Se apropie minivacanța pentru angajații români. Calendarul zilelor libere, aici

Se apropie minivacanța pentru angajații români. Calendarul zilelor libere, aici

Nu te întrista din cauza vremii mohorâte de zilele acestea. Încă ai timp să te bucuri de vară și în curând vei avea parte chiar și de o minivacanță.

Mai exact, la finalul lunii iunie, cu ocazia Rusaliilor, toți angajații din România vor fi liberi. Rusaliile se sărbătoresc anul acesta pe 20 și 21 iunie. 20 iunie pică duminică, iar 21 iunie pică într-o zi de luni.

Astfel, se va forma un weekend prelungit și te vei mai întoarce la muncă de-abia marți, pe 22 iunie.

În cazul în care vei fi nevoit să muncești în zilele declarate sărbători legale, trebuie să știi că ai dreptul ca, în următoarele 30 de zile, să ți se acorde timp liber compensator.

De asemenea, dacă acest lucru nu e posibil, trebuie să primești compensații bănești. Ai dreptul la un spor salarial de cel puțin 100% din salariul de bază, în cazul în care ai muncit într-o astfel de zi.

Calendarul sărbătorilor legale rămase din 2021

Fiind deja la jumătatea anului, multe dintre zilele de sărbătoare legală au trecut, însă până la finele anului au mai rămas câteva astfel de ocazii, după cum urmează:

15 august (Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului) – duminică;
-30 noiembrie (Sărbătoarea Sfântului Andrei) – marţi;
-1 decembrie (Ziua Naţională a României) – miercuri;
-25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – sâmbătă şi duminică.

Până în acest moment al anului, angajații au primit liber în următoarele zile:

-1 ianuarie, 2 ianuarie — Anul Nou
-24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române
-30 aprilie -Vinerea Mare,
-2 -3 mai – Paște ortodox 2021
-1 mai — Ziua Muncii
-1 iunie – Ziua Copilului

Pe întreg parcursul anului 2021, în Codul Muncii sunt prevăzute 15 zile libere legale, însă doar șapte dintre ele vor fi în cursul săptămânii. ​Celelalte opt vor pica în zile de sâmbătă și duminică.

Sancțiuni pentru angajatorii care nu acordă liber sau alte compensații: Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

Dronele DJI declarate „sigure” pentru utilizare în instituții de stat în SUA. Compania rămâne pe Entity List

Dronele DJI declarate „sigure” pentru utilizare în instituții de stat în SUA. Compania rămâne pe Entity List

După ce Xiaomi a scăpat de problemele pe care le avea în SUA, și compania DJI, cunoscută pentru dezvoltarea de drone de performanță înaltă, scapă acum de o parte dintre acuzații.

Anul trecut a fost demarată o anchetă pentru a verifica dacă dronele DJI sunt sau nu sigure pentru utilizarea în cadrul instituțiilor de stat, precum ramuri ale armatei. Se pare că ancheta s-a terminat într-o notă pozitivă pentru DJI: dronele sale sunt conforme. Totuși, compania nu este complet acceptată de SUA.

Dronele DJI nu trimit date către servere din China

La fel ca în cazul Huawei, DJI se află în prezent pe Entity List. Totuși, compania chineză se bucură de limitări mai mici, întrucât produsele sale nu depind de tehnologie americană, în timp ce produsele sale încă se vând în magazinele din SUA. Motivele pentru care DJI a intrat pe Entity List sunt pe două planuri. Primul, pentru că nu se știa dacă dronele sale transmit sau nu date către servere din China. Astfel, produsele DJI, chiar dacă erau din gama „Government Edition”, cu anumite capabilități diferite, au fost interzise pentru utilizare în instituțiile de stat din SUA.

Cel de-al doilea motiv este însă legat de persecutarea comunității de uiguri din China. DJI este acuzată de faptul că oferă tehnologii de supraveghere către statul chinez pentru a echipa unitățile de detenție și corecție în care sunt încarcerați uigurii.

Ancheta Pentagonului nu a găsit cod malițios în software-ul dronelor pe care le-a analizat. Dispozitivele testate, modelele Mavic Pro și Matrice 600 Pro, sunt acum din nou „recomandate” pentru utilizare în cadrul instituțiilor de stat. Totuși, există un proiect de lege care ar putea anula această recomandare. Proiectul ar bloca dronele de proveniență chineză în instituțiile de stat timp de cinci ani, începând din 2023.

