SARBATOARE MARE. Buna Vestire 2021. Ce nu ai voie să faci cu ocazia acestei sărbători, de 25 martie? Tradiții și superstiții

Calendar ortodox 25 martie 2021. Ce nu ai voie să faci de Buna Vestire

Anual, pe 25 martie, creștin-ortodocșii sărbătoresc Buna Vestire, cunoscută în popor şi sub denumirea de Blagoviştenie.

Acestei sărbători îi sunt specifice o serie de tradiţii şi superstiţii menite să le aducă noroc, bunăstare şi sănătate celor care le respectă.

Lucruri permise și interzise. Tradițiile și superstițiile zilei

Trebuie să fii cu inima deschisă, bucuros şi să eviţi certurile. În caz contrar, certurile și ghinionul se vor ține lanț.

Fetele nemăritate trebuie să numere de câte ori cântă cucul în acea zi, sau dacă îi pune păsării o întrebare. În cazul în care cucul nu răspunde, nunta nu va avea loc în acel an.

Trebuie îmbrăcate haine curate şi cu bani în buzunare.

Nu trebuie să dormi pentru zi pentru a nu fi obosit tot anul.

Pe pragul casei trebuie puse pâine şi sare pentru hrana îngerilor, care, astfel, te vor proteja şi îţi vor fi aproape ori de câte ori le vei cere ajutorul.

Se adună toate lucrurile care nu mai fac trebuinţă şi li se dau foc.

Semnificația sărbătorii

În această zi, Arhanghelul Gavril a anunțat-o pe Fecioara Maria că va da naștere Fiului lui Dumnezeu. Este, aşadar, o sărbătoare a bucuriei. În această zi, cei care ţin Postul Paştelui au dezlegare la peşte.

În tradiţia populară se spune că 25 martie este prima zi a anului în care începe să cânte cucul. De aceea, i se mai spune și Ziua Cucului. Se crede că această pasăre cântă de la Buna Vestire până la Sânziene, când se îneacă cu orz și nu mai poate cânta, prefăcându-se în uliu și petrecând astfel până la Bună Vestire viitoare.

Biserica Ortodoxa sarbatoreste Buna Vestire pe 25 martie a fiecarui an. Semnificatia acestei sarbatori este reprezentata de momentul in care Arhanghelul Gavril o anunta pe Fecioara Maria ca va da nastere Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Crestinii tin cu sfintenie aceasta sarbatoare avand in vedere faptul ca la noua luni distanta, domnul nostru Iisus Hristos se naste.

Nu doar biserica ortodoxa, ci si cea catolica sustine faptul ca Buna Vestire a avut loc la Nazaret. Singurul aspect care difera este locatia exacta in care aceasta minune s-a intamplat.

Crestinii de credinta catolica sustin faptul ca Buna Vestire a avut loc la Bazilica Bunei Vestiri, pe cand crestinii ortodocsi considera ca totul s-a petrecut la Biserica Ortodoxa Greceasca a Bunei Vestiri.

Buna Vestire oferita Mariei reprezinta „plinirea timpului” (Gal 4, 4), si anume implinirea fagaduintelor si pregatirilor sosirii Domnului nostru Iisus Hristos. Maria este chemata sa-l zamisleasca pe Iisus. Aceasta a incuviintat si a devenit Nascatoare de Dumnezeu.

Buna Vestire este prima sarbatoare confirmata in documente, dintre sarba­torile Maicii Domnului. In popor, aceasta sarbatoare poarta si numele de Ziua Cucului datorita faptului ca aceasta zi reprezinta primul cantec pe care cucul in canta in acel an, astfel anuntand venirea primaverii.


De asemenea, craca pe care cucul statea cand a cantat, era taiata si pusa in scaldatoarea fetelor, astfel sperand ca flacaii nu vor decide sa le ocoleasca.

Ce rugăciune trebuie să spui azi pentru a avea noroc tot restul anului de Buna Vestire 25 martie 2021.

