Crash Bandicoot 4: It’s About Time va fi lansat pe PC.

Crash Bandicoot 4: It’s About Time va fi lansat pe PC. Când va fi disponibilă această versiune a jocului

Când va fi disponibilă această versiune a jocului

După recenta relansare a jocului pentru consolele PlayStation 5, Xbox Series X|S și Nintendo Switch, Activision vine cu o veste nouă referitoare la Crash Bandicoot 4. Astfel, jocul Crash Bandicoot 4: It’s About Time își va face apariția și pentru PC, mai devreme decât ne așteptam, începând cu 26 martie 2021, de la ora 17:00 (ora României).

Crash Bandicoot 4 PC

Versiunea pentru PC a jocului Crash Bandicoot 4: It’s About Time va putea fi achiziționată prin intermediul platformei Battle.net, precomenzile fiind disponibile chiar acum, la un preț echivalent cu 39,99€. Cu această ocazie, au fost dezvăluite și cerințele de sistem pentru Crash Bandicoot 4 pe PC:

Cerințe minime:

  • OS: Windows 10
  • Procesor: Intel Core i3-4340 / AMD FX-6300
  • Video: NVIDIA GeForce GTX 660 / AMD Radeon HD 7950
  • Memorie RAM: 8 GB
  • Stocare: 30 GB
  • Conexiune la Internet de tip Broadband
  • Input: jocul oferă suport pentru control via mouse, tastatură și controller

Sistem recomandat:

  • OS: Windows 10
  • Procesor: Intel Core i5-2500k / AMD Ryzen 5 1600X
  • Video: NVIDIA GeForce GTX 970 / AMD Radeon R9 390
  • Memorie RAM: 16 GB
  • Stocare: 30 GB
  • Conexiune la Internet de tip Broadband
  • Input: jocul oferă suport pentru control via mouse, tastatură și controller
Crash Bandicoot 4 PC

Jocul este disponibil deja pe toate consolele

În Crash Bandicoot 4, studioul Toys for Bob a venit cu un look actualizat pentru erou, realizat însă în spiritul seriei, dar și cu o nouă atitudine. Călătorind în trecut, la finalul jocului Crash Bandicoot: Warped, Crash Bandicoot 4: It’s About Time începe fix după ce Dr. Neo Cortex, Dr. N. Tropy și Uka Uka sunt părăsiți pe o planetă îndepărtată.

După zeci de ani de încercări, cei trei reușesc să evadeze, deschizând un portal care îi poate transporta prin timp și spațiu. Tot ceea ce stă între ei și obiectivul lor de a domina universul este acum perechea de marsupiali de pe N. Sanity Island: Crash si sora acestuia, Coco.

Jucătorii descoperă pe parcursul jocului patru Măști Cuantice, gardienii spațiului și timpului, ce le oferă capabilitatea să modifice legile care guvernează universul și astfel să dobândească puteri speciale pentru a trece peste obstacole aproape imposibile. De asemenea, jucătorii au ocazia să parcurgă niveluri alături de alte câteva personaje îndrăgite, precum Dr. Neo Cortex, Dingodile sau Tawna, fiecare cu stilul său propriu de joc.

Crash Bandicoot 4: It’s About Time este disponibil pentru consolele PlayStation 4, PlayStation 5, Xbox One, Xbox Series X|S și Nintendo Switch. Ediția pentru PC a jocului urmează să fie lansată pe 26 martie 2021.

Sursa: Blizzard Entertainment

Xiaomi scapă de o parte din restricțiile SUA, tribunalul declarând neconstituțional ordinul lui Trump

Xiaomi scapă de o parte din restricțiile SUA, tribunalul declarând neconstituțional ordinul lui Trump

Xiaomi termină săptămâna aceasta cu vești bune.

Compania a primit câștig de cauză în instanță în SUA după ce a contestat ordinul executiv semnat de Donald Trump în luna ianuarie împotriva sa. Acel ordin împiedica cetățenii americani să investească în acțiunile Xiaomi și îi obliga într-un termen să își vândă toate activele pe care le aveau investite în companie.