Astfel, DJI rămâne momentan pe Entity List în SUA, în mare parte pentru legăturile cu guvernul în cazul echipamentelor de supraveghere din centrele de detenție.

sursa: The Verge

Misiunile către Venus: proiectul măreț al NASA devine realitate

Misiunile către Venus: proiectul măreț al NASA devine realitate

Misiunile către Venus par să devină realitate, după ce NASA a anunțat miercuri că două astfel de misiuni urmează a avea loc în viitorul nu foarte îndepărtat, fiind prima explorare directă a planetei fierbinți din 1994 încoace.

O navă spațială este setată să orbiteze Venus, în scopul de a o cartografia și studia, în timp ce cealaltă misiunea va avea drept scop aterizarea pe planetă, astfel că se for preleva eșantioane de probă din atmosfera planetei pentru a-i înțelege compoziția chimică.

Aceste misiuni par să fie cele mai recente planificate din Programul Discovery al NASA, program care reprezintă un ”incubator” intern pentru misiuni de știință planetară.

„Aceste două misiuni surori își propun să înțeleagă cum Venus a devenit o lume asemănătoare infernului, capabilă să topească plumbul la suprafață. Vor oferi întregii comunități științifice șansa de a investiga o planetă pe care nu am mai fost-o de mai bine de 30 de ani”, a declarat administratorul NASA, Bill Nelson, într-o conferință de presă.

DAVINCI + este prescurtarea pentru Deep Atmosphere Venus Investigation of Noble gases, Chemistry, and Imaging Plus, în timp ce  VERITAS, pe lângă faptul că în latină înseamna „adevăr”, este prescurtarea pentru Venus Emissivity, Radio Science, InSAR, Topography și Spectroscopy.

DAVINCI + va testa atmosfera planetei pentru a-i înțelege chimia, în timp ce scopul principal al VERITAS va fi să afle cum a evoluat Venus într-un astfel de peisaj infernal, cu temperaturi de suprafață de peste 480 de grade Celsius și o atmosferă atât de grea încât te-ar zdrobi.

Misiunile pe Venus vor avea drept scop cercetarea planetei

În cadrul conferinței de presă nu a fost menționată ”vânătoarea” de organisme extraterestre, în condițiile în care NASA a abordat anterior posibilitatea vieții microbiene plutind în atmosfera lui Venus. Anul trecut a avut loc o constatare controversată, care a sugerat că un gaz asociat cu viața ar putea fi prezent acolo.

După cum a raportat The New York Times, studiul l-a determinat pe administratorul de atunci, Jim Brindenstine să spună că „este timpul să acordăm prioritate lui Venus”, iar acum, NASA o face. 

DAVINCI + și VERITAS vor fi adăugate la viitoarea versiune a programului Discovery, care include în prezent misiunile Lucy și Psyche de a explora asteroizii de lângă Jupiter și un asteroid bogat în metale care orbitează pe lângă Marte. Sondele urmează a fi lansate undeva între 2028 și 2030, după cum au afirmat cei de la NASA.

Primul chipset Exynos cu grafică AMD, confirmat oficial. Va avea suport Ray Tracing

Primul chipset Exynos cu grafică AMD, confirmat oficial. Va avea suport Ray Tracing

Samsung și AMD confirmă lansarea primului chipset Exynos cu grafică Radeon pentru a doua jumătate a acestui an.

Parteneriatul dintre Samsung și AMD este pe cale să dea primele roade, iar așteptările fanilor nu vor fi înșelate. Potrivit CEO-ului AMD, Lisa Su, următorul chipset Exynos va include accelerare grafică bazată pe nucleul RDNA2, complet cu multe dintre tehnologiile la modă printre gamerii de PC și consolă.

Astfel, curând vom putea savura jocuri de Android redate la un nivel de calitate apropiat titlurilor pentru consolă, folosind ray tracing și tehnologie variable rate shading pentru ajustarea dinamică a detaliilor afișate.

Cele două tehnologii ar trebui să crească în mod substanțial nivelul de calitate grafică, lăsând în dezavantaj soluțiile convenționale livrate de Qualcomm și alți producători de chipseturi pentru dispozitive mobile.

Practic, Samsung va include în chipseturile Exynos aceleași tehnologii de accelerare grafică regăsite pe seria de acceleratoare AMD Radeon 6xxx, respectiv consolele de jocuri PlayStation 5, Xbox Series X și S.

AMD Exynos

Potrivit acordului semnat între cei doi giganți, AMD va licenţia către Samsung soluţii personalizate pentru accelerare grafică, bazate pe arhitectura de GPU Radeon-DNA (RDNA), cu scopul folosirii în dispozitive mobile şi alte produse care complementează oferta de produse AMD.

