Tesla introduce Bitcoin ca metodă de plată, alimentând noi creșteri speculative ale cotațiilor

Tesla introduce Bitcoin ca metodă de plată, alimentând noi creșteri speculative ale cotațiilor Foto: Hepta

Oricând apare câte un moment de ezitare al investitorilor în a mai cumpăra Bitcoin, o veste neașteptat de bună despre celebra vine să salveze reputația celebrei criptomonede.

Ca și deținător al unui portofoliu considerabil de monede Bitcoin, gigantul Tesla este direct interesat de succesul acesteia, cel puțin în perioada imediat următoare.

Tesla a cumpărat monede Bitcoin în valoare de 1.5 miliarde dolari, cotația de tranzacționare fiind estimată la aproximativ 40000 dolari/Bitcoin. În prezent, cotația Bictoin este de 57000 dolari, cu tendință de creștere.

Lăsând la o parte conflictele de interese evidente, Tesla acceptă acum folosirea Bitcoin ca metodă de plată la achiziționarea de vehicule electrice, pentru clienții din Statele Unite. Însă cei care ales să folosească această opțiune ar trebui să plătească acum cu aproximativ 5% mai mult decât în ziua precedentă, vestea dată de Elon Musk mărind peste noapte prețul Bitcoin.

Totuși, având în vedere volatilitatea extremă a cotațiilor Bitcoin, cei răbdători nu trebuie decât să aștepte următorul crash pentru a obține „discount-ul” râvnit. Asta, dacă nu cumva, prețul Bitcoin va continua să creastă spre noi maxime istorice.

Tesla Bitcoin

Pe lângă confirmarea disponibilității noii opțiuni de plată, Musk a oferit și câteva detalii despre modul în care Tesla gestionează criptomoneda. „Tesla folosește doar software intern și open source și operează direct nodurile Bitcoin”, a spus el într-un tweet de urmărire , „Bitcoin plătit către Tesla va fi păstrat ca Bitcoin, nu convertit în monedă fiat”.

Modul în care funcționează procesul de plată este prezentat la secțiunea Q&A de pe site-ul Tesla. Pe scurt, utilizatorii vor avea opțiunea de a scana un cod QR sau de a prelua prin comandă copy-paste adresa portofelului bitcoin în care se va face plata. Tesla precizează că orice altă formă de criptomonedă în afară de Bitcoin nu este acceptată, încercarea unei astfel de tranzacții putând duce la pierderea irecuperabilă a fondurilor respective.

Conform termenilor și condițiilor de plată în Bitcoin, mașinile sale vor continua să aibă prețuri exprimate în dolari SUA, iar clienții care aleg să plătească contravaloarea în criptomonedă raportându-se la cotația Bitcoin de la momentul respectiv.

Totodată, Tesla avertizează viitorii clienți să fie deosebit de atenți la introducerea adresei Bitcoin și suma de plată, precizând că „tranzacțiile bitcoin nu pot fi anulate”, orice greșeli din care rezultă pierderea fondurilor respective urmând să fie imputate exclusiv părții care a inițiat plata.

Elveţia a început pregătirile pentru a elibera certificatele de vaccinare anti-Covid din vara aceasta

certificate vaccinare
Comisia Europeană a prezentat „adeverința electronică verde. Foto: Profimedia Images

Biroul Federal Pentru Sănătate Publică din Elveţia a informat miercuri că a început pregătirile pentru a elibera certificatele de vaccinare pentru COVID-19 din vara aceasta, în ideea de „a fi recunoscute internaţional şi a nu putea fi falsificate”.

Directoarea instituţiei, Anne Levy, a declarat că Elveţia urmăreşte cu atenţie avansul acestui tip de certificate în Uniunea Europeană, deşi ar putea lua măsuri în mod independent dacă această iniţiativă suferă amânări în ţările vecine, relatează EFE, citată de Agerpres.

Se aşteaptă ca certificatul elveţian să fie disponibil atât pe hârtie cât şi digital şi să permită posesorilor să depăşească unele restricţii, mai ales în ce priveşte călătoriile.

Într-o primă fază acest document nu va ţine seama dacă deţinătorul a fost sau nu infectat cu COVID-19, sau dacă are un rezultat PCR negativ, deşi aceste informaţii ar putea fi incluse ulterior, a declarat o reprezentantă a Biroului federal pentru postul elveţian de televiziune RTS.

