CNAS: De la 1 aprilie, medicamentele prescrise vor putea fi ridicate de la orice farmacie din țară

medic-reteta-getty
De la 1 aprilie, medicamentele prescrise vor putea fi ridicate de la orice farmacie din țară. FOTO: Getty Images

Asiguraţii vor avea posibilitatea, începând cu 1 aprilie 2021, să ridice medicamentele prescrise de la orice farmacie din ţară, indiferent dacă aceasta are sau nu contract cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate cu care are şi medicul prescriptor, informează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri, excepţie vor face medicamentele aferente contractelor cost-volum-rezultat, care se eliberează indiferent de casa de asigurări de sănătate în evidenţa căreia de află asiguratul, cu condiţia ca furnizorul de medicamente să fie în contract cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate cu care se află şi medicul care a emis prescripţia medicală.

Astfel, dacă în prezent farmaciile comunitare/punctele de lucru pot avea încheiate contracte pentru furnizarea de servicii farmaceutice cu două case de asigurări de sănătate, respectiv cu o casă de asigurări de sănătate judeţeană şi CASAOPSNAJ, pentru punerea în aplicare a noii reglementări, începând cu 1 aprilie, farmaciile comunitare/punctele de lucru care au încheiate două contracte cu case de asigurări vor opta pentru păstrarea unui singur contract, care va fi valabil până pe 30 iunie 2021.

După aprobarea noului contract-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, o farmacie comunitară/ punct de lucru farmaceutic va încheia un contract unic cu o casă de asigurări de sănătate, care va intra în vigoare începând cu 1 iulie 2021, precizează CNAS, citat de Agerpres.

Această nouă reglementare este cuprinsă într-o hotărâre aprobată, joi, de Guvern.

„Este o măsură care va asigura un acces mai facil al pacienţilor la tratamentele necesare, mai ales în această perioadă dificilă pe care o traversăm. Însă nu ne vom opri aici.

Alte măsuri menite să vină în sprijinul pacienţilor sunt propuse de CNAS în proiectul de contract-cadru pentru anii 2021-2022, pe marginea căruia, până la data de 30 martie 2021, se desfăşoară consultările şi negocierile cu organizaţiile patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical.

Noul proiect de contract-cadru va fi supus aprobării Guvernului, astfel încât să intre în vigoare începând cu data de 1 iulie 2021″, a declarat Adrian Gheorghe, preşedintele CNAS, citat în comunicatul de presă. 

Mai mulți europarlamentari cer renunţarea cât mai rapidă la ora de vară

Time concept, bunch of watches 3d render
Ora se schimbă de două ori pe an. Foto: GettyImages

Cu doar o zi înainte de trecerea la ora de vară, mai mulţi deputaţi din comisia pentru transporturi şi turism (TRAN) a Parlamentului European cer ţărilor membre ale UE să acţioneze mai rapid conform dorinţelor cetăţenilor, renunţând la schimbarea orei de două ori pe an.

Parlamentul European a votat încă din martie 2019 pentru încetarea schimbării orei în fiecare primăvară şi toamnă, reaminteşte un comunicat al TRAN. Consiliul Uniunii nu a ajuns însă la o poziţie comună nici după doi ani de la momentul respectiv.

„Este important să ascultăm cererea cetăţenilor noştri de a înceta schimbarea orei; 4,6 milioane de oameni au răspuns la consultarea publică pe acest subiect, cel mai mare număr întrunit vreodată. Este un subiect important pentru cetăţenii noştri şi trebuie să le arătăm cu Uniunea Europeană ţine cont de preocupările lor. Circa 20% din populaţie suferă de probleme fizice sau mintale legate de schimbarea orei. Este vorba de multe ori de grupuri sociale vulnerabile, cum ar fi copiii, bătrânii şi bolnavii cronici. Sper într-adevăr că ţările UE nu vor mai tergiversa şi vor veni la masa negocierilor pentru a pune capăt fără întârziere schimbării orei în UE”, a spus raportorul PE Johan Danielsson, social-democrat din Suedia, relatează Agerpres.

