Comisia Europeană a anunțat că va extinde piața certificatelor de poluare pentru ca UE să își atingă obiectivele climatice

navă maritimă - transport maritim
Navă maritimă pentru transport de marfă. Imagine cu caracter sugestiv. Sursă foto: Getty Images

Transportul maritim urmează să fie inclus în sistemul de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), iar costurile pentru poluatori urmează să crească, potrivit noilor planuri prezentate miercuri de Comisia Europeană pentru a îndeplini noile obiective mai stricte de mediu ale Uniunii Europene, transmite Reuters.

Actualul sistem de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) obligă centralele electrice, fabricile şi companiile aeriene cu zboruri în Europa să achiziţioneze certificate de acest fel tot mai costisitoare, creând astfel un stimulent financiar să polueze mai puţin, transmite Agerpres.

Recent, UE a ajuns la un acord vizând reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030 comparativ cu nivelul din 1990, o nouă ţintă mai ambiţioasă care va necesita ca emisiile să scadă mai rapid în toate sectoarele, de la agricultură şi până la industria grea.

Conform unor planuri prezentate miercuri de executivul comunitar, shipping-ul urmează să fie inclus în sistemul de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) pe parcursul unei perioade de trei ani.

Emisiile de pe urma călătoriilor pe mare în interiorul UE, plus 50% din emisiile navelor de pe urma călătoriilor internaţionale care pornesc sau se termină în UE, ar urma să fie incluse în actualul sistem ETS, plus emisiile care apar atunci când navele sunt ancorate în porturile din UE.

De asemenea, emisiile de pe urma transportului rutier şi de pe urma sistemelor de încălzire ale clădirilor vor trebui să respecte un nou sistem ETS separat, începând din 2026.

Ca răspuns la îngrijorările potrivit cărora toate aceste noi taxe vor conduce la creşterea costurilor pentru gospodării, Comisia Europeană a propus miercuri ca 25% din veniturile generate de pe urma vânzării certificatelor de poluare în cadrul noului sistem ETS să meargă spre un fond destinat să protejeze gospodăriile cu venituri reduse de pe urma creşterii costurilor.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.