentele mașina a izbucnit în flăcări.

Din fericire, deoarece pompierii erau acolo focul nu s-a extins la locuință.

Un purtător de cuvânt al companiei auto a declarat că acest incident este investigat, dar nu a oferit alte informații.

Până acum, cel puțin zece mașini electrice produse de General Motors au fost afectate de incendii.

Sursa: Electrek

Pentru a reduce populația, state din India vor să introducă politica celor 2 copii și să-i stimuleze pe cei care aleg să se sterilizeze

state din India vor să introducă politica celor 2 copii
state din India vor să introducă politica celor 2 copii FOTO: Getty Images

Mai multe state indiene se gândesc să pună în aplicare o politică controversată – politica celor doi copii – și să stimuleze sterilizarea, ca mijloc de control al creșterii populației.

Statul Uttar Pradesh, cel mai populat stat al Indiei, cu un număr de locuitori mai mare decât Brazilia, a anunțat proiectul legislativ prin care orice persoană cu mai mult de doi copii ar putea pierde ajutoarele de stat, subvențiile și chiar locurile de muncă în instituții guvernamentale. Dacă într-o familie cu doi copii unul dintre părinți suferă o sterilizare voluntară, această familie va putea primi stimulente, potrivit The Guardian.

Proiectul de lege a fost prezentat de guvernul local din Uttar Pradesh, controlat de partidul naționalist hindus Bharatiya Janata (BJP), care conduce și guvernul central. Guvernatorul Yogi Adityanath este considerat unul dintre cei mai duri naționaliști din partid și va candida și la alegerile de anul viitor.

Guvernul local a spus că proiectul de lege este motivat de „resursele ecologice și economice limitate”.

Statul nord-estic Assam, care este de asemenea condus de BJP, a anunțat luna trecută planuri pentru o măsură similară, care anulează beneficiile guvernamentale pentru familiile cu mai mult de doi copii, iar statul Gujarat, un alt stat BJP, este, de asemenea, în curs să anunțe o legislație similară.

Însă, deși se preconizează că India va depăși China ca număr de populație în următorul deceniu, mulți au pus la îndoială necesitatea acestor politici propuse în statele indiene. Deși statul Uttar Pradesh are o populație mare, de 240 de milioane de locuitori, cercetările arată că rata natalității în stat a scăzut aproape la jumătate între 1993 și 2016 și continuă să scadă, cu previziuni că până în 2025 numărul mediu de copii va scădea la 2,1 per mamă.

O tendință similară de declin se observă în toată India. Un raport guvernamental din 2020 a constatat că rata totală a fertilității – numărul de copii născuți per femeie – a scăzut în 14 din 17 state și este acum la 2,1 sau mai puțini copii.

Decizia mai multor guverne locale BJP de a propune politica celor doi copii a fost văzută ca fiind motivată politic și o cale de a ajunge la alegătorii hindusi, în special în Uttar Pradesh, unde vor avea loc alegeri anul viitor. În Uttar Pradesh și state precum Assam, care au populații musulmane mari, există o credință larg răspândită, dar neîntemeiată, conform căreia familiile musulmane supraproduc, utilizând resurse valoroase și punând populația hindusă în pericol de a deveni minoritară.

O politică pentru doi copii a fost deja pusă în aplicare sub diferite forme în 12 state din India, dar patru state au revocat-o.

Volkswagen: prețul mașinilor electrice va ajunge la paritate cu cele pe combustie internă până în 2025

Volkswagen: prețul mașinilor electrice va ajunge la paritate cu cele pe combustie internă până în 2025 Foto: Profimedia Images

Deși, până de curând, numele companiei era sinonim cu scandalul trișării normativelor de poluare privind emisiile diesel, Volkswagen trasează planul de business pentru următoarea decadă în contextul tranziției la vehicule electrice.

Potrivit Grupului Volkswagen, prețul mașinilor cu propulsie electrică va ajunge la paritate cu cele bazate pe motoare termice încă din anul 2025, lăsând puține motive clienților interesați de achiziționarea unui autoturism nou pentru a nu face saltul la un model electric, sau măcar cu propulsie hibridă. Mai departe, până la 50% din vânzările de autoturisme for fi date de modele electrice, nu mai târziu de anul 2030.

Predicțiile companiei, înaintate prin vocea CEO-ului Herbert Diess, se bazează pe ambițiile Volkswagen pentru reorganizarea strategiei de business, acoperind toate ramurile de activitate asociate producției de vehicule electrice. Astfel, Volkswagen Group urmează să fie propriul furnizor de acumulatori Li-ion, cât și de tehnologii esențiale, cum sunt cele pentru condus autonom.

De altfel, compania anticipează și că o fracțiune importantă din veniturile realizate vor proveni de pe urma serviciilor de tip robo-taxi, asigurate cu flote de vehicule electrice prevăzute cu sistem de condus autonom, care scot șoferul din ecuație.

