Avertismentul medicilor: Valul 3 al pandemiei de COVID-19 va fi diferit. Vor fi afectați mai mult tinerii

coridor de spital
Coridor de spital. Ilustratie generica. Foto: Guliver/GettyImages

Semnal de alarmă îngrijorător din partea medicilor. Valul al treilea al pandemiei de COVID-19 va fi diferit. Tinerii vor fi cei mai expuși îmbolnăvirii, pentru că nu sunt vaccinați.

Radu Țincu – medic ATI la Spitalul Floreasca din București: Cred că va fi un al treilea val diferit față de cele din 2020, pentru că atunci aveam toată populația expusă riscului. În acest moment, grupele vulnerabile sunt oarecum securizate prin vaccin. Cred că vom avea un număr de cazuri în creștere la populația tânără, care încă nu a fost imunizată.

Avem o nouă varianta virală, varianta britanică, care în mod sigur circulă în România intracomunitar, o variantă virală cu o transmisibilitate mult mai ridicată.

Anticipez că va fi o accelerare a tarnsmiterii în rândul comunităților de persoane tinere și acest lucru nu va avea un impact așa mare cum a fost în septembrie-octombrie anul trecut asupra sistemului de terapie intensivă.

Sigur că, odată ce numărul de persoane tinere îmbolnăvite de COVID va crește și vom avea mii de persoane diagnosticate pozitiv, va exista și un procent redus de oameni care vor dezvolta și forme severe.

AMD anunță Radeon RX 6700 XT, un concurent pentru RTX 3070 de la NVIDIA

AMD anunță Radeon RX 6700 XT, un concurent pentru RTX 3070 de la NVIDIA

AMD a anunțat oficial detaliile despre noua placă video Radeon RX 6700 XT, oferta sa mid-range care intră în concurență directă cu GeForce RTX 3070 de la NVIDIA.

Credeam anterior că modelul 6800 ar fi concurentul real pentru 3070, însă AMD spune că RX 6700 este mai puternic decât RTX 2080 Super și, în consecință , decât RTX 3070.

Radeon RX 6700 XT este primul model „mid-range” al acestei serii de plăci video AMD

Așa cum era de așteptat, modelul Radeon RX 6700 XT este o placă grafică pentru gamerii care țintesc spre rezoluția 1440p sau spre monitoare cu refresh rate înalt (1080p 120/144/240 Hz). Vorbim despre un model echipat cu un cip nou, bazat tot pe arhitectura RDNA2. Acesta beneficiază de 40 de unități de calcul, 96 MB Infinity Cache, 12 GB GDDR6 și atinge o frecvență impresionantă, de 2,424 MHz. Toate acestea sunt posibile cu un consum de 230W, iar accesul la tehnologia SAM (Smart Access Memory) este disponibil din start.

La capitolul răcire, avem de a face cu un design de referință cu două ventilatoare, față de cel cu trei de pe seriile Radeon RX 6800 și 6900, iar alimentarea se face folosind un conector de 8 pini și unul de 6 pini, față de cele două de 8 pini de pe modelele superioare. Placa este echipată cu trei port-uri DisplayPort 1.4 și un singur port HDMI 2.1.

Testele de performanță publicate de AMD spun că Radeon RX 6700 XT ar trebui să ofere performanță dublă față de un GTX 1070 Ti și cu până la 50% mai mare decât un GeForce RTX 2080 Super, un model high-end al seriei anterioare de plăci grafice de la NVIDIA. Testele prezintă jocuri precum Assassin’s Creed Valhalla, Borderlands 3, Call of Duty Black Ops Cold War, Cyberpunk 2077 și Dirt 5. Un alt punct interesant atins de AMD este consumul de memorie video, care în 1440p la setări maxime poate depăși 10 GB. RX 6700 XT are 12 GB, mai mult și decât modelul high-end RTX 3080 al seriei curente de plăci grafice NVIDIA.