Xiaomi nu va avea aceeași soartă ca Huawei

Ordinul executiv semnat de fostul președinte SUA încadrează Xiaomi pe lista companiilor care au legături cu Armata Chineză. Xiaomi a acuzat că acest ordin este neconstituțional și l-a atacat în instanță imediat. Două luni mai târziu, tribunalul a hotărât blocarea acestui ordin, Departamentul de Apărare al SUA fiind blocat să pună compania pe această listă. De asemenea, cetățenii americani pot acum să își păstreze investițiile în companie și vor putea de asemenea să cumpere din nou acțiuni.

„Xiaomi repetă că este o corporație care aparține mai multor investitori, este listată la bursă public, este condusă independent și oferă produse electronice pentru doar pentru consumatori civili și pentru uz comercial. Xiaomi este o companie tânără și energică. De-a lungul anului am oferit produse electronice extraordinare, precum smartphone-uri și televizoare inteligente cu prețuri oneste pentru clienți din toată lumea. Suntem dedicați în munca alături de partenerii globali pentru a permite tuturor să se bucure de o viață îmbunătățită de tehnologie inovatoare”, au declarat reprezentanții companiei.

Totuși, problemele nu se termină aici. În timp ce o parte din efectele ordinului prezidențial sunt anulate, compania este în continuare legal declarată drept una care colaborează cu Armata Chinei. Xiaomi plănuiește să ceară curții să declare și această încadrare drept ilegală, pentru a-și curăța complet reputația.

Huawei nu poate însă să acționeze la fel pentru a-și redobândi parteneriatele cu companii din SUA. În cazul acestei companii, SUA spune că problemele sunt legate în primul rând de încălcarea unui embargou internațional față de Iran. Autoritățile americane acuză Huawei că a împrumutat bani de la bănci americane pentru a cumpăra echipamente cu tehnologie americană pe care le-a vândut apoi prin subsidiare și companii paravan către Iran.

sursa: MySmartPrice

Administrația Biden anunță că nu reușește să ia legătura cu regimul nord-coreean: „Noi am încercat”

Kim Jong Un cu pumnul ridicat
Kim Jong Un la o întâlnire a comitetelor Partidului Muncitorilor din Coreea. Foto: Profimedia Images

Administrația Biden nu reușește să deschidă dialogul diplomatic cu Coreea de Nord – oficialii americani spun că au încercat să ia legătură cu autoritățile de la Phenian, însă fără succes, în ciuda faptului că au fost folosite mai multe canale diplomatice.

„Am încercat să luăm legătura cu guvernul nord-coreean prin diferite canale, de la mijlocul lunii februarie, în special la New York”, a declarat luni un înalt oficial american, sub rezerva anonimatului. „Până în prezent, nu am primit niciun răspuns de la Phenian”, a adăugat el. Potrivit oficialului, obiectivul acestui demers este de a reduce „riscurile escaladării” în Peninsula coreeană, relatează Agerpres.

Informaţia a fost confirmată de Casa Albă, potrivit Reuters. „Noi am încercat. Diplomaţia este întotdeauna scopul nostru”, a declarat ziariştilor purtătoarea de cuvânt a Casei Albe Jen Psaki, adăugând că guvernul SUA are mai multe canale prin care să facă acest lucru.

După schimburi de insulte şi ameninţări cu războiul nuclear, Kim Jong Un şi Donald Trump au avut o apropiere spectaculoasă, marcată de întâlniri atât istorice cât şi simbolice. Dar nu s-au înregistrat progrese în ceea ce priveşte problema spinoasă a programelor nuclear şi balistic ale Phenianului, iar negocierile s-au blocat de la eşecul răsunător al celui de-al doilea summit dintre cei doi lideri, la sfârşitul lunii februarie 2019, la Hanoi.

Unul dintre motivele acestui impas a fost absenţa consensului cu privire la ce concesiile pe care Coreea de Nord ar trebui să le facă în schimbul unei ridicări a sancţiunilor internaţionale împotriva acesteia. Un oficial al administraţiei Biden a subliniat că nu există „dialog activ” între Washington şi Phenian de „peste un an”.

