România trece la ora de vară. Ora 3.00 devine ora 4.00

ceas-ora-de-vara-getty
România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică (27 spre 28 martie 2021). FOTO: Getty Images

România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică (27 spre 28 martie 2021). Toate ceasurile vor fi date cu o oră înainte. În singura zi din an cu 23 de ore vom dormi mai puțin, pentru că ora 3.00 devine ora 4.00.

Ceasurile se vor da înainte în acelaşi moment în toate ţările Uniunii Europene. 28 martie 2021 va fi cea mai scurtă zi a anului, având teoretic 23 de ore.

Trecerea la ora de vară 2021 se face la o săptămână după echinocțiul de primăvară, marcat la 20 martie 2021, când ziua a fost egală cu noaptea.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată și a fost reintrodusă în România începând cu 1979. În 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vara, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.

Sistemul orei de vară şi de iarnă presupune  o ajustatare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă. La ora de vară, ceasul se dă înainte cu o oră (ora 3:00 devine ora 4:00), în timp ce la ora de iarnă operațiunea e inversă, ceasurile se dau înapoi cu o oră și ora 4:00 devine ora 3:00. 

Cu doar o zi înainte de trecerea la ora de vară, mai mulţi deputaţi din comisia pentru transporturi şi turism (TRAN) a Parlamentului European cer ţărilor membre ale UE să acţioneze mai rapid conform dorinţelor cetăţenilor, renunţând la schimbarea orei de două ori pe an.

Parlamentul European a votat încă din martie 2019 pentru încetarea schimbării orei în fiecare primăvară şi toamnă, reaminteşte un comunicat al TRAN. Consiliul Uniunii nu a ajuns însă la o poziţie comună nici după doi ani de la momentul respectiv.

84% din cetăţenii UE sunt în favoarea încetării schimbării orei, care conform multor studii are un efect negativ asupra sănătăţii omului. 

Pentru a fi incluse în legislaţia UE, noile reguli trebuie convenite de Parlament şi de miniştrii din UE.

10 filme pe care să le vezi înainte să dispară de pe Netflix

10 filme pe care să le vezi înainte să dispară de pe Netflix

În contextul pandemiei, Netflix a profitat din plin de această situație. Recent, platforma de streaming a reușit să depășească pragul de două sute de milioane de abonați la nivel mondial.

Ceremonia de decernare a premiilor Oscar de anul trecut a fost unul dintre ultimele mari evenimente televizate înainte ca lumea să se închidă. S-ar putea să îți amintești că Bong Joon-ho a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor pentru filmul “Parasite”, care a câștigat și cel mai bun film.

“Parasite” este un film cu adevărat incredibil și a meritat fiecare premiu câștigat, dar dacă nu ești familiarizat cu restul filmografiei extinse a lui Bong Joon-ho, ai pierdut câteva filme foarte bune. Una dintre aceste filme prețioase este “Snowpiercer”, plin de acțiune și, deși împărtășește unele teme comune cu “Parasite”, este un tip de film complet diferit.

N-o să mai vezi aceste filme pe Netflix din aprilie

Acesta este scos de pe Netflix la sfârșitul lunii aprilie, așa că, dacă nu l-ai văzut încă, asigură-te că îl adaugi în lista ta de vizionare. De asemenea, mai sunt și alte filme care merită văzute, pentru că n-o să mai ai ocazia de luna următoare.

Apropo de blockbuster-urile pline de acțiune, “I Am Legend” pleacă și el luna viitoare. Este posibil ca acest film cu zombie al lui Will Smith să nu fie cea mai bună operă a sa, dar este o călătorie palpitantă și este legat cumva de contextul actual.

“Django Unchained” este încă un film care părăsește Netflix, așa că, dacă cauți mai multe comentarii sociale și mai multă violență după “Snowpiercer” și “I Am Legend”, ai putea să vizionezi capodopera lui Quentin Tarantino.