Buna Vestire 2021. Ce rugăciune trebuie să spui azi pentru a avea noroc tot restul anului

Sărbătoarea Bunei Vestiri este legată de vestea adusă de Arhanghelul Gavriil Fecioarei din Nazaret.

Potrivit tradițiilor, pentru a avea noroc tot anul, credincioșii trebuie să rostească aceste rugăciuni.

„Doamne, Dumnezeule, Atotţiitorule, Cel Care ai binevoit ca Fiul Tău Cel Unul-Născut să Se întrupeze dintr-o femeie neispitită de nuntă şi să Se facă om pentru a noastră mântuire, Cel Care ai trimis totodată şi pe Gavriil, Arhanghelul Tău, spre a binevesti zămislirea Ta cea fără de sămânţă Sfintei Fecioare Maria, mai înainte de veci rânduită drept locaş al acestei Taine înfricoşătoare, dinainte-cunoscută Ţie şi Cuvântului Celui dimpreună-veşnic cu Tine; Tu însuţi, pentru rugaciunile ei si ale tuturor Sfinţilor Tăi, binevesteşte sufletelor noastre prin Harul Tău iertarea păcatelor şi bucuria cea de neînstrăinat; binecuvântează poporul Tău cu pace; dă-ne să cunoaştem calea pe care, păşind, vom plăcea bunătăţii Tale, şi ne călăuzeşte spre a Ta Împărăţie cerească.

Cu îndurările Hristosului Tău, cu Care eşti binecuvântat, împreună cu Preasfântul şi Bunul şi de-Viaţă-tacătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

„Stapâne, Doamne, Dumnezeul nostru, Care eşti fără de început dimpreună cu Tatăl şi dimpreună-veşnic cu Duhul Tău Cel Sfânt, Făcătorul cerului şi al pământului şi a toată zidirea; Care ai plăsmuit pe om şi i-ai dat puterea de stăpânire asupra a tot ce ai făcut Tu; Care ai poruncit, ca un Iubitor de oameni, să locuiască în Raiul desfătării, însă el, prin pizma diavolului, alungat a fost din Rai.

Or şi după întoarcerea sa în pământul din care a fost luat, nu ai îngăduit făpturii Tale să zacă sub tirania diavolului; ci în anii mai de pe urmă nu Te-ai ruşinat, cu toate că eşti Dumnezeu mai înainte de veci, să iei chip de rob şi din bunătatea Ta să Te naşti dintr-o fiică fecioară; prin proroci ai însemnat naşterea Ta negrăită din ea, trimiţându-l pe Gavriil, Arhanghelul Tău, să binevestească Fecioarei sfânta şi preacurata Ta zămislire dintr-însa; Tu însuţi, Stăpâne, pentru rugăciunile ei şi ale tuturor Sfinţilor, dă-ne să auzim în suflete graiurile Tale ce ne dăruiesc iertarea greşelilor şi bucuria de neînstrăinat.

Fă cunoscută poporului calea pe care să meargă, prin care vom bineplăcea bunătăţii Tale, şi ne îndrumă spre a împărăţi dimpreună cu Tine în Ceruri.

Cu îndurările Hristosului Tău, cu Care bine eşti cuvântat, împreună cu Preasfântul şi Bunul şi de-Viaţă-făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

Căștile de la Samsung, pe care le cumperi de la magazin, pot ajuta enorm persoanele cu auzul deficitar

Aceste căști pe care le cumperi de la magazin pot ajuta enorm persoanele cu probleme de auz

Aceste căști de la Samsung ar putea fi de un real folos pentru oamenii care au deficiențe de auz. Iată ce spune un studiu în urma căruia s-a ajuns la aceste concluzii.

Samsung a dezvăluit recent concluziile unui nou studiu publicat în Clinical and Experimental Otorhinolaryngology, publicaţie ştiinţifică dedicată cercetării urechii, nasului şi gâtului (ORL).