Rămâne de văzut dacă va putea fi găsită în stoc la prețul anunțat

Desigur, aceste rezultate nu spun toată povestea, întrucât s-a demonstrat deja că performanța modelelor Radeon RX 6000 în jocuri cu ray-tracing este încă slabă în comparație cu oferta NVIDIA, iar tehnologia DLSS ajută titlurile compatibile să ruleze mai bine pe hardware RTX. AMD spune că are alternative pentru aceste tehnologii în cadrul pachetului Fidelity FX, însă momentan nu toate funcțiile sunt folosite de către producătorii de jocuri.

rx 6700 xt price

Radeon RX 6700 XT va fi lansat în magazine pe 18 martie, la prețul de 479 dolari americani. Având însă în vedere stocurile limitate din ultima perioadă din cauza lipsei de semiconductori și capacității limitate de producție a fabricilor de procesoare, cât și creșterea în popularitate a minării de criptomonede, probabil că nu nu vom vedea această placă video la acest preț în magazine prea curând.

De altfel nu este clar nici dacă o vom vedea mai mult de câteva minute în stoc, atunci când va fi lansată. AMD spune că va avea stocuri mai mari pentru acest model, însă va rămâne de văzut dacă va reuși să acopere cererea din piață.

sursa: Gizmodo

Românii sunt avertizați despre o nouă încercare de escrocherie. Le sunt promise titluri aristocratice și moșteniri

Plic scrisoare
Foto: Getty Images

Unii români au devenit ținta unei noi încercări de înșelătorie – escrocii trimit scrisori în numele Muzeului Național de Istorie prin care le promit un document care să ateste apartenența la o familie nobiliară și să le ofere dreptul de a revendica o moștenire – totul în schimbul unor sume de bani. 

Reprezentanții Muzeului Național de Istorie îi informează pe cetățeni despre această încercare de înșelătorie, astfel încât aceștia să nu devină victimele escrocilor. Escrocii se recomandă ca fiind angajații unei instituții din subordinea muzeului și promit contra unei sume de bani documente care să îi ajute să devină membrii unei familii nobiliare și să aibă dreptul la moșteniri.

„Muzeul Național de Istorie a României avertizează cu privire la o tentativă de înșelătorie făcută în numele instituției. Ne-a fost semnalată existența unei scrisori cu conținut îndoielnic, în care, o persoană ce pretinde a fi angajată a unei așa-zise instituții subordonate muzeului – Arhivele Naționale ale Nobilimii Românești – promite destinatarului, contra unei sume de bani, înlesnirea obținerii unor documente care atestă apartenența la o familie nobiliară și dreptul de a revendica o moștenire”, au explicat reprezentanții Muzeului de Istorie, conform Mediafax. 

Reprezentanții instituției mai spun că Muzeul Național de Istorie a României nu are nicio legătură cu această persoană, nu are în componență sau în subordine o asemenea entitate și nu încurajează astfel de practici. De aceea, cetățenii care primesc astfel de scrisori sunt îndemnați să se adreseze polițiștilor.

Plugin-ul Adobe Flash „trăiește” în China. La ce riscuri te expui dacă îl folosești

Plugin-ul Adobe Flash „trăiește” în China. La ce riscuri te expui dacă îl folosești

Deși tehnologia Adobe Flash a fost oficial abandonată la finalul anului 2020, în China există atât de multe sisteme informatice care se bazează pe plugin-ul Flash Player pentru a funcționa, încât restabilirea acestuia era practic inevitabilă.

Spre exemplu, dezactivarea plugin-ului Flash oficial a blocat până și activitățile unui operator feroviar, care nu a mai putut administra cursele programate.

Experții în securitate avertizează că plugin-ul Flash chinezesc instalează componente adware și poate deschide ferestre web pentru afișarea de reclame nesolicitate.

În prezent, versiunea chineză a plugin-ului Flash Player este disponibilă doar prin flash.cn, un siteadministrat de o companie numită Zhong Cheng Network, singura entitate autorizată de Adobe să distribuie Flash în China. Însă recunoașterea acordată de Adobe nu garantează automat că software-ul oferit este lipsit de orice riscuri.

Adobe Flash China

Potrivit unui raport publicat la începutul acestei luni de Minerva Labs versiunea chineză Flash Player ridică mai multe alerte de securitate. Deși aplicația instalează într-adevăr o versiune validă a plugin-ului Flash, în paralel sunt activate și alte rutine, vizând descărcarea și instalarea de software adițional.

Mai precis, aplicația descarcă și activează nt.dll, un fișier asociat procesului FlashHelperService.exe, care va deschide ferestre web la intervale de timp regulate, afișând diverse site-uri cu conținut publicitar și reclame pop-up.