Noul preşedinte american a lansat o revizuire aprofundată a politicii SUA faţă de Phenian pentru a examina toate opţiunile posibile în faţa „ameninţării tot mai mari” pe care Coreea de Nord o reprezintă „pentru vecinii săi şi pentru comunitatea internaţională”, a precizat sursa citată. „Pe tot parcursul acestui proces, vom continua să ne consultăm cu aliaţii noştri japonezi şi sud-coreeni pentru a le solicita ideile şi a explora noi abordări”, a adăugat oficialul american.

De la începutul lunii ianuarie, liderul nord-coreean Kim Jong Un a calificat SUA „cel mai mare duşman” al Coreei de Nord, adăugând că politica Washingtonului faţă de Phenian nu se va schimba „niciodată”, „oricine ar fi la putere” în Statele Unite.

Metoda inovatoare prin care am putea simți mai puțină durere: totul începe de la modificarea unei gene

Metoda inovatoare prin care am putea simți mai puțină durere: totul începe de la modificarea unei gene

O echipă de cercetători de la Universitatea din California, San Diego a venit cu o posibilă modalitate de a reduce durerea cronică. Acest lucru ar fi posibil prin modificarea temporară a unei gene folosind terapia CRISPR.

Cercetătorii au realizat o lucrare care sugerează că mutațiile genei numite SCN9A ar putea face oamenii să nu mai simtă durerea. Dacă această genă ar fi modificată, spun oamenii de știință, ar putea oferi ameliorarea durerii.

Așa cum este descris în noua lor lucrare publicată recent în revista Science Translational Medicine, echipa a folosit tehnici de editare genetică utilizate în mod obișnuit la șoareci. Scopul lor era să blocheze doar temporar expresia  genetică SCN9A, nu să o modifice permanent.

Studiul lor a arătat că șoarecii editați genetic au avut o toleranță mai mare la durere și, de asemenea, au simțit ameliorarea durerii pe perioade mai lungi de timp.

Editarea acestei gene ar putea să te facă să nu mai simți durere

Deși terapia CRISPR este mai cunoscută pentru editarea permanentă a genelor, echipa a decis să utilizeze o versiune modificată a fiecărei metode, care ar bloca doar expresia SCN9A / Nav1.7 temporar, și nu o va opri pentru totdeauna.

„Studiile noastre au demonstrat eficacitate, siguranță și longevitate”, a declarat pentru Gizmodo Ana Moreno, absolventă de doctorat în bioinginerie și inginerie biomedicală de la UCSD și prim autor al studiului. „Acest lucru are un mare potențial de a ajuta pacienții din clinici care au dureri intratabile”.

Ca întotdeauna, se aplică avertismentele obișnuite. Doar pentru că a funcționat pe șoareci nu înseamnă că terapia genică va funcționa la fel la oameni. De asemenea, Moreno și echipa ei nu au putut exclude posibilele efecte secundare.

„Pe măsură ce avansăm, va trebui să efectuăm studii de toxicitate robuste pentru a determina profilul de siguranță la modelele animale mai mari”, a spus ea pentru Gizmodo.

Deținerea de Bitcoin, sau alte criptomonede, ar putea fi interzisă într-una dintre cele mai populate țări din lume

Deținerea de Bitcoin, sau alte criptomonede, ar putea fi interzisă într-una dintre cele mai populate țări din lume

Simpla deținere de monede Bitcoin ar putea fi interzisă în India, punând sub semnul întrebării economiile cetățenilor care sperau să-și sporească averea investind în criptomonede.

Chiar în timp ce diverse fonduri de investiții și companii precum Tesla își exprimă în mod public interesul față de subiectul criptomonedelor, investind sume colosale în speranța de a transforma în profit rapid creșterile prognozate ale cotațiilor, guvernele lumii intră tot mai mult în defensivă față de acestea. Perspectiva folosirii în scopuri ilicite, precum spălare de bani și transferul invizibil al averilor în afara țării reprezintă motive serioase de îngrijorare pentru națiunile unde ”economia subterană” este deja o problemă serioasă. Noțiunea de economie subterană se referă la activităţile economice ilegale, cu produse şi servicii ilegale, sau cu produse sau servicii legale obținute în urma unor operațiuni care implică evaziunea fiscală.