Studiul a indicat faptul că funcţia de sunet ambientală a Galaxy Buds Pro este eficientă în a-i ajuta pe cei cu pierderea auzului uşoară sau chiar moderată să audă mai bine sunetele din jurul lor. Cercetarea a fost realizată în parteneriat cu Samsung Medical Center, un spital din Coreea de Sud, care oferă servicii de sănătate şi care se ocupă şi cu studii de cercetare.

Samsung colaborează cu Samsung Medical Center de peste zece ani, concentrându-se pe impactul pe care îl pot avea dispozitivele mobile asupra auzului şi cercetării de noi modalităţi de optimizare a experienţelor sonore pentru utilizatori.

Studiul a evaluat eficacitatea unui aparat auditiv, a unui produs personal de amplificare a sunetului şi a Galaxy Buds Pro. Potrivit autorilor, niciun alt studiu nu a inclus căştile wireless în evaluarea performanţei clinice a dispozitivelor auditive încă.

Cum funcționează căștile de la Samsung pentru cei cu auz deficitar

Astfel, studiul este primul care demonstrează potenţialul beneficiul căştilor wireless pentru persoanele cu deficienţe de auz uşoare sau moderate şi are potenţialul de a îmbunătăţi viaţa a 1,5 miliarde de oameni la nivel global care trăiesc în prezent cu un anumit grad de pierdere a auzului. Galaxy Buds Pro, aparatul auditiv şi produsul personal de amplificare a sunetului au trecut prin trei teste cheie: evaluarea electroacustică, evaluarea amplificării sunetului şi o evaluare a performanţei clinice.

Caracteristicile electroacustice ale fiecărui dispozitiv au fost evaluate pentru a vedea dacă îndeplinesc criteriile cheie de performanţă pentru aparatele auditive: nivelul presiunii sonore, gama de frecvenţă, zgomotul de intrare echivalent şi distorsiunea armonică totală.

Rezultatele au arătat că Galaxy Buds Pro a îndeplinit fiecare dintre aceste patru criterii, indicând că acestea prezintă performanţe comparabile cu aparatele auditive. Apoi, a fost efectuată o evaluare a amplificării sunetului pentru a examina dacă dispozitivele amplifică în mod adecvat sunetul. Fiecare dispozitiv a fost testat la şapte frecvenţe diferite şi toate au arătat un nivel adecvat de amplificare.

Galaxy Buds Pro îi ajută pe cei care nu aud foarte bine

O evaluare a performanţei clinice a investigat modificările nivelurilor auditive ale indivizilor, cu sau fără dispozitive, şi capacitatea lor de a recunoaşte cuvinte şi propoziţii. Participanţii, cu o vârstă medie de 63 de ani, suferă de pierderea auzului uşoară până la moderată Galaxy Buds Pro a amplificat suficient sunetul la cele trei frecvenţe ale tonurilor de vorbire, 1.000Hz, 2.000Hz şi 6.000Hz.

În total, peste 57% dintre participanţi au raportat că Galaxy Buds Pro i-a putut ajutat să comunice într-un mediu liniştit. Atunci când purtau Galaxy Buds Pro, indivizii au reuşit să înţeleagă mai bine cuvintele rostite – rezultatele au arătat o îmbunătăţire semnificativă a performanţei pentru cele trei dispozitive comparativ cu cea din starea fără ajutor.

Acest lucru sugerează că, împreună cu aparatele auditive şi produsele personale de amplificare a sunetului, Galaxy Buds Pro ar putea oferi beneficii relevante persoanelor care suferă de pierderea auzului şi, în special, celor cu pierderi uşoare şi moderate a auzului.