Această problemă nu ar trebui să afecteze utilizatorii occidentali, versiunea Flash descărcată de pe flash.cn fiind configurată pentru a nu funcționa pe sistemele din afara Chinei. Totuși, asta nu exclude posibilitatea instalării elementelor adware și compromiterea securității sistemelor / rețelelor, pentru cei care decid să încerce aplicația oferită pentru download.

Primul serviciu video-on-demand pentru maimuțe, lansat la grădina zoologică

Primul serviciu video-on-demand pentru maimuțe, lansat la grădina zoologică

Viața de animal la grădina zoologică este foarte diferită de cea în mediu natural, „locatarii” riscând traume psihice datorate lipsei de activitate și plictiseală.

Încercând să adreseze această problemă, oamenii de știință explorează modalități de a îmbunătății calitatea vieții pentru animalele de la zoo, folosind tehnologii moderne cu rezultate demonstrate deja, pe oameni. Experimentul de desfășoară la Korkeasaari Zoo din Helsinki, în Finlanda și vizează un grup de maimuțe Saki, originare din păturile sud-americane.

În loc de a pune maimuțele să urmărească toată ziua producții Netflix, cercetătorii au alcătuit un program special bazat pe scene din mediul lor natural. Materialele sunt redate într-o cutie proiectată să capteze atenția primatelor, prevăzută cu monitor și butoane care permit selectarea filmulețelor. Selecția cuprinde clipuri video cu viermi vânați și consumați de obicei în mediul natural, animale marine, alte animale de la zoo, forme de artă abstractă și scene idilice din păturile amazoniene.

Sistemul conține și senzori care ajută oamenii de știință să evalueze reacția primatelor și preferințele acestora.

”Am aflat că maimuțele sunt atente la ecran; îl privesc și îl ating”, a spus co-autorul Vilma Kankaanpaa. Cercetătorii au aflat, de asemenea, că maimuțele ar putea recunoaște obiecte de pe ecran atunci când animalele au încercat să mănânce viermii digitali pe care îi urmăreau.

Întrucât nu există o versiune pentru maimuțe a ratingului de televiziune, cercetătorii au monitorizat personal acțiunea de vizionare pentru a vedea cum au reacționat animalele. „Și-au petrecut cea mai mare parte a timpului urmărind viermi sau scene subacvatice, dar acestea au fost și videoclipurile accesibile la mijlocul studiului, când erau deja obișnuite să folosească dispozitivul”, a declarat Universitatea Aalto într-un comunicat.

Este posibil să fi existat un impact pozitiv asupra stării mentale a maimuțelor incluse în experiment desfășurat la grădina zoologică, cercetătorii consemnând diminuarea altor comportamente care indică starea de stres, cum ar fi zgârierea diverselor suprafețe.

OMS: Este nerealist să credem că pandemia se va încheia în acest an

pandemie coronavirus
Noul coronavirus a ucis mai mult de 2,2 milioane de oameni dintr-un total de peste 104 milioane de oameni infectaţi, din populaţia globală de 7,7 miliarde. Foto: Getty Images

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră că este puţin probabil ca pandemia de COVID-19 să se încheie anul acesta.

„Cred că va fi foarte prematur şi nerealist să credem că vom termina cu acest virus până la sfârşitul anului. Ceea ce putem termina, dacă suntem deştepţi, sunt spitalizările şi decesele şi tragedia asociate acestei pandemii”, a declarat Michael Ryan, directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS, în cadrul unei conferinţe de presă, relatează dpa.

În prezent, OMS se concentrează pe menţinerea transmisiei la un nivel cât mai redus posibil şi vaccinării unui număr tot mai mare de persoane.

Situaţia privind administrarea dozelor de vaccin s-a îmbunătăţit faţă de acum 10 săptămâni, a spus Ryan, deşi au existat „provocări uriaşe” în distribuirea lor, iar numărul cazurilor este încă în creştere.

„Dacă vaccinurile încep să aibă impact nu numai asupra deceselor şi spitalizărilor, ci vor avea un impact semnificativ asupra dinamicii transmisiei şi riscului transmisiei, atunci cred că ne vom îndrepta rapid spre controlul acestei pandemii”, a afirmat oficialul OMS, citat de Agerpres.