În ce privește activitatea de producție, Volkswagen Group plănuiește construirea a două noi „gigafabrici” pentru producția de baterii: una în Suedia și a doua în Germania. Între timp, uzinele existente vor fi retehnologizate pentru producerea de vehicule electrice, anticipând un viitor în care subvențiile generoase pentru achiziția de vehicule electrice nu vor mai fi de actualitate.

Cert este că autoturismele electrice nu sunt nici pe departe la fel de complexe precum cele termice, principalul obstacol fiind dat de complexitatea și costul acumulatorilor folosiți.  O nouă arhitectură unificată, numită SSP va simplifica și mai mult producția între modele ICE și EV pentru fiecare vehicul livrat de VW Group.

DOCUMENT. Noua listă a țărilor cu risc epidemiologic. Grecia intră în zona galbenă, Spania trece în zona roșie

Changes to amber list quarantine rules
Noua listă a țărilor cu risc epidemiologic. Foto: Profimedia Images

CNSU a publicat noua listă a țărilor cu risc epidemiologic, pe coduri de culori – roșu, galben și verde, în funcție de incidența cazurilor de COVID-19. Sunt câteva schimbări importante în ceea ce privește țările preferate de români ca destinație de vacanță.

Astfel, în zona roșie au intrat, în urma creșterii cazurilor, Spania, Portugalia, Olanda, Andorra, Georgia și Malaysia.

Grecia, o destinație turistică preferată de români, trece din zona verde în zona galbenă.

Tot în zona galbenă au fost trecute și Uruguay, Paraguay, Luxemburg, Gibraltar, Kazahstan, Insulele Feroe și Libia.

Cei care vin din zonele galbenă și roșie trebuie să stea în carantină la intrarea în România. Persoanele care au trecut prin infecția cu COVID-19, cele vaccinate și cele care au test negativ sunt scutite de carantină.

De asemenea, scutirea de carantină este valabilă și pentru copiii sub 3 ani, fără condiții, și pentru cei cu vârste între 3 și 16 ani, dacă au un test COVID negativ.

În plus, sunt scutiți de carantină cei care stau mai puțin de 3 zile pe teritoriul României.

Descarcă AICI lista țărilor cu risc epidemiologic.

Țările din zona roșie

  • Insulele Virgine Britanice
  • Seychelles
  • Jersey
  • Cipru
  • Mongolia
  • Fiji
  • Tunisia
  • Namibia
  • Columbia
  • Marea Britanie
  • Kuweit
  • Argentina
  • Cuba
  • Africa de Sud
  • Oman
  • Spania
  • Costa Rica
  • Panama
  • Suriname
  • Andorra
  • Georgia
  • Portugalia
  • Maldive
  • Brazilia
  • Malaysia
  • Olanda
  • Nepal
  • India

Țările din zona galbenă

  • Kârgâzstan
  • Uruguay
  • Paraguay
  • Irak
  • Gibraltar
  • Emiratele Arabe Unite
  • Iran
  • Kazahstan
  • Luxemburg
  • Federația Rusa
  • Botswana
  • Saint Kitts si Nevis
  • Chile
  • Insulele Feroe
  • Trinidad si Tobago
  • Bolivia
  • Insulele Virgine ale Statelor Unite
  • Grecia
  • Libia

Jeff Bezos donează 200 de milioane de dolari unui complex de muzee din Statele Unite

Jeff Bezos And John Kerry Attend Opening Ceremony For New Washington Post HQ
Jeff Bezos, Amazon | Foto: Guliver /Getty Images

Miliardarul Jeff Bezos va oferi 200 de milioane de dolari Institutului Smithsonian, un complex emblematic de muzee americane.

Fondatorul grupului Amazon şi al companiei de tehnologie spaţială Blue Origin vrea ca prin această donație record să ajute la renovarea Muzeului Naţional al Aerului şi Spaţiului, dar și să lanseze un nou centru educațional cu programe în domeniul științelor și tehnologiei, care-i va purta numele. 

Din această donaţie record, 70 de milioane de dolari vor fi utilizaţi pentru renovarea Muzeului Naţional al Aerului şi Spaţiului. Jeff Bezos este prezent pe piaţa turismului spaţial prin intermediul Blue Origin, iar pe 20 iulie va realiza un zbor spaţial la bordul unei rachete construite de compania sa, relatează Reuters.

Jeff Bezos va avea un centru educațional care-i va purta numele

Suma de 130 de milioane de dolari va fi consacrată lansării unui nou centru educaţional care va purta numele celebrului antreprenor, cel mai bogat om de pe planetă.

Centrul educaţional Jeff Bezos va avea sediul în centrul Washingtonului şi va propune programe şi activităţi care au drept obiectiv stimularea interesului în rândul elevilor pentru ştiinţe, tehnologie, inginerie, arte şi matematică, notează AFP, citată de Agerpres.