Avertisment de la CE: Creșterea infectărilor cu COVID-19 va continua. Varianta britanică este dominantă în UE

detaliu coronavirus
Reprezentare grafică a coronavirusului SARS-Cov2. Foto: GettyImages

Comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, avertizează că situaţia epidemiologică se menţine „alarmantă” în multe state membre ale UE, mai ales din cauza noilor variante ale coronavirusului, şi a semnalat că sunt de aşteptat noi creşteri ale numărului contaminărilor şi spitalizărilor în săptămânile următoare, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

„Începem să vedem circumstanţe preocupante, evidenţiate prin creşterea numărului cazurilor în 19 state membre, al spitalizărilor în 15 şi deceselor în opt” state, a spus Kyriakides la o conferinţă de presă dedicată prezentării noilor reguli ale mecanismului european pentru controlul exporturilor de vaccinuri.

„Aceasta conduce la o preocupare privind un al treilea val dacă situaţia continuă să se deterioreze. Prin urmare, ne putem aştepta ca numărul cazurilor şi al spitalizărilor să crească mai mult în săptămânile următoare şi ca mortalitatea, care s-a menţinut stabilă, să înregistreze o uşoară creştere”, a adăugat comisarul european.

Ea a menţionat în continuare că deşi rata transmiterii virusului se menţine la un nivel stabil, situaţia „este preocupantă pentru că în ultimele săptămâni a fost observată o creştere a numărului (de îmbolnăviri) provocate de variantele” coronavirusului.

Varianta coronavirusului SARS-CoV-2 dominantă la ora actuală este cea britanică, aceasta fiind prezentă în 25 de state ale UE şi în unele ţări găsită în până la 80% din mostrele genomice secvenţiate. Tulpinile sud-africană şi braziliană au fost detectate în 18 şi, respectiv, nouă state din UE, cea braziliană fiind legată în special de călătorii.

Criza din Canalul Suez continuă, nava de 400 de metri eșuată nu a putut fi încă mutată. Imagini surprinse din satelit

nava-blocata-cana-suez-planetlabs
Criza din Canalul Suez continuă, nava eșuată de 400 de metri nu a putut fi încă mutată. FOTO: Planet Labs

Criza din Canalul Suez continuă: autorităţile nu au reuşit încă să mute nava de 400 de metri care a blocat coridorul. 180 de nave stau în aşteptare la intrarea pe canalul maritim prin care trece 12% din comerţul global.

Nava Ever Givern, cu o lungime de aproape 400 de metri, o lăţime de 59 de metri, şi un gabarit de 200.000 de tone, s-a blocat perpendicular pe lungimea canalului, potrivit presei internaţionale.

Bloomberg scrie că navele şi excavatoarele trimise de autorităţi nu au reușit să mute nava din poziția în care s-a blocat, ceea ce pune în pericol atât stabilitatea comerţului global, cât şi cele 180 de nave care stau şi aşteaptă la intrarea în canal. Blocajul poate perturba o serie de schimburi comerciale.

În ultimele 24 de ore, efectele acestui blocaj au început deja să se facă uşor simţite în piaţa de energie. Spre exemplu, petrolul Brent a înregistrat ieri o creştere bruscă, pentru scurt timp, de 2,5% în timpul zilei. Cu toate acestea, temerile legate de noi restricţii în tot mai multe ţări din lume au coborât iar preţul petrolului.

Taiwanezii de la Evergreen Marine care operează nava cargo au explicat miercuri că vasul a intrat din Marea Roşie în Canalul Suez marţi şi a eşuat din cauza rafalelor puternice de vânt, potrivit FT.

Autorităţile egiptene au intervenit cu nave şi excavatoare pentru a debloca acest canal maritim, însă până acum eforturile nu au dat rezultate.

În 2020, aproape 19.000 de nave, adică 52 pe zi, cu un tonaj de 1,17 miliarde de tone, au trecut prin canal.

Analiștii spun că, din cauza acestui incident, crește riscul ca săptămâna viitoare să vedem o congestie suplimentară a porturilor europene.

Problema ar putea avea un impact și asupra fluxurilor de petrol și gaze. Rafinăriile europene și americane, care se bazează pe această cale navigabilă vitală pentru petrolul din Orientul Mijlociu, ar putea fi forțate să caute provizii din alte surse dacă blocajul persistă. Iar asta ar putea duce la creșterea prețurilor. Deja cei care doresc să cumpere petrol se uită spre alte regiuni, precum Golful Mexicului, Marea Nordului, Rusia și estul Africii.  