Câți europeni sunt de acord cu încetarea schimbării orei

„84% din cetăţenii UE sunt în favoarea încetării schimbării orei, care conform multor studii are un efect negativ asupra sănătăţii omului. Este clar – schimbarea sezonieră a orei trebuie să înceteze, iar ţările din UE trebuie să se coordoneze între ele pentru alegerea celei mai bune ore pentru regiunea lor. Totuşi, acest lucru va fi posibil numai dacă reuşim să începem cât mai repede discuţiile despre noile reguli”, spune preşedinta TRAN, Karima Delli, reprezentantă a ecologiştilor din Franţa.

Ca răspuns la mai multe iniţative cetăţeneşti, PE a cerut în februarie 2018 Comisiei Europene să evalueze prevederile directivei privind ora de vară şi dacă este cazul să propună revizuirea actului normativ respectiv.

Pentru evaluare s-au primit 4,6 milioane de răspunsuri, din care 84% în favoarea renunţării la schimbarea orei.

Comisia Europeană a înaintat propunerea Parlamentului, care a revizuit directiva în 2019. Pentru a fi incluse în legislaţia UE, noile reguli trebuie convenite de Parlament şi de miniştrii din UE.

Uniunea Europeană a unificat prevederile pentru ora de vară în 1980 pentru armonizarea schimbării orei în piaţa comună, unde până atunci practicile şi orarele la nivel naţional erau diferite. Directiva în vigoare prevede trecerea la ora de vară în ultima duminică din martie şi revenirea la ora standard în ultima duminică din octombrie.

Descarcă aici noile modele de declarație pe proprie răspundere și adeverință de la angajator. DOCUMENTE

control politie agerpres_14518659

Autoritățile au publicat noile modele de declarație pe propria răspundere și adeverință de la angajator, care trebuie completate începând cu intrarea în vigoare a noilor restricții anunțate de guvern. Documentele pot fi descărcate mai jos.

Au fost publicate două seturi de documete: pentru cazul în care restricțiile întră în vigoare la ora 22.00 și pentru cazul în care restricțiile întră în vigoare la ora 20.00.

Modelul declarației pe propria răspundere și al adeverinței de la angajator pentru toate localitățile, indiferent de rata de incidență (nivelul de răspândire a virusului) – valabil începând de la ora 22.00:

Model Declarație pe proprie răspundere, descarcă aici:

Declaratie proprie Raspundere_22

Model Adeverință de la angajator, descarcă aici:

Adeverinta pentru angajatori_noapte_22

Modelul declarației pe propria răspundere și al adeverinței de la angajator pentru localitățile care depășesc rata de incidență de 4 ‰ (necesar a fi folosite pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică), respectiv 7,5 ‰ (necesar a fi folosite în toate zilele săptămânii) – valabil de la ora 20.00:

Model Declarație pe proprie răspundere, descarcă aici:

Declaratie proprie Raspundere_20

Model Adeverință de la angajator, descarcă aici:

Adeverinta pentru angajatori_noapte_20

Declarația pe proprie răspundere poate fi scrisă și de mână, cu condiția completării tuturor câmpurilor, se precizează în formular. Documentul poate fi stocat și prezentat pentru control pe dispozitive electronice mobile, cu condiția ca pe documentul conțină semnătura olografă a persoanei care folosește Declarația și data pentru care este valabilă declarația.

Adeverința de la angajator poate fi stocată și prezentată pentru control pe dispozitive electronice mobile, cu condiția ca pe documentul prezentat să existe semnătura olografă a reprezentantului legal al angajatorului și data la care a fost redactată adeverința.

Un nou val de restricții, anunțate de guvern

Guvernul a aprobat noile restricții pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu coronavirus. Acestea au fost propuse de CNSU, după o ședință care a avut loc joi. Măsurile urmează să intre în vigoare de duminică, după publicarea lor în Monitorul Oficial.

Potrivit documentului propus de CNSU și adoptat de Guvern, în localitățile cu o incidență mai mare de 7,5 cazuri COVID la mia de locuitori va fi interzisă circulația în afara locuinței după ora 20:00, cu două ore mai devreme față de restul localităților. Măsura se va aplica și în localitățile în care incidența este mai mare de 4 cazuri la mia de locuitori în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

De asemenea, magazinele vor fi închise de la ora 18:00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în localitățile cu o rată mai mare de 4 la mia de locuitori, iar acolo unde incidența este mai mare de 7,5 cazuri la mie, măsura se va aplică pe tot parcursul săptămânii.