CE a prezentat „adeverința electronică verde”, documentul care va facilita libera circulație în UE

Pe 17 martie 2021, Comisia Europeană a prezentat o propunere de creare a unui certificat verde digital, pentru a le facilita cetăţenilor UE libera circulaţie în condiţii de siguranţă pe durata pandemiei de COVID-19. Certificatele verzi digitale vor fi valabile în toate statele membre ale Uniunii, iar Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția vor putea recurge la ele.

Cu o astfel de dovadă a vaccinării împotriva Covid-19, o persoană vaccinată într-un stat membru va fi recunoscută şi în alt stat membru ca imunizată. Acest aspect ar putea facilita călătoriile, inclusiv în scop turistic, între ţări. 

Adeverința electronică verde va constitui dovada că deținătorul:

  • a fost vaccinat împotriva COVID-19
  • a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecției cu virusul SARS-CoV-2 sau
  • s-a vindecat de COVID-19.

Guvernul prelungește până la 1 iulie termenul de plată a contribuţiei personale pentru unele servicii medicale

guvern-citu
Guvernul urmează să prelungească până la 1 iulie termenul de plată a contribuţiei personale pentru unele servicii medicale. Foto: gov.ro

Guvernul urmează să prelungească în şedinţa de joi, printr-o ordonanţă de urgenţă, până la 1 iulie, termenul de aplicare a prevederilor cu privire la contribuţia personală care poate fi plătită de asiguraţi pentru unele servicii medicale, în condiţiile în care aceştia optează ca acestea să fie acordate de furnizori privaţi aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Proiectul de OUG va reglementa stabilirea, începând cu trimestrul al doilea al acestui an, a unor măsuri în sistemul de asigurări sociale de sănătate prin care să se asigure tranziţia spre o situaţie similară celei anterioare contextului pandemic.

„Prin aceste măsuri se urmăreşte deopotrivă asigurarea unei sustenabilităţi financiare a furnizării serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale, pentru justificarea cheltuielilor şi pentru realizarea unui control al costurilor în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, preîntâmpinându-se apariţia unor disfuncţionalităţi majore în asigurarea accesului bolnavilor la serviciile medicale preventive şi curative”, se arată în nota de fundamentare a proiectului, potrivit Agerpres.

În ședința de joi urmează să fie aprobat și un proiect de lege pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind coproducţia cinematografică (revizuită), deschisă spre semnare la Rotterdam la data de 30 ianuarie 2017 şi semnată de România la Strasbourg, la 19 ianuarie 2021.

Un alt proiect de lege supus aprobării în Guvern vizează stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei energetice. Potrivit prevederilor proiectului de lege, măsurile de protecţie socială pot fi financiare şi non-financiare şi se finanţează din bugetul de stat, din bugetele locale sau din fonduri europene.

Pe agenda şedinţei Executivului figurează şi o serie de proiecte de hotărâri privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi.

Totodată, în aceeaşi reuniune, urmează să fie decisă, printr-un memorandum, aprobarea raportului negocierii Contractului de finanţare (COVID-19 – Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi) dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 250 milioane euro.

Facebook vrea cu orice preț să copieze Clubhouse: cum arată funcția Live Audio

Facebook vrea cu orice preț să copieze Clubhouse: cum arată funcția Live Audio

La începutul anului, când multă lume începuse să vorbească despre Clubhouse, se relata că Facebook lucrează deja la ceva similar. Nu și-a abandonat planurile, ba din contră.

Informația potrivit căreia Facebook lucrează deja la a copia Clubhouse, aplicația care se bazează doar pe format audio și care pare că va avea succes, a apărut în februarie.  La acea vreme, jurnaliștii de la NYT scriau despre planurile lui Zuckerberg în această direcție, dar nu existau prea multe detalii.

Nu se știa dacă va fi ceva integrat în Facebook sau se va veni cu ceva separat.

Ei bine, lucrurile încep acum să se lămurească. Alexxandro Paluzzi, un inginer dezvoltator de aplicații, a săpat adânc în codurile aplicației și a descoperit ce pune la cale Zuckerberg. Compania a confimat informația și a spus că e vorba de eforturi depuse în zona dezvoltării unor funcții noi audio, dar a precizat că nimic nu e public deocamdată.

