Moarte subită de Ziua Femeii! O tânără de 19 ani din Argeș a murit după ce a băut un energizant

Durere și lacrimi în comuna argeșeană Aninoasa, după ce o tânără în vârstă de 19 ani a murit chiar de Ziua Femeii, după ce s-a cinstit cu un energizant. Din spusele vecinilor, fata avea o situație familiară mai delicată, fiind crescută doar de mamă, dar nu erau cunoscute probleme medicale sau intervenții chirurgicale.

Cum a ajuns să i se facă rău Melaniei Prunoiu și  ce a simțit inainte să moară

Rudele și vecinii Melaniei sunt șocați de moartea subită a tinerei, având în vedere că era o fată veselă, frumoasă și aparent sănătoasă. Se pare că după ce Melania a consumat din energizant, fata a acuzat dureri groaznice de cap, amețeală, stări de vomă și o stare generală foarte proastă.

Nu se știe cu exactitate după cât timp a sunat mama sa la 112, însă imediat după apel, o ambulanță s-a prezentat la fața locului, acordând primul ajutor. Din păcate, la sosirea medicilor, fata se afla deja în stop cardio-respirator, iar în ciuda tuturor manevrelor de resuscitare, medicii au fost nevoiți să declare decesul.

Cine este de vină pentru cele întâmplate

În timp ce primarul comunei Aninoasa declara că: „Nu știm exact ce s-a întâmplat acolo. Duminică, la noi în Aninoasa, a fost serbare dedicată femeilor. Am aflat seara când s-a terminat totul, că fetița asta a murit. Nu am luat încă legatura cu familia ei, dar o sa mă implic, să îi ajut, ei au o situație mai delicată, parinții despărțiți, au o situație materială precară, o sa ii ajut. Am auzit și eu prin comună că ar fi consumat un energizant. De unde l-o fi luat? Asta e important de fäcut, că o fi fost vechi, cine știe. Îmi pare tare rău de fetița asta, păcat de tinerețea ei”, vecini sunt revoltați și indignați pe tema produselor, posibil stricate, aduse în comună.

După constatarea decesului, la spital s-au prezentat și polițiștii argeșeni care au deschis o anchetă în acest caz, urmând ca trupul neînsuflețit al tinerei să fie suspus unei necropsii pentru a se stabili cauza decesului.

Klaus Iohannis, declarații oficiale despre coronavirus. Ce mesaj le transmite românilor

Președintele României a luat măsurile oficiale în cadrul conferinței cu liderii Uniunii Europene, pentru a prevenii infecția cu Covid-19. Cum se pregătește România în urma declarațiilor luate de Iohannis?

Klaus Iohannis, declarații oficiale despre coronavirus

Președintele Klaus Iohannis, participă astăzi la o videoconferință împreună cu liderii Uniunii Europene. Ședința are ca scop gestionarea crizei și măsurile de prevenire a noului virus. În România numărul celor infectați a început să crească semnificativ, mai ales în Capitală, ajungând astfel la 25, dar se precizează că ar fi mai mulți suspecți. La sfârșitul discuțiilor, președintele a dat declarații în legătură cu deciziile pe care le-a luat, privind situația din România, potrivit Digi24.

”Riscul unei pandemii rămâne ridicat iar combaterea COVID-19 rămâne un efort coordonat național, euopean si global. În această seară la videoconferință am vorbit cu toți liderii statelor UE despre evoluția situației. Protejarea cetățenilor este prioritatea zero și am discutat despre măsurile necesare, măsuri ce trebuie luate urgent. Cu toții suntem de acord că trebuie să ne coordonăm eforturile în combaterea COVID-19. ”, a spus Iohannis la conferința de presă.

Cine a decis videoconferința?

Inițiativa a fost luată de către Charles Michel, președintele Consiliului European. Formatul conferinței este asemănător cu cel al reuniunilor Consiliului European. Anunțul a fost făcut și pe Twitter, susținând că trebuie să facă tot ce le stă în putință pentru a coopera și a lua măsurile necesare, cu privire la protejarea sănătății. De asemenea, Emmanuel Macron, a precizat că trebuie să acționeze de urgență, chiar de astăzi.