India va propune o lege care interzice de facto criptomonedele, amendând pe oricine tranzacționează în țară sau doar deține astfel de active digitale, a declarat pentru Reuters un înalt oficial al guvernului Indian. Dacă se concretizează, proiectul de lege va afecta în mod direct milioane de investitori care până acum s-au grăbit să cumpere activul cu cea mai rapidă creștere din lume.

Considerată una dintre cele mai stricte politici din lume împotriva criptomonedelor, noua lege ar criminaliza deținerea, emiterea, extracția, tranzacționarea și transferul de cripto-active.

Bitcoin

Însă chiar în timp ce pregătesc interzicerea Bitcoin și alternativele sale, Guvernul Indian construiește un cadru legislativ pentru o monedă digitală oficială.

În primă fază, proiectul de lege ar oferi deținătorilor de criptomonede până la șase luni să lichideze activele deținute, după care se vor percepe penalități pentru orice tranzacție atribuită cetățenilor indieni.

Oficialii sunt încrezători că legea va fi adoptată, deoarece guvernul primului ministru Narendra Modi deține o majoritate confortabilă în parlament.

Dacă interdicția devine lege, India va fi prima economie majoră care face ilegală deținerea criptomonedelor. Chiar și China, care a interzis activitatea de minare și comerțul folosind criptomoenede, nu penalizează posesia acestora.

Descoperire șocantă la o fetiță de 40 de zile care a intrat în comă. Mama nu o alăpta, dar avea în organism urme de metadonă și cocaină

bebelus incubator
O fetiță de numai 40 de zile a ajuns într-un spital din Italia în comă. Medicii au găsit în analizele bebelușului urme de metadonă și cocaină.

O fetiță de numai 40 de zile a ajuns într-un spital din Italia în comă. Medicii au găsit în analizele bebelușului urme de metadonă și cocaină, potrivit Mediafax.

Ajunsă în comă în urma unui stop respirator la spital, în analizele fetiței de numai 40 de zile s-au găsit metadonă și cocaină, conform La Stampa.

Poliția din Lucca, pe baza elementelor adunate, a început cercetarea mamei.

Copilul a ajuns la spitalul din Lucca, adus de părinți, pe 11 martie și a fost apoi transferată la Pisa. Analizele au relevat o rată de metadonă egală cu 1,644 ng/ml și cocaină de 74 ng/ml.: „E clar că, în fața unor cifre atât de mari, i-a fost administrată metadonă”.

Fetița, încă internată în spital, a fost și intubată într-o primă fază. Acum respiră singură.

Examinările la care a fost supusă imediat fetița nu au arătat modificări care să sugereze o posibilă cauză și nici „nu au existat elemente vizibile atribuite unor eventuale evenimente traumatice”. Apoi, „în urma investigațiilor efectuate de anchetatori, nou-născutului i s-a efectuat analiza urinei în căutarea drogurilor”.

Părinții, doi tineri, au declarat că au găsit-o pe fetiță în pat respirând greu și din acest motiv au dus-o la spital.

Din investigațiile efectuate, anchetatorii au aflat, de asemenea, că mama nu alăptează bebelușul.

„Pe baza elementelor de investigație, mama nou-născutului este investigată”, au spus anchetatorii.

Marea Britanie se uită către Est, în prima sa revizuire a strategiei de politică externă după Brexit

Boris Johnson a prezentat strategia de securitate
Premierul Boris Johnson a prezentat la 16 martie în Camera Comunelor strategia revizuită a Guvernului în materie de apărare și politică externă Foto: Profimedia

Premierul Marii Britanii a dezvăluit planurile pe care le are în materie de politică externă după ieșirea țării din Uniunea Europeană.

Schimbarea cea mai importantă observată de analiști este o mutare a interesului către Orientul îndepărtat, relatează Euronews.

Boris Johnson a vorbit în Parlament despre strategia revizuită a guvernului în materie de apărare, securitate și politică externă și a semnalat intenția regatului de a-și strânge legăturile și influența în regiunea indo-pacifică. A anunțat, totodată, o creștere a cheltuielilor în materie de apărare și, spre dezamăgirea celor care se împotrivesc armelor nucleare, o sporire a arsenalului nuclear al țării, o premieră după Războiul Rece.