Dar iată la ce trebuie să te aștepți.

Cum s-a gândit Facebook să copieze Clubhouse

Screenshot-uri făcute publice de Paluzzi arată că noua funcție audio, care seamănă extrem de tare cu ce oferă Clubhouse, va fi integrată într-o extensie a Messenger Rooms. Acolo unde poți organiza deja conferințe video cu prietenii. Ei bine, se pare că se lucrează și la un format audio, în sistem broadcasting.

Deocamdată, funcția nu e disponibilă și poate suferi modificări față de ceea ce vezi acum. Dar se poate intui că nu e vorba de ceva separat, ci o extensie din ceea ce Facebook oferă deja.

Așadar, e posibil să existe o funcție Live Audio integrată în Rooms. De altfel, dacă stai să te gândești, și Rooms a apărut tot ca o copie la Zoom. Apărea chiar anul trecut, în luna mai, la câteva luni după ce pandemia începuse să ne țină pe toți în case.

Se pare că Live Audio va fi ceva mai mare decât ceea ce oferă acum Rooms. Acum, poți organiza conferințe video cu până la 50 de oameni pe Messenger Rooms, dar funcția audio ar putea oferi mult mai mult de atât. Plus că sistemul de conferințe video de la FB nu a fost gândit pentru broadcasting la scară largă, ci doar pentru întâlniri virtuale cu colegii și prietenii.

Cum vei activa noua funcție

Din ce se vede în imagini, se pare că Rooms va beneficia și de posibilitatea de a organiza trei tipuri de conferințe. Prima se referă la un grup privat pe video – ceea ce poți face acum, a doua e vorba de o conferință video publică, practic ca o transmisiune live către toți din lista ta, iar a treia – Live Audio – îți permite să organizezi o conferință audio către un grup mult mai mare de persoane.

Vei avea apoi la dispoziție linkuri pentru a-ți face publică sesiunea de streaming. Oriunde, nu doar pe Facebook.

Până și iconițele în care participanții seamănă destul de tare cu ceea ce oferă Clubhouse acum, dacă te uiți cu atenție.

Ce e clar e că Facebook n-a renunțat la ideea de a copia aplicația cu poate cel mai mare succes înregistrat într-un timp atât de scurt.

Schimbarea majoră de la WhatsApp: faci asta direct pe calculator fără să ai nevoie de telefon

Schimbarea majoră de la WhatsApp: faci asta direct pe calculator fără să ai nevoie de telefon

Vești bune pentru cei peste două miliarde de utilizatori ai platformei WhatsApp. Compania a operat o schimbare care facilitează folosirea serviciului de mesagerie.

Concret, vorbim despre o îmbunătățire a funcției WhatsApp Web, lansată în ianuarie 2015. Funcția a facilitat conectivitatea interumană, iar singurul defect pe care l-au găsit oamenii de-a lungul anilor a fost că ne folosim telefoanele pentru a utiliza contul WhatsApp pe WhatsApp Web.

Practic, telefoanele noastre trebuie să fie conectate la Internet tot timpul în timpul utilizării și asta poate deveni uneori cu adevărat enervant. Ei bine, vom scăpa de această problema.

WhatsApp pe mai multe dispozitive

Nu mai este o veste nouă că WhatsApp lucrează deja la suportul pentru mai multe dispozitive. Ce ar putea fi nou este că aplicația este pe cale să lanseze o nouă actualizare care va permite WhatsApp web să funcționeze fără un telefon conectat.

Astfel, îți vei putea utiliza contul WhatsApp pe mai multe dispozitive în același timp. Acest lucru nu necesită o conexiune activă la internet pe dispozitivul principal.

Din 2019, surse din lumea thenologică au dezvăluit că gigantul tehnologic testează o versiune beta pentru WhatsApp Web, ceea ce înseamnă că aceasta va fi lansată în curând pentru toate iOS și Utilizatorii Android în curând!

Prin noile modificări operate WhatsApp îți va permite, totodată, să utilizezi contul prin intermediul a patru dispozitive desktop. WhatsApp va face un anunț oficial cu privire la această schimbare majoră în momentul în care va fi pregătită pentru lansare, dar nu există nicio îndoială cu privire la efectul pe care îl va produce în rândul utilizatorilor.