Se închid și sălile de fitness în localitățile cu o rată mai mare de 4 la mie. Totodată, Guvernul a luat mai multe decizii pentru a permite circulația în noaptea de Înviere.

Precizare

Inițial, data la care era anunțată intrarea în vigoare a noilor restricții era vineri, 26 martie. Premierul Florin Cîțu a revenit vineri și a spus că intrarea în vigoare se amână până duminică, 28 martie, pentru ca agenții economici să aibă timp să se pregătească. Am corectat textul în acord cu noile informații.

Elon Musk și-a schimbat denumirea funcției în “tehno-rege” al Tesla. Cum a fost denumit directorul financiar al companiei

SpaceX Conducts In-Flight Abort Test In Florida, Kennedy Space Center, United States - 19 Jan 2020
Elon Musk s-a autointitulat „rege al tehnologiei” în cadrul Tesla. Foto: Profimedia Images

Elon Musk, CEO-ul miliardar al Tesla, cu o înclinație spre comportament excentric, și-a schimbat denumirea job-ului în “tehno-rege” (“technoking”) al producătorului de mașini electrice, transmite The Guardian.

Pe lângă Musk, care își menține poziția de director general, directorul financiar al companiei, Zach Kirkhorn, a fost numit după funcția deținută și de personajul lui George R. R. Martin, Tyrion Lannister, în “Urzeala Tronurilor” – „master of coin” (posibil tradus ca „vistiernic”).

Schimbarea numelui funcției deținute de Kirkhorn este o referință la investiția de 1,5 miliarde de dolari făcută, luna trecută, de Tesla în bitcoin, mișcare ce a catapultat valoarea acțiunilor deținute în controversata și râvnita criptomonedă. Musk, care a fost luna trecută detronat din poziția de cel mai bogat om din lume în contextul căderii prețului per acțiune la Tesla, a scris anterior “#bitcoin” în biografia contului de Twitter.

“În efect de pe 15 martie 2021, titlurile lui Elon Musk și Zach Kirkhorn au devenit tehno-rege al Tesla, respectiv vistiernic. Elon și Zach își vor menține pozițiile lor de CEO respectiv CFO”, a spus compania în ultima înregistrare la autoritatea bursei financiare din SUA, Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare.

Antreprenorul născut în Africa de Sud, a cărui valoare netă este estimată la mai mult de 170 de miliarde de dolari, pe al doilea loc după fondatorul Amazon, Jeff Bezos, are o înclinație spre un comportament excentric și care câteodată dezbină.

La începutul anului, Tesla publicase un anunț pentru job-ul de specialist în asistență pentru clienți, cu responsabilități ce includ gestionarea plângerilor formulate împotriva lui Musk pe rețelele sociale.

În 2019, lansarea teatrală a camionetei Tesla, concepută să demonstreze că firma poate produce o versiune electrică credibilă a celui mai popular vehicul din America, a devenit o farsă atunci când testul de durabilitate al geamurilor a eșuat, o bilă metalică grea spărgând materialul ce se dorea impenetrabil.

Cu un an înainte, decizia lui de a fuma marijuana într-un show live de pe internet a dus la o scădere de 6% a acțiunilor Tesla și părăsirea companiei de către doi directori seniori. Întrebat dacă a fost o decizie înțeleaptă să fumeze marijuana într-un stream în direct, în timp ce era anchetat de Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare pentru că a scris pe Twitter că a “asigurat” finanțarea pentru a lista Tesla, Musk a spus pentru The Guardian prin email: “Guardian este cel mai nesuferit ziar de pe planeta Pământ”.

Microsoft se află în discuții pentru preluarea Discord în schimbul a peste 10 miliarde de dolari

Microsoft se află în discuții pentru preluarea Discord în schimbul a peste 10 miliarde de dolari Foto: Profimedia Images

Microsoft, cel mai mare dezvoltator de software din lume, se află în discuții cu Discord pentru preluarea companiei în schimbul a peste 10 miliarde de dolari, potrivit unor surse ale publicației VentureBeat.