Momente extraordinare ale vizitei Papei în Irak. Suveranul Pontif a mers la Mosul, în fostul fief al Statului Islamic. Foto

Papa francisc la Mosul
Papa Francisc ține o cuvântare în perimetrul exterior al bisericii Hosh al-Bieaa din Mosul, oraș care cândva era fief al teroriștilor din Stat Islamic Foto: Profimedia

Imagini extraordinare, momente pline de semnificație, bucurie pe fețele și-n inimile a mii de oameni.

Pelerinajul papei Francisc în Irak a culminat cu vizita din nordul țării, inclusiv în fostul fief al teroriștilor din gruparea Stat Islamic. Peste tot, în ciuda măsurilor draconice de securitate, oamenii s-au apropiat cât au putut de mult de Suveranul Pontif. Pentru mulți creștini din nordul Irakului, persecutați de decenii, sosirea Papei și ocazia de a-l auzi cum oficiază slujbe și vorbește de pace în țara masacrelor și a deznădejdii,constituie o șansă la care nici nu visau.

Slujbă pe stadion la Erbil

Extaz. Acesta este cel mai potrivit cuvânt pentru a descrie sentimentele celor 10.000 de credincioși adunați pe stadionul din Erbil pentru slujba în aer oficiată de Papa Francisc. Ar fi fost și mai mulți, dar autoritățile kurde au impus reguli stricte de distanțare fizică. Emoțiile au fost atât de puternice, încât unul dintre preoți a dansat în așteptarea Suveranului Pontif.

De la înălțimea altarului, Papa Francisc le-a vorbit celor de pe stadion sau care-l urmăreau de acasă despre pace și binecuvântare.

„Pacea fie cu voi! Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți! Dumnezeu să binecuvânteze Irakul! Allah fie cu voi! Binecuvântarea Atotputernicului Dumnezeu, în numele Tatălui, Fiului și Sfântului Duh, să se pogoare asupra voastră și să rămână cu voi pentru vecie. Amin! Mergeți în pace!” – a spus sfântul părinte.

Cea mai periculoasă etapă a vizitei Papei în Irak

„Pace” a fost, de altfel, un cuvânt foarte des rostit de Papa Francisc de-a lungul pelerinajului său irakian. Un concept esențial, într-o țară sfâșiată de violență. Mai ales la Mosul, în fostul fief al teroriștilor din Stat Islamic.

Mosul a fost și cea mai periculoasă etapă a pelerinajului. Aici, în locul unde în 2014 gruparea Stat Islamic își autoproclama califatul, Papa Francisc s-a rugat la ruinele bisericii distruse de fundamentaliști, pentru sufletele victimelor acestora. Aici au fost cel mai vizibile și măsurile extraordinare de securitate: militari înarmați până în dinți pe fiecare stradă, sub fiecare boltă, la fiecare colț, elicoptere care au survolat nonstop ruinele, orașul, regiunea din jur, cu mult înainte ca papa să ajungă la Mosul. Autoritățile au folosit și drone pentru a se asigura că nu se infiltrează teroriști printre credincioșii entuziaști.

În ciuda restricțiilor, credincioșii au împânzit străzile și la Mosul, dar mai ales la Karakosh, a treia etapă din nordul țării, unde se află cea mai mare biserică din Irak. Aceasta a fost restaurată după ce teroriștii din gruparea Stat Islamic au folosit-o ca teren de antrenament și apoi au incendiat-o, înainte de a fi alungați din oraș. Iată câteva dintre momentele zilei surprinse în imagini:

papa credinciosi biserica karakosh profimedia-0595782269
papa in biserica la qaraqosh profimedia-0595786421
papa irak biserica qaraqosh profimedia-0594128911
papa pe stadion la erbil
papa stadion erbil
papa pe stadionul din Erbil

Israelul își redeschide parțial granițele. Nu și pentru români

israel aeroport profimedia-0595801086
Israelul își redeschide parțial granițele Foto: Profimedia

Israelul își redeschide parțial granițele, inclusiv pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv. Va fi permisă intrarea în țară a cel mult o mie de persoane pe zi, dacă vin de la New York, Frankfurt, Paris, Londra, Kiev, Toronto și Hong Kong.