În contextul pandemic în care ne aflăm, când milioane de oameni din intreagă lume își desfășoară activitatea profesională remote, de acasă, posibilitatea interconectării dispozitivelor la contul de WhastApp va ușura munca tuturor userilor.

Și opțiunea de acum vine în completarea celei care a adus apeluri vocale și video pe web.

Google vrea să-i facă pe acești români experți în IT: care sunt condițiile și cine se califică

Google vrea să-i facă pe acești români experți în IT: care sunt condițiile și cine se califică

Google a anunțat un program de susținere a dezvoltării competențelor digitale în România. Vorbim de 1.255 de burse pentru obţinerea de certificate în domeniul IT.

Din 2020 până în prezent s-a vorbit foarte mult despre digitalizare și a fost o accelerare în acest sens, atât la nivel privat, cât și public. Un studiu realizat de Google şi McKinsey arată că peste 90 de milioane de persoane apte de muncă din Europa vor avea nevoie să dezvolte noi competenţe.

Legat de contextul pandemiei, cele mai recente estimări McKinsey arată că această cifră a crescut cu 25% în ultimul an. Oamenii vor trebui să își găsească noi domenii de activitate, iar în acest context le-ar putea fi utile aceste burse. Programul Google sprijină acest proces și oferă pregătire pentru o carieră în domenii ca IT Support, Project Management, UX Design şi Data Analytics.

Bursele sunt oferite în cadrul a două proiecte, derulate pe platforma Coursera. Cursurile pot fi finalizate în mai puţin de şase luni, nu necesită experienţă relevantă şi sunt recunoscute de experţi din industrie şi angajatori.

Cum sunt împărțite bursele acordate de Google

În primul rând, vorbim de proiectul Digital Women realizat de Fundaţia EOS (Educating for an Open Society Romania) cu sprijinul INCO.

Vor fi acordate burse către 755 de femei care vor să-şi construiască o carieră în tehnologie. Proiectul se adresează femeilor în şomaj sau celor care ocupă locuri de muncă periclitate. Bursele sunt destinate pentru urmarea programului „IT Support Specialist Certificate” dezvoltat de Google, găzduit pe platforma Coursera.

În ceea ce privește al doilea proiect, este derulat de Fundaţia Leaders, organizaţie parteneră Grow with Google. Va distribui în România 500 de burse finanţate de Google. Acestea vor putea fi folosite pentru cursuri într-unul dintre cele patru programe: IT Support, Data Analytics, Project Management, UX Design.

„Proiectele […] sunt un sprijin pentru cei afectați de schimbările economice profunde prin care trecem […]. Acestea sunt parte din programul Grow with Google, prin care sprijinim oamenii să-și dezvolte competențele digitale. Grow with Google a fost lansat în România în urmă cu 5 ani, iar până în prezent am pregătit peste 250.000 de persoane.”
Dan Oros, Head of Marketing Google Romania.

În acest caz, bursele vizează dezvoltarea competențelor în rândul tinerilor profesionişti şi studenţilor.

Google România menţionează că programul de acordare de burse pentru dezvoltarea unei cariere în domeniul IT face parte din iniţiativa europeană a Google de sprijinire a competenţelor digitale „Google Career Certificates”.

Test de COVID livrat în doar 30 minute: cât costă să te testezi acasă ca român

Test de COVID livrat în doar 30 minute: cât costă să te testezi acasă ca român

Glovo tocmai a anunțat introducerea unei noi funcții în aplicația sa, în contextul pandemiei de coronavirus. Acum poți primi acasă, sau oriunde dorești, teste rapide pentru depistarea infecției cu noul coronavirus.

Glovo pune la dispoziția clienților trei tipuri de pachete, toate cu acreditarea Organizației Mondiale a Sănătății: trei teste la 164,7 lei, cinci la 274,5 lei și un test la 54,90 lei. Acestea sunt furnizate de Medimfarm, partener Glovo, și sunt produse de SD Biosensor, iar taxa de livrare pentru fiecare dintre pachetele existente în aplicație este de 19,99 lei.

Testele rapide pentru depistarea COVID-19 sunt teste de uz profesional, atât prelevarea probei cât și interpretarea rezultatului ar trebui efectuate de personal medical calificat.

Testele rapide pot fi găsite în categoria Pharmacy, sub denumirea „Test Rapid Covid”.