Astfel, pentru luna viitoare, Boris Johnson a ales să facă în India prima sa vizită internațională de la încheierea perioadei de tranziție pentru Brexit. Ca parte a politicii sale de a muta interesul Marii Britanii către această regiune, Londra va cere statut de partener în Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN). În partea a doua a anului, port-avionul  „Regina Elisabeta” va fi trimis în regiune pentru prima sa desfășurare operațională. 

Raportul guvernamental mai spune că până în 2030, „centrul de gravitate economic și geopolitic” se va muta către Est, spre regiunea indo-pacifică.

Relația cu Rusia și China

După modelul administrației americane, în Guvernul britanic se va înființa și un „centru pentru situații de urgență” care să răspundă crizelor viitoare, precum și un „centru pentru operațiuni antiteroriste”.

Strategia prevede investiții de 6,6 miliarde de lire sterline în următorii patru ani pentru cercetare și dezvoltare în domenii precum securitate cibernetică, tehnologii cuantice, rachete de mare viteză, dar și misiuni spațiale. De altfel, Londra vrea să devină „un actor semnificativ” în materie de spațiu printr-un nou Comandament spațial și dezvoltarea, până în 2022, a capacității de a lansa sateliți de pe teritoriul Regatului Unit.

Într-un editorial pe care Boris Johnson l-a scris în cotidianul „The Times” înainte de publicarea noii strategii de securitate, premierul dă asigurări că „obiectivul Marii Britanii pe plan global nu este acela de a afișa atitudini arogante sau stridente pe scena mondială”. Cheltuielile mari în materie de apărare, dar și în domeniul științei vor permite Marii Britanii să rămână angajată pe scena internațională și să ajute lumea, arată Boris Johnson.

Rusia rămâne „cea mai acută amenințare la adresa securității noastre”, se mai spune în raportul guvernamental, care are 100 de pagini. Despre China, în schimb, se pomenește foarte puțin. Conștientă de provocările pe care le pune o Chină din ce în ce mai asertivă pe plan internațional, strategia britanică prevedere continuarea unei relații pozitive pe plan comercial și de investiții cu Beijingul.

Cât costă și ce oferă noul Moto G50, cel mai ieftin telefon Motorola cu 5G

Cât costă și ce oferă noul Moto G50, cel mai ieftin telefon Motorola cu 5G

Moto G50 este pregătit pentru lansare în viitorul apropiat, urmând să fie cel mai ieftin telefon Motorola cu 5G disponibil cumpărătorilor europeni.

Potrivit listei preliminare cu specificații, telefonul dezvoltat de Motorola sub numele de cod ”Ibiza” folosește Snapdragon 480 5G, primul chipset Qualcomm din seria 4 care include conectivitate 5G.

Listat pentru scurt timp în catalogul unui magazin online din Spania, Moto G50 ar urma să coste nu mai mult de 230 euro, oferind în schimb 4GB memorie RAM și 128 GB stocare internă. În funcție de bugetul disponibil, cumpărătorii vor avea la dispoziție și o variantă cu 6GB memorie RAM.

Încadrat la gama entry-level, Moto G50 vine doar cu ecran HD+ (720×1600 pixeli) de tip LCD, oferind totuși rată de refresh la 90Hz pentru o experiență vizuală ceva mai cursivă. Camera foto principală este un model de 48MP, secondat de cameră ultra-wide de 5MP, cameră macro + senzor de profunzime a câte 2MP fiecare. Aplicată prin decuparea ecranului după modelul „picătură”, camera frontală primește un senzor de 13MP.

Moto G50

Compensând pentru necesarul crescut de energie la folosirea rețelelor 5G, Motorola a selectat pentru Moto G50 un acumulator de 5000 mAh, asistat cu funcție de încărcare rapidă (până la 20W prin cablul USB-C).

Moto G50 Geekbench

Testat și cu popularul benchmark Geekbench 4, Moto G50 obține un scor single-core de 2466 puncte, respectiv 6223 puncte în testul multi-core.

Probabil că Motorola va livra noul smartphone împreună cu versiunea Android 11.

Exceptând versiunea de culoare gri (menționată în pagina magazinului online), termenul de livrare nu este cunoscut.