Bucureștiul NU se regăsește pe această listă, pentru că România este zonă roșie COVID pentru Israel. TAROM anunță, de exemplu, că a anulat toate cursele către Israel, între 7 și 20 martie.

După jumătatea lunii martie, numărul străinilor care vor putea intra în țară ar putea crește la 3.000 pe zi, iar atunci va fi actualizată și lista locurilor de unde pot zbura aceștia spre Israel.

Redeschiderea este și una internă. Barurile și restaurantele pot primi clienți, dar în multe locuri e nevoie de certificatul verde care dovedește că persoanele respective s-au vaccinat.

Alegeri și vaccin, secretul redeschiderii

Însuși premierul Benjamin Netanyahu a ținut să marcheze momentul luând masa la restaurant: „Noroc! Cu pașapoartele verzi restaurantele revin la viață, încă trebuie să fim vigilenți, să ne protejăm singuri, trebuie să purtăm mască, să păstrăm distanța prevăzută, distanțarea fizică, dar suntem pe cale să depășim criza, nu mai e mult. Mai trebuie să avem câteva sute de mii de oameni vaccinați, mai ales cei de peste 50 de ani, și trecem de prima fază, reușim, vom reuși. Încă nu suntem acolo, dar vom ajunge!” – a fost mesajul de încredere transmis de premier populației.

Trebuie spus că noile măsuri de ieşire din izolare luate în Israel intervin cu 15 zile înainte de noi alegeri naţionale. Este al patrulea scrutin în mai puțin de doi ani. Ultimele sondaje creditează pe primul loc partidul premierului, Likud, de dreapta, dar fără a avea suficient sprijin pentru a forma un guvern cu aliaţii săi, o situație ce deja blochează de doi ani scena politică a țării.

Măsurile de relaxare, validate sâmbătă seara de guvern, erau foarte aşteptate de israelieni, după ieşirea progresivă a ţării din a treia sa carantină, la mijlocul lunii februarie, devenită posibilă în urma unei campanii accelerate de vaccinare în masă.

Mai mult de jumătate dintre cei 9,3 milioane de israelieni au primit o primă doză a vaccinului Pfizer/BioNtech, la care Israelul are un acces privilegiat în cadrul unui acord de comunicare a datelor biomedicale asupra efectelor vaccinării. Circa 40% din israelieni au primit și a doua doză de vaccin.

Foto. Imagini incredibile cu momentul în care un pescăruș se scufundă în apă și prinde un pește

Un pescăruș se scufundă în apă și prinde un pește
Un pescăruș se scufundă în apă pentru a prinde un pește FOTO: Profimedia Images

Fotografii uluitoare cu momentul în care un pescăruș se scufundă în apă și prinde un pește au fost surprinse în Olanda.

Fotograful Han Bouwmeester a capturat imaginile senzaționale în grădina sa din localitatea olandeză Goor, din Olanda, acolo unde a instalat un bazin din care diverse păsări sau animale se mai ospătează din când în când

profimedia-0595192832
profimedia-0595192841
profimedia-0595192843
profimedia-0595192847
profimedia-0595192851
profimedia-0595192855
profimedia-0595192860
profimedia-0595192868
profimedia-0595192822
profimedia-0595192875
profimedia-0595192838

Dalai Lama s-a vaccinat împotriva Covid-19: Mai mulți oameni trebuie să aibă curaj să facă această injecție

dalai lama vaccinat covid
Dalai Lama s-a vaccinat la Covid-19. Foto: Profimedia Images

Liderul spiritual tibetan Dalai Lama s-a vaccinat împotriva Covid-19 la un spital din Dharamsala și a fost, ulterior, ținut sub observație o jumătate de oră.

Liderul spiritual a făcut și un apel în fața oamenilor să se vaccineze în număr cât mai mare.

„Pentru a preveni unele situaţii serioase, faceţi această injecţie. Este de foarte mare ajutor. Vreau să împărtăşesc – mai mulţi oameni, ar trebui să aibă curaj să facă această injecţie”.

Administraţia tibetană ceruse guvernului central să ia măsuri pentru vaccinarea liderului spiritual în urmă cu aproape două luni.

Până acum, au fost raportate aproape o mie de decese în provincia tibetană.