De startup sunt interesate mai multe companii mari, dar proprietarul Xbox se află în cea mai bună poziție la masa negocierilor.

O tranzacție nu este iminentă, deoarece Discord este mai interesată de listarea pe bursă decât de vânzare. Reprezentanții celor două companii au transmis că nu doresc să vorbească despre acest subiect.

Startup-ul din San Francisco oferă un serviciu gratuit care le permite gamerilor să comunice prin video, voce sau text. Platforma este folosită și în alte domenii, precum educație, financiar sau de către pasionații de lectură.

Discord are mai mult de 100 de milioane de utilizatori activi în fiecare lună.

Microsoft, una dintre cele mai vechi companii de tehnologie din lume, încearcă să achiziționeze firme care îi oferă acces la noi comunități, tinere și care se bucură de mare succes în această perioadă. Gigantul software a încercat anul trecut, fără succes, să cumpere TikTok, iar în trecut a negociat pentru preluarea Pinterest. Compania deține deja divizia de gaming Xbox, iar Discord ar fi o achiziție extraordinară.

Microsoft ar putea oferi, de exemplu, serviciul premium Nitro de la Discord în cadrul abonamentului Game Pass din Xbox, potrivit lui Matthew Kanterman, analist la Bloomberg. Un astfel de pachet ar fi foarte atractiv pentru potențialii clienți.

Compania din Redmond a achiziționat recent Bethesda.

Sursa: Bloomberg

Motorola Moto G100 primește dată de lansare și listă preliminară cu specificații

Motorola Moto G100 primește dată de lansare și listă preliminară cu specificații

Moto G100 este versiunea internațională a seriei Motorola Edge S, bazată pe chipsetul Snapdragon 870 cu 5G.

Cu aspect aproape identic modelului asiatic, G100 pune la dispoziție ecran FullHD+ de 90 Hz, bazat pe un panou LCD fără margini curbate, Acesta se întinde pe diagonala de 6.7 inch și este perforat pentru două camere frontale. Cea principală, wide are rezoluție de 16 MP, iar cea secundară, ultra-wide are senzor de 8 MP. Telefonul suportă captură video până la rezoluție 6K.

Organizată în mod similar camerei de pe iPhone-uri, într-un ornament de formă pătrată, camera principală are la bază un senzor de 64MP și este asistată cu module ultra-wide de 16MP și DoF (senzor de 2MP)

Motorola va livra noul Moto G100 în mai multe variante de finisaje în culori iridescente, imaginea de prezentare de mai jos surprinzând opțiunea numită Iridescent Ocean.

Motorola Moto G100

Motorola Moto G100 – principalele specificații:

  • Ecran LCD de 6.7-inch, Full HD+ (2520× 1080 pixeli), rată de aspect 21:9 aspect ratio, rată de refresh la 90Hz, strălucire până la 560 nits, certificare HDR10 și DCI-P3
  • Chipset Snapdragon 870 7nm, cu CPU octa Core (1 x 3.2GHz + 3 x 2.42GHz + 4 x 1.8GHz Hexa) și GPU Adreno 650
  • Memorie 8GB LPPDDR5 RAM cu stocare 128GB (UFS 3.1) / 12GB LPPDDR5 RAM cu stocare de 256GB (UFS 3.1), expandabilă până la 1TB folosind microSD
  • Alte dotări: Dual SIM, senzor de amprentă pe rama laterală (integrat cu tasta Power), ieșire pentru căști jack 3.5mm, certificare IP52 (rezistă la stropirea cu lichide), tastă Google Assistant, NFC, USB Type-C
  • OS Android 11
  • Camere foto: 64MP principală (deschidere f/1.7, PDAF), blitz LED, cameră ultra-wide de 16MP cu lentile de 121° și PDAF, cameră macro cu focalizare la 2.8cm, senzor DoF de 2MP, funcție audio zoom
  • Cameră frontală: 16MP + 8MP ultra-wide
  • Dimensiuni: 168.38×73.97×9.63mm
  • Greutate: 215g
  • Conectivitate rețea: 5G SA/NSA, Dual 4G VoLTE, Wi-Fi 6 802.11 ax, Bluetooth 5.1, GPS (L1 + L5
  • Acumulator: 5000mAh, cu funcție turbo charging (putere 20W).