Iată cele mai bune zece filme și emisiuni de care Netflix se va descotorosi de luna viitoare și data la care nu vor mai fi disponibile. Dacă nu le vezi înainte de aceste date, este posibil să nu le mai vezi deloc pe Netflix:

Eddie Murphy: Delirious | 14 aprilie

The Last Resort | 20 aprilie

The Great British Baking Show: Masterclass: Seasons 1-3 | 21 aprilie

Django Unchained | 24 aprilie

The Sapphires | 26 aprilie

Blackfish | 30 aprilie

I Am Legend | 30 aprilie

Platoon | 30 aprilie

Runaway Bride | 30 aprilie

Snowpiercer | 30 aprilie

Fenomenul recenziilor false de pe internet pentru Amazon și nu numai și de ce oamenii sunt plătiți pentru ele

Fenomenul recenziilor false de pe internet pentru Amazon și nu numai și de ce oamenii sunt plătiți pentru ele

Pandemia a lăsat multe persoane fără un loc de muncă, iar acestea s-au văzut obligate să-și caute alte surse de venit. Așa a apărut fenomenul recenziilor false pentru companii ca Amazon și nu numai.

Dacă vrei să te interesezi de un business și să verifici cât de serioși sunt oamenii din spatele unui anunț, să zicem, atunci poți verifica pe internet. Dacă există o pagină de Facebook, ar trebui să vezi câte persoane urmăresc pagina respectică și ce recenzii există acolo. De asemenea, ai la dispoziție Google Review.

E valabil și pentru un restaurant, un loc de cazare sau orice alte afacere care-ți oferă bunuri și servicii. Numai că trebuie să știi că unele dintre lucrurile pozitive pe care le citești acolo pot fi false. Mii de persoane din Italia se ocupă fix cu asta: scriu recenzii pozitive false pentru companii ca Amazon, si nu numai.

E o întreagă industrie formată în jurul acestui fenomen, scrie Reuters.

Fenomenul recenziilor false de pe internet

Cei de la Reuters dau exemplu o femeie din Italia, care are în grijă doi copii și care a rămas pe drumuri în pandemie, după ce și-a pierdut jobul. Așa a ajuns să identifice alte surse de venit și a dat pe internet de oameni care le promit bani celor dispuși să scrie recenzii false despre diverse bunuri și servicii.

E o industrie care, crezi sau nu, are o valoare de milioane de dolari. Zeci de mii de oameni s-au înscris pe platformele dedicate de pe Telegram, unde intermediari anonimi recrutează persoane pentru a scrie recenzii în schimbul unor recompense financiare.

„Poate că nu este etic, şi nici legal, dar mi-a permis să mă bucur de nişte lucruri pe care altminteri nu mi le-aş fi permis”, spune femeia care locuiște la Roma.

Amazon, în centrul acestei industrii fără să vrea

Achiziția de bunuri online în Italia a crescut estimativ la 31% anul trecut. Și e valabil peste tot în lume. Oamenii au stat mai mult în casă și și-au făcut cumpărături doar de pe internet. Mai mult, faptul că au sacrificat călătorii sau vacanțe i-a făcut să comande și mai multe lucruri acasă, fie că aveau nevoie sau nu.

În centrul industriei de recenzii false se află și gigantul Amazon. Deși compania susține că a depus eforturi mari pentru a împiedica publicarea unor recenzii false, nu prea-i iese.

Recent, un adolescent de 14 ani din Calabria dezvluia că mai multe firme chinezeşti s-au unit pentru a forma echipe online care să opereze pe canalele Telegram, acestea fiind prezentate ca „Recenzii pe Amazon pentru produse gratis”.

Aceşti intermediari caută persoane dispuse să cumpere produse pe care să le promoveze şi, odată ce publică recenziile pozitive cerute, cumpărăturile sunt rambursate prin sisteme de plăți precum PayPal. Adolescentul a dezvăluit că el primeşte între doi și 2,5 euro comision pe o recenzie şi poate ajunge la 300 sau 400 euro pe lună.

„Nu e rău la vârsta mea să fiu plătit doar pe răspunsurile mele pe un chat”, a spus el.

Venituri de câteva sute de euro pe lună

Recenziile pot creşte rata de apreciere a produsului, astfel încât să obţină mai multă vizibilitate şi să atragă un număr mai mare de clienţi. Cei care fac comerț online trăiesc din asta.

„Fenomenul recenzii pentru produse gratuite a avut rate absurde de creştere în ultimele luni”, spune un sicilian de 37 de ani, care a revândut zeci de produse obţinute pe această cale.

Asociațiile consumatorilor trag însă un semna de alarmă și sunt de părere că Amazon ar trebui să facă mai mult pentru a-şi proteja clienţii de aceste înşelătorii cu recenzii

„Amazon pretinde că face ceva în această privinţă eliminând din când în când  zeci de mii de recenzii, dar adevărul e că sunt milioane. Realitatea este că piaţa e manipulată”, e de părere Massimiliano Dona, şeful Uniunii Naţionale a Consumatorilor.