Specialiștii spun încă că deocamdată este dificil de preconizat care va fi impactul blocării canalului, iar acesta depinde de cât de repede va fi deblocat traficul.

Papa Francisc taie salariile cardinalilor din cauza pandemiei. Vaticanul estimează un deficit de 50 de milioane de euro

Pope Francis: Wednesday General Audience
Foto: Papa Francisc Profimedia Images

Papa Francisc a emis un decret prin care a cerut micşorarea salariilor cardinalilor cu 10% şi reducerea salariilor altor clerici, pentru a păstra toţi angajaţii. Angajaţii de rang inferior nu vor fi afectaţi de aceste măsuri.

Papa Francisc va micşora salariile cardinalilor cu 10%, începând cu 1 aprilie, în încercarea de a nu face concedieri, relatează BBC News citat de Mediafax. Un purtător de cuvânt al Vaticanului a declarat că angajaţii de rang inferior nu vor fi afectaţi de aceste măsuri.

„Pentru un viitor sustenabil din punct de vedere economic, mă văd nevoit să iau decizii drastice privind salariile angajaţilor”, se arată scrisoarea adresată de Papa Francisc.

Cardinalii care lucrează la Vatican beneficiază de salarii de aproximativ 4.000-5.000 de euro şi mulţi dintre ei trăiesc în apartamente pentru care plătesc un preţ preferenţial faţă de cel al pieţei, spre deosebire de lucrătorii din rangul inferior, precum cei din poliţie sau mentenanţă.

Printre cei vizaţi de micşorarea salariilor se află şi clericii şi alţi angajaţi de rang superior, de la bazilicile papale.

Cel mai înalt reprezentant economic al Vaticanului a declarat, la începutul lunii, că Sfântul Scaun, organismul administrativ central al Bisericii Catolice, s-ar putea să apeleze la rezerve pentru al doilea an consecutiv, din cauza pandemiei.

Conform decretului emis de Papa Francisc, creşterile salariale vor fi suspendate până în martie 2023.

Vaticanul estimează pentru anul 2021 un deficit de aproximativ 50 de milioane de euro. Muzeele de la Vatican reprezentau sursa principală de venit însă, din cauza pandemiei, acestea au rămas închise.

Coreea de Nord a lansat două rachete în Marea Japoniei. Reacția Coreei de Sud

rachete coreea de nord profimedia-0600555473
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

Coreea de Nord a lansat joi dimineață două proiectile în mare, au anunţat joi Coreea de Sud şi Japonia, potrivit dpa, preluată de Agerpres. Este a doua lansare de rachete în interval de o săptămână.

Şeful de stat-major interarme sud-coreean (JCS) a afirmat că probabil este vorba despre două rachete balistice cu rază scurtă de rachete, potrivit .agenției de știri sud-coreene Yonhap.

Proiectilele au fost lansate joi dimineață din orașul Hamju, situat în provincia Hamgyong de Sud, și au zburat circa 450 de kilometri, la o altitudine de 60 de kilometri, a mai arătat JCS. 

„Armata noastră păstrează o poziţie fermă de pregătire sub o strânsă coordonare Coreea de Sud – SUA cu monitorizare şi securitate sporite”, a declarat JCS, conform informaţiilor transmise de agenţia de ştiri sud-coreeană Yonhap.

În acelaşi timp, premierul japonez Yoshihide Suga a declarat că cele două proiectile lansate de Phenian joi dimineaţa sunt rachete balistice.

Suga a declarat că Japonia „protestează serios” după ce Coreea de Nord a lansat cele două rachete în Marea Japoniei şi că Tokyo „condamnă cu tărie” acest act.

„Lansarea ameninţă pacea şi stabilitatea ţării noastre şi a regiunii şi a constituit o încălcare clară a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU”, a declarat Suga.