Astfel, în timp ce Samsung beneficiază de una dintre cele mai performante soluţii pentru accelerare grafică de pe piaţă, AMD obţine acces direct la piaţa smartphone şi o sursă constantă de venit, generat de fiecare dispozitiv Samsung care înglobează tehnologiile RDNA.

Printre primii beneficiari ai noului chipset s-ar putea număra telefoanele din seria Galaxy S22. Însă acestea nu sunt așteptate mai devreme de finalul acestui an, sau în prima parte a anului 2022.

Cum arată Galaxy S21 FE, alternativa mai ieftină la flagship-ul Samsung din 2021

Cum arată Galaxy S21 FE, alternativa mai ieftină la flagship-ul Samsung din 2021

Samsung a promis anul trecut că va lansa și alte modele de dispozitive în variantă FE, alternative mai ieftine pentru cei care vor telefoane Galaxy cu performanțe ridicate la prețuri mai mici.

Momentan nu am văzut însă decât un Galaxy S20 FE, în continuare un telefon foarte ușor de recomandat, datorită raportului performanță/preț foarte bun, și tableta Galaxy Tab S7 FE, lansată de curând. Se pare că un Galaxy S21 FE va fi anunțat în viitorul apropiat, iar primele imagini cu dispozitivul au ajuns deja pe internet.

Galaxy S21 FE are un design familiar

Galaxy S21 a reprezentat o trecere la un nou design pentru cameră, iar Galaxy S21 FE va păstra acest design, care prelungește rama din jurul carcasei, deasupra camerei. Spre diferență de modelul S21 standard, S21 FE va păstra pe modulul de cameră culoarea capacului de plastic de pe spate. Rezultatele nu sunt tocmai rele din punct de vedere vizual, însă culorile sunt parcă similare cu ceea ce am văzut recent pe modelele Galaxy A52 și A72. Sursa este, desigur, Evan Blass, leaker cunoscut în industrie.

La capitolul hardware, sunt așteptate modificări minore. Telefonul ar putea folosi un ecran AMOLED de 6,41” la 120 Hz cu o cameră frontală de 32 megapixeli. Acesta ar ptuea fi livrat în două variante, cu 128 sau 256 GB și cu un acumulator de 4.500 mAh. La fel ca în cazul lui Galaxy S20 FE, telefonul ar putea folosi exclusiv un procesor Snapdragon de la Qualcomm, modelul Snapdragon 888 de data aceasta. Singura limitare adevarată față de un S21 standard ar fi memoria RAM de numai 6 GB.

Samsung Galaxy S21 FE (from 3D objects)
https://t.co/tVsDOWebXE
– $evleaks
– Thanks! pic.twitter.com/VQmPpCp0UC

— Evan Blass (@evleaks) June 4, 2021

Telefonul este așteptat să intre în producție în luna iulie, urmând să fie lansat cândva în ultima parte a anului. Zvonurile vorbeau despre o dezvăluire în cadrul evenimentului de lansare din august, unde sunt așteptate anunțuri legate de seria Galaxy Z, modele cu ecrane pliabile. S20 FE de anul trecut a fost lansat în cadrul unui eveniment online dedicat.

sursa: Twitter

Samsung pregătește Z Fold Tab, un telefon pliabil pe două laturi și S Pen

Samsung pregătește Z Fold Tab, un telefon pliabil pe două laturi și S Pen

Galaxy Z Fold Tab este numele ales de Samsung pentru un nou concept smartphone, cu ecran pliabil pe două laturi și suport pentru accesoriul S Pen.

În ciuda problemelor de fiabilitate întâlnite până acum, Samsung nu renunță la dezvoltarea unui telefon pliabil și mai sofisticat, un brevet recent acordat descriind un dispozitiv cu două balamale și ecran care se pliază pe spatele carcasei.

Deocamdată, fără indicii cum că ar exista și în realitate, noul smartphone/tabletă apare cu un ecran de mari dimensiuni, desfășurat de jur-împrejurul carcasei. Practic, în modul pliat gadgetul funcționează aproximativ ca un smartphone convențional, cu interfața Android redată doar pe porțiunea de ecran orientată către fața utilizatorului.

Brevetul folosește descrierea “ Method and device for providing user interface in electronic device having foldable display”. Schițele atașate ilustrează însă și prezența unui stylus, fixat pentru transport între cele două margini ale ecranului pliat. Sistemul de prindere magnetic care facilitează inclusiv încărcarea wireless a accesoriului S Pen.