Glovo

În ce orașe e disponibilă livrarea testelor pentru Covid-19?

Pentru moment, această funcție este disponibilă în orașele: Bucureșți, Timișoara, Ploieșți, Iași, Galați, Constanța, Brașov, Buzău, Târgoviște, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Târgu Mureș, Slatina și Botoșani.

„Din dorința de a veni în întâmpinarea nevoilor utilizatorilor Glovo, ne-am gândit la partenerierea cu Medimfarm pentru a le oferi celor interesați posibilitatea de a-și realiza teste rapide Covid-19, livrate într-un timp scurt și cu toate măsurile de siguranță respectate”, a declarat Victor Răcariu, General Manager Glovo CEE.

La nivel global, Glovo are acest serviciu în patru țări, Italia, Portugalia, România și Georgia, iar de la introducerea testelor rapide în aplicație au fost livrate peste 6500 de astfel de teste pentru depistarea COVID-19, dintre care peste 4000 doar în România.

Cum funcționează aplicația Glovo?

  • Descarcă (gratuit) Glovo de pe Google Play sau App Store și creează-ți cont
  • Deschide aplicația pentru a vedea ce poți comandă în zona ta
  • Alege o categorie dintre cele predefinite, folosește butonul „Orice” sau caută direct un produs în bară de căutare
  • Odată ce ai plasat comanda, poți vedea în ce stadiu se află, iar după ce curierul a preluat-o, îl poți urmări în timp real până ajunge la tine
  • Pe mail-ul cu care ți-ai creat contul vei primi confirmarea comenzii
  • Doar în timpul livrării poți contacta curierul Glovo pentru nelămuriri sau informații
  • Poți plăti cu cardul direct în aplicație sau cash la livrare
  • Oferă un rating după fiecare comandă atât magazinului/restaurantului de la care ai comandat, cât și curierului
  • După finalizarea comenzii, găsești pe mail confirmarea și detaliile livrării

Necromunda: Hired Gun, un nou shooter brutal plasat în universul Warhammer 40,000

Necromunda: Hired Gun, un nou shooter brutal plasat în universul Warhammer 40,000

Focus Home Interactive, alături de echipa de la StreumOn Studio, au dezvăluit Necromunda: Hired Gun, un nou first person shooter plasat în universul Warhammer 40,000.

Producătorii au gândit Necromunda drept un shooter rapid și visceral, în care veți avea numeroase opțiuni de a aborda inamicii: fugitul pe pereți, săritura dublă sau utilizarea grappling hook-ului pentru navigarea rapidă, pentru dezarmarea adversarilor sau pentru ocolirea acestora.

De asemenea, numeroase aspecte ale protagonistului, de la creierul acestuia și până la picioare sale, vor putea primi diferite upgrade-uri, achiziționate cu banii câștigați de pe urma contractelor îndeplinite.

Necromunda Hired Gun

La luptă alături de un dulău cibernetic

Nu în ultimul rând, în Necromunda: Hired Gun veți beneficia de un ajutor de nădejde: câinele cyber-mastiff, jumătate animal, jumătate robot, gata să îndeplinească fiecare comandă.

Patrupedul va putea să vă avertizeze în legătura cu prezența inamicilor și va putea chiar să-i ucidă imediat prin mușcături la nivelul gâtului. Câinele va beneficia, la rândul său, de propriile upgrade-uri.

Dezvoltat de StreumOn Studio, studioul din spatele jocului Space Hulk: Deathwing, Necromunda: Hired Gun va fi lansat pe 1 iunie 2021, în versiuni pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S, PlayStation 4, Xbox One și PC.

Necromunda Hired Gun

Sursa: All Games Delta

Realme 8 Pro, lansat pentru piețele globale. Vine cu ecran AMOLED și cameră de 108MP

Realme 8 Pro, lansat pentru piețele globale. Vine cu ecran AMOLED și cameră de 108MP

Realme 8 Pro oferă ecran AMOLED de 6.4 inch și cameră de 108MP, toate într-un pachetul unui telefon elegant și cu preț accesibil.

Telefonul va fi disponibil în configurație cu 8/128 GB memorie pentru 299 euro, sau 6/128GB pentru 279 euro. Versiunile de culoare sunt Infinite Blue, Infinite Black și Punk Black.