Specificațiile vor fi aproape identice seriei Motorola Edge S, telefonul venind cu 12GB memorie RAM și 256GB stocare internă, expandabilă prin adăugarea unui card microSD. Nu va lipsi și nici tasta Google Assistant. Prezentă pe latura stângă a carcasei, aceasta poate fi dezactivată la modelul Edge S, dar nu și reconfigurată pentru îndeplinirea altei funcții, mulți utilizatori considerând-o o adiție inutilă.

Printre facilitățile interesante, dar nu neapărat utile unui număr foarte mare de utilizatori, se numără și interpretarea Motorola pentru tehnologia Samsung DEX, permițând folosirea telefonului în rolul unui PC de buzunar, conectat la monitor și tastatură atunci când lucrezi la birou. Această funcționalitatea ar urma să fie asigurată cu ajutorul unui adaptor separat, oferind ieșire HDMI și mai mulți conectori USB pentru conectarea de periferice.

Un analist explică de ce au scăzut acțiunile tech în ultima perioadă

Un analist explică de ce au scăzut acțiunile tech în ultima perioadă Foto: Profimedia Images

În ciuda faptului că au fost unele dintre cele mai solide afaceri în timpul pandemiei, acțiunile unor companii din sectorul tehnologic, precum Apple, Microsoft sau Cloudflare, nu s-au descurcat bine pe burse în ultimele săptămâni.

Acest lucru a fost cauzat de creșterea randamentelor obligațiunilor, potrivit analistului Ionuț Paulenco, de la eToro.

„În ciuda comentariilor liniștitoare ale Fed că nu se va grăbi să crească ratele dobânzilor, randamentele obligațiunilor au crescut brusc, ceea ce a determinat scăderea prețurilor acțiunilor tech. Randamentele mai mari reflectă așteptările unor rate mai mari ale dobânzilor, ceea ce înseamnă că împrumuturile devin mai scumpe”, a explicat Paulenco.

Companiile care înregistrează creștere rapidă, în special cele din sectorul tehnologic, trebuie să împrumute mult capital pentru a-și finanța extinderea, iar dobânzile mai mari le pot afecta marjele de profit, potrivit analistului.

Rezerva Federală (Fed) din SUA a promis că va menține rata dobânzii cheie la nivelurile actuale până când inflația se va stabiliza la un nivel de 2% și că nu va ridica dobânda până când piața muncii nu se va recupera complet.

Potrivit estimării Fed, economia americană va crește cu 6,5% în 2021, datorită administrării rapide a vaccinurilor și a pachetului de stimulare a economiei în valoare de 1,9 trilioane de dolari adoptat recent.

„În Europa, distribuirea mai lentă a vaccinului și sosirea unui al treilea val de infectare înseamnă că redresarea economică va veni probabil la câteva luni după SUA”, a mai spus Paulenco.

Sprijin pentru dezvoltatorii de aplicații: Google reduce comisioanele în Play

Thumbnail
Sursa imagine Dreamstime.com

Google a anunțat un sprijin major pentru dezvoltatorii de aplicații: va reduce comisioanele percepute aplicațiilor independente publicate în magazinul Google Play, pentru telefoanele cu sistemul de operare Android.

Astfel, de la 1 iulie 2021, vor fi tăiate de la 30% la 15% comisioanele Google Play pentru primii 1 milion de dolari din veniturile obținute anual de fiecare dezvoltator de aplicații pentru telefoanele cu Android.

De acest sprijin vor beneficia 99% dintre developerii care fac bani din vânzarea de produse și servicii digitale, tranzacții pentru care Google Play reține un comision.

Cu banii economisiți, dezvoltatorii de aplicații vor putea să angajeze programatori, să investească în marketing, să majoreze capacitatea pe servere, pentru a-și crește business-ul.