Implicațiile unor astfel de recenzii devin tot mai grave, deoarece cumpărătorii pot fi, evident, înșelați. Numai anul trecut, în câteva luni, recenziile false au stimulat vânzările de produse nesigure și au afectat afacerile pentru vânzătorii legitimi. Nume mari din comerț au decis să rupă unele legături cu Amazon.

Amazon declara atunci că folosește “instrumente puternice de învățare automată și anchetatori calificați pentru a analiza peste 10 milioane de recenzii trimise săptămânal, cu scopul de a opri recenziile abuzive înainte de a fi publicate vreodată”. Doar că nu prea-i reușește.

Țara în care 19 persoane au fost arestate pentru că jucau PUBG, titlu interzis de guvern

Țara în care 19 persoane au fost arestate pentru că jucau PUBG, titlu interzis de guvern Foto: Shutterstock

Poliția din India a arestat 19 persoane care au fost prinse în timp ce jucau PlayerUnknown’s Battlegrounds (PUBG) pe smartphone-uri.

Jocul a fost interzis anul trecut în statul asiatic alături de alte 117 aplicații din China, în magazinele virtuale App Store și Google Play. Decizia a fost luată după ce tensiunile dintre cele două state vecine și rivale au crescut în urma unui incident militar care a avut loc la graniță.

Printre cei reținuți, în orașul Rajkot din statul Gujarat, se numără șase studenți.

PUBG a dat naștere unor pasiuni puternice în India. Un student în vârstă de 21 de ani s-ar fi sinucis după ce jocul a fost interzis.

Tot în India, un adolescent a cheltuit, în iulie anul trecut, economiile familiei, echivalentul a peste 21.000 de dolari, în PUBG. Băiatul de 17 ani a folosit conturile părinților pentru a face achiziții în joc, pentru el și prietenii lui.

Versiunile mobile ale jocului video, controlat de compania chineză Tencent, au depășit recent pragul de un miliard de descărcări în afara Chinei.

Mai mult, PUBG Mobile este jocul video mobil care a înregistrat cele mai mari venituri (2,6 miliarde de dolari) anul trecut, potrivit firmei Sensor Tower.

Sursa: Hindustan Times

Faptul că jucau prost StarCraft acum 10 ani i-ar fi putut transforma în milionari

Faptul că jucau prost StarCraft acum 10 ani i-ar fi putut transforma în milionari

O postare făcută pe platforma Imgur arată premiile oferite în urmă cu 10 ani la o competiție de StarCraft. Primele patru locuri au fost răsplătite cu premii de 500, 250, 150, respectiv 100 de dolari.

Locurile cinci-opt au primit câte 25 bitcoin (BTC). Dacă vreunul dintre participanții la turneu a păstrat până astăzi monedele virtuale, acestea valorează peste 1,3 milioane de dolari.

În urmă cu 10 ani un bitcoin valora aproximativ 0,75 dolari. De atunci, cea mai populară criptomonedă din lume a crescut accelerat. În ultima vreme avansul a fost susținut de faptul că unele companii mari au investit în bitcoin.

Tesla a plasat 1,5 miliarde de dolari în criptomonedă, potrivit documentelor depuse la arbitrul piețelor financiare din SUA, Securities and Exchange Commission. Mai mult, recent compania condusă de Elon Musk a anunțat că acceptă plăți în BTC.

Postarea de pe Imgur a readus în prim plan multe lucruri interesante legate de bitcoin. Un utilizator și-a amintit că în 2010 un bărbat, numit Laszlo Hanyecz, a cumpărat două pizza în schimbul a 10.000 BTC. Aceea a fosta una dintre primele tranzacții făcute cu moneda virtuală.

Adevărul este, însă, că foarte puțini oameni au ținut criptomonedele pe care le aveau în 2010. Unii dintre cei care au făcut acest lucru nu mai găsesc hard disk-urile pe care aveau portofelele sau nu mai știu parolele la acestea.

Maraton de gaming: streamerii români se unesc pentru a încuraja femeile să urmeze o carieră în gaming

Maraton de gaming: streamerii români se unesc pentru a încuraja femeile să urmeze o carieră în gaming

Gaming Maraton, cel mai mare festival românesc online de gaming, dedică ediția aniversară de 1 an femeilor și reafirmă susținerea doamnelor și domnișoarelor interesate de a lucra în industria de gaming.