Pentru prețul cerut, cumpărătorii se aleg cu chipsetul Snapdragon 730G, un acumulator de 4500 mAh și ecran AMOLED Full HD+ de 6.4 inch, suportând 180Hz rată de eșantionare a comenzilor touch și o luminozitate maximă de 1000 nits.

Întâlnit și pe telefoanele Xiaomi, senzorul foto Samsung ISOCELL HM2 de 108MP are o dimensiune relativ mare, de 1/1.52 inch și folosește procedeu pixel binning cu raport 9-la-1 pentru obținerea unor imagini mai clare în condiții de lumină redusă. Profitând de senzorul cu număr impresionat de pixeli, Oppo a implementat pentru Realme 8 Pro zoom optic până la valoarea 3X.

În loc de lentile cu distanță focală variabilă, sau un modul foto dedicat, apropierea imaginii se face cu pierderi minime de calitate prin „decuparea” porțiunii centrale a senzorului foto principal. Mai găsim și o cameră ultra-wide de 8MP, respectiv cameră macro de 2MP.

Realme 8 Pro

Pe lista funcțiilor avansate de captură intră și un nou mod tilt-shift time-lapse, respectiv mod time-lapse cu interval de o secundă între imaginile captate.

La partea din față, ecranul AMOLED găzduiește un senzor de amprentă și camera selfie de 16MP.

Acumulatorul de 4500mAh poate fi încărcat de la 0% la 100% capacitate în doar 47 minute, sistemul SuperDart charging trimițând prin cablul USB-C o putere de până la 50W.

Lista dotărilor este încheiată cu suport dual-SIM, slot microSD și o versiune modificată a firmware-ului ColorOS (dezvoltat de Oppo), bazată pe nucleul Android 11 și interfața Realme UI 2.0.

Primele fotografii cu piese de iPhone 13 dezvăluie un „notch” mai mic

Primele fotografii cu piese de iPhone 13 dezvăluie un „notch” mai mic

Primele fotografii cu ceea ce par a fi protecții de sticlă pentru iPhone 13 ar putea dezamăgi o parte dintre fani care se așteptau la un notch mult mai mic, sau chiar la dispariția acestuia.

MacRumors a publicat fotografia de mai sus pe site-ul său, sursa originală fiind un service de telefoane din Grecia: iRepair. Acestea ar trebui să fie piese de schimb pentru următoarea generație de telefoane, care va integra un decupaj mai mic.

iPhone 13 va avea un ecran cu decupaj mai mic, dar similar în rest

Deja notch-ul din ecranele modelelor iPhone de la Apple a devenit o caracteristică de design care le separă într-o piață care s-a mutat deja de câțiva ani spre soluții mai subtile, precum perforații rotunde sau de forma unei pastile în ecran. Alți producători, precum ZTE, deja au atins generația a doua de camere sub ecran, folosind paneluri Visionox care permit luminii să pătrundă până la senzorul foto frontal.

Apple, în schimb, pentru că a ales să folosească un sistem cu puncte și camere cu infraroșu pentru autentificare, dar fără un senzor de amprentă, nu poate renunța așa ușor la acest decupaj. Zvonurile spuneau că Apple ar fi reușit să miniaturizeze tehnologia pentru a apropia decupajul mai mult de partea de sus a ramei, însă se pare că soluția va fi doar o mică reducere a spațiului ocupat pe orizontală.

În timp ce pe modelul „Mini”, diferența nu este atât de mare, pe iPhone 12 Pro Max, notch-ul pare să fie foarte mic din aceste imagini. Totuși, cei care preferă un ecran neîntrerupt, sau care pot să ignore un decupaj mai subtil, cu siguranță nu vor fi convinși nici de acest efort.

Desigur, aceste imagini sunt bazate pe o fotografie care provine din surse neoficiale. În timp ce de multe ori leak-urile au fost confirmate, suntem abia în luna martie, iar generația iPhone 13 ar putea ajunge pe piață abia în septembrie. Există încă destul timp ca Apple să modifice design-ul, însă nu ne putem aștepta la modificări majore.

Tradițional, compania păstrează un design timp de trei sau patru generații, deci s-ar putea să nu vedem mari inovații la acest capitol în următorii doi ani, având în vedere că iPhone 12 a fost prima schimbare de design după iPhone X din 2017.

sursa: MacRumors