Jocul video în care vei putea conduce vehicule Tesla și vizita fabrica Gigafactory

Un joc video mobil popular va primi o actualizare masivă, care le va permite gamerilor să conducă mașini Tesla și să viziteze celebra fabrică Gigafactory.

PUBG Mobile va primi, începând cu 14 iulie, actualizarea 1.5 Ignition Update. Pe lângă conținutul legat de Tesla, aceasta va introduce un nou mod de joc, numit Mission Ignition.

Fabrica Tesla va putea fi vizitată pe harta Erangel. În interiorul acesteia, jucătorii vor putea apăsa butoane și porni roboți pentru a construi un SUV Tesla Model Y.

Mașinile Tesla din joc vor avea funcție Autopilot, ceea ce înseamnă că se vor putea conduce singure. Pe lângă Model Y, în joc vor mai apărea pickup truck-ul Cybertruck, bolidul Roadster și camionul Semi.

Tesla Semi va putea fi avariat pentru a lua din el diverse provizii, precum muniția.

PUBG Mobile 1.5 Ignition Update va aduce noi tipuri de geamuri pentru ferestre, noi arme și îmbunătățiri în lupte. Modul 90 fps va fi extins la mai multe dispozitive care îl suportă.

Pentru modul Mission Ignition au fost refăcute și modernizate șase zone populare de pe harta Erangel, în care vor apărea vehicule avangardiste și sisteme speciale, precum un conveior aerian și platforme în mișcare. Mai mult, vor fi oferite noi arme și accesorii.

Actualizarea va avea aproximativ 680 MB pe Android și 1,6 GB pe iOS.

Sursa: YouTube/PUBG MOBILE

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.