În fața nemulțumirilor, Angela Merkel acceptă o relaxare treptată a restricțiilor

Bundestag Convenes During The Coronavirus Crisis
Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Foto: Getty Images

Cancelarul Angela Merkel a acceptat miercuri seară deblocarea treptată a dispozitivului anti-COVID-19 din Germania, cedând nemulţumirii crescânde în rândul opiniei publice şi propriului guvern cu şapte luni înainte de alegerile parlamentare, notează AFP, citată de Agerpres.

După mai mult de nouă ore de negocieri, cancelarul şi liderii celor 16 landuri federale ale ţării au ajuns la un acord asupra unui calendar pentru relaxarea măsurilor de izolare parţială în vigoare de la sfârşitul anului trecut.

Potrivit unui sondaj realizat săptămâna trecută de YouGov, după două luni și jumătate de lockdown total, guvernul german nu se mai poate baza pe sprijinul publicului în ceea ce privește restricțiile și măsurile stricte anti-pandemie.

Germanii s-au săturat de carantină

La începutul acestei carantine, 73% dintre cei chestionaţi au sprijinit restricţiile impuse, care au cuprins închiderea magazinelor „neesenţiale” şi a şcolilor, precum şi a restaurantelor, hotelurilor şi centrelor culturale şi de divertisment.

Acum însă, este pentru prima dată de la introducerea măsurilor dure de „închidere”, la jumătatea lui decembrie anul trecut, când un sondaj YouGov nu arată o majoritate pentru susţinerea lockdownului.

Germania își pune speranța în campania de vaccinare 

„Astăzi putem vorbi despre încredere şi speranţă”, a afirmat cancelarul german într-o conferinţă de presă, apreciind că ţara sa intră acum „într-o nouă fază” a luptei împotriva pandemiei, posibilă în special prin accelerarea vaccinărilor.

Germania va autoriza astfel vaccinul AstraZeneca pentru persoanele peste 65 de ani, a anunţat cancelarul. Intervalul dintre administrarea a două doze va fi, de asemenea, prelungit, pentru a permite vaccinarea mai multor pacienţi.

Cu toate acestea, viaţa va continua să se desfăşoare în ritm lent, majoritatea restricţiilor fiind prelungite cel puţin până la 28 martie pentru a contracara creşterea cazurilor şi răspândirea mutaţiei britanice, reprezentând în prezent 46% din contaminări.

Angela Merkel acceptă o relaxare treptată a restricțiilor

Reuniunile private vor fi posibile, însă, începând cu 8 martie, între două familii, cu condiţia ca acestea să nu depăşească în total cinci persoane.

Librăriile, florăriile şi şcolile de şoferi, care s-au redeschis deja în unele landuri, vor putea din nou să primească vizitatori în toată ţara.

Cancelarul a cedat în faţa landurilor federale în legătură cu un prag de incidenţă de 35 la 100.000 sub care s-ar trece la ridicarea altor restricţii.

Pragul de 50, mai puţin restrictiv, a fost în cele din urmă reţinut pentru a deschide calea, de la sfârşitul lunii martie, redeschiderii restaurantelor în aer liber, sectoarelor culturale şi sportive. Peste 100, restricţii severe vor fi reintroduse imediat.

Strategia guvernului de redeschidere doreşte, de asemenea, să se bazeze pe introducerea masivă a testelor antigenice, un domeniu în care Germania duce în continuare lipsă de eficienţă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.