Ministerul japonez al apărării a declarat că prima rachetă a fost lansată la 22:06 GMT, iar a doua cu puţin înainte de 22:30 GMT.

A doua lansare într-o săptămână

Este a doua oară când Phenianul lansează rachete în ultima săptămână.

Coreea de Nord a lansat duminică două rachete de croazieră în largul coastei sale de vest, a raportat miercuri Yonhap.

Potrivit unui înalt oficial al administraţiei americane, lansările de la sfârşitul săptămânii au făcut parte dintr-o „testarea normală” ce nu încalcă rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU.

„Avem cunoştinţă despre lansarea a două rachete”, a declarat responsabilul american pentru AFP, sub acoperirea anonimatului. Presa din SUA a relatat că este vorba despre rachete cu rază scurtă de acţiune.

Lansările de duminică au avut loc după exerciţiile militare comune desfăşurate de Coreea de Sud şi SUA timp de nouă zile, care nu au inclus antrenamente pe teren, încheiate săptămâna trecută, joi.

Rezoluţii ONU interzic regimului nord-coreean testarea rachetelor balistice. Coreea de Nord a fost supusă unor sancţiuni internaţionale dure, menite să descurajeze continuarea dezvoltării de rachete care pot fi echipate cu focoase nucleare.

UE grăbește autorizarea variantelor îmbunătățite de vaccinuri împotriva noilor tulpini

ue covid
Doze de vaccin anti-Covid. Foto: Getty Images

După ce a fost acuzată de lentoare în gestionarea pandemiei de coronavirus, UE grăbește autorizarea variantelor îmbunătățite de vaccinuri împotriva noilor tulpini.

Comisia Europeană a introdus, miercuri, o măsură de accelerare a autorizării vaccinurilor adaptate împotriva variantelor virusului SARS-COV-2, autorizarea acestora urmând să se facă pe baza unui set mai mic de date suplimentare care trebuie depuse la Agenția Europeană pentru Medicamente.

Potrivit Comisiei Europene, pentru ca un vaccin să fie eficient împotriva mutațiilor sau variantelor virusului, ar putea fi necesară adaptarea substanțelor active ale unui vaccin existent împotriva COVID-19 care fost deja autorizat.

Noile măsuri au fost introduse ca acțiune imediată în cadrul Incubatorului HERA, noul plan european de pregătire în domeniul bioapărării împotriva variantelor virusului care cauzează COVID-19.

„Rolul Incubatorului HERA este de a consolida și accelera răspunsul UE la variantele virusului. Astfel, permitem EMA să accelereze aprobarea reglementară a vaccinurilor actualizate pentru a face față noilor variante. O aprobare mai rapidă înseamnă mai multe vaccinuri în circulație și mai mulți europeni protejați”, a declarat Ursula von der Leyen, președintele CE.

După ce a fost aprobată de CE, măsura va ajunge la Parlamentul European și la Consiliu în vederea examinării înainte de intrarea sa în vigoare, potrivit unui comunicat al CE.

Modificarea prevede un cadru de reglementare pentru tratarea modificărilor aduse autorizației de introducere pe piață după acordarea autorizației inițiale de introducere pe piață.

„Pentru a asigura eficacitatea vaccinului împotriva mutațiilor sau variantelor virusului, poate fi necesară adaptarea substanțelor active ale unui vaccin împotriva COVID-19 care fost deja autorizat. Pe baza unei abordări adoptate în trecut pentru a adapta vaccinurile împotriva gripei umane, schimbările aduse regulamentului privind modificările precizează dispozițiile care se aplică adaptărilor substanței active a vaccinurilor autorizate împotriva COVID-19.

Aceste modificări vor asigura raționalizarea și eficientizarea procesului de tratare a oricăror modificări aduse unui vaccin autorizat și vor permite extinderea domeniului de aplicare al noilor dispoziții la toate coronavirusurile”, se mai arată în comunicat CE.