Xiaomi anunță Black Shark 4, noua sa serie de smartphone-uri de gaming

Xiaomi anunță Black Shark 4, noua sa serie de smartphone-uri de gaming

Black Shark, brandul de gaming din cadrul Xiaomi, a anunțat noua sa serie de telefoane pentru anul 2021.

Black Shark 4 și Black Shark 4 Pro vin echipate cu specificațiile de top e care le așteptăm de la astfel de dispozitive, cât și cu încărcare foarte rapidă, butoane fizice dedicate jocurilor și ecrane foarte performante. Unul dintre avantajele acestor telefoane este însă prețul scăzut față de concurența din piață, în stilul Xiaomi.

Black Shark 4 Pro este comparabil în specificații cu alte modele mai scumpe

Modelul Black Shark 4 Pro este cel care vine echipat și cu Snapdragon 888, modelul de top de pe piață. Acesta beneficiază de un ecran 1080p+ la 144 Hz, care integrează și o tehnologie pe care n-am mai văzut-o de ceva vreme pe smartphone-uri: două zone de presiune, așa cum făceau telefoanele cu 3D Touch în urmă cu câțiva ani. Acestea ar putea fi configurate pentru a activa anumite butoane virtuale din jocuri, doar atunci când sunt apăsate mai tare.

Restul configurației este destul de standard pentru telefoanele moderne cu Android: 8 sau 12 GB LPDDR5 RAM și 256 GB stocare internă. Acumulatorul de 4.500 mAh se încarcă la 120 W, fiind necesară puțin peste jumătate de oră pentru o încărcare completă. Și da, încărcătorul rapid se regăsește în cutie, companiile producătoare păstrând acest accesoriu alături de telefoanele high-end.

Black Shark 4 pro

Un aspect mai ciudat al lui Black Shark 4 Pro este prezența a două butoane fizice pe laterala din dreapta. Acestea sunt retractabile și oferă un răspuns fizic, nu unul haptic, așa cum întâlnim la butoanele ultrasonice de pe ROG Phone sau alte smartphone-uri de gaming din trecut. Fiecare buton în parte beneficiază și de un slider care le poate ascunde sau scoate la suprafață. Senzorul de amprentă este pe laterală, integrat în butonul power, iar telefonul include și un jack de căști.

În ultimul rând, avem de a face cu un sistem foto de medie, cu un senzor principal de 64 megapixeli, o cameră ultrawide de 8 megapixeli și o cameră macro de 5 megapixeli. Camera frontală are 20 megapixeli și este integrată central într-un decupaj de dimensiuni mic.

black shark 4 button

Prețul pornește de la 4.000 yuan, adică 518 euro, iar modelul de top cu 12 GB RAM costă 585 euro (4.500 yuan).

Black Shark 4 folosește platforma hardware Snapdragon 870

Față de Black Shark 4 Pro, modelul standard face câteva compromisuri, însă și prețul este semnificativ mai mic, chiar dacă performanța nu este extrem de mult afectată. Avem de a face cu chipset-ul Snapdragon 870, cu opțiuni de 6,8 sau 12 GB RAM și 128 sau 256 GB stocare, cât și cu un ecran de 6,67” identic cu cel de pe modelul superior. De altfel, și bateria și încărcarea rămân la fel de performante.

Diferențele majore apar în cadrul capabilităților speciale. Nu mai există zonele de presiune dedicate, iar camera principală scade la 48 megapixeli. Surprinzător însă, butoanele fizice de pe laterală rămân și pe acest model. Black Shark 4 pornește de la 2.500 yuan, adică 325 euro și ajunge la 3.000 yuan, adică 390 euro.

Blask Shark 4

Ambele variante sunt disponibile momentan în China, însă generațiile precedente au venit la scurt timp și în Europa, putând fi comandate de pe site-ul oficial. Desigur, prețurile cresc puțin atunci când ajung în alte regiuni din cauza taxelor locale.

sursa: Android Police

Atentie. Țepe cu Fan Courier, Poșta Română și alte servicii de curierat: mare atenție să nu rămâi fără bani pe card

Țeapa cu Fan Courier, Poșta Română și alte servicii de curierat: mare atenție să nu rămâi fără bani pe card

Specialiștii Bitdefender vin cu detalii despre noi înșelătorii în numele unor companii de curierat ca Fan Courier, DHL și chiar Poșta Română.