„Este important ca noi să avem un răspuns ce corespunde naturii riscului perceput de oamenii de ştiinţă şi despre care ei ne informează şi ca acest răspuns să frâneze epidemia, ceea ce suntem în curs de a face”, a menționat președintele Franței.

În aceeași conferință de presă, după videoconferința cu reprezentanții statelor europene, președintele Iohannis a accentuat faptul că se vor lua măsuri drastice, în cazul în care situația va degenera, dar ținând cont de libertățile fundamentale ale cetățenilor români, garantate de Constituția României.

”Doar împreună vom reuşi să gestionăm această criză şi tot aşa vom prevenii efectele grave asupra economiilor europene. În acest sens am convocat pentru mâine la ora 11 o întâlnire cu premierul şi ministrul finanţelor publice. Deşi s-au confirmat 29 de cazuri în România sunt foarte puţine în comparaţie cu alte state europene. Nu avem răspândire comunitară a virusului, ştim care sunt cazurile, monitorizăm persoanele cu care au intrat în contact cei infectați.

Trebuie să facem tot ce trebuie pentru a preveni un scenariu de răspândire necontrolată a COVID-19. Autoritățile române au abordat cu responsabilitate această situaţie, toate măsurile, oricât de drastice şi care ar crea disconfort, sunt gândite pentru a preîntâmpina un rău mai mare. Este vital să le facem acum pentru a ne proteja pe viitor și pentru a ne proteja familie. Sănătatea şi siguranţa românilor reprezintă prioritatea zero. Drepturile şi libertățile fundamentale trebuie respectate dar nu vom ezita să aprobăm toate măsurile care se impun. Depinde de fiecare dintre noi să limităm efectele infectării cu COVID-19. Fac apel la fiecare să respecte măsurile luate de guvern.

Le transmit un mesaj de solidaritate compatrioților din Italia. Am cerut autorităților să fie mobilizate pentru a-i ajuta pe românii din Italia care au nevoie de asistență. (…) Mai mult rău ne pot face lipsa de responsabilitate și grijă, neîncrederea și panica. La fel de nocive sunt răfuielile politice și încercările unora de a câștiga capital electoral prin găsirea vinovaților de serviciu. E momentul să fim buni cetățeni”

Medicii din Italia, decizie halucinantă. Ce se întâmplă cu bătrânii bolnavi de coronavirus

În fața numărului toa mai mare de pacienți infectați cu coronavirus, medicii din Lombardia încep să se confrunte cu probleme mult mai seiroase decâr virusul în sine. În lipsa paturilor insuficiente și a afluxului de pacienti, ei trebuie să decidă cine trăiește și cine moare.

Situațiile dramatice cu care au ajuns să se confrunte medicii

Această dilemă etică, tulburătoare, amplifică starea și așa anxioasă a perioadei. Paturi de spital puține, echipamente medicale limitate, aflux mare de pacienți. Pe lângă munca epuizantă, pe lângă riscul enorm la care se expun, pe lângă faptul că se văd nevoiți să-i suplinească și pe colegii lor care se îmbolnăvesc, medicii italieni trebuie să facă față unei probleme etice sfâșietoare: pe cine ajută și pe cine nu.

Numarul pacienților din Italia infectați cu COVID-19 a ajuns miercuri la 7.900. Mai mult de 70% dintre aceștia sunt în Lombardia. Lupta spitalelor de a suplimenta numărul de paturi e acerbă. Săli de operație s-au transformat în secții de Terapie Intensivă.

Nu se știe când va fi atins vârful epidemiei. Alegerile medicilor sunt tot mai dificile. „Este o realitate că va trebui să alegem pe cine să tratăm, iar această alegere va fi încredințată operatorilor individuali de pe teren, care se pot găsi în situatia de a avea probleme etice”, spune un medic dintr-un spital din Milano.

Decizia dureroasă cu care se confruntă medicii italieni
Decizia dureroasă cu care se confruntă medicii italieni

„Am văzut medici în lacrimi”

În Lombardia sunt aproximativ 900 de paturi disponibile pentru pacienții care necesită terapie intensivă, dar în unele prolvincii spitalele sunt aproape de saturație. Consemnul este să se păstreze resursele pentru pacienții cu reale șanse de supraviețuire. Asta înseamnă tineri, fără boli asociate, în detrimentul bătrânilor sau al celor cu maladii pre-existente.