Un studiu al FMI arată că firmele mari au devenit şi mai dominante în timpul pandemiei

sigla logo fmi getty
FMI: Există riscul ca platformele cu o putere de piaţă semnificativă să fac abuz de poziţia lor dominantă

Pandemia de coronavirus a întărit în mod semnificativ puterea de piaţă a firmelor dominante, ceea ce ar putea avea un impact asupra creşterii pe termen mediu şi ar sufoca inovaţia şi investiţiile, arată un studiu publicat luni de Fondul Monetar Internaţional, informează Reuters, citată de Agerpres.

Potrivit documentului, o serie de indicatori cheie cu privire la puterea de piaţă sunt în creştere, inclusiv adaosurile de preţ peste costurile marginale şi concentrarea veniturilor în rândul primilor patru jucători dintr-un sector. Unul dintre motive pentru care se întâmplă acest lucru este creşterea falimentelor, în condiţiile în care pandemia a provocat o diminuare a concurenţei.

„Din cauza pandemiei, estimăm că această concentrare ar putea creşte în economiile avansate, cu cel puţin la fel de mult cât a crescut în perioada 2000-2015”, susţine directorul FMI, Kristalina Georgieva, într-o postare pe blogul instituţiei care însoţeşte studiul. „Chiar şi în industriile care au beneficiat de pe urma crizei, cum este sectorul digital, jucătorii dominanţi sunt printre cei mai mari câştigători”, adaugă Georgieva.

Raportul FMI nu menţionează firme concrete, dar atrage atenţia asupra sectorului tehnologiei drept unul care înregistrează cea mai dramatică concentrare a puterii de piaţă, în condiţiile în care adaosurile de preţ au crescut într-un ritm dublu faţă de adaosurile de preţ la nivelul întregii economii în ultimii 20 de ani.

Companiile care perturbă piaţa, care în urmă cu două decenii au devansat titularii de atunci, au devenit jucători dominanţi care nu se mai confruntă cu aceleaşi presiuni competitive din partea potenţialilor perturbatori de astăzi, arată studiul FMI.

FMI: Există riscul ca platformele cu o putere de piaţă semnificativă să fac abuz de poziţia lor dominantă

Avansul inteligenţei artificiale şi modelele de stabilire a preţurilor pe baza datelor în locul plăţilor monetare permit o şi mai mare concentrare a puterii de piaţă şi creează dificultăţi pentru organismele de reglementare, adaugă FMI.

Instituţia financiară internaţională apreciază că organismele de reglementare trebuie să se asigure că toţi consumatorii pot utiliza mai mult de o platformă, citând „riscul ca platformele cu o putere de piaţă semnificativă să fac abuz de poziţia lor dominantă, să îi afecteze pe utilizatori pe una sau pe ambele părţi ale pieţei precum şi pe noii intraţi potenţial inovativi”.

Un factor important care stimulează concentrarea puterii de piaţă este activitatea de fuziuni şi achiziţii iar FMI a recomandat autorităţilor naţionale din domeniul concurenţei să fie şi mai vigilente când supraveghează fuziunile. De asemenea, FMI susţine că evaluările cu privire la deciziile de fuziune din trecut ar putea contribui la o punere în aplicare mai eficientă a regulilor de concurenţă.

De ce suspendarea vaccinării cu AstraZeneca în mai multe țări europene e mai gravă decât crezi

De ce suspendarea vaccinării cu AstraZeneca în mai multe țări europene e mai gravă decât crezi

Mai multe țări europene au suspendat vaccinarea cu AstraZeneca până când toate lucrurile vor fi lămurite. Doar că asta ar putea avea consecințe nedorite.

Vaccinarea cu AstraZeneca a fost suspendată în mai multe țări europene, printre care Spania, Germania, Franța sau Italia. Au apărut diverse cazuri de tromboză, cazuri ce nu-s legate direct de administrarea vaccinului. Nu s-a demonstrat acest lucru, dar autoritățile au decis că e mai bine să se oprească imunizarea cu acest ser până când toate lucrurile vor fi lămurite.

România nu s-a aliniat pe această listă, din moment ce vaccinarea cu serul companiei merge înainte.