Noile măsuri propuse de DSP pentru București: program decalat, închiderea locurilor de joacă, mai puțini clienți în magazine

oamni autobuz bucuresti
Oameni cu mască într-un autobuz din București. Foto: Profimedia Images

Experții din sănătate au o listă de lucru pentru măsurile care ar putea fi luate în București, după ce rata de infectare a crescut la 6,22 la mie. Restricțiile vor fi discutate mâine. Va fi stabilit un nou mod de calcul al incidenței.

DSP cere magazinelor să asigure clienților 4 metri pătrați de spațiu în jur, ceea ce înseamnă că numărul clienților primiți în același timp va fi limitat. În plus, magazinele ar putea fi închise la ora 18.00, iar în weekend chiar mai devreme, la ora 16.00.

„Obligativitatea instituțiilor și autorităților publice de a face la intrarea în sediu triaj epidemiologic și de a asigura dezinfectarea mâinilor, avem obligativitatea de a asigura programul decalat al angajaților, atât la nivelul aurotităților publice, cât și la nivelul operatorilor economici, participarea zilnică în sistem online a preșcolarilor și elevilor din unitățile de învățământ”, a spus Florentina Iacob, director adjunct al DSP București.

„O altă propunere e interzicerea organizării de evenimente sau activități private pentru copii în spații închise cum ar fi afterschool, închiderea locurilor de joacă amenajate pentru copii în parcuri, între blocuri, interzicerea activităților și competițiilor sportive pentru amatori – deci cele profesioniste rămân deschise. Și la nivel de spații comerciale – magazin, hipermarketuri, malluri – este acea obligativitate de repsectare a spațiului de 4 metri pătrați pentru fiecare persoană, distanță de 2 metri între persoane. Fiecare comerciant trebuie să facă un calcul pe suprafața utilă pe care o are”, a adăugat ea.

„La evenimentele private – înmormântări, cununii, botezuri – vom merge pe un număr maxim de 16 persoane, care include și persoanele care oficiază slujba religioasă. E interzisă desfășurarea de activități în cluburi, baruri discoteci. Terasele rămân deschise, dar sper să se păstreze regulile pentru terase și acestea vor fi verificate prin controale”, a mai spus Iacob.

Întrebată dacă persoanele deja vaccinate ar putea avea mai puține restricții, oficialul a spus că „nu se poate face deocamdată o astfel de recomandare”.

Magazine închise mai devreme

Potrivit informațiilor una dintre propunerile discutate de autorități este ca în localitățile care au o rată de incidență de peste 6 la mie, magazinele să se închidă la ora 18.00, față de ora 21.00 în prezent. Mai mult, în weekend, magazinele ar putea fi deschise până la ora 16.00.

De asemenea, ar putea fi schimbată și ora de la care nu mai avem voie să circulăm pe stradă seara, oră care în prezent este 22.00.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a spus că e „o chestiune de zile” până când noile măsuri vor intra în vigoare. În ceea ce privește închiderea magazinelor mai devreme, prefectul spune că trebuie văzute orele la care merg oamenii la cumpărături, astfel încât să nu se creeze mai multă aglomerație.

Autoritățile spun că Bucureștiul nu va intra în carantină, deși incidența cazurilor de COVID-19 s-a dublat în doar 3 săptămâni, ajungând la 6,22 la mie. 

„Bucureştiul, dacă este să judecăm, are cam 25% din economia naţională, mare parte din populaţie, este o aglomerare urbană destul de mare, trebuie luate în considerare toate aceste elemente în momentul în care se impun măsuri, ca să ştim dacă acele măsuri sunt sau nu eficiente”, a spus prefectul Capitalei, Alin Stoica.

Și primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a spus că măsura de plasare a Bucureștiului în carantină este evitată „pe cât posibil” prin intensificarea controalelor. El a subliniat importanţa respectării regulilor sanitare pe parcursul următoarelor două luni, până când mai mulți români vor fi vaccinaţi.