Duminică, 28 martie 2021, timp de peste 15 ore, streamerii și comunitățile lor de sute de mii de pasionați de jocuri video le vor încuraja pe fete să urmeze o carieră în gaming, fie că vorbim despre dezvoltarea de jocuri, de crearea de conținut pe platformele de streaming, fie de alegerea unei cariere de jucătoare profesioniste în competiții de eSports.

Gaming Marathon are loc duminică, 28 martie, începând cu ora 10:00, pe www.gaming-marathon.ro.

Tudor Dăescu, președinte Bucharest Gaming Week, co-organizatorul Gaming Marathon, a precizat următoarele:

Din cei aproape 8 milioane de români care se joacă jocuri video pe PC, console sau telefoane mobile, 52% sunt bărbați, iar 48% sunt femei. Deși femeile se joacă aproape în egală măsură ca bărbații, prezența lor în industria dezvoltatoare de jocuri, în crearea de conținut sau în competițiile eSports rămăne foarte scăzută. De aceea acest Gaming Marathon le este dedicat, o întreagă zi în care le vom asculta poveștile și le vom încuraja să-și urmeze pasiunea, combătând prejudecățile de care se lovesc atunci când vor să facă acest pas. Mai multe femei în gaming înseamnă mai multă diversitate care generează mai multă creativitate și valoare pentru industrie.

Mai multe femei care să creeze jocuri video

Fetele interesate să urmeze o carieră ca programatoare, artistă 2D sau 3D, business analyst sau tester, printre multe alte specializări pe care industria de game development le cuprinde, vor afla în timpul stream-urilor cum se pot pregăti pentru a dezvolta jocuri video. Streamerii vor intra în dialog cu reprezentante ale Amber, studioul românesc care susține egalitatea de șanse în domeniul industriei dezvoltării de jocuri video prin campania #HerOwnGame.

Programatoarele, game designers sau artistele din Amber vor împărtăși comunității experiența lor în domeniu și cum au combătut stereotipurile și prejudecățile din societate atunci când au ales acest drum.

Femeile au abilități de gaming la fel de bune ca bărbații

Streamerii băieți din Good Gaming League vor invita creatoare de conținut în echipele lor pentru a juca meciuri în diferite jocuri populare. Ei își vor asuma în joc personaje feminine pentru a demonstra că nu există diferență de skill-uri între băieți și fete și pentru a combate stereotipul conform căruia fetele nu sunt gamerițe la fel de bune ca băieții. Mădălin, jaxi și IceManLucky vor face echipă cu Antonia și Amyclaire în meciuri de CS:GO, Brawl Stars și League of Legends.

Membrele GRLpower, prima echipă formată din cinci creatoare de conținut de gaming din România, îl vor provoca la meciuri de Counter-Strike: Global Offensive pe Werty, unul dintre cei mai cunoscuți jucători și comentatori ai jocului din țară.

Jocuri noi și inteligente la Gaming Marathon

În cadrul Play Smart Stream, Bobospider va juca o serie de jocuri care stimulează aptitudinile strategice ale gamerilor precum HearthStone Battlegrounds, Darkest Dungeon, Loop Hero, Teamfight Tactics și Bloons TD 6.

Mai multe detalii despre Gaming Marathon, line-up-ul complet și programul jocurilor se găsesc pe www.gaming-marathon.ro.

Sursa: Bucharest Gaming Week

Ce oferă noul sezon 11 din PUBG

Ce oferă noul sezon 11 din PUBG

În curând, popularul joc PUBG va intra în cel de-al 11-lea sezon, ce le va aduce gamerilor multe surprize: o hartă Paramo renovată, o nouă metodă de transport și multe alte obiecte adăugate odată cu acest update.

Noul sezon va fi disponibil mai întâi pentru jucătorii de pe PC, în data de 31 martie 2021, urmând ca posesorii de console să primească actualizarea pe 8 aprilie.

Paramo a fost o hartă popular, de 33 de kilometri, plasată în zonele înalte ale Americii de Sud, introdusă inițial în sezonul 9 al jocului. Odată cu noul sezon, harta va fi adăugată din nou în joc, de data aceasta într-o versiune revizuită și îmbunătățită. Paramo va include, de asemenea, un sistem dinamic extins, care modifică repere majore între meciuri (precum ratele crescute de apariție a obiectelor în camera secretă).