Schițele atașate brevetului descriu și posibilitatea plierii ecranului fără ca accesoriul S Pen să fie prins la mijloc. În acest caz, cele două jumătăți de ecran „se lipesc” sub atracția aceluiași sistem de fixare magnetic.

Samsung Z Fold Tab

Aparent, Samsung explorează atât opțiunea unui telefon cu ecran pliabil pe exteriorul carcasei, dar și spre interior, a doua variantă oferind mai bună protecție la transport. A treia opțiune ar fi un design care permite plierea ecranului în oricare direcție, cu sau fără accesoriul S Pen prins la mijloc.

Brevetul menționează și două camere frontale poziționate pe zona centrală a ecranului, fiecare având propria perforație. Tot sub ecran mai găsim senzorul de amprentă, posibil și difuzorul audio, implementat de Samsung folosind un inductor piezoelectric care vibrează direct suprafața ecranului.

Accesibilă doar cu ecranul extins, camera principală rămâne pe spatele carcasei și va fi constrânsă la un design fără camera-bump, fapt ce ar putea implica anumite compromisuri la partea de calitate a imaginii și modurile de captură disponibile.

Din păcate, simpla brevetare a denumirii Z Fold Tab nu garantează și lansarea de către Samsung a unui produs comercial cu acest nume. Cât despre designul în sine, aceste este cu siguranță plauzibil, însă nu rezolvă în mod automat problemele acuzate la primele generații Galaxy Fold.

Spre exemplu, ecranul pliat pe exteriorul carcasei este acum și mai vulnerabil la deteriorarea accidentală, iar sistemul cu două balamale articulate doar crește probabilitatea de apariție e defectelor.

ONU: Natura de pe o suprafață egală cu cea a Chinei trebuie reparată. Degradarea ecosistemelor afectează 40% din populația lumii

The day the world changed concept
Guvernele trebuie să-și asume angajamentul de a restabili cel puțin 1 miliard de hectare de teren până în 2030, spune ONU. Foto: Guliver/Gettyimages

Natura de pe o suprafață egală cu cea a Chinei ar trebui restaurată pentru a îndeplini angajamentele climatice, susține Organizația Națiunilor Unite, care spune că refacerea ecosistemelor trebuie realizată „cu toată ambiția cursei spațiale.”

Eforturile de conservare existente sunt insuficiente pentru a preveni pierderea pe scară largă a biodiversității și prăbușirea ecosistemelor, a avertizat ONU, la lansarea programului „Un deceniu pentru refacerea ecosistemelor”.

Guvernele trebuie să-și asume angajamentul de a restabili cel puțin 1 miliard de hectare de teren până în 2030 și să facă un angajament similar pentru oceane, potrivit raportului Programului ONU de mediu (UNEP) și al Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO), scrie The Guardian.

Oamenii folosesc de 1,6 ori resursele pe care natura le poate reînnoi în fiecare an, iar ONU atrage atenția că pe termen scurt câștigurile economice sunt prioritare față de sănătatea planetei. 

„Restaurarea trebuie privită ca o investiție în infrastructură pentru bunăstarea unei țări. Avem nevoie de imaginație ”, a spus Tim Christophersen, coordonatorul raportului ONU.

„Pentru mulți, refacerea unui miliard de hectare este puțin abstractă. Avem decenii de experiență în ceea ce privește modul în care ar putea funcționa, dar niciodată la scara despre care vorbim. Avem însă programe spațiale și arme nucleare – este posibil”, a spus Christophersen.

Jumătate din PIB-ul lumii depinde de natură, iar degradarea ecosistemelor afectează deja aproximativ 40% din populația lumii, amenințând sănătatea, mijloacele de trai și securitatea alimentară.

Raportul menționează că, în timp ce știința restaurării este la început, practicile agricole durabile sunt deja bine înțelese și pot fi extinse. ONU a declarat că va colabora cu guvernele pentru a evidenția proiectele emblematice de restaurare.

„Acest tip de restaurare la scară largă nu s-a făcut foarte des. Există câteva exemple în China și cu pădurea tropicală din Brazilia, dar la scara de care avem nevoie acum, există foarte puține exemple”, a spus Christophersen. „Sunt investiții care au uneori o complexitate similară cu proiectele mari de infrastructură.”

Christophersen a declarat că în următorii ani sunt așteptate mai multe inițiative precum Marele Zid Verde din Africa, care își propune să restabilească 100 de hectare de teren degradat până în 2030 pentru a combate deșertificarea.

Autorii raportului au spus că trebuie învățate lecții din greșelile anterioare, iar țările au nevoie de ajutor pentru a găsi soluții care să se potrivească geografiei și climatului lor.