Principiul „primul sosit, primul servit” a fost abandonat. Giulio Gallera, consilier regional în Lombardia, spune că presiunea asupra medicilor este enormă și că a văzut medici în lacrimi din cauza situației dramatice din spitale.

„Alegerea este făcută într-o cameră de urgenţe folosită pentru evenimente de masă, în care intră doar pacienţii cu COVID-19. Dacă o persoană are între 80 şi 95 de ani şi insuficienţă respiratorie severă, probabil nu va supravieţui” (medic pentru Corriere della Sera).

Așa arată acum harta coronavirusului în lume. Pericolul la care este expusă România. Apelul făcut în direct la TV

coronavirus map ny times

Peste 4.000 de persoane au murit până acum din cauza coronavirusului. La nivel global, au fost înregistrate 113.009 cazuri de infectare și 4.018 decese, scrie Digi24.

Rata de răspândire a virusului devine tot mai gravă în țări precum SUA, Italia și Germania.

Renzo Rossi, despre marele pericol la care este expusă România din cauza coronavirusului

Invitat la Digi Sport Matinal, Renzo Rossi a vorbit despre situația gravă cu care se confruntă Italia din cauza răspândirii Covid-19. Italianul a anunțat și marele pericol la care este expusă România: vor fi foarte multe persoane care vor veni de Paște în țară.

„Ieri am stat până seara târziu, m-am uitat la știri, totă Italia e în ‘zona roșie’ acum. Oamenii s-au liniștit, dar este această panică. S-a estimat că vor fi 8000 de persoane bolnave în Italia, dar numărul va fi depășit.

În România nu s-a întâmplat treaba asta, dar fac un apel, să respectăm strict tot ce se spune, pentru că în Italia toate astea se întâmplă din inconștiență. Noi nu am crezut că se va schimba viața noastră așa. Spre exemplu, școlile s-au închis, iar un medic și-a dus copilul în vacanță. Asta e inconștiență, stai acasă, nu mergi în vacanță.

Acest virus este peste toți ceilalți viruși, e foarte inteligent. Ne lasă un pic, nu se manifestă din prima. Trebuie să respectăm indicațiile, trebuie păstrată distanța de un metru, un metru și jumătate.

Frica mea este la cei care vor veni de Paște aici (n.r. în România), acolo este problema, vor fi foarte mulți. În Italia nu s-a conștientizat, dar aici e bine că au închis zborurile, eu cred că ar fi bine ca la fiecare graniță să fie un punct cu medici, care să îi verifice pe cei care vor să intre în țară.”, a declarat Renzo Rossi, la Digi Sport Matinal.

În acest an, Paștele ortodox pică pe 19 aprilie, în vreme ce Paștele catolic pică pe 12 aprilie.

VIDEO Renzo Rossi, la Digi Sport Matinal:

Harta coronavirusului în lume | Cifrele oficiale pe 10 martie 

Americanii de la New York Times au publicat azi harta updatată a coronavirusului în lume. 

De asemenea, jurnaliștii americani au publicat și cifrele în timp real: China, Italia, Coreea de Sud și Iran sunt țările cu cele mai mari probleme cauzate de Covid-19.

Samsung Galaxy Fold e mai ieftin, dar e deghizat în acest telefon cu fața lui Pablo Escobar

Samsung Galaxy Fold e mai ieftin, dar e deghizat în acest telefon cu fața lui Pablo Escobar

Escobar Fold 2 este promovat ca acel telefon pliabil care te va face să uiți de tehnologia pe care o oferă giganți precum Samsung.

Îți mai amintești acel videoclip promoțional în care un grup de femei semi-dezbrăcate distrug mai multe Samsung Galaxy Fold cu barosul? Aceasta este strategia de marketing a lui Pablo Escobar, fratele celebrului traficant de droguri din Columbia, care încearcă să-și promoveze „noul” său telefon pliabil.