Pentru a îmbunătăți modul în care jucătorii urmăresc și evidențiază realizările din joc, sezonul 11 ​​va adăuga 10 medalii noi care pot fi câștigate atât în ​​jocul normal, cât și în cel competitiv. Utilizatorii vor putea să creeze și custom games pe această hartă.

Sezonul 11 vine cu o nouă metodă de transport!

În plus, sezonul 11 ​​va adăuga un element nou, o metodă de transport care va permite echipelor întregi să se deplaseze rapid în zone sigure folosind baloane Fulton. Aceste baloane vor decola și vor semnaliza un avion, ridicând astfel jucătorii care l-au apelat după 60 de secunde.

Avionul va ridica până la patru jucători în aer și îi va duce în mijlocul Zonei Albe active, deși aceștia vor putea sări afară în orice moment după îmbarcare. Utilizarea acestui nou vehicul va atrage în mod evident atenția asupra jucătorilor, dar poate fi foarte eficient atunci când încercați să obțineți o poziție într-o zonă sigură.

Acest sezon 11 din PUBG se va desfășura timp de două luni, simultan cu Survivor Pass.

Sursa: PCGamesN

Organizația Team Liquid și Poker Powher vor găzdui un turneu caritabil de Poker

Organizația Team Liquid și Poker Powher vor găzdui un turneu caritabil de Poker

Team Liquid este una dintre cele mai apreciate organizații de eSports din întreaga lume, echipa de Counter-Strike fiind în prezent pe locul 1 în regiunea nord-americană.

Totuși, Team Liquid nu se limitează la un singur joc, organizația fiind recunoscută pentru implicarea generală în scena jocurilor video. TL își unește forțele cu Poker Powher, o companie condusă exclusiv de femei, organizând astfel un turneu caritabil de poker.

Pentru a sărbători luna femeilor, evenimentul se va desfășura în perioada 25-26 martie și va reuni femei din organizații eSports de top pentru a concura la turnee de poker virtual, atât pentru avansați, cât și pentru începători.

Fiecare turneu se va desfășura în stil Texas Hold ‘Em, iar jucătorii vor putea apela la workshop-urile Poker Powher pentru a se perfecționa. Fondul de premiere al fiecărui turneu va merge către o organizația caritabilă lăsată la alegerea câștigătorului.

Poker Powher este o companie dedicată femeilor!

Poker Powher este o companie care susține popularizarea pokerului în rândul femeilor și organizează turnee și evenimente pentru femei, de către femei. La turneu vor participa Nicole LaPointe Jameson ,CEO-ul Evil Geniuses, Heather ‘SapphiRe’ Garozzo, vicepreședintele Dignitas, Fasffy, starul australian Twitch și membru al echipei Liquid, dar și Britanni Johnson, șefa G2 Esports.

Participanții vor concursa mai întâi la masa avansată, începând cu ora 17:00 pe 25 martie 2021, alături de comentatorii profesioniști în poker Melanie Weisner, de la Poker Powher, și Gillian Epp. Masa pentru începători va începe pe data de 26 martie, la 12 pm, cu un alt set de profesioniști în poker și profesori Poker Powher: Alex ”Doc” Chauran și Xuan Liu.

Sursa: Team Liquid, Top Ten Poker Sites

Next Fest 2021: eveniment redenumit de Valve pe platforma Steam

Next Fest 2021: eveniment redenumit de Valve pe platforma Steam

Steam, una dintre cele mai populare platforme de distribuție a jocurilor video, le oferă utilizatori încă un motiv de bucurie.

Valve a dezvăluit astăzi Steam Next Fest, eveniment ce va prezenta jocurile noi, de toate genurile și aparținând atât publisherilor importanți, cât și studiourilor independente. Vor fi oferite și variante de demo ale acestor jocuri, permițându-le astfel gamerilor să încerce titluri ce urmează să fie lansate.

Steam Next Fest reprezintă, de fapt, un rebranding pentru Steam Game Festival, a cărui ultimă ediție din luna februarie a promovat titluri dintr-o gamă variată de genuri, provenite din întreaga lume.

De asemenea, evenimentul a avut parte și de transmisiuni în direct și discuții pe chat cu anumiți dezvoltatori de jocuri. Acest concept își propune să comunice mai direct cu gamerii și să le poată oferi acestora detalii despre jocurile și studiourile preferate.