Suspendarea campaniei de vaccinare în mai multe țări europene a fost justificată ca o măsură de precauție. Dar ar putea avea, de fapt, consecințe neașteptate din punct de vedere al încrederii populației.

Ce spun specialiștii

După ce țări ca Spania, Italia, Franța și Germania au urmat exemplul altor state ca Danemarca, Norvegia și Irlanda, Agenția Europeană a Medicamentului a încercat să calmeze lucrurile. Experții au anunțat că, din 5 milioane de oameni care au primit vaccinul Astra Zeneca, doar 30 au fost ulterior diagnosticați cu tromboză, adică formarea de cheaguri de sânge.

Nu e clar dacă acestea au fost provocate de ser.

Agenția insistă că mii de europeni trec prin asta în fiecare an, potrivit statisticilor. Din acest punct de vedere, n-ar trebui să fie motive de îngrijorare.

Între timp, instituția care se ocupă de livrarea dozelor de AstraZeneca, 11 milioane la număr până acum, susține același lucru: nu există nicio legătură între cazurile de tromboză și administrarea serului companiei farmaceutice.

Doar că, așa cum spuneam, motive de îngrijorare există și e normal ca populația să pună întrebări și să primească răspunsuri. Mai mult, rapoarte oficiale se contrazic în unele cazuri, iar asta cauzează neîncredere și îngrijorare în rândul populației.

E vaccinul produs de AstraZeneca motiv de îngrijorare?

Mulți experți susțin că această suspendare a vaccinării sporește neîncrederea în autorități. Pe termen lung, ar putea dăuna imaginii campaniilor de imunizare. Acum, lucrurile merg bine și se pare că există interes din partea cetățenilor să se imunizeze în număr cât mai mare, gradul de scepticism scade.

Numai că apar și astfel de probleme și, dacă ele nu-s comunicate corect și transparent, atunci toate eforturile depuse pentru convingerea scepticilor s-ar putea să fi fost în zadar. E posibil, susține Michael Head, expert în sănătate publică la Universitatea Southampton, ca printre dozele livrate de AstraZeneca în primele loturi să fie și seruri care să prezinte riscuri medicale mai grave.

Compania susține, pe de altă parte, că numărul celor care au suferit tromboze sau alte forme grave de reacții adverse e extrem de mic în comparație cu populația generală care a primit vaccinul. E clar că e nevoie de dezbateri pe acest subiect, iar specialiștii sunt singurii în măsură să spună dacă vaccinarea e sau nu sigură.

Mai ales că dorința de imunizare în rândul europenilor (mai ales când vine vorba de vaccinul anti-Covid) nu e atât de mare pe cât ai crede. Un studiu realizat în Franța arăta că doar 4 din 10 cetățeni vor să primească serul, în special pe cel dezvoltat de AstraZeneca.

În lumina ultimelor evenimente, e lesne de înțeles de ce acea direcție de scădere a gradului de scepticism ar putea fi răsturnată.

Ce face România

Cum spuneam, autoritățile din țara noastră nu vor deocamdată să oprească vaccinarea cu AstraZeneca. Mai mult, Guvernul de la București nu s-a aliniat nici la ideea de a nu recomanda serul celor trecuți de 65 de ani.

„În urma analizării rapoartelor de reacții adverse înregistrate în România, a motivării deciziilor celorlalte țări, a evenimentelor raportate la nivel internațional, dar și a recomandărilor autorității de reglementare de la nivel european, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), reprezentanții din cadrul instituțiilor mai sus menționate au decis continuarea campaniei de vaccinare în România cu toate vaccinurile împotriva COVID-19, autorizate în momentul de față la nivel european”, se arată într-un comunicat CNCAV – Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea.

Conform CNCAV, cazurile de tulburări de coagulare au apărut la un număr redus de pacienți vaccinați în România, fără să depășească frecvența raportată în populația generală nevaccinată. Trebuie avut în vedere că aceste tulburări au diferite cauze și pot apărea independent de administrarea vaccinului.

„În prezent, experții de la nivel european analizează cu maximă rigurozitate toate datele disponibile pentru a stabili dacă există o relație de cauzalitate între administrarea vaccinului și aceste evenimente”, conform CNCAV.