Escobar Fold 2 este al doilea telefon pe care Escobar Inc. îl promovează. După cum se lăuda șeful companiei, este menit să îngroape Samsung. Asta în primul rând pentru că este mult mai ieftin decât ce oferă sud-coreeni. Numai că descoperirea celor de la The Next Web arată care este, de fapt, realitatea. Aparent, telefonul companiei nu este nimic mai mult decât un Samsung Galaxy Fold la un preț mai mic.

La aprinderea telefonului, se poate vedea exact logo-ul flagship-ului Samsung. De asemenea, versiunea de Android folosită este exact cea dezvoltată de sud-coreeni.

Escobar Fold 2 este, de fapt, un Samsung Galaxy Fold

Informația a fost confirmată chiar de Olof Gustafsson, CEO-ul Escobar Inc.  A explicat și cum e posibil acest lucru. Gustafsson spune că este vorba de fabricile pe care Samsung le avea în China și pe care le-a închis. Acesta spune că, ulterior, au apelat la terți pentru a continua producția. astfel, Escobar Inc pur și simplu a cumpărat unități de la aceste fabrici.

Nu e clar care este motivul și ce profit poate scoate, până la urmă, Escobar Inc din vânzarea acestor telefoane. Mai ales dacă iei în considerare că Escobar Fold 2 este mult mai ieftin decât Galaxy Fold. Vorbim despre o diferență uriașă, pentru că cel vândut de Escobar Inc costă doar 400 de dolari.

Diferența e că telefonul are o folie „de aur” și fața lui Pablo Escobar pe ecran. Îl poți vedea mai bine direct pe site-ul oficial al companiei.

Totuși, chiar dacă oferta unui Samsung Galaxy Fold la 400 de dolari ar putea fi tentantă, recomandarea e să nu profiți de ea. Cel mai probabil, există o șmecherie la mijloc.

Scandal iscat de tuse în tren: „Serios? Tușești în direcția mea?”

tuse

Teama provocată de epidemie dă naștere la momente tensionate. Dovada vine din Australia, unde doi dintre pasagerii unui tren s-au luat la ceartă după ce unul dintre ei a început să tușească.

Serios? Tușești în direcția mea?
– Da. Nu am deschis gura atunci când am tușit, am tușit cu gura închisă.
– E dezgustător.
– Și tu ești dezgustător, de asemenea. Ești un hărțuitor.
– Hărțuitor? Tocmai te-am rugat să îți acoperi gura când tușești.
– Numai că nu am deschis gura când am tușit, nu ai auzit?
– Ești doctor? Ești cumva doctor?
– Dar tu ești? Ești?
– Sfatul Guvernului a fost…
– Mai taci din gură, fă liniște, n-am nevoie să aud asta. Taci din gură.

Avertisment despre Ikea și Kaufland: cum pot fi înșelați milioane de români prin țepe online

Avertisment despre Ikea și Kaufland: cum pot fi înșelați milioane de români prin țepe online

În urmă cu o săptămână era vorba de Lidl. Acum sunt în centrul atenției Ikea și Kaufland. Ambele magazine sunt folosite în scheme prin care românii neatenți pot fi înșelați. Iată la ce ar trebui să fii atent.

Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică avertizează că, în această perioadă, circulă online campanii false derulate în numele Ikea și Kaufland. Înainte de acestea a fost exploatată imaginea Lidl.

CERT-RO susține că specialiștii săi au observat că, odată cu închiderea unor site-uri pentru activități frauduloase, imediat apar altele. Folosesc însă același mod de operare. Acum e cazul Kaufland și Ikea.

„Hej! Am observat faptul că un concurs fals Ikea Family circulă pe internet. Nu a fost organizat de Ikea România și nu suntem conectați la el în niciun fel. Vă rugăm, nu oferiți informațiile voastre personale acestor site-uri web care par a fi suspecte. Există un singur site oficial Ikea România, ikea.ro, unde publicăm informații, reduceri și beneficii pentru clienții noștri.”
Ikea România

Ca în alte cazuri similare, utilizatorii sunt ademeniți prin posibilitatea de a câștiga vouchere de cumpărături cu o valoare consistentă (între 750 și 1.000 de lei). Progaparea mesajelor de tipul acesta se face tot prin intermediul aplicației WhatsApp.