”De la înfiinţarea sa, Smithsonian a beneficiat atât de finanţări federale, cât şi de generozitatea unor donatori vizionari”, a declarat Lonnie Bunch, secretarul Smithsonian.

Celebra instituţie culturală din Washington, fondată în 1846, administrează muzee, centre de cercetare şi o grădină zoologică şi se mândreşte că este cel mai mare complex muzeografic, educaţional şi de cercetare din lume.

”Smithsonian joacă un rol esenţial pentru a stimula imaginaţia viitorilor noştri constructori şi visători”, a adăugat Jeff Bezos.

”Fiecare copil se naşte cu un mare potenţial, iar inspiraţia deblochează acest potenţial. Dragostea pentru ştiinţă, inovaţie şi spaţiu au fost sursele mele de inspiraţie şi sper că această donaţie îi va ajuta şi pe alţii în acest sens”, a mai spus miliardarul.

Jeff Bezos, deţinătorul unei averi estimate de revista Forbes la 212 miliarde de dolari, este un mai vechi susţinător al Smithsonian.

Este totodată foarte ataşat de capitala americană, unde deţine o locuinţă într-un cartier select, şi este proprietarul publicaţiei ”Washington Post”.

Spre deosebire de fosta sa soţie, MacKenzie Scott, Jeff Bezos nu era până în prezent cunoscut în mod deosebit drept un filantrop, în ciuda faptului că a alocat 10 miliarde de dolari pentru lupta împotriva schimbărilor climatice, cea mai mare donaţie de caritate individuală făcută în 2020.

Casa Albă: În jur de 20.000 de afgani care au asistat armata americană pe parcursul războiului au cerut evacuarea din Afganistan

traducător
Traducător al armatei SUA în Afganistan. Sursa foto: Scott Olson/Getty Images

În jur de 20.000 de afgani care au furnizat servicii armatei SUA pe perioada Războiului din Afganistan, în principal ca translatori, au solicitat să fie evacuați în Statele Unite, în urma retragerii trupelor americane din această țară, anunță Casa Albă. În acest număr nu se includ și familiile lor.

Aceşti afgani şi familiile lor, în funcţie de starea controalelor de securitate la care sunt supuşi, vor fi duşi fie la o bază militară din Statele Unite, fie spre o bază militară americană din străinătate sau într-o terţă ţară, a explicat Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, în cadrul unei conferinţe de presă, conform Agerpres.

Washingtonul a pus în aplicare o vastă operaţiune de relocalizare a personalului auxiliar al armatei americane în Afganistan. Zborurile de evacuare pentru aceşti afgani urmează să înceapă în ultima săptămână a lunii iulie, trupele americane urmând să finalizeze retragerea din Afganistan pe 31 august.

Retragerea programată a ultimilor soldaţi a reaprins îngrijorările afganilor care au asistat armata SUA şi care se tem de represalii din partea talibanilor.

Aceştia şi-au intensificat ofensivele şi au preluat controlul asupra unor vaste zone rurale din ţară.

Partidul anti-sistem care a câștigat alegerile din Bulgaria renunță la încercarea de a forma un guvern

slavi trifonov bulgaria
Slavi Trifonov, liderul partidului anti-sistem ITN, din Bulgaria. Foto: Profimedia Images

ITN (Există un astfel de popor), partidul anti-sistem care a câștigat alegerile din Bulgaria de duminică, a anunțat că se va retrage din negocierile pentru formarea unui nou guvern și că va susține formarea unui guvern minoritar, relatează Reuters.

Într-o mișcare surpriză, liderul ITN, cântărețul Slavi Trifonov a anunțat că nu va continua discuțiile pentru formarea unui guvern și că va susține formarea unui guvern minoritar condus de Nikolai Vassilev, un fost ministru al economiei și administrației.

„Înțeleg că țara nu are nevoie de instabilitate și de noi alegeri. Noi, ca partid care am câștigat ultimele alegeri, vom propune curând un nou premier și o listă revizuită de miniștri”, a declarat Trifonov, un entertainer devenit politician.

Bulgaria se confruntă cu un impas politic prelungit, cu puține formule de a forma un nou guvern stabil după alegerile care au produs un parlament fragmentat. Alegerile de duminică, al doilea scrutin parlamentar din acest an, nu au reușit să producă o majoritate concretă.

Analiștii politici spun că decizia ITN ar putea să fie un pas în direcția corectă, însă nu este suficient, în acest moment, pentru a găsi o formulă stabilă de guvernare.

„Este mult mai important să se construiască o majoritate funcțională”, spune Rumiana Kolarova, lector de științe politice la Universitatea din Sofia.

Criticii l-au acuzat pe Trifonov, al cărui partid utilizează o retorică anti-elite și anti-sistem, că propune soluții vagi și au pus la îndoială disponibilitatea de a lupta contra corupției.

Toate celelalte partide au refuzat să ofere sprijin unui guvern ITN.