Viitoarea ediție, rebotezată Next Fest, se va desfășura în perioada 16 – 22 iunie 2021 și le va oferi gamerilor posibilitatea de a încerca jocuri noi, de a urmări stream-urile difuzate de producători și de a discuta cu echipele din spatele acestor titluri.

Steam Next Fest nu va fi singurul spectacol de acest gen

Valve spune că noul nume reprezintă mai bine direcția evenimentului, sărbătorind astfel o perioadă de mai multe zile. Steam Game Festival a fost realizat de Valve, alături de Geoff Keighley, gazda The Game Awards, și a devenit o prezență regulată pe platforma Steam.

Însă, odată cu întoarcerea GDC sub forma unui eveniment hibrid în iulie și cu revenirea evenimentului Summer Game Fest, Steam Next Fest nu va fi singurul spectacol digital de acest fel.

Prin Next Fest, Valve își continuă demersul de a evidenția jocurile de toate dimensiunile. Cel mai recent exemplu în acest sens a fost Steam Game Festival din februarie, care a prezentat o mulțime de titluri indie.

Astfel, Steam Next Fest va transmite în direct toate evenimentele ce vor fi difuzate sub egida Summer Game Fest, inclusiv varianta digitală a expoziției E3, ce ar trebui să aibă loc în perioada 15-17 iunie.

Valve nu a precizat dacă conținutul Steam Next Fest va putea fi urmărit și în afara Steam, pe platforme precum Twitch sau YouTube. Cel mai probabil, mai multe informații vor fi oferite pe măsură ce ne vom apropia de începutul verii.

Sursa: ShackNews

Riot Games lanseaza update-ul 11.7 pentru League of Legends

Riot Games introduce update-ul 11.7 pentru League of Legends

Fanii titlului League of Legends vor primi o nouă serie de actualizări din partea Riot Games, producătorii jocului anunțând oficial noul update 11.7.

Mark „Scruffy” Yetter, directorul de design al LoL, a prezentat patch-ul 11.7, dezvăluind astfel toate modificările ce vor fi aduse jocului pe data de 31 martie.

Nu mai puțin de 17 campioni vor primi nerf-uri și modificări în următoarea actualizare din League of Legends. Udyr va primi un nerf la damage-ul provocat de atacul său de bază, în timp ce, în cazul lui Hecarim, viteza de mișcare Devastating Charge (E) va fi redusă de la 75 la 65 la sută.

De asemenea, Braum, Rell, Thresh și Alistar vor primi o serie de modificări minore. Braum, eroul care a lăsat mult de dorit în solo în ultimele luni și abia a fost ales în jocul profesionist de la începutul sezonului, urmează să primească câteva schimbări odată cu acest patch.

Eroii din League of Legends se vor bucura de o nouă serie de abilități!

Producătorii vor reduce timpul de reîncărcare a scutului său Unbreakable (E) de la 18-10 secunde, la 16-8 secunde și vor crește knock-up-ul maxim (final) de la 1-1,5 secunde la 1-2 secunde. Acestea nu sunt schimbări majore și nu ar trebui să facă o mare diferență pentru campion, dar ar trebui să-i ofere șanse sporite de a fi mai eficient, mai ales la sfârșitul jocului. Rell, Thresh și Alistar, pe de altă parte, au depășit toate așteptările în modul solo și în jocul pro și au avut un efect pozitiv asupra desfășurării jocului.

De asemenea, Riot Games va reduce durata Rell’s Attract and Repel (E) de la 0,75 secunde la 0,5 secunde. Scutul Thresh’s Dark Passage (W) va fi ajustat de la 60-220 la 60-180, în timp ce damage-ul provocat de Alistar Pulverize (Q) vor fi ușor reduse de la 60-240 la 60-220, iar damage-ul provocat de Trample (E) de la 35-290 la 20-275.

Junglerii ar trebui să se aștepte să vadă recompense sub formă de buff-uri pentru Amumu și Kindred, în timp ce ADC-urile, cum ar fi Varus și Ashe, ar trebui să obțină creșteri ale damage-ului lor general.

Cu aceste actualizări, poate cel mai important și eficient buff vine pentru Yasuo. Campionul primește un buff masiv în următorul patch, iar damage-ul său de atac pe nivel va crește de la 2,2 la 3. Acesta este cu 36% mai mult AD pe nivel.

Sursa: Inverse.com