Cum să nu pici în astfel de capcane cu vouchere Kaufland

Teapa-kaufland

Ca să distragă atenția de la elemente clare de detectare a păcălelii, cum ar fi gramatica defectuoasă, atacatorii se folosesc de ideea că numărul premiilor este limitat. Oferă în acest sens și un countdown a disponibilității acestor vouchere pentru Kaufland, de exemplu.

Totodată, în unele cazuri, în partea de jos a site-ului sunt integrate și imagini care simulează comentarii oferite de pe conturi de Facebook. Încearcă să lase potențialelor victime falsa impresie că există mulți oameni care au făcut asta deja.

În astfel de cazuri evită accesarea unor astfel de link-uri și redistribuirea lor. Totodată, în cazul ofertelor promoționale sau a concursurilor organizate online, validează existența unor astfel de inițiative pe canalele oficiale ale companiilor implicate (site, canale oficiale de social media). Ikea recomandă site-ul său. Poți verifica și paginile de Facebook, și site-urile. Kaufland, de exemplu, are o prezență destul de răspândită în online.

În plus, citește cu atenție instrucțiunile oferite și fii atent la exprimare, ortografie sau corectitudinea gramaticală a textului. În cazurile prezentate până acum, mesajul este unul extrem de prost redactat în limba română. Cel mai probabil a fost tradus automat.

Dacă ai introdus pe astfel de site-uri date personale, date de acces la conturi sau date financiare, schimbă parolele pentru conturile aferente. Pentru viitor, activează autentificarea în doi pași (acolo unde există) și notifică de urgență banca, dacă ai introdus date de card.

Cât de rezistent e, de fapt, Samsung Galaxy S20: rezistă de 1.400 de dolari?

Cât de rezistent e, de fapt, Samsung Galaxy S20: rezistă de 1.400 de dolari?

Samsung Galaxy S20 este noul flagship al companiei și sigur ești și tu curios să afli cât de rexistent este telefonul în realitate.

Telefonul este disponibil și pe piața din România, dar, cel mai probabil, nu se va înghesui să-l cumpere o cantitate uriașă de clienți. Asta în primul rând din cauza prețului extrem de ridicat pe care-l are noul flagship Samsung. Să dai 1.400 de dolari pe cel mai scump din serie, S20 Ultra, este destul de mult pentru un salariu obișnuit din România.

Totuși, dacă dai suma asta pe telefon, e bine să vezi și cât de rezistent e Samsung S20 Ultra, de fapt. Asta ca să nu-ți pară rău, la prima căzătură, că ai plătit pe el salariul pe două luni.Pentru asta este util testul de durabilitate JerryRigEverything, canalul de YouTube celebru pentru astfel de teste pe telefoane.

Cât de rezistent este noul Samsung S20 Ultra

De data aceasta a venit rândul noului flagship de la Samsung, supus pe YouTube la o serie de teste serioase care-ți vor arăta cât de bine rezistă telefonul la zgârieturi și lovituri.

În ceea ce privește ecranul, după îndepărtarea protecției de deasupra, zgârieturile de pe acesta încep să fie vizibile la nivelul șase, pe scara de duritate Mohs. Designul ceva mai plat al ecranului este mai protejat de lateralele telefonului: astfel, în cazul în care scapi telefonul, ecranul va fi protejat de partea laterală, care este din metal. Nici sticla care protejează sistemul de camere n-a fost zgâriată de cutter-ul folosit.

Ecranul de pe Samsung S20 Ultra rezistă bine și unui test de 30 de secunde cu o brichetă aprinsă. Ulterior, urmele chiar ajung să dispară complet, după cum vei vedea și în videoclip.Designul gros al telefonului contribuie și el la durabilitate. Supus unei încercări de îndoire, telefonul rezistă surprinzător de bine și nu prezintă niciun defect, ca rezultat.

Ca să vezi cum exact s-a descurcat telefonul la teste, poți urmări întreg videoclipul aici:

Acesta mai spune și că, într-adevăr, telefonul are niște specificații excelente, numai că nu vine cu nimic nou. Ar fi, mai degrabă, o compliație foarte bună a unor specificații pe care le-am mai văzut anterior și pe alte telefoane.