Specialiștii în securitate cibernetică avertizează în legătură cu noi țepe. Ținta finală a lăsarea celor naivi fără bani.

E vorba de campanii de e-mail-uri frauduloase care pretind a fi trimise din partea unor firme de curierat cunoscute, cu scopul de a-i convinge pe oameni să acceseze link-uri sau să descarce fișiere periculoase care îi pot lăsa fără bani. Iată de ce trebuie să te ferești.

Țeapa în numele Fan Courier, Poșta Română și alte servicii de curierat. Ce trebuie să știi

În mesajele frauduloase, atacatorii cibernetici profită de reputația unor branduri cunoscute pe piața locală de curierat și servicii poștale, precum FAN Courier, DPD, DHL, Poșta Română și Balcan Express Curier, dar și de cererea crescută a oamenilor pentru livrări în perioada pandemiei, susțin specialiștii Bitdefender.

Potrivit sursei citate, unele mesaje le sugerează țintelor să plătească o taxă suplimentară de livrare și să acceseze link-uri care duc către o pagină frauduloasă unde își vor introduce datele de card. Practic, victimele păcălite oferă de bunăvoie informații sensibile atacatorilor, iar apoi ei pot face transferuri din conturile bancare până la golirea acestora.

O altă metodă este cea a trimiterii unor informații despre o livrare în curs sau a unor notificări despre imposibilitatea efectuării unei livrări pentru că destinatarul nu a putut fi contactat sau pentru că adresa de livrare și datele de contact nu ar fi corecte.

Aceste informări vin sub forma unor fișiere atașate în diverse e-mail-uri, iar cei care le accesează se infectează cu amenințări informatice care permit răufăcătorilor să urmărescă tot traficul de date de pe dispozitiv, inclusiv să sustragă parole și să aibă apoi acces neîngrădit la toate conturile online ale victimei. Pentru a părea cât mai credibile, e-mail-urile se folosesc în mod fraudulos de logo-urile și culorile companiilor în cauză și sunt scrise concis și lizibil. Mesajele sunt scurte și corecte, fără erorile gramaticale specifice altădată acestor tipuri de înșelătorii.

La începutul acestui an, Bitdefender a avertizat asupra unei campanii similare de e-mail-uri frauduloase care pretindeau a fi trimise din partea unor bănci cunoscute pe piața locală, precum Banca Transilvania, BCR, CEC Bank, ING, Raiffeisen Bank și UniCredit Bank.

„Grupările de criminalitate informatică se adaptează rapid schimbărilor obiceiurilor de consum ale oamenilor impuse de pandemie și își adaptează strategia de la o lună la alta înspre industriile care devin tot mai populare. După ce au exploatat luni bune subiecte legate de servicii financiar-bancare, pe fondul creșterii interesului pentru online banking, vedem acum că tot mai multe mesaje înșelătoare pretind că vin din partea firmelor de curierat, o industrie mai populară ca niciodată”, spune Bogdan Botezatu, director de cercetare în amenințări informatice la Bitdefender.

Câteva sfaturi

  • Folosiți direct pagina de internet a companiei de curierat pentru a urmări livrările și evitați să fiți direcționat către aceasta dinspre un e-mail sau mesaj cu origine incertă.
  • Validați telefonic direct cu compania eventuale taxe suplimentare de livrare care vi se solicită prin e-mail.
  • Verificați cu atenție expeditorul e-mail-ului și adresa acestuia înainte de a accesa link-uri sau de a descărca documente atașate.
  • Evitați să accesați fișiere executabile sau link-uri venite odată cu e-mail-uri suspecte de la expeditori de la care nu așteptați vreun mesaj.
  • Folosiți o soluție de securitate performantă capabilă să depisteze amenințări informatice și să blocheze instalarea acestora pe dispozitive.
  • Folosiți calculatorul de serviciu doar în scop profesional și nu accesați de pe acesta aplicații sau programe în interes personal.