Prefect: Așteptăm HG, posibil să nu avem azi noi restricții în București. O parte din măsurile din analiza DSP sunt justificate

prefect-alin-stoica-agerpres
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat joi dimineață că este posibil să nu fie anunțate azi noi restricții în Capitală. FOTO: Agrpres

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat joi dimineață că este posibil să nu fie anunțate azi noi restricții în Capitală, pentru că se așteaptă hotărârea de Guvern care stabilește cadrul legal și limitele în care acestea se instituie.

Potrivit prefectului, analiza DSP pe care a primit-o indică faptul că cele mai multe infectări sunt în rândul populației active adulte, mai puține fiind cele la copiii sunt 10 ani. Embed

„Analiza DSP arată că cele mai multe infectări sunt la populația activă adultă, nu neapărat pe segmente mici de vârstă. Pe segmentul sub 10 ani sunt mai puține cazuri.

Mai arată că e presiune pe sistemul sanitar, dar că mai e și o rezervă. Problema principală în zona medicală o constituie personalul, ar exista o rezervă în zona medicilor de familie pentru partea de vaccinare, să mărim fluxurile.

O să colaborăm cu DSP să le oferim suport și sprijin să găsească baza materială. I-am rugat să ne trimită și o estimare, să facă un plan de resurse”, a spus prefectul.

Cât de bine se descurcă iPhone 12 pe 5G în comparație cu orice alt telefon Android

Cât de bine se descurcă iPhone 12 pe 5G în comparație cu orice alt telefon Android

Mai toți producătorii au venit pe piață cu modele de telefoane care suportă noua tehnologie 5G, dar nu toate se descurcă la fel. Iată o comparație între iPhone 12 și orice alt telefon Android.

Cei de la Apple au spart gheața anul trecut când vine vorba de 5G: toate cele patru noi nodele ale generației iPhone 12 vin echipate cu așa ceva. Samsung avea deja pe piață modele dotate cu această tehnologie. La fel și producătorii chinezi ca Huawei, care folosesc tot sistemul de operare Android.

Un raport realizat de Opensignal în Statele Unite arată, însă, diferențe mari între modelele iPhone și cele care rulează cu Android când vine vorba de viteza de download la 4G sau 5G.

Comparație pe 5G între iPhone 12 și telefoanele cu Android

După cum vezi în comparația de mai jos, modelele Samsung, echipate cu Android, stau extrem de bine când vine vorba de viteza de download în 5G.

Multe dintre telefoanele aflate pe primele 25 de locuri atunci când vine vorba de vitezele de conexiune sunt produse sud-coreeni. Noul vârf de gamă de la Samsung, modelul S21 5G, ocupă prima poziție cu o viteză medie de download de 56Mbps – și pe 5G și pe 4G.

Urmează apoi alte modele care rulează Android precum Revvl 5G și OnePlus 8T.

Te întrebi, probabil, pe bună dreptate, de ce în primele locuri nu apare niciun model din generația iPhone 12. Asta pentru că oricare dintre aceste modele se află mult în spatele competitorilor care nu folosesc iOS. iPhone 12 Pro și Pro Max au viteze medii de download de 36,9, respectiv 36,2 Mbps, iar iPhone 12 și iPhone 12 mini sunt la 29,6, respectiv 32,9 Mbps, arată raportul Opensignal.

Specialiștii susțin că nu e vorba doar de modemurile cu care sunt echipate telefoanele. Când vine vorba de 4G, modelele precedente de la Apple au fost echipate cu Intel și nu cu Qualcomm. Generația nouă a trecut la Qualcomm, dar se pare că tot n-au reușit să recupereze în fața rivalilor care folosesc Android. Pentru că celelalte componente ar putea influența viteza de download.

Aici, cei de la Apple au de lucrat un pic mai mult. Vestea bună pentru fanii gigantului din Cupertino ar fi, totuși, că iPad-urile se descurcă mai bine, după cum scriu cei de la 9to5mac.com.