În februarie, o analiză cerută de guvernul britanic asupra efectului activității economice umane asupra ecosistemelor care susțin viața a constatat că dezvoltarea a avut un „cost devastator” pentru lumea naturală. Condusă de prof. Sir Partha Dasgupta, economist al Universității Cambridge, analiza a concluzionat că este necesară o schimbare radicală a producției, consumului, finanțelor și educației.

Activist de mediu: Cascada Bigăr s-a prăbușit din cauza intervenției omului, după ce apa a fost deviată. Romsilva neagă informațiile

Cascada Bigăr s-a prăbușit
Cascada Bigăr s-a prăbușit

Mircea Jumanca, activist pentru protecția mediului și ghid de turism, a declarat pentru Deutsche Welle că motivul prăbușirii Cascadei Biger este intervenția omului în circuitul apei.

„Travertinul, roca din care este formată acea cascadă, este un calcar care se depune constant odată cu trecerea apei dulci. Dar apa din izbucul care alimenta cascada a fost deviată pentru o păstrăvărie, astfel că roca nu a mai avut parte de necesarul ei natural”, a precizat Jumanca.

Activistul de mediu a precizat că a observat fisuri în corpul cascadei în ultimii doi ani, scrie Mediafax.

Romsilva respinge informațiile expuse de Mircea Jumanca, despre care spune că sunt false. Cei de la Romsilva susțin că nu există legătură între prăbușirea cascadei Bigăr și captarea apei de către păstrăvăria Valea Miniș.

Care este adevărul? Păstrăvăria Valea Miniș a fost construită în perioada 1986-1988, inclusiv o lucrare de captare pe izvorul Bigăr, iar în ultimii 33 de ani nu s-a mai efectuat nicio lucrare suplimentară, deci nu aceasta este cauza prăbușirii cascadei. Așa cum am precizat anterior, cascada Bigăr s-a prăbușit din cauze naturale, sub propria greutate, în urma acumulării în timp a travertinului și a mușchiului”, arată Romsilva, care a publicat, pe pagina de Facebook, imagini noi, cu momentul în care Cascada Bigăr s-a prăbușit.

Cascada Bigăr din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița s-a prăbușit luni, în jurul orei 18.00, din cauze naturale, a anunțat Romsilva. Reprezentanții regiei susțin că travertinul și mușchii care s-au acumulat în timp au crescut în dimensiuni și greutate, iar luni cascada a cedat sub propria greutate.

Momentul în care Cascada Bigăr se prăbuşeste. VIDEO

Cascada Bigar
Momentul în care Cascada Bigăr se prăbuşeste. Foto: Romsilva

Cascada Bigăr din Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa s-a prăbuşit luni, în jurul orei 18.00. Momentul a fost filmat și publicat pe pagina de Romsilva  pe pagina de Facebook.

Momentul în care cunoscutul obiectiv turistic se prăbuşeste a fost suprins de o persoană ce se afla la faţa locului.

Imaginile au fost publicate de Romsilva alături de un mesaj în care dezminte informaţiile apărute în spaţiul public conform cărora cauza prăbuşirii ar fi intervenţia omului în circuitul apei.

VEZI VIDEO AICI

Reprezentanţii Regia Nationala a Padurilor – Romsilva susţin că travertinul şi muşchii care s-au acumulat în timp au crescut în dimensiuni şi greutate, iar cascada a cedat sub propria greutate.

Cascada Bigăr din Valea Minişului, Caraş-Severin, a ajuns de câţiva ani unul dintre locurile cele mai vizitate de turiştii români şi de cei veniţi din alte ţări.

Cascada a ajuns cunoscută după ce a fost introdusă în mai multe topuri a celor mai spectaculoase cascade din lume. Conform unor date din 2018, cascada este vizitată de peste 100.000 de turişti pe an.

Cascada Bigăr din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița s-a prăbușit. FOTO

Cascada Bigăr s-a prăbușit
Cascada Bigăr din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița s-a prăbușit. Foto: Romsilva

Unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din țară, cascada Bigăr din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, s-a prăbușit luni din cauze naturale, a anunțat Romsilva.

Cascada Bigăr s-a prăbușit
Cascada Bigăr s-a prăbușit
Cascada Bigăr s-a prăbușit
Cascada Bigăr s-a prăbușit

„Avem, din păcate, și o veste neplăcută. Cascada Bigăr, unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, s-a prăbușit astăzi din cauze naturale”, a anunțat luni pe Facebook Regia Națională a Pădurilor Romsilva.