Cazul acestui preot inconștient îți arată de ce sfaturile BOR sunt cel puțin o glumă proastă

Cazul acestui preot inconștient îți arată de ce sfaturile BOR sunt cel puțin o glumă proastă

Nu toată lumea ia în considerare recomandările specialiștilor legate de noul virus cu care se confruntă planeta, iar acest preot este exemplul perfect.

Pe lângă spălatul frecvent pe mâini, utilizarea dezinfectantului și evitarea contactului cu cei bolnavi, organizațiile de sănătate recomandă să evităm și să dăm mâna cu ceilalți, ca formă de salut.

Mulți nu iau în considerare avertismentele oficiale. Acesta este și cazul unui preot american din Washington DC, care a supus la risc sute de credincioși. Oficialii i-au avertizat pe toți credincioșii care au participat la slujbele din 24 și 28 februarie și 3 martie să rămână în izolare la domiciliu după ce preotul a fost confirmat cu coronavirus. Situația n-ar fi fost atât de serioasă dacă acesta n-ar fi dat mâna cu aproximativ 500 dintre persoanele care au venit la biserică în zilele respective.

Cazul acestui preot n-ar fi exclus să se repete chiar și în România

Biserica Ortodoxă Română s-a autosesizat și ea în legătură cu noul virus. În acest sens, a venit cu un comunicat prin care  Patriarhia Română recomandă credincioșilor să evite, temporar, sărutarea icoanelor din biserică și să-și aducă de acasă lingurița cu care să poată primi împărtășanie.

La scurt timp, patriarhul Daniel a revenit asupra declarației și a precizat să sfaturile anterioare se adresau doar celor „mai slabi de credință”. Semn că dacă ești credincios adevărat, nu poți contracta coronavirusul de la pupatul de icoane sau de la lingurița de la preot, pe care o folosesc toți cei care participă la slujbă.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române a anunțat și că bisericile nu se închid de teama epidemiei. „Coronavirusul nu se ia prin rugăciune, ci în primul rând prin ignorarea normelor de igienă elementară, așa cum spun și autoritățile medicale. Cei declarați bolnavi stau oricum acasă sau în carantină. Biserica nu intră în carantină, pentru că ea aparține lui Hristos, nu vreunei autorități pământești”.

Cum îți vor schimba viața 5G și inteligența artificială încă din 2020

Cum îți vor schimba viața 5G și inteligența artificială încă din 2020

Sistemele de inteligență artificială sunt omniprezente în diverse ramuri economice. Dar 2020 va fi cu adevărat schimbarea pe care o aștepți de multă vreme. Mai ales datorită tehnologiei 5G.

Anul 2020 va fi anul schimbării tehnologice din multe puncte de vedere, susțin analiștii. Se așteaptă câteva „revoluții” în zona asta, pe mai multe paliere. Cu alte cuvinte, vei avea dispozitive mult mai inteligente și mult mai performante, dar nu se va rezuma totul doar la asta.

Industriile, indiferent de domeniu, se vor digitaliza. Asta înseamnă pentru tine, în calitate de consumator, servicii mai bune și produse care vor redesena multe business-uri. Cei de la Deloitte au realizat o analiză pentru a știi la ce să te aștepți de la anul acesta.

Chiar dacă începutul lui 2020 e umbrit de epidemia de coronavirus, lucrurile ar putea reveni la normal în următoarea perioadă. Anul acesta, potrivit Deloitte, va fi marcat de cipurile cu inteligență artificială, dar și de tehnologia 5G. Au fost investite sume uriașe și cei care au pornit aceaste „revoluții” vor vrea să le ducă la final.

Cu crize precum cea legată de coronavirus va fi mai greu, e adevărat. Dar nu imposibil.

Inteligența artificială și 5G, motoarele anului 2020

Analiștii afirmă că peste 750 de milioane de cipuri cu inteligență artificială vor fi încorporate în dispozitive mobile. Sigur că le vei găsi, cel mai probabil, pe telefoanele premium ce au fost sau urmează să fie lansate. Acestea vor genera un venit global estimat la 2,6 miliarde de dolari.

Piața telefoanelor e de așteptat să-și revină în 2020. Vânzarea de telefoane va fi de aproximativ 1,56 de miliarde de unități, contribuind la o piață de 484 de miliarde de dolari, potrivit studiului, în revenire după anul trecut. Cifrele arată că 2019 a adus o scădere cu 2,5% față de anul anterior pe acest segment.

Cipurile AI vor redefini totul:  pot îndeplini sau accelera unele funcții care implică machine learning și care asigură o gamă largă de funcționalități precum biometrie, detectare și recunoaștere facială. Mai mult, se vor dovedi extrem de eficiente în orice este legat de realitatea augmentată și virtuală, filtre de imagine, recunoaștere și asistență vocală, traduceri și îmbunătățirea calității fotografiilor făcute de camerele telefoanelor mobile.

Mai mult, îți vei reduce dependența față de internet. Asta pentru că, odată cu utilizarea cipurilor AI, nu vei avea mereu nevoie de o conexiune permanentă la internet. Cu ajutorul acestor cipuri, dispozitivele vor funcționa mai bine, mai repede și vor consuma mai puțină energie.  De notat că există marii producători din domeniu care au dat tonul: companii precum Samsung, Apple și Huawei folosesc deja procesoare AI.

Ce aduce 5G nou în viața ta

În ceea ce privește rețelele 5G, Deloitte estimează că, până la sfârșitul anului 2020, peste 100 de companii din întreaga lume vor începe testarea rețelelor 5G private, fie prin achiziționarea propriei infrastructuri, pentru a cărei operare vor apela la un operator de telefonie mobilă, fie prin construirea și întreținerea propriei rețele 5G, pentru care vor cumpăra spectru.

În total, aceste peste 100 de companii ar putea investi câteva sute de milioane de dolari în forță de muncă și echipamente.

Rețelele 5G private reprezintă o opțiune pentru companiile foarte mari care doresc să profite de avantajele extraordinare ale tehnologiei 5G – cum ar fi fiabilitatea și viteza mare, latența mică, eficiența energetică și conexiunea wireless pentru trafic de mare densitate – și nu vor să se conecteze la o rețea publică 5G. Aici sunt câțiva jucători care au nevoie de acest lucru: porturile, aeroporturile și alte centre logistice similare vor fi printre primele care vor folosi rețele 5G private.

Roboții nu mai sunt SF

Studiul Deloitte estimează și că, până la sfârșitul anului 2020, vânzările roboților pentru companii vor ajunge la aproape un milion de unități, dintre care peste 50% vor fi utilizați pentru a oferi asistență angajaților în derularea unor activități. Scopul final? – folosirea lor în special pentru cele care nu țin de procesul de fabricație, iar restul vor fi roboți industriali, cu brațe mecanice, folosiți în industriile grele.

De asemenea, studiul estimează că vânzările de roboți industriali vor înregistra o creștere de 10% a numărului de unități în 2020. În prezent, piața de roboți industriali este dominată de China, unde în 2018 s-au vândut 154.000 de unități (36% din cererea globală), țară urmată de Japonia, Statele Unite și Coreea de Sud.

Cu toate acestea, după numărul de unități vândute, piața roboților este în continuare dominată de segmentul dedicat consumatorilor, care include roboți proiectați pentru sarcini precum aspirarea prafului, tunderea gazonului, curățarea ferestrelor, precum și roboți de divertisment, în principal jucării fabricate în Asia. Din cele aproape 22 de milioane de roboți vânduți la nivel mondial în 2019, 97% au fost dedicați consumatorilor și doar 3% companiilor.

„România urmează tendințele globale (…)Țara noastră ar putea fi printre primele care vor folosi smartphone-uri cu cipuri AI încorporate, având în vedere creșterea pieței locale de dispozitive mobile premium. Cu toate acestea, rămâne de văzut în ce măsură tendințele globale în tehnologie vor fi afectate de coronavirus, ale cărui efecte variază de la anularea evenimentelor importante de specialitate…”, spune Andrei Ionescu, Partener Coordonator Consultanță și Managementul Riscului